49,940 matches
-
cine știe ce fund de Moldovă ori Oltenie, și asta era o cale pentru a mai scăpa de o ladă, inspectînd pivnițele umede, beciurile năruite, unde, eventual, s-ar putea face un depozit pentru zile negre, vorbea, mințea, și nu mințea, fiind întotdeauna nerușinat pentru că îi era greață de munca lui și totuși zîmbea zi și noapte, pînă la urmă s-a simțit fericit cu adevărat pentru că Mihail găsise de cuviință să-l integreze definitiv Serviciului. L-a integrat și l-a uitat
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1507_a_2805]
-
nu-i păsase de asta. Pur și simplu nu se gîndise că și el se-poate îmbolnăvi, că și el poate fi privit cu îngăduință de către alții, că și el poate fi cuprins de spaime inexplicabile care-l trezeau noaptea întotdeauna la aceeași oră, 3 în zori, cu fruntea umedă, acoperită de o sudoare rece. Auzise pe unul, pe altul, chiar la birou, doar se considerau o familie, nu?, auzise cum se plîngeau, unii mai convingător, alții speriați chiar de faptul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1507_a_2805]
-
importanță are într-o viață atît de măruntă, a fost, este, pentru Allah, tot ce este a fost și tot ce a fost este..." Nu era supărat pe bătrînul turc, ba, dimpotrivă. Într-un elan de care îți pare rău întotdeauna mai tîrziu, s-a ridicat și l-a prins în brațe "ești nemaipomenit, Ali Mehmet, așa ceva..." Turcul s-a desprins ușurel, nu-l convinsese și nici nu-l molipsise entuziasmul său, parcă era mînios dintr-un motiv foarte întemeiat, "cred
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1507_a_2805]
-
mînă, uluit de generozitatea clientului său de o noapte. "Ali Mehmet, spuneți-mi, și morții ăia despre care scriu ziarele tot de Cocoș au fost omorîți?" Ali Mehmet a venit pînă aproape de el, a strîns ochii din cauza luminii, înlăuntru era întotdeauna o lumină pală, sepia, de fotografie veche, "a, morții ăia, nu, ăștia sînt căsăpiți de alții. Sînt tot felul de crime prin părțile astea, dar unde nu sînt, domnule?! Dar știi dumneata cum sînt jurnaliștii, le mai încurcă, pun în
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1507_a_2805]
-
interesează politica?" I s-a părut dacă nu o întrebare stupidă, măcar una care nu era la nivelul lui Mihail. Cum adică "dacă-l interesează politica?". Un funcționar al Serviciului, din principiu, nu face politică. Obiectul muncii sale este mai întotdeauna ceva legat de politică, dacă nu chiar o afacere politică. Cum ar putea fi el interesat, în asemenea condiții, de politică! A încercat să zîmbească pentru a ieși din situația jenantă. Mihail a ridicat pleoapele ușor umflate și privirea lui
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1507_a_2805]
-
altfel. Mihail a pufnit din nou, avea buzele subțiri și ușor vineții, parcă de frig, poate chiar îi era frig și de aceea și umbla într-un costum atît de călduros. "Bine, bine, nici nu-i nevoie să te cred. Întotdeauna o să faci cum știi că e mai bine. Știu că așa o să faci." S-a strîmbat ca și cum s-ar fi silit să zîmbească. Cinstit să fie, era foarte preocupat să-l examineze pe Mihail, era printre puținii angajați ai Serviciului
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1507_a_2805]
-
să se emoționeze, să-i tremure vocea, chiar dacă avea renumele unui iceberg. Altfel nici nu se putea să fie decît un munte de gheață atunci cînd în orice oră din zi și din noapte purta lipit pe piept pușcociul său, întotdeauna cu glonțul pe țeava. Numai gîndul că se putea întîmpla oricînd un accident îl făcea neobișnuit de prevăzător în relațiile sale cu el, relații care ar fi trebuit să fie normale, firești, măcar prin forța lucrurilor și împrejurărilor. Cred că
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1507_a_2805]
-
așa? Un lucru cheamă pe celălalt, binele naște răul, iar răul pînă la urmă e un bine, nu-i așa?" Nu avea de unde să știe despre ce anume vorbește Mihail, dar în general avea dreptate. În general Mihai Mihail avea întotdeauna dreptate, dacă n-ar fi avut, n-ar fi ajuns unde se afla. "Știi, domnule Bîlbîie, niciodată n-am fost îngrijorat cînd mi s-au adus la cunoștință informații despre fapte serioase, grave. Am așa, o convingere, că tot ce
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1507_a_2805]
-
lui . "Voiam să știu dacă știai, dom'le! Pentru că eu eram la curent! Oricine din Vladia știe că adjutantul Popianu e la curent cu orice mișcare din tîrg. Nu pentru că vrea să avanseze, ci pentru că Radul Popianu șî-a făcut întotdeauna datoria." Pe măsură ce vorbea, se înfuria. Pe măsură ce cuvintele se făceau auzite de propriile urechi, imaginea sa se desena tot mai limpede, mai clar conturată pe fundalul așezării, al dealurilor acoperite cu viță care o înconjurau și despre care nu puteai spune
