8,708 matches
-
occidentale. S-a produs atunci o exaltare a valorilor clasice și ale artei antice, s-au făcut eforturi de laicizare a culturii și de promovare a gîndirii umaniste, care să aibă omul drept valoare centrală. Din acest motiv, admirația pentru antichitatea greacă și latină nu a devenit o imitare servilă, ci numai o preluare a ei ca fundament pentru realizarea culturii și civilizației omului modern. În epoca Renașterii, a apărut noțiu-nea de "stat", s-a trecut la o urbanizare accentuată a
Comunicare culturală şi comunicare lingvistică în spaţiul european by Ioan Oprea () [Corola-publishinghouse/Science/920_a_2428]
-
lingvistic În concordanță cu istoria socială, în spațiul european, s-au succedat perioade ale istoriei culturale și lingvistice, caracterizate prin trăsături specifice fiecăreia și uneori atît de diferite încît ar putea duce chiar la ideea unor discontinuități evolutive. În lumea antichității grecești, individul uman era puternic legat de statul său și de lumea sa, încît își găsea realizarea numai în și prin ele. În acest context, gînditorii epocii antice manifestau ostilitate și dispreț față de limbile și culturile străine și excludeau orice
Comunicare culturală şi comunicare lingvistică în spaţiul european by Ioan Oprea () [Corola-publishinghouse/Science/920_a_2428]
-
decît să le facă cunoscute acestora tezaurul lor cultural. Pe de altă parte, limba operelor clasice grecești, devenită limbă exemplară și comună a scrierilor, a fost învestită cu atributul corectitudinii și opusă dialectelor și vorbirii populare. La rîndul ei, lumea antichității romane a fost una abstractă și intens centralizată; exista un singur centru, o singură stăpînire peste întreaga lume civilizată 25. În aceste condiții, individul nu conta, după cum nu conta nici individualitatea popoarelor, fiindcă toate se supuneau unui universal abstract și
Comunicare culturală şi comunicare lingvistică în spaţiul european by Ioan Oprea () [Corola-publishinghouse/Science/920_a_2428]
-
au tins să se impună, chiar dacă aveau o bază dialectală, ca limbi unice de cultură pentru tot spațiul în care erau vorbite idiomurile, indiferent de fragmentarea lor dialectală, așa cum odinioară se manifestaseră limbile de cultură ale grecilor și romanilor în antichitatea pe care renascentiștii o redescoperiseră și doreau s-o valorifice. În epoca modernă însă, limba literară unică a fost puternic legată de cea de națiune și de stat național, încît italienii, vorbitori ai unor dialecte numeroase și diferențiate în mod
Comunicare culturală şi comunicare lingvistică în spaţiul european by Ioan Oprea () [Corola-publishinghouse/Science/920_a_2428]
-
În realitate, așa cum există două aspecte ale unei limbi naționale, popular și literar, există și două aspecte ale științei limbii: lingvistica limbilor populare (afirmată începînd cu secolul al XIX-lea) și lingvistica limbilor literare (care s-a cristalizat încă din antichitate). Comunicarea dintre limbi, corolar al comunicării dintre culturi Cultura, atît la nivel popular (minor), cît și la nivel erudit (major), este exprimabilă prin cuvintele limbii și este cuprinsă în conținutul cuvintelor, deoarece cunoașterile din toate domeniile de activitate pot fi
Comunicare culturală şi comunicare lingvistică în spaţiul european by Ioan Oprea () [Corola-publishinghouse/Science/920_a_2428]
-
a limbii vechi grecești, dar a cunoscut faza intermediară a limbii grecești medii (bizantine). Aceste fenomene nu exclud însă considerarea limbii vechi ca limbă-bază pentru cea modernă, deși neogreaca se vorbește pe un teritoriu pe care s-a vorbit în antichitate greaca veche, încît se poate observa că ea nu a cunoscut acțiunea substratului (factorului etnologic) în transformarea spre forma modernă. Într-un mod asemănător s-ar putea însă pune problema și în cazul spațiului originar al limbii latine din Peninsula
