5,232 matches
-
și un deficient de intelect. Nu poate fi însă evaluat prognosticul și nici nu se poate face distincția între „debilitatea adevărată” și „pseudodebilitate”. Deosebit de importante în elucidarea acestui aspect sunt studiile lui B. Inhelder. Acesta, studiind dinamica internă a operativității, pune în evidență diferențele ce pot fi stabilite prin intermediul probelor operatorii, între modurile de organizare și de dezorganizare ale copilului normal și ale copilului debil mintal. Pe când copilul normal trece într-o cadență relativ rapidă prin mai multe stadii succesive, detașându-se, după
[Corola-publishinghouse/Science/2268_a_3593]
-
stagnare. Pe când gândirea normală evoluează în sensul echilibrării progresive a operativităților, definită prin mobilitatea și stabilitatea crescândă a raționamentului, gândirea debilului pare să atingă un fals echilibru caracterizat printr-o anume vâscozitate în gândire. Este un fenomen de „vâscozitate genetică” pus în evidență de studiile lui B. Inhelder. La subiecții cu arierație mintală gravă, la limita imbecilității, există o stare de omogenitate izbitoare între diferitele moduri de raționament, o concordanță care permite situarea structurilor operatorii la un nivel precis de evoluție genetică. Această
[Corola-publishinghouse/Science/2268_a_3593]
-
grade care desemnează „profunzimea” procesului: demența cronică și ireversibilă, evidentă clinic, o formă de intensitate medie care, pentru a fi precizată, necesită investigații clinice și paraclinice, o formă care, fiind inaparentă clinic, poate fi detectată numai cu ajutorul examenului psihodiagnostic care pune în evidență o stare de deteriorare mintală a subiectului. Vom prezenta în continuare caracteristicile psihopatologice ale acestor trei grupe. 1) Demența cronică și ireversibilă Aceasta are ca model clinico-psihiatric demența senilă. Din punct de vedere psihopatologic sunt semnalate prezența următoarelor tipuri de
[Corola-publishinghouse/Science/2268_a_3593]
-
remarcăm prezența următoarelor tulburări psihice: Tulburări de comportament și activitate profesională reprezentate prin: acte absurde, achiziția prin cumpărare a unor lucruri neimportante; schimbarea conduitei familiale, a celei de la locul de muncă sau a comportamentului social. Examenele suplimentare ale bolnavilor vor pune în evidență următoarele aspecte: bilanțul clinic al stării demențiale va fi evaluat prin probe psihometrice, bilanțul somatic va fi evidențiat și completat prin investigarea tulburărilor neurologice, utilizarea probelor paraclinice de precizare a existenței unui proces organic lezional cerebral. Concluziile investigațiilor vor pune
[Corola-publishinghouse/Science/2268_a_3593]
-
evidență următoarele aspecte: bilanțul clinic al stării demențiale va fi evaluat prin probe psihometrice, bilanțul somatic va fi evidențiat și completat prin investigarea tulburărilor neurologice, utilizarea probelor paraclinice de precizare a existenței unui proces organic lezional cerebral. Concluziile investigațiilor vor pune în evidență următoarele aspecte: tulburări de comportament: ținută, mimică, relații interpersonale, dispoziție emoțională, tulburarea fondului mintal și al capacităților operaționale reprezentat prin: tulburări de atenție, de memorie, dezorientare temporo-spațială, tulburări de limbaj, tulburări de judecată privind, în primul rând, activitatea sintetică globală
[Corola-publishinghouse/Science/2268_a_3593]
-
de apreciat din punct de vedere clinico-psihiatric, se va recurge la metodele de psihodiagnosticare. Aceste investigații urmăresc două aspecte: punerea în evidență a tulburărilor psihice, prin intermediul examenului clinic, și evaluarea prognostică a stării de deteriorare mintală. a) Examenul clinico-psihiatric va pune în evidență un fenomen psihopatologic specific, numit de specialiști claudicație psihică, caracterizat prin următoarele forme de tulburări: tulburări de memorie constând în amnezia numelor proprii, uitarea faptelor personale, amnezie lacunară (amintirile vechi sunt conservate, iar cele recente se șterg în conformitate cu legile lui