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1507_a_2805]
-
trebuie ceva, iar prințul e cam suferind, n-ai auzit?" A fost rîndul lui Leonard Bîibîie să se recunoască învins. Așa ceva nu auzise. Auzise alte lucruri, dimpotrivă. Chiar văzuse și simțise singur cum prințul stîrnea lumea prin simpla lui prezență, întotdeauna în preajma lui stăruia un aer de senzualitate nedeslușită. Și nu era vorba doar de femei și bărbați care se înfiorau în apropierea sa, ochii deveneau mai strălucitori, privirile mai îndrăznețe, și chiar plantele, cîrceii de viță deveneau mai viguroși, căpătau
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1507_a_2805]
-
elegante cu care vânzătorul răsturna pe tejghea marfa. Un nor ușor de praf și scame se ridica în odaie, mirosul de naftalină se întărea, K.F. îi făcea semn domnișoarei că pot ieși, treburile erau rezolvate, negustorii din Vladia știau că întotdeauna tot ce se cumpăra era dublu, pentru amîndouă femeile, din Vila Katerina. Radul Popianu a pîndit de cîteva ori din ușă, ori a privit prin ferestrele aproape opace de praf și murdărie de muscă pînă cînd s-a lămurit că
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1507_a_2805]
-
își punea ținuta de campanie regulamentară. Cu toate că nu exista nimeni care să-i inspecteze, adjutantul Popianu ducea o viață de om încazarmat, dîndu-și singur ordinele necesare, respectînd programul și, fără nici un fel de haz, aplicîndu-și singur pedepsele mărunte, care mai întotdeauna n-au nici un motiv, dar fac din militar un om ce nu se pierde cu totul în disciplină, ca un strop de ploaie în mare. "Pedepsele ne aduc aminte că marea este alcătuită din stropi", filosofa cîteodată Radul Popianu de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1507_a_2805]
-
a spus K.F. cîte ceva despre trecutul domnișoarei Sofie, care suferise neînchipuit de mult în vremea războiului. Iar războiul, mai ales cel dus de nemți, fusese foarte strîns legat și de gestul său ostentativ și de pocnetul cizmelor, care suna întotdeauna nepotrivit și agresiv pentru ea. "S-a întîmplat ceva, domnule Popianu?", l-a întrebat K.F. fără curiozitate, nerăspunzîndu-i la salut. "Trebuie neapărat să se întîmple ceva?" Domnișoara K.F. a făcut un gest nelămurit, putea fi un fel de a ieși
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1507_a_2805]
-
Domnișoara K.F. a făcut un gest nelămurit, putea fi un fel de a ieși din întrebare ori o invitație să ia loc. Desigur că s-a așezat, un pas făcut, un loc cîștigat. "A, nu, dar știți, domnule adjutant, uniforma. Întotdeauna apariția unei uniforme produce neliniște. Desigur, poate fi neliniște bună, dar și una rea. Sper că nu este cazul!" Radul Popianu se putea considera fericit. Exista deja un subiect de conversație. Nici nu-și închipuise că lucrurile vor merge atît
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1507_a_2805]
-
Accidente de acest fel mai fuseseră, nimeni nu putea spune că ele se datorau cu totul prezenței lui Pangratty, dar era un făcut, după ce trecea el pe acolo, ce era de întîmplat se întîmpla. De aceea Hariton s-a silit întotdeauna să-i aducă cu teleguța lăzi prăfuite, acoperite de pînze de păianjen ori de cîte ori i se părea că prințul avea chef de petrecere. Cu toate că îi convenea, aproape la orice kief era și el chemat, Radul Popianu era un
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1507_a_2805]
-
care, pe lîngă că l-a prins pe Dumnezeu de picior, mai și strigă în gura mare că degetul de care s-a agățat nu-i prea curat, să-l feștelească un pic măcar așa, să-și verse năduful. Ca întotdeauna și ca peste tot și în chestia asta se petrecuse la fel, obraznicul s-a repezit în fruntea mesei și cei cuminți, truditorii, care poartă greul pe spinarea și în sufletul lor, rămîn să-și termine zilele și cariera într-
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1507_a_2805]
-
aceea numai noi ne putem permite să scăpăm de această capcană a obligațiilor față de idealuri. Noi sîntem capabili să propunem idealuri. Ah, desigur și prințul este dintre aceștia, și el este în situația de a propune altora idealuri, a fost întotdeauna, dar, din păcate, a ajuns într-o situație neplăcută, știi că era îndrăgostit de Sofie, asta nu se potrivește, nu merge cu privilegiul de care vorbeam. Să iubești, mai merge, dar să fii îndrăgostit, asta este o eroare, nu-i
