48,727 matches
-
Laos și Cambodgia. Nixon a anunțat publicului american invazia terestră a Cambodgiei la 30 aprilie 1970. Răspunsul la adresa protestatarilor a inclus o întâlnire ad-hoc ținută cu ei dimineața devreme la monumentul lui Lincoln la 9 mai 1970. Documente extrase din arhivele sovietice după 1991 arată că tentativa nord-vietnamezilor de a cuceri Cambodgia în 1970 a fost lansat la cererea explicită a Khmerilor Roșii și a fost negociată de secundul lui Pol Pot, . Promisiunea lui Nixon din campanie de a opri războiul
Richard Nixon () [Corola-website/Science/302377_a_303706]
-
fiind arderea pe rug. Inchiziția veghea ca doctrina bisericii catolice să fie respectată cu strictețe. Aceste denunțuri anonime erau destul de frecvente în epocă, fiind adesea folosite pentru eliminarea adversarilor politici. Un cercetător contemporan, Michael Rocke, a investigat cu mijloace moderne arhiva Oficialilor Nopții ("Ufficiali di notte"), o instituție represivă, menită să instrumenteze cazurile de sodomie în Florența, stabilind că timp de 70 de ani, între 1432 și 1502, timp în care această instituție a fost activă, au fost investigate cca. 16
Niccolò Machiavelli () [Corola-website/Science/302459_a_303788]
-
în urma căreia capela a fost "masacrată", atât în interior cât și în exterior, clădirea a devenit una dintre cele mai recunoscute embleme a celei de-a doua universități ca vechime din America de Nord, găzduind azi facultățile de muzică și comunicații, precum și Arhivele Naționale ale Provinciei Québec. Casa personală a lui Cormier, care se găsește în Montreal, pe "Avenue des Pins", este unul dintre cele mai frumoase exemple de clădiri construite în stilul Art Deco din lume. Fostul prim-ministru al Canadei, Pierre
Ernest Cormier () [Corola-website/Science/302470_a_303799]
-
parte păstrate la Muzeul de Artă din Timișoara) au fost realizate cópii ce există și în prezent în palatul de la Șoseaua Kisseleff. După anul 1948 începe pustiirea. Imediat după plecarea reginei și alungarea angajaților, statuile parcului sunt vandalizate cu bâtele, arhiva și biblioteca - arse. Clădirea castelului a fost, pe rând apoi, atribuită Gospodăriei Agricole de Stat (1950-1956), Ocolului Silvic (1956-1958), apoi a devenit Casă de bă-trâni (1958-1964). A stat abandonat aproape doi ani, apoi a devenit orfelinat (1966-1983) și, prin schimb
Castelul Banloc () [Corola-website/Science/302480_a_303809]
-
de inventariere a Administrației Domeniului Banloc" descrie acest obiectiv ca fiind o ""construcție masivă de cărămidă arsă; tencuită; ornamentată în stil neogotic englezesc [...]"", atribuindu-i (în anul 1948) o vechime de 60 de ani. Proiectul original al porții, aflat la Arhivele Statului Timișoara, pare a demonstra însă, altceva. Deasupra cheii de boltă, într-un plan patrulater, proiectul amintit mai sus prevedea, în basorelief, anul 1903. Atât cât permite calitatea imaginii precum și din relatările localnicilor, se pare că în realitate s-a
Castelul Banloc () [Corola-website/Science/302480_a_303809]
-
Despina Andreescu - colecționar de artă. Cele doua fete s-au stabilit în Germania. Debutează în 1892, cu Cântece de leagăn la macedoromâni, în „Revista nouă" a lui B.P. Hasdeu. Editează revista „Dunărea" (1923) și colaborează la „Analele Academiei Române", „Analele Dobrogei", „Arhiva", „Convorbiri literare", „Frățil'ia", „Grai bun", „Grai și suflet", „Jahresbericht des Instituts für Rumänische Sprache zu Leipzig", „Peninsula Balcanică", „Revue historique du sud-est europeen", „Vieața nouă", „Viața românească", „Byzantion", Revistă armânească (una dintre cele mai semnificative publicații ale aromânilor, unde
Pericle Papahagi () [Corola-website/Science/302889_a_304218]
-
independente de Regatul Unit al Marii Britanii explicând totodată clar motivul pentru care au făcut-o. Documentul a fost ratificat de Congresul Continental în ziua de 4 iulie 1776. Originalul semnat olograf de delegații Congress-ului se găsește expus permanent în clădirea Arhivelor Naționale () din capitala Statelor Unite, Washington, D.C.. De-a lungul decadelor 1750 și 1760, relațiile dintre Regatul Marii Britanii și cele treisprezece din coloniile sale în America de Nord au devenit din ce în ce mai tensionate, până când, în ziua de 19 aprilie 1775, precedând cu peste un
Declarația de independență a Statelor Unite ale Americii () [Corola-website/Science/302887_a_304216]
-
va avea doi copii, Adèle și Charles. Își începe remarcabila sa carieră universitară în 1827, la prestigioasa "École Normale Supérieure", simultan publicarea primelor sale cărți de specialitate din domeniul istoriei. În 1829 este numit șef al secției de istorie a Arhivelor regale franceze. 1833 este anul de debut al operei capitale a lui Jules Michelet: "Histoire de France" („Istoria Franței”), an în care apar primele două volume ale acestei monumentale opere istorice. În același an, Michelet îl suplinește pe istoricul François
Jules Michelet () [Corola-website/Science/302907_a_304236]
-
posibilitatea unor cercetări amănunțite. Dealtfel el nici nu își propune să fie de o rigurozitate extremă; ceea ce își dorește este să reînvie trecutul și să-l folosească drept modalitate de a mobiliza spiritele. Lucrările au la bază multe documente de arhivă, la care se adaugă tradiția orală (legendele și miturile abundă în primele capitole din „Istoria Franței”) și nu în mică măsură propria intuiție. Michelet cunoștea foarte bine documentele de arhivă, fusese directorul secției de istorie a Arhivelor regale franceze din
Jules Michelet () [Corola-website/Science/302907_a_304236]
-
a mobiliza spiritele. Lucrările au la bază multe documente de arhivă, la care se adaugă tradiția orală (legendele și miturile abundă în primele capitole din „Istoria Franței”) și nu în mică măsură propria intuiție. Michelet cunoștea foarte bine documentele de arhivă, fusese directorul secției de istorie a Arhivelor regale franceze din 1829, dar nu era interesat să folosească doar acest tip de documente după ce le-ar supune unei critici interne și externe riguroase. Pentru el, documentele pe care istoricul le folosește
Jules Michelet () [Corola-website/Science/302907_a_304236]
-
multe documente de arhivă, la care se adaugă tradiția orală (legendele și miturile abundă în primele capitole din „Istoria Franței”) și nu în mică măsură propria intuiție. Michelet cunoștea foarte bine documentele de arhivă, fusese directorul secției de istorie a Arhivelor regale franceze din 1829, dar nu era interesat să folosească doar acest tip de documente după ce le-ar supune unei critici interne și externe riguroase. Pentru el, documentele pe care istoricul le folosește nu sunt doar niște simple hârtii, ele
Jules Michelet () [Corola-website/Science/302907_a_304236]
-
Între 1929-1936 face parte din echipele de cercetare ale școlii sociologice în cadrul Institutului Social Român, condus de Dimitrie Gusti. Participă la anchetele sociologice complexe din Drăguș (Făgăraș), Runcu (Gorj), Cornova (Basarabia), Dâmbovnic (Argeș) etc. Tot din 1929 devine colaborator al Arhivei de Folklor a Societății Compozitorilor Români, inițiată de Constantin Brăiloiu. Între 1936-1939 ajunge asistent la catedra de Istoria literaturii române și Folclor condusă de Dumitru Caracostea. În 1939 conduce împreună cu Anton Golopenția grupul de cercetări sociologice în plasa Dâmbovnic, județul
Mihai Pop () [Corola-website/Science/302912_a_304241]
-
