50,919 matches
-
intrarea pe scenă într-o magazie. Fastul înscenării nu-i mai permise lui Offenbach să se consacre elaborării muzicale, astfel încât orchestrația rămase cu mult sub nivelul premierei din 1858. Această nouă versiune avu premiera la 7 februarie 1874 și se bucură de un mare succes de public. În primul tablou al operei, Moartea Euridicei, este prezentat Orfeu, care e directorul conservatorului din Teba, al "Orphéon"-ului, deci un individ perfect integrat în societatea burgheză. Pierzându-și demult interesul pentru consoarta Euridice
Orfeu în infern (operetă) () [Corola-website/Science/304517_a_305846]
-
dovedește însă a fi Pluto, stăpânul infernului, și face în așa fel încăt Euridice să cadă victimă mușcăturii de șarpe destinate lui. Odată moartă, aceasta este de-a dreptul încântată să-l urmeze pe Pluto în infern. Filistinul Orfeu se bucură la rândul lui să se vadă liber, dar e mustrat de Opinia Publică, care apare ca un personaj aparte, și se vede obligat să-și salveze soția. În cel de-al doilea tablou, Olimpul, Orfeu se înfățișează în lumea zeilor
Orfeu în infern (operetă) () [Corola-website/Science/304517_a_305846]
-
renumită la Paris, nici nu putea fi mai mare - la Gluck, un Orfeu virtuos își poate salva soția într-un deznodământ fericit, după multe suferințe, aici însăși pierderea Euridicei provoacă un râs homeric. Vezi și Opereta lui Offenbach s-a bucurat la scurt timp după premieră de celebritate. Se spune că, dacă cineva afirma pe atunci la Paris că are de gând să-l vadă pe "Orfeu", trebuia să se aștepte la întrebarea: "Pe cel la care se plânge sau pe
Orfeu în infern (operetă) () [Corola-website/Science/304517_a_305846]
-
1492: Conquest of Paradise (1992) este un album compus de compozitorul de origine greacă Vangelis și care cuprinde coloana sonoră a filmului cu același nume. Filmul, regizat de Ridley Scott, urmărește viață și descoperirile exploratorului Cristofor Columb. Albumul s-a bucurat de mare succes și a intrat în topuri în multe țări. Câteva piese pot fi auzite în film, dar se vede clar preferință regizorului Scott de a folosi piesă "Hispanola" pentru a da tonul filmului, si mai putin tema pentru
1492: Conquest of Paradise (album) () [Corola-website/Science/304531_a_305860]
-
lucrare a sa, opera "Război și pace", după romanul lui Lev Tolstoi. În 1948 Prokofiev a fost acuzat de "formalism antidemocratic", fapt ce l-a forțat să compună muzică stalinistă cum ar fi oratoriul "De strajă păcii". Totuși, s-a bucurat de sprijin personal și artistic din partea noii generații de interpreți ruși, inclusiv Sviatoslav Richter și Mstislav Rostropovici. Prokofiev s-a născut în 1891 în Sontsovka (astăzi Krasne în Regiunea Donețk din estul Ucrainei), o zonă rurală izolată din Guvernoratul Yekaterinoslav
Serghei Prokofiev () [Corola-website/Science/304514_a_305843]
-
s-a căsătorit cu cântăreața spaniolă Carolina Codina (1897-1989), cunoscută sub numele de scenă Lina Llubera, înainte să se mute înapoi la Paris. Acolo câteva dintre lucrările sale, cum ar fi Simfonia nr. 2, au fost interpretate dar s-au bucurat de un succes modest. Totuși simfonia l-a determinat pe Diaghilev să îi comande lui Prokofiev baletul "Pasul de oțel", un balet modernist produs cu intenția de a înfățișa industrializarea Uniunii Sovietice. A avut parte de o receptare entuziastă atât
Serghei Prokofiev () [Corola-website/Science/304514_a_305843]
-