Comunicare culturală şi comunicare lingvistică în spaţiul european by Ioan Oprea () [Corola-publishinghouse/Science/920_a_2428]
-
cel Mare, și supusă unui proces de purificare, luîndu-se drept model aspectul literar din epoca clasică. În acest mod, între limbile romanice (care nu aveau încă un aspect literar) și limba de cultură (a cărei normă era dată de scrierile antichității) s-a întrerupt orice comunicare. Cu atît mai mult o asemenea comunicare n-a putut exista în cazul popoarelor neromanice (în primul rînd germanice), unde între limba populară și limba de cultură (și de cult) erau două realități fără nici o
Comunicare culturală şi comunicare lingvistică în spaţiul european by Ioan Oprea () [Corola-publishinghouse/Science/920_a_2428]
-
lingvistică a tuturor popoarelor europene, indiferent de originea lor și indiferent de limbile pe care le vorbeau. Primul mare învățat care atestă atît orientarea spre afirmarea romanității, cît și efortul de a înălța lumea romanică la sfera marilor valori ale antichității, a fost eruditul italian Dante Alighieri, care a trăit în a doua jumătate a secolului al XIII-lea și în primele decenii ale veacului următor (1265-1321). Acest mare învățat al Renașterii urmărea să realizeze, pornind de la limba populară, o variantă
Comunicare culturală şi comunicare lingvistică în spaţiul european by Ioan Oprea () [Corola-publishinghouse/Science/920_a_2428]
-
a favoriza evoluția intelectuală, e necesar ca apropierea de lumea veche să vizeze substanța, iar nu formele acesteia : A învăța vocabule latine pe dinafară, fără a fi pătruns de acel adânc spirit de adevăr, de pregnanță și de frumusețe a antichității clasice, a învăța regule gramaticale fără a fi pătruns de acea simetrie intelectuală a cugetării antice este o muncă zadarnică, o literă fără înțeles. Ca și în Scrisoarea I, unde este cuprinsă în versuri ideea inutilității strădaniei de a deprinde
În dialog cu anticii by Alexandra Ciocârlie () [Corola-publishinghouse/Journalistic/836_a_1585]
-
unora dintre creațiile clasice, dincolo de schimbările inerente de gust și de mentalitate ale publicului. Ceea ce ne propunem să arătăm în această lucrare este că, alături de confrații lor de pretutindeni, destui autori dramatici români au găsit că merită să revină la Antichitate ca la un izvor fecund de inspirație. Bătrânețea și moartea unui poet Mulți comentatori ai operei lui Alecsandri au remarcat anacronismul din piesa acestuia Fântâna Blanduziei : scenariul imaginat de autorul român presupune tentativa lui Horațiu de a obține - prin intermediul versurilor
În dialog cu anticii by Alexandra Ciocârlie () [Corola-publishinghouse/Journalistic/836_a_1585]
-
e vorba de o contradicție asumată de dramaturg, iar nu de o probă a ignoranței sale în materie de istorie romană. Dincolo de acest aspect, se poate susține, dimpotrivă, că dramaturgul român avea o bună cunoaștere a lumii clasice. Atras de Antichitate în ultimii ani ai vieții, acesta a oferit o imagine senină a epocii augustane în Fântâna Blanduziei (1884) și o imagine dramatică în Ovidiu (1885), el proiectând să scrie și tragedia Virgiliu pentru a întregi o trilogie închinată marilor poeți
În dialog cu anticii by Alexandra Ciocârlie () [Corola-publishinghouse/Journalistic/836_a_1585]
-
din opera marilor înaintași momente dramatice, ulterior comasate sau lărgite, și chiar unele replici menite să redea climatul spiritual al vremii (p. 249). Dramaturgul român se întoarce la izvoarele tragediei eline pentru a evidenția în felul său valorile perene ale Antichității. După cum declară în finalul prefeței la Thebaida, el închină astfel celor de mâine lucrări cu oameni de ieri și cu învățături din vecii vecilor (p. 139). Intriga simplă a tragediilor grecești nu-l mai satisface pe autorul modern care simte
În dialog cu anticii by Alexandra Ciocârlie () [Corola-publishinghouse/Journalistic/836_a_1585]
-