lungă perioadă de timp, numărul celor persecutăti in Uniunea Sovietică s-a bazat pe diverse estimări care variau mult, ordinul de mărime fiind de ordinul milioanelor sau al zecilor de milioane. După prăbușirea Uniunii Sovietice, cercetătorii au avut acces la arhivele NKVD-ului. Numărul de persoane persecutate se apropie mai mult de limita inferioară a estimărilor. În particular, la data de 1 ianuarie 1953, existau "numai" 2.753.356 de "deportați" și "strămutăti speciali". Dmitri Volkogonov în cartea sa despre Stalin
Colonizările forțate în Uniunea Sovietică () [Corola-website/Science/302959_a_304288]
-
data de 1 ianuarie 1953, existau "numai" 2.753.356 de "deportați" și "strămutăti speciali". Dmitri Volkogonov în cartea sa despre Stalin amintea că documentele oficiale aminteau de 2.572.829 de deportați pe 1 ianuarie 1950. Atât cifrele de arhivă cât și activitatea cercetătorilor au fost puternic contestate. Ca răspuns la aceste critici s-a afirmat că cifrele sunt mai degrabă exacte, lucrătorii NKVD-ului având tot interesul la momentul raportării să-și demostreze "eficiența". Mai mult, aceste date sunt
Colonizările forțate în Uniunea Sovietică () [Corola-website/Science/302959_a_304288]
-
ar merita aceasta. Webcomic-urile cunoscute și sub termenul de benzi desenate online sau internet comics, sunt benzi desenate care pot fi citite doar pe internet. Multe dintre ele sunt publicate exclusiv online, iar altele sunt și publicate, dar mențin o arhivă online pentru interese comerciale sau artistice. Cu popularizarea accesului la internet, webcomics-urile au ajuns să aibă diferite stiluri de la benzi desenate până la nuvele grafice. Webcomics-urile au avantajul faptului că similar benzilor desenate printate independent, aproape oricine își poate crea un
Carte de benzi desenate () [Corola-website/Science/299442_a_300771]
-
factor ce evidențiază liberatea exprimării. Dar chiar și așa unele probleme pot exista, un bun exemplu ar fi artistul Farnon Tristan care a avut probleme legale după ce a creat o parodie homo-erotică sau multe alte exemple. Webcomic-urile care strâng o arhivă mai mare de obicei publică benzile desenate în cărți. Dar acei care nu respectă un anumit standard găsesc încadrarea în cărți a benzilor foarte grea. Banda Desenată în România este dezvoltată, deși în mare parte în cercuri restrânse, aceasta nefiind
Carte de benzi desenate () [Corola-website/Science/299442_a_300771]
-
poți desena exact și îl vei desena din memorie. De aceea mulți artiști se inspiră din fotografii pentru a desena anumite lucruri și obiecte pe care nu și le aduc aminte, ba chiar anumiți artiști de bandă desenată au întregi arhive de fotografii după care se inspiră și care le folosesc pentru a desena anumite lucruri mai complicate care nu sunt ușor de memorat. Stilurile artistice în general sunt categorisite în două: -Stilul realist cunoscut și sub numele de stilul de
Carte de benzi desenate () [Corola-website/Science/299442_a_300771]
-
provinciali și dispunea de 6 lictori. Edilii, magistrați inferiori, erau de două tipuri-curuli-patricieni și plebei. Chestorii erau aleși de comitia tributa, indeplineua un pas către cariera politică și puteau accede la Senat. Aveau că atribuții administrarea tezaurului public și supravegheau arhivele statului. Inițial erau doi, apoi erau patru, ulterior șase în Italia din secolul al III-lea î.Hr. Tribunatul plebei, ca magistratură anuală și colegiala, era o metodă de control din partea plebeior asupra consulatului. Era aleși anual dintre plebei și erau
Republica Romană () [Corola-website/Science/299366_a_300695]
-
dedicată sciților și geților; ultimele cinci cărți descriu războaiele medice din timpul domniilor lui Darius I și Xerxes. La o generație după Herodot, asistăm la un val de istorii locale ale orașelor-stat (polisuri). Primii istorici locali se angajau pentru păstrarea arhivelor scrise ale orașului și sanctuarului. Dionysius din Halicarnas a caracterizat acești istorici ca precursorii lui Tucidide. Istoriile locale au continuat să fie scrise până în antichitatea târzie, atâta timp cât orașele-state au supraviețuit. Hippias din Elis, care a scris listele cu câștigători la