la naștere Margaret Munnerlyn Mitchell, (n. 8 noiembrie 1900, Atlanta, Georgia — d. 16 august 1949 în Atlanta) a fost o scriitoare și jurnalistă americană. Este foarte cunoscută pentru unicul său roman (publicat antum), Pe aripile vântului (1936), care s-a bucurat de un succes internațional. La vârsta de 14 ani intra la Washington Seminar un colegiu feminin unde studiază arătând deja talentul său.La 18 ani se înscrie la cursul superior de medicină de la Smith College din Northampton, în Massachusetts, dar
Margaret Mitchell () [Corola-website/Science/304528_a_305857]
-
război a marcat o schimbare importantă față de războiul primei coaliții. Forțele rușilor au luptat în Italia sub comanda unui comandat recunoscut ca sălbatic, dar, în egală măsură, plin de succes pe plan militar, Alexandr Suvorov. Republica Franceză nu s-a bucurat de serviciile lui Lazare Carnot, ministru de război care condusese Franța spre victorii prin intermediul reformelor fundamentale din ultimul deceniu al secolului al XVIII-lea. Mai mult, Bonaparte era implicat în campania din Egipt, care avea ca obiectiv amenințarea posesiunilor britanice
Războaiele Napoleoniene () [Corola-website/Science/304489_a_305818]
-
influență a puterilor continentale, încurajând lupta lor antifranceză. Londra era principalul sprijinitor financiar al coaliției, iar Bonaparte și-a dat seama că fără înfrâgerea britanicilor sau fără semnarea unui tratat de pace cu aceștia, nu ar fi putut să se bucure de liniște. Britanicii aveau o armată terestră puțin numeroasă și reprezenta o amenințare mică împotriva Franței, dar Royal Navy era o amenințare continuă asupra transporturilor maritime franceze și a coloniilor din Caraibe. În plus, britanicii aveau suficienți bani ca să convingă
Războaiele Napoleoniene () [Corola-website/Science/304489_a_305818]
-
Royal Navy asigurau sprijinul de artilerie în luptele terestre purtate în apropierea țărmurilor. Totuși, aceste operațiuni erau limitate de măiestria comandanților și de egalitatea de efective a forțelor terestre. Astfel, luptătorii de gherilă spanioli neexperimentați nu au reușit să se bucure de avantajele pe care le-ar fi avut în urma colaborării cu marina britanică. Conflictul a continuat și în sfera războiului economic, a Sistemului Continental împotriva blocadei navale britanice a porturilor franceze. Din cauza neajunsurilor în aprovizionarea armatei și a lipsei de
Războaiele Napoleoniene () [Corola-website/Science/304489_a_305818]
-
Tiamat a rămas muta la purtarea lor;/ "Faptele lor erau necuviincioase față de [...]./ "Purtarea lor nu era bună, ei au fost obraznici./ Atunci Apsu, născătorul marilor zei,/ "A chemat pe Mummu, vizirul sau și i-a zis:/ "«Mummu, vizirul meu, care bucură inima mea,/ "Haidem să mergem la Tiamat.»/ "Ei au mers și au stat jos în fața lui Tiamat;/ S-au sfătuit privitor la zei, primii lor născuți./ "Apsu și-a deschis gură/ Și a zis către Tiamat cu voce tare:/ "«Purtarea
Enuma Eliș () [Corola-website/Science/304548_a_305877]
-
a hrănit, l-a umplut de o înaltă strălucire./ "Ademenitoare era figură să, atractivă privirea ochilor săi,/ "Falnica era ținută lui, un conducător chiar de la început./ "Când Ea, tatăl care l-a născut, l-a văzut pe el,/ S-a bucurat, a radiat, inima i s-a umplut de bucurie./ "L-a dăruit cu perfecțiune și i-a dăruit o dublă divinitate,/ "Cu mult era deasupra lor, cu mult îi depășea;/ "Desăvârșite erau membrele sale, mai presus de orice închipuire,/ "Deasupra
Enuma Eliș () [Corola-website/Science/304548_a_305877]
-