un răstimp redus a unor evenimente ce se succedau pe vaste întinderi și transformarea corului antic în două personaje vii, participând la acțiune (p. 251). Considerațiile sunt valabile și pentru Thebaida. Dramaturgul român recurge la un procedeu folosit încă din Antichitate de scriitorii latini care adaptau un model elin - contaminarea, adică îmbogățirea intrigii principale prin întrebuințarea unor elemente preluate dintr-o sursă secundară. Combinând un număr mare de opere dramatice eline, Victor Eftimiu complică excesiv firele narative. În Thebaida, el întrebuințează
În dialog cu anticii by Alexandra Ciocârlie () [Corola-publishinghouse/Journalistic/836_a_1585]
-
și în prima sa tragedie elină, autorul se oprește asupra unei figuri antice înzestrate cu idealurile altei epoci din istoria umanității : Alături de Prometeu, Antigona ni se pare figura cea mai măreață - în sensul eroic-creștin - pe care ne-a dat-o Antichitatea (p. 138). În interviul din Rampa, el stabilește și alte analogii între personajele sale și figuri importante ale Vechiului și Noului Testament : prorocul Tiresias, vestitorul nenorocirilor Tebei, aduce cu Irmiah care deplânge viitoarea cădere a Ierusalimului, în timp ce suferințele lui Oedip
În dialog cu anticii by Alexandra Ciocârlie () [Corola-publishinghouse/Journalistic/836_a_1585]
-
Testament : prorocul Tiresias, vestitorul nenorocirilor Tebei, aduce cu Irmiah care deplânge viitoarea cădere a Ierusalimului, în timp ce suferințele lui Oedip sunt menite să aducă civilizația ateniană după cum martiriul lui Isus a născut creștinismul. Chiar dacă apropierile sunt uneori forțate, Victor Eftimiu privește Antichitatea prin prisma valorilor creștinismului. Ca și Thebaida, Atrizii reprezintă o contaminare a mai multor izvoare grecești. Varianta lui Eftimiu oferă un rezumat al Orestiei lui Eschil, de la vestea întoarcerii lui Agamemnon la primele remușcări ale matricidului Oreste. Modelul principal este
În dialog cu anticii by Alexandra Ciocârlie () [Corola-publishinghouse/Journalistic/836_a_1585]
-
descifrează principiile închegării și organizării tragediei : într-un spațiu încărcat de energii latente intervine ca factor decisiv spiritul dramei care structurează și dinamizează tragicul, accentuează și limpezește conflictele și mai ales produce revelația destinului. Dat fiind interesul său constant pentru Antichitate, nu este deloc surprinzător că Dan Botta se inspiră din surse eline în creația teatrală proprie. În drama Alkestis (1939), el pornește de la un model antic pentru a-l prelucra în felul său. Autorul român împrumută de la Euripide subiectul mitologic
În dialog cu anticii by Alexandra Ciocârlie () [Corola-publishinghouse/Journalistic/836_a_1585]
-
lucrări nu intenționează să fie nici biografii filosofice, nici biografii sentimentale, ci metafore ale omului universal și contemporan, ale spiritului uman în luptă cu el însuși : se pot regăsi în aceste drame ale căutării, în acest dialog al Prezentului cu Antichitatea, întrebările și dilemele de azi și de totdeauna ale existenței . În toate cele trei cazuri, materialul documentar antic servește drept punct de plecare al unor meditații actuale sintetizate în considerațiile teoretice din preambul. De fiecare dată, intriga este construită în
În dialog cu anticii by Alexandra Ciocârlie () [Corola-publishinghouse/Journalistic/836_a_1585]
-
autorul le adaugă și o comedie S.F. inspirată din lumea antică, Arma secretă a lui Arhimede (reprezentată pentru prima oară în stagiunea teatrală 1982-1983, inclusă în volumul Beția de cucută din 1984). Din nou, protagonistul este un bărbat ilustru al Antichității eline, din nou se pune problema confruntării dintre intelectual și putere și aceea a aplicabilității plăsmuirilor sale : ultima descoperire a omului de știință, scoica de citit gândurile, se poate dovedi o armă primejdioasă. Invenția este râvnită de toți - familia savantului
În dialog cu anticii by Alexandra Ciocