5,630 matches
-
înțeles niciodată de ce la un bărbat greața e semnul nesimțirii, e respingătoare, numai la o femeie ea poate fi binecuvântată, tocmai la femeie, care ține mai mult la curățenia ei decât noi: pe ea nu ți-o imaginezi, de exemplu, zăcând dimineața la rigolă în propria-i secreție; dovadă că-i o chestie nervoasă, după explozia asta reușeam să mă liniștesc, golindu-mi pentru câteva minute mintea de mizerie; altfel spus, greața la care medita Céline trebuia să vină atunci când trupul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2273_a_3598]
-
mai aproape de coteț, deschidem potbagajul să scoatem sacul cu purcelușul din el... Am rămas toți cu gura căscată, ca la dentist, când Îți scoate din greșeală o altă măsea, decât cea care te doare! Purcelul nostrum evadase din sac și zăcea În mijlocul portbagajului! Toate sticlele din dulăpior erau Împrăștiate, nu știam atunci din care se scursese lichid și, Împreună cu mizeria de la porc, portbagajul arăta ca o cocină. Eram Înmărmuriți și nu știam ce să facem. Parcă eram În jurul unui sicriu
Pete de culoare by Vasilica Ilie () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91516_a_107356]
-
de distracție? Petruș se plictisea singur, așa că luă urma ceasornicarilor. În imediata apropiere a porții de la intrarea în școală, se încinsese o bătaie în toată regula între țiganii autohtoni și câțiva puști din internat. Lângă un gard, cu capul spart, zăcea paznicul inconștient. Era un om în pragul pensionării, nepregătit pentru astfel de situații, un om blând, care te ducea cu gândul la bunici. Un tip blond, îmbrăcat în haine de piele întoarsă de culoare maronie, era cel mai violent. Lovea
Anonim pe ringul adolescenţei by Liviu Miron () [Corola-publishinghouse/Imaginative/252_a_500]
-
un roșu aprins oftau nemulțumite pe chipul ei perfect. Arăta atât de bine, Încât prin comparație eu păream complet ștearsă. Am aruncat bluza mov și am scanat camera În căutare de altceva. Singura opțiune ar fi fost rochița gri, care zăcea aruncată pe jos cu eticheta pe ea. Am apucat-o În grabă și m-am uitat În oglindă. Nu arăta grozav, dar era drăguță. Și, la o adică, nici măcar nu-mi păsa dacă nu străluceam la fel de tare ca Maria. Adi
Ștefana Paraschiv by Dansul regăsirii () [Corola-publishinghouse/Imaginative/784_a_1490]
-
nimic din toate astea și ce făceam eu acum era pierdere de vreme. Mai bine citeam o carte. Auzisem că face bine la nervi și era timpul să testez adevărul acestei afirmații. M-am Întins către noptiera Mariei, pe care zăceau vreo patru cărți. Îmi săriseră În ochi titluri de cărți vechi precum Mic dejun la Tiffany, Vă place Brahms sau Mândrie și prejudecată, dar desigur le citisem deja pe toate. M-am uitat la cea de a patra carte. Era
Ștefana Paraschiv by Dansul regăsirii () [Corola-publishinghouse/Imaginative/784_a_1490]
-
o forță pe care nu mi-aș fi bănuit-o nici când împingeam prin anii ’50 căruciorul de lemn roșu cu păpușa Tania sau pisica Ghizi, nici peste 20 de ani, când zdroncăneam landoul de vinilin bleumarin în care Oana zăcea ca o larvă și nici mai târziu, când târâiam după mine căruțul de fier cu butelia albastră împrumutată din vecini: forța de femeie-ricșă. 10 nov., ora 16,30. Cu M. și Vio lemne și cărb. pe Fucsik. 2 ture cu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2262_a_3587]
-
de țărm. Cât mai departe, acolo unde corpul se leapădă de pielea de broască (din creieri!). Acolo, în larg, corpul meu nu are naționalitate. Așa cum, în copilărie, corpul meu nu avea naționalitate în lada pentru plapumă, unde îmi plăcea să zac printre perne, cu capacul închis. Nici în oglindă, când te privești fix în ochi, nu ai naționalitate! Nici când ești îndrăgostit și simți că e cineva care te iubește tare de tot. Nici când dansezi. Solar, zicem, și ne pufnește
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2262_a_3587]
-
cu ochii pe mine ca pe butelie. Ajungem în dreptul lui Y4, e deja un fel de lumină cenușie și un ger de facem aburi la gură când râdem. Nu-mi vine să cred ce-mi văd ochii: în fața alimentarei Pescărușul zac înșirate pungi de un leu cu sticle de lapte și, între ele, câte o umbră nemișcată, care le păzește și așteaptă să se deschidă... E totuși duminică! Cine știe, și-or fi luat pescărușii angajamentu’ să facă cincinalu-n trei zile
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2262_a_3587]
-