Istoriografie () [Corola-website/Science/299380_a_300709]
-
pe magistrați să aibă consemnate îndatoririle lor, să-și noteze activitatea în registre (acta) și să prezinte dări de seamă asupra ei (comentarii), ceea ce, împreună cu documentele privind situația economică (tabulae censoriae) și diferitele tratate, a dus la constituirea unor importante arhive. Aceleași obligații le aveau și preoții, care întocmeau calendarul și lista zilelor faste. De o importanță deosebită au fost "Analele pontifilor". În ele, marele preot (Pontifex maximus) însemna principalele evenimente militare, politice și religioase petrecute în cursul unui an (de
Istoriografie () [Corola-website/Science/299380_a_300709]
-
Două biografii" (1878)"; Istoria lumii," 6 vols (1881-1885). A susținut că istoricul are datoria de a scrie istoria așa cum a fost ea cu adevărat și că nu trebuie să abordeze ipoteze nedovedite și imaginare, motivate de lipsa obiectivității documentelor din arhivă. A utilizat în scrierile sale o mare cantitate de documente, inclusiv rapoartele ambasadorilor venețieni și a pus accent pe ideea de stat, considerat forma superioară de organizare a istoriei. Friedrich Dohlmann a studiat revoluțiile, fiind preocupat de realizarea unității naționale
Istoriografie () [Corola-website/Science/299380_a_300709]
-
în față forțelor revoluționare. A scris Istoria Revoluției engleze și Istoria Revoluției franceze. Heinrich von Sybel a fost preocupat de protejarea Germaniei de o catastrofă similară prin care a traversat Franța în timpul dictaturii iacobine. A scris "Istoria perioadei revoluției", studiind arhivele din Paris și a prezentat revoluția ca un dezastru pentru masele populare. Johann Gustav Droysen a scris "Istoria elenismului" și "Istoria politicii Prusiei", relevând eforturile familiei Hohenzollern pentru a realiza unitatea Germaniei. În Franța, problema cea mai dezbătută a fost
Istoriografie () [Corola-website/Science/299380_a_300709]
-
Angliei", începând cu perioada lui Iacob al II-lea, și "Revoluția Glorioasă", fiind admirator al lui William al III-lea. În SUA, s-a remarcat istoricul William Hickling Prescott (1796-1859), care a absolvit univeristatea Harvard, a călătorit în Europa, studiind arhivele din Spania și a scris "Istoria lui Ferdinand și Isabela", i"Istoria cuceririi Mexicului", "Cucerirea Perului". În Rusia s-a remarcat Nicolai Mihailovici (1859-1919), care a fost scriitor și istoric. A scris "Istoria Statului Rus" în 12 volume, care reflectă
Istoriografie () [Corola-website/Science/299380_a_300709]
-
întocmit de Serviciile Secrete ale regimului comunist, care prezintă o parte din viața lui Vladimir Tismăneanu nedezvăluită de acesta în CV-ul sau (Tismăneanu nu își face public CV-ul pe pagina universității Maryland). Acest dosar s-ar găsi în Arhiva SRI, Fond "D", Dosar nr. 10.947, vol. 9, la pag. 369-370. Conform acestui dosar, Vladimir Tismăneanu a beneficiat de "mai multe călătorii peste graniță, ca turist, în țări socialiste și capitaliste", înainte de a fugi în Statele Unite. În Fișa din
Vladimir Tismăneanu () [Corola-website/Science/299512_a_300841]
-
9, la pag. 369-370. Conform acestui dosar, Vladimir Tismăneanu a beneficiat de "mai multe călătorii peste graniță, ca turist, în țări socialiste și capitaliste", înainte de a fugi în Statele Unite. În Fișa din 13 august 1987 din dosarul său aflat în arhivele securității, se menționează (tot potrivit Ziua) că în noiembrie 1981 Vladimir Tismăneanu a fugit din România sprijinit de unitatea U.M. 0617 a securității. Aceeași informație este susținută și de Mihai Pelin. Legat de replicile pe care Tismăneanu le-a dat
Vladimir Tismăneanu () [Corola-website/Science/299512_a_300841]