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1507_a_2805]
-
mă măgulește" și după ce a lăsat cuvintele să zboare și-a dat seama că a făcut o prostie, recunoscuse așa nu doar că ea este un partener de discuții, ci este chiar partenerul care conduce. Adică tocmai ceea ce fusese el întotdeauna pînă atunci. ,,E bine, e foarte bine, domnule Popianu. Concret, ceea ce vă propun în cadrul alianței de care am vorbit este, cum să vă spun, armonizarea, conjugarea, punerea în înțelegere a eforturilor noastre. După cum vă spuneam, dumneavoastră aveți în grijă faptele
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1507_a_2805]
-
ordin de la minister, să declare epizootia în orice zonă ce ar părea nesigură pentru guvern. Chestia asta cu epizootia era singura moștenire pe care guvernul liberal o preluase cu entuziasm de la General. Fusese folosită în cele mai neașteptate situații și întotdeauna dăduse rezultate excelente. Din fericire, la Comana nu se abuzase de ea, așa că plutonierul Supărare avea mînă liberă. Despre alte tertipuri și mici viclenii adjutantul Popianu nu discutase nici măcar cu domnișoara K.F. Cînd se plictisea, cînd avea un răgaz, se
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1507_a_2805]
-
era luată drept încuviințare. Iar dacă adjutantul Popianu confirma ceva, acel fapt rămînea ca un fapt ce trebuie să intre în ordinea normală a așezării. Așa încît nimeni nu se mai îndoia că ploaia nu trecea niciodată prin fața prințului, rămînînd întotdeauna la cîțiva pași în spatele său, că la Vila Katerina se instalaseră becuri fără urmă de cabluri ori de "motor" și becurile se aprindeau în clipa în care Pangratty pășea într-o odaie, că datorită lor, adică datorită domnișoarei K.F. și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1507_a_2805]
-
să i te încredințezi", spunea cînd vreun curios îl întreba de ce dă atîția bani să stea singur într-o sală goală, pe întuneric. "Și nu poți face asta cu martori, e ca și cum ai iubi o femeie în gura mare" adăuga întotdeauna pe un ton profesoral, ironic. De data asta era altceva. Recepția de la Basarab îl avea în centrul atenției pe marele as al aviației mondiale Italo Balbo, așa că nu mai era o petrecere ca oricare alta. Era o ocazie unică. Pentru
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1507_a_2805]
-
lui Balbo. Era conștient că italianul beneficia de cel puțin două lucruri pe care el nu le avea noroc și context. Era curajos, temerar, nimic de zis, dar tot ce făcea Balbo era cumva în văzul lumii. Acolo unde erau întotdeauna adunați mii, zeci de mii de privitori, acolo întotdeauna se găseau ziariști care se entuziasmau, nu fără motiv, dar se entuziasmau altfel decît cei cîțiva mecanici ori ofițeri de la aeroclubul din Băneasa, se înflăcărau în scris. Publicau articole fulminante în
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1507_a_2805]
-
puțin două lucruri pe care el nu le avea noroc și context. Era curajos, temerar, nimic de zis, dar tot ce făcea Balbo era cumva în văzul lumii. Acolo unde erau întotdeauna adunați mii, zeci de mii de privitori, acolo întotdeauna se găseau ziariști care se entuziasmau, nu fără motiv, dar se entuziasmau altfel decît cei cîțiva mecanici ori ofițeri de la aeroclubul din Băneasa, se înflăcărau în scris. Publicau articole fulminante în toată presa continentului și în umbra pe care o
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1507_a_2805]
-
erau obișnuiții casei. În treacăt salută un profesor de filosofie, admirat pentru elocința și mai ales pentru ideile sale, duse la extremitatea severității morale, mereu înconjurat de un public feminin aflat într-un soi de transă extatică, din fericire mai întotdeauna tăcută, schimbă o vorbă cu un scriitor apropiat de cercul regenței, gras, al cărui rîs semăna cu un lătrat răgușit, nici unul, nici celălalt n-ar fi știut să-i facă introducerea de care avea nevoie. Aceasta nu putea fi decît
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1507_a_2805]
-
de brusc pe cît s-a oprit, Balbo a reînceput, explicînd de astă dată unul din misterele succeselor germane în bătăliile aeriene. "I tedeschi, capite, signori, i tedeschi volano sempre con il sole alle spalle." Asta era deci, nemții zboară întotdeauna cu soarele în spate. Pentru Pangratty amănuntul nu era deloc un mister, știa demult, chiar el și-a dat seama că tu venind dinspre soare adversarul practic nu te vede, e orb, iar el își mărește dimensiunile, ca și cum l-ai
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1507_a_2805]