[Corola-publishinghouse/Science/2268_a_3593]
-
sunt conservate, iar cele recente se șterg în conformitate cu legile lui T. Ribot), diferite tulburări de atenție, tulburări de ideație. b) Evaluarea prognostică a stării de deteriorare mintală se face prin intermediul probelor examenului psihodiagnostic al bolnavului. Ceea ce se urmărește a fi pus în evidență și măsurat, este stare de deteriorare mintală, de care depinde, în final, prognosticul bolnavului respectiv. P. Pichot (1949) definește starea de deteriorare mintală în felul următor: „diferența dintre eficiența anterioară și eficiența actuală”. Trebuie notat faptul că psihodiagnosticul pune în
[Corola-publishinghouse/Science/2268_a_3593]
-
în evidență și măsurat, este stare de deteriorare mintală, de care depinde, în final, prognosticul bolnavului respectiv. P. Pichot (1949) definește starea de deteriorare mintală în felul următor: „diferența dintre eficiența anterioară și eficiența actuală”. Trebuie notat faptul că psihodiagnosticul pune în evidență acest aspect, dar cu rezerva că la data examinării este evaluată „eficiența actuală”, pe când „eficiența anterioară” nu o putem cunoaște și nici aprecia. În acest caz suntem obligați ca să ținem seama și de gradul de „deteriorare fiziologică” produs de vârsta
[Corola-publishinghouse/Science/2268_a_3593]
-
forme, grade de intensitate și durată a evoluției clinice: veritabile stări patologice. Acestea pot fi: boli somatice sau psihice. Trebuie menționat însă faptul că, deși medicina clasică trasează o demarcație netă între patologia somatică și patologia psihică, cercetările moderne au pus în evidență existența unui grup de tulburări care interesează în mod egal atât sfera somatică, cât și sfera psihică, configurând o patologie psihomatică. Patologia psihosomatică se constituie târziu în câmpul clinicii medicale ca o sinteză epistemologică derivată din concepția despre Om. Ea
[Corola-publishinghouse/Science/2268_a_3593]
-
ca un domeniu bine individualizat al patologiei generale și, mai ales, că ea nu trebuie să fie exclusă, așa cum vom arăta în continuare, din sfera psihopatologiei. J.L. Halliday (1948) propune următoarele criterii pentru delimitarea afecțiunilor sau tulburărilor psihosomatice: anamneză bolnavilor pune în evidență existența unui factor emoțional psihotraumatizant în geneza tulburărilor psihosomatice; tipul de personalitate caracterizat printr-o „constituție emotivă” constituie terenul pe care se pot dezvolta tulburările psihosomatice; tipul sexului în distribuția tulburărilor psihosomatice; asocierea unor tulburări psihosomatice diferite la același individ
[Corola-publishinghouse/Science/2268_a_3593]
-
caracterizat printr-o „constituție emotivă” constituie terenul pe care se pot dezvolta tulburările psihosomatice; tipul sexului în distribuția tulburărilor psihosomatice; asocierea unor tulburări psihosomatice diferite la același individ, exprimă o anumită „predispoziție” pentru acest tip de afecțiuni; antecedentele patologice familiale pun în evidență o anumită predispoziție pentru tulburările psihosomatice transmise ereditar; existența unei manifestări cu caracter periodic, ciclic, a tulburărilor psihosomatice ale unei categorii de indivizi predispuși. J.L. Halliday denumește tulburările care corespund acestor criterii afecțiuni psihosomatice, iar J. Groen le numește psihosomatoze
[Corola-publishinghouse/Science/2268_a_3593]
-
câmpul conștiinței persoanei, dar și aspectele dependente de conținutul libidinal al inconștientului. Starea de normalitate, cât și cea de boală sunt trăite și se văd în formele de manifestare ale Eului persoanei respective. Participarea corpului, a sferei somatice, poate fi pusă în evidență, în diferite grade, în practic orice afecțiune psihică. Suferința ca și sănătatea vor apare ca „stări ale Eului personal”, resimțite, trăite și relatate de acesta, atât în cazul bolilor somatice, al bolilor psihice, cât și al celor psihosomatice. Pentru P.