nu ești o mamă, tu nu ne iubești./ "[...] tu nu ne iubești,/ Ochii noștri sunt grei./ "[...] fără tihna. Să ne odihnim./ "[...] la bătălie. Să te răzbuni pe ei/ "[...] și prefa-i în vânt»./ "Când Tiamat a auzit cuvântul, s-a bucurat/ "Și ea a zis: «Să facem monștrii/ "[...] și pe zei în mijlocul [...]./ "[...] să facem război contra zeilor [...]»./ "Ei s-au strâns și au mers de partea lui Tiamat./ "Furioși întocmesc planuri ziua și noaptea,/ "Ei se aliniază pentru lupta, spumegând, răcnind
Enuma Eliș () [Corola-website/Science/304548_a_305877]
-
oferindu-i posibilitatea să participe alături de el la concertele din saloanele plutocrației pariziene. Datorită virtuozității la violoncel și ușurinței cu care compunea romanțe, Offenbach a devenit un oaspete agreat în salonul contesei Bertin de Vaux. Frecventarea acestui salon, care se bucura de un bun renume în lumea elitelor muzicale, i-a înlesnit lansarea ca violoncelist, la nouăsprezece ani. Primul concert în public l-a susținut alături de Jules, în 1839. Încă din aceea perioadă muzicianul a fost atras de lumea teatrului și
Jacques Offenbach () [Corola-website/Science/304533_a_305862]
-
pentru senzațiile ușoare și fugitive ale teatrelor de varietăți și a vieții de noapte, genurile parodiei și bufoneriei muzicale. Prima operă care a fost ținta râsului offenbachian a fost oda simfonică "Deșertul" a compozitorului Félicien César David (1810-1876), care se bucurase în 1846 de mare succes. Tema romantică a artistului care caută natura sălbatică și neatinsă în "Deșert" este transformată de Offenbach în același an într-o farsă în care patosul modelului este contracarat de plângerile prin care un dandy impută
Jacques Offenbach () [Corola-website/Science/304533_a_305862]
-
interpretat ca solist o fantezie muzicală bazată pe operele lui Rossini, în fața unor oficialități prusace și austriece. Compoziția sa "Alcovul", pe care o tradusese în germană și o reprezentase în ianuarie 1849 și în orașul său natal, nu s-a bucurat în schimb de succes. Între timp, la Paris a fost restabilită liniștea și Offenbach nu a mai avut nici un motiv de a zăbovi în Köln. La scurt timp de la plecarea fiului său a murit Isaac Offenbacher, în aprilie 1850. La
Jacques Offenbach () [Corola-website/Science/304533_a_305862]
-
La scurt timp de la plecarea fiului său a murit Isaac Offenbacher, în aprilie 1850. La Paris, Offenbach și-a reînnoit insistent ofertele pentru Opera Comică, însă nu a avut succes cu nici unul din proiectele prezentate. Ca violoncelist el s-a bucurat însă, ca de obicei, de prețuirea societății pariziene și a avut chiar șansa de a-l cunoaște cu ocazia unui concert în palatul Élysée pe președintele Louis Napoléon, viitorul împărat Napoleon al III-lea. Muzicianul a primit apoi, în primăvara
Jacques Offenbach () [Corola-website/Science/304533_a_305862]
-
umoristic pentru seara inaugurării. Primele reprezentații pe scena de la Bouffes-Parisiens, mai ales opera bufă "Cei doi orbi", au avut un ecou negativ în presă, chiar și de Villemessant s-a arătat în dezacord cu umorul lor cinic, dar s-au bucurat de aprobarea unui public care dorea în primul rând să fie distrat și care se recruta în mare parte din rândurile provincialilor și străinilor veniți în orașul luminilor pentru a vizita Expoziția Universală. Noua stea a teatrului a devenit Hortense
Jacques Offenbach () [Corola-website/Science/304533_a_305862]
-
economică foarte bună, și Offenbach a înțeles să-l numească director al teatrului pe un anumit Louis Varney, un om cu un simț mai pragmatic decât al său. Rolul Parisului în conștiința culturală a Europei și renumele de care se bucura peste tot acea "Vie parisienne" ușoară și elegantă pe care o va caricaturiza el însuși într-un vodevil i-au asigurat lui Offenbach popularitatea în întreaga Europă, mai ales în statele germane. Față de acestea el se simțea probabil încă atașat