șevalet, o masă și un scaun. Nu era covor pe podea, nu era nici sobă, nici cămin. Pe masa încărcată de vopsele, cuțite de paletă și tot soiul de lucruri am găsit un căpețel de lumânare. L-am aprins. Strickland zăcea într-un pat deloc comod, pentru că era prea mic pentru el, și se învelise cu toate hainele ca să-i fie cald. Dintr-o privire se vedea că are febră mare. Cu glasul spart de emoție, Stroeve s-a repezit la
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2047_a_3372]
-
a fost nevoie ca cineva să-l supravegheze toată noaptea și ea făcea cu schimbul cu soțul ei. Mă întrebam la ce se gândea în ceasurile acelea lungi când ședea pe întuneric la căpătâiul lui. Strickland făcea o figură stranie zăcând acolo, mai slab ca oricând, cu barba lui roșie nețesălată și privind în gol cu ochii aprinși de febră. Boala parcă-i mărise și le dăduse o strălucire nefirească. — Îți vorbește vreodată noaptea? am întrebat-o într-o zi. — Niciodată
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2047_a_3372]
-
avea să se scoale din pat, am rămas și eu cu ei în atelier. Stăteam de vorbă cu Dirk. Dna Stroeve cosea și mi s-a părut că recunosc cămașa pe care o cârpea ca fiind a lui Strickland. Acesta zăcea întins pe spate. Nu vorbea. O dată am văzut că și-a ațintit ochii asupra lui Blanche Stroeve și am citit în ei o ironie ciudată. Simțind privirea aceea intensă ea și-a ridicat la rândul ei ochii și o clipă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2047_a_3372]
-
albaștri erau înnebuniți de groază. Îi mai deformau și lentilele. Azi-dimineață când portăreasa a urcat să-i ducă o scrisoare, a văzut că nu-i răspunde nimeni. A auzit pe cineva gemând. Ușa nu era încuiată, așa că a intrat. Blanche zăcea în pat. Îi fusese îngrozitor de rău. Pe masă era o sticlă cu acid oxalic. Stroeve își ascunse fața în mâini și se legănă înainte și înapoi gemând. — Dar era conștientă? — Da. Ah, Doamne, dacă ai ști cum suferea! Eu nu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2047_a_3372]
-
meargă spre bine, iar apoi disperat pentru că datorită complicației de care se temuse doctorul că va surveni, vindecarea era imposibilă. Sorei îi era milă de tristețea lui, dar avea prea puține lucruri să-i spună ca să-l consoleze. Biata femeie zăcea absolut nemișcată, refuzând să vorbească, cu ochii ficși de parcă ar fi pândit venirea morții. Acum era doar o chestiune de o zi-două. Și când, târziu, într-o seară, m-a vizitat Stroeve, am știut că a venit să-mi spună
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2047_a_3372]
-
că a venit să-mi spună că e moartă. Era absolut sfârșit. Abia acum își pierduse total volubilitatea și a căzut istovit pe canapea. Am simțit că nici un cuvânt de consolare nu slujește la nimic și l-am lăsat să zacă acolo în tăcere. M-am temut că o să-i par un om fără inimă dacă citesc, așa că am stat la fereastră fumându-mi pipa până când a fost el dispus să vorbească: — Ai fost foarte bun cu mine, a zis el
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2047_a_3372]
-
bărbia îi era arse de acid. Era îngrozitor să-i vezi pielea ei așa de frumoasă rănită. A murit în liniște, așa că n-am știut că e moartă până când nu mi-a spus sora. Era prea obosit ca să mai plângă. Zăcea inert pe spate de parcă i-ar fi pierit vlaga din mâini și din picioare, și curând am observat că a adormit. Era primul somn natural în care se cufundase de o săptămână încoace. Natura uneori atât de crudă se arată
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2047_a_3372]
-
palmelor, strigăte; iar în mijlocul camerei vreo doisprezece bărbați se băteau pe viață și pe moarte. Deodată năvăli înăuntru poliția și toți cei care putură se repeziră la ușă. Când se făcu puțin loc în dreptul tejghelei, îl găsiră acolo pe Bill zăcând fără cunoștință pe podea, cu o tăietură mare la cap. Căpitanul Nichols îl trase în stradă pe Strickland, căruia îi sângera brațul și avea hainele zdrențuite. Și căpitanul era plin de sânge de la un pumn primit în nas. — Cred că
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2047_a_3372]
-
cruțe de excursia asta blestemată. Presupun că timpul meu nu-i mai puțin prețios decât al lui. Ata nu vorbi, dar împreună cu băiatul îl urmară până în casă. Fetița care-l adusese se așezase între timp pe verandă, unde o bătrână zăcea întinsă cu spinarea la perete și-și răsucea țigări de-ale băștinașilor. Ata făcu un semn către ușă. Doctorul, întrebându-se furios de ce se poartă, toți atât de ciudat, intră și-l găsi acolo pe Strickland curățându-și paleta. Pe
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2047_a_3372]
-