[Corola-publishinghouse/Science/2268_a_3593]
-
joacă rolul de metteur en scéne al afecțiunii bolnavului respectiv. Elementul esențial care contribuie la realizarea acestui proces patogen este reprezentat de „inducția sugestivă”. Ea depinde de natura personalității bolnavului. Studiul personalității bolnavilor cu suferințe iatrogene, a „bolnavilor dificili”, ne pune în evidență câteva trăsături specifice care explică „receptivitatea” sau „înclinația” acestora către tipul de patologie menționată. Aceste aspecte ale personalității lor sunt următoarele: Un egocentrism foarte pronunțat cu tendință la analiză autoscopică, privind propriul corp și starea de sănătate a acestuia. Un
[Corola-publishinghouse/Science/2268_a_3593]
-
hipermotivitate și impulsivitate, sugestibilitate crescută și mitomanie, dependență afectivă, tulburări de dinamică sexuală (frigiditate, indiferență, desgust). În ceea ce privește personalitatea de tip isteric la bărbați, aceasta rămâne încă o problemă discutabilă, fără a fi însă exclusă. În orice caz, atunci când ea este pusă în evidență, Th. Lempérière deosebește două forme: Bărbatul histrion: bun actor, se confundă cu stereotipul sexului său. Histrionismul se asociază cu o stare de dezechilibru psihic, instabilitate, un tip de existență parazitară, afaceri frauduloase, fenomene astenice, dureri diverse ca localizare și intensitate
[Corola-publishinghouse/Science/2268_a_3593]
-
proiecțiile paranoide ale maselor sociale raportate la „motive” comune. Se poate deci afirma că „psihozele colective” sunt reacții ale grupelor social-umane la anumite „motive colective” (dezastre naturale, cutremure, secetă, războaie, revoluții, schimbări ale sistemului social-politic, crize economice etc.). Acest aspect pune în evidență faptul că „psihozele colective” sunt modalități particulare de „reacție colectivă” ale grupelor social-umane, în anumite circumstanțe istorice, socio-culturale și moral-spirituale. Din acest motiv, pentru înțelegerea naturii psihozelor colective trebuie avute în vedere atât condițiile social-istorice care le declanșează, cât și
[Corola-publishinghouse/Science/2268_a_3593]
-
din ele de către S. Freud (vezi: Totem und Tabou), precum și studiile de interpretare psihanalitică a manifestărilor psihice, normale și patologice, efectuate de către B. Malinokwski (vezi: La sexualité et sa repression dans les sociétés primitives). Cercetările efectuate în acest sens au pus în evidență faptul că tulburările psihice, ca și viața psihică normală, sunt modelate din punct de vedere formal, de normele valorice ale modelului socio-cultural, căruia îi aparțin indivizii grupului respectiv, în asemenea măsură încât ele vor avea, ca manifestare o specificitate culturală
[Corola-publishinghouse/Science/2268_a_3593]
-
S. Freud (1856-1939) Austria Psihanaliza E. Bleuler (1857-1939) Elveția Dementia Praecox or the Group of Schizophrenias(1911) Al. Obregia (1860-1937) România Curs de psihiatrie (1911-1912) Ciclofrenia Clifford Beers (1876-1943) S.U.A. A Mind that Foud Itself(1938) H. Noguchi (1876-1928) S.U.A. Pune în evidență Treponima palidum în leziunile cerebrale de natură sifilitică K. Jaspers (1883-1969) Germania Psihopatologia generală (1913) J. Wagner von Jauregg (1875-1940) Austria Malariaterapie(1917) A. Adler (18701937) Austria Psihanaliza C.G. Jung (1875-1961) Elveția Psihanaliza. Psihologia abisală H. Rorschach (1884-1922) Elveția Psihodiagnosticul
[Corola-publishinghouse/Science/2268_a_3593]
-
despre opera lui Lucian Blaga, esența eseisticii literare a lui B., își găsesc motivarea în primul rând în conjugarea a două moduri de înțelegere a lumii. La doi ani după ce publică în „Gândirea” studiul Lucian Blaga, eseist (1934), în care pune în evidență polivalența spirituală a autorului Spațiului mioritic, B. ține la Cluj o conferință, dezvoltată mai târziu în amplul volum Lucian Blaga, energie românească (1938). Văzând creația acestuia drept „expresie majoră a destinului cultural românesc”, eseistul descoperă, în caracterul lui Blaga, „aderarea
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/285599_a_286928]
-