Jacques Offenbach () [Corola-website/Science/304533_a_305862]
-
aur. Cele trei reprezentații dirijate pe atunci de însuși Offenbach s-au desfășurat cu un mare succes de public și presă - vienezii preferau, se pare, muzicalitatea și volubilitatea offenbachiană gravității wagneriene. Având în vedere admirația aproape idolatră de care se bucura, compozitorul a revenit cu plăcere la Viena, având astfel ocazia să facă cunoștință în 1863 cu Johann Strauß, pe care l-a încurajat să scrie muzică de operetă. Veșnica rivalitate cu Wagner s-a manifestat și în 1863, când opera
Jacques Offenbach () [Corola-website/Science/304533_a_305862]
-
ale lui Napoleon, prin care au fost permise libertatea presei și demonstrațiile. Cu acest prilej a devenit manifestă fervența mișcării republicane, care s-a descărcat prin numeroase publicații radicale și tumulturi de stradă. Operetele lui Offenbach nu s-au mai bucurat, în această atmosferă tulbure, decât cel mult de succese sezoniere. Ele nu mai atingeau nervul publicului parizian, care (re)descoperise în operetele lui Hervé un mod mai accesibil și mai grobian de amuzament. Încercând să țină pasul cu vremurile, Offenbach
Jacques Offenbach () [Corola-website/Science/304533_a_305862]
-
și optimismul. Accesele sale de gută s-au rărit și în aceste condiții cea de-a o suta reprezentație a feeriei a fost dirijată de Offenbach personal. Cu toate îndatoririle care decurgeau din conducerea teatrului, al cărui ansamblu s-a bucurat în acea perioadă de măriri de salariu, muzicianul a continuat să livreze cu regularitate noi compoziții, mai ales operete de dimensiuni reduse. Una dintre ele, "La Jolie Parfumeuse", a avut parte între 1873 și 1874 de peste 200 de reprezentații la
Jacques Offenbach () [Corola-website/Science/304533_a_305862]
-
Germaniei Otto von Bismark. Alte serbări oficiale au avut loc și cu prilejul împlinirii a 60 de ani. Ruinele castelului din Heidelberg au fost iluminate atunci pentru a doua oară. De data aceasta însă, Scheffel nu a putut să se bucure de spectacol. El era grav bolnav în casa părintească de la Karlsruhe, dar a mai avut puterea să compună textul unui imn festiv pentru a 500-a aniversare a Universității din Heidelberg. Ultimele lucrări ale lui Joseph von Scheffel sunt volumul
Joseph Victor von Scheffel () [Corola-website/Science/304535_a_305864]
-
jucat de actorul austriac Gabriel Barylli, iar cel al ducesei Hadwiga de actrița slovacă Zdena Studenková. Filmul prezintă o altă imagine a evului mediu decât cea pe care o zugrăvește Scheffel în romanul său. În romanul lui Scheffel oamenii se bucură de viață; în film oamenii sunt timorați de pericolele care îi amenință și le face viața nesigură dincolo de zidurile cetăților. Diferența se datorește faptului că romanul istoric al secolului al XIX-lea prezenta o imagine idealizată a “vremurilor bune de
Joseph Victor von Scheffel () [Corola-website/Science/304535_a_305864]
-
timpuriu, și să reflecte adevărul istoric bazându-se pe certările istorice recente. Dar filmul ridică întrebarea dacă realitatea istorică era într-adevăr atât de sumbră sau dacă. chiar în condițiile evului mediu, oameni știau să și râdă și se puteau bucura de viață, așa cum susține Scheffel Mult mai puțin uzual este faptul că există un trandafir care poartă numele eroului celui mai cunoscut din opera lui Joseph Victor von Scheffel. Rudolf Geschwind, un horticultor austriac, care era pasionat de trandafiri și
Joseph Victor von Scheffel () [Corola-website/Science/304535_a_305864]