Era în aer ceva ostil care-l făcea să șovăie. Simțea că i se pun în cale niște forțe invizibile. Erau mâini nevăzute care parcă-l trăgeau înapoi. Nimeni nu se mai apropia acum ca să culeagă nucile de cocos care zăceau și putrezeau pe pământ. Pretutindeni, un aer de dezolare. Tufișurile se întindeau peste tot și ai fi zis că foarte curând pădurea din epoca primitivă o să reintre în stăpânirea acestei fâșii de pământ care-i fusese smulsă cu atâta și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2047_a_3372]
-
amândoi aveam în ființele noastre câte un mic nebun care trebuia să fie închis. Numai că nebunii noștri, înfuriați de lanțuri și cătușe, sfărâmaseră temnița ieșind afară, în libertate... ... Când la orizont se ivi sprinceana de lapte a zorilor, amândoi zăceam istoviți, cu trupurile dogorind ca jarul. Suflam din greu, sacadat, aerul nu ne mai ajungea. I-am trecut ușor o mână pe cosițele inundate de nădușeală. Ea nu sesiză mângâierea, rămase inertă, departe de mine, cu fața în sus, pe
Invitație la vals by Mihail Drumeș [Corola-publishinghouse/Imaginative/295579_a_296908]
-
speriase de mine? ― Ce cauți aici? m-a întrebat după aceea cu voce aspră, care nu era a ei. ― Ce caut? am bâiguit privind-o lung ca pe o străină. Doamne, n-o mai cunoșteam. Avea fața palidă, suptă, parcă zăcuse luni întregi în spital, luptând cu moartea. În jurul ochilor se iviseră cearcăne vinete, iar privirea nu mai semăna cu a ei. Unde era Mihaela, unde frăgezimea, neastâmpărul și frenezia ei de viață? Mă duru că o găseam așa de schimbată
Invitație la vals by Mihail Drumeș [Corola-publishinghouse/Imaginative/295579_a_296908]
-
în fața unui fapt împlinit. (N-am înțeles când s-a întîmplat accidentul: la ducere sau la întoarcere?) Aș fi putut s-o întreb dacă dădea vreo importanță acestui basm de adormit copiii, când convingerea mea era deja făcută. În vreme ce Mihaela zăcea consumată până la inerție de arșița pasiunii, m-am îmbrăcat, am așternut lucid scrisoarea prin care consimțeam divorțul (pentru a-i servi la proces, după cum îi făgăduisem), apoi i-am spus Zamfirei: ― Conița pleacă după-amiază. Ajut-o să-și împacheteze lucrurile
Invitație la vals by Mihail Drumeș [Corola-publishinghouse/Imaginative/295579_a_296908]
-
largi și solide? Dar asta nu era decât pedeapsa celui mai nesăbuit orgoliu. Ar fi prea monstruos să cred așa ceva, m-aș coborî în subsolul ființei omenești, chiar mai jos... Alexa m-a condus în odaia moartei. O femeie tânără zăcea întinsă pe pat, ou mâinile puse cruce pe piept. Părea străină, avea trăsături necunoscute. Nu m-am abținut să nu întreb. ― E Mihaela? Sora ei, auzind teribila întrebare, a tresărit și a holbat ochii în așa fel că-i ieșiseră
Invitație la vals by Mihail Drumeș [Corola-publishinghouse/Imaginative/295579_a_296908]
-
însuși, este abia atunci când se simte nefericit. De aceea, analizându-se atent pe sine însăși, femeia își zicea cu regret: „Sunt din ce în ce mai tristă și mai abătută. Simt că-mi lipsește ceva și nu știu ce. Nu-mi este bine deloc. Ciudat lucru! Zac, văd, de o boală fără nume și la care nu mă pricep nici cât negrul de sub unghie; este ceva nedeslușit, dar dureros. Parcă m-am tâmpit, Dumnezeu știe de ce... Oare am depresie? Nu știu. Totuși, stând și gândindu-mă, îmi
Istorisiri nesănătoase fericirii by Rareş Tiron () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1251_a_1940]
-
prea mult pe gânduri, intră hotărâtă înăuntru și, după câteva momente, își găsi vecina trântită pe pat, cu ochii umezi și privind în gol. - Ce-i cu tine, în halul ăsta, Adriana? Ce faci?, îi vorbi Luiza. - Ce fac eu? Zac în pat și-l găuresc treptat cu greutatea corpului meu de plumb, asta fac! Iar acest răspuns Adriana îl dădu ca dintr-o stare înaintată de amorțeală totală, nemirându-se deloc de persoana care i-l ceruse și nepunându-și
Istorisiri nesănătoase fericirii by Rareş Tiron () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1251_a_1940]
-
mi-i datorezi pe marfă, îți jur cu sfințenie că eu, Torpilă, și nimeni altul decât eu, mă voi asigura personal că, până la urmă, tot îmi voi căpăta datoria de la tine cu orice preț, iar tu vei sfârși în colb, zăcând amarnic. Nici nu-ți închipui de câte pot fi în stare! De aceea, îți recomand nici să nu afli! Isprăvind de citit, tânărul încremeni locului. Ultimele rânduri ale scrisorii aproape că nici nu mai apucase să le mai distingă bine
Istorisiri nesănătoase fericirii by Rareş Tiron () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1251_a_1940]