parte integrantă a personajului, completându-l sau exprimându-l. Cațavencu sugerează ceva din agresivitatea politicianului de duzină; numele Farfuridi și Brânzovenescu, datorită aluziilor culinare, indică slabe facultăți intelectuale ale posesorilor. Sufixele familiale atât de sugestive ale lui Trahanache și Dandanache pun în evidență atributele decrepite ale eroilor. Comicul de apariție este de asemenea folosit în această piesă. Ne oprim mai întâi asupra cuplului Farfuridi-Brânzovenescu. Primul este un imbecil grav, solemn; celălalt, la fel de imbecil, pare mai maleabil, temperându-și prietenul, pe care-l privește
Lumea politică pe scena lui I. L. Caragiale by Corina Baraboi () [Corola-publishinghouse/Science/1677_a_3045]
-
limbaj de lemn pot fi apreciate cu moderație pe moment, dar efectul lor durează cam tot cât bulele din șampania desfăcută cu ocazia evenimentului. Rolul conducerii într-o astfel de sărbătorire este să asculte și să încurajeze angajații să-și pună în evidență realizările, nu să le spună ce au făcut. Oamenii ar trebui să-și poată spune propriile întâmplări. De multe ori ei sunt singurii care știu amănuntele care stau la baza succesului. Un manager poate amplifica importanța unei realizări, dar nu
[Corola-publishinghouse/Science/2338_a_3663]
-
prin relațiile, perfect și riguros organizate, cu celelalte unități 24. Dacă se atașează acestui concept de "sistem" un alt principiu saussurean, acela că limba este formă, iar nu substanță, se evidențiază cele două componente fundamen-tale ale doctrinei care avea să pună în evidență structura sistemelor lingvistice. Deși sistemul este un concept structural sincronic, el nu exclude studierea diacronică a sisteme-lor sincronice, trecînd de la un sistem sincronic la altul din-tr-o altă stare de limbă. În știința actuală, care valorifică noțiunea saussureană de "sistem", se
Elemente de filozofia limbii by Ioan Oprea [Corola-publishinghouse/Science/1424_a_2666]
-
datelor. Asumpțiile trebuie judecate nu după corespondența lor cu realitatea, ci pornind de la capacitatea teoriei care le include de a explica domeniul cercetat. Un demers strict inductiv, concretizat prin emiterea de ipoteze pornind de la observarea realității, este ineficient: el va pune în evidență legi, însă nu va genera teorii. Teoria presupune îmbinarea inducției cu deducția, pornind de la o idee novatoare, care ar trebui să se refere, sub o formă sau alta, la conexarea părților disparate din cadrul tabloului simplificat, în așa fel încât să
RELATII INTERNATIONALE by Lucian-Dumitru Dîrdală () [Corola-publishinghouse/Science/798_a_1513]
-
părere că, în esență, am rezolvat problemele în mod definitiv.“ După primii ani de la reluarea preocupărilor filozofice, însemnările lui Wittgenstein atrag atenția printr-o distanțare tot mai clar marcată de acest stil de gândire. Aspirația filozofică nu mai este să pună în evidență ceva de ordin principial cum este, să zicem, „forma logică a propoziției“, ci o înțelegere mai bună a modului cum funcționează expresiile limbajului într-o mare varietate de activități, situații și contexte de viață. Aspirația spre înțelegere se concretizează în
Gânditorul singuratic : critica ºi practica filozofiei la Ludwig Wittgenstein by Mircea Flonta () [Corola-publishinghouse/Science/1367_a_2719]
-
mai târzie, este însă evident. Calea propusă în Tractatus a fost cea a cercetării formei logice a expresiilor limbajului, formă care „se arată“ în simbolism. Problemele filozofice iau naștere în mod sistematic din neînțelegeri ale logicii limbajului, care pot fi puse în evidență prin utilizarea tehnicilor logicii moderne. Apariția și persistența lor este așadar consecința unor greșeli de ordin logic. Îndată ce aceste greșeli sunt identificate, faptul că nu suntem în fața unor probleme autentice devine clar. Iar dacă se poate arăta că ele sunt
Gânditorul singuratic : critica ºi practica filozofiei la Ludwig Wittgenstein by Mircea Flonta () [Corola-publishinghouse/Science/1367_a_2719]
-
domeniul a ceea ce este dat în mod nemijlocit.“76 Este o abordare care contrastează cu abordarea Tractatus-ului, potrivit căruia nonsensurile pot fi recunoscute și înlăturate considerând, pur și simplu, 236 GÂNDITORUL SINGURATIC forma logică a propoziției. Ceea ce este mai bine pus în evidență dacă acest pasaj va fi corelat cu unul care îl precedă: „De ce este filozofia așa de complicată? Căci ea ar trebui să fie cu totul simplă. - Filozofia desface nodurile din gândirea noastră, pe care noi le am făcut într-un
Gânditorul singuratic : critica ºi practica filozofiei la Ludwig Wittgenstein by Mircea Flonta () [Corola-publishinghouse/Science/1367_a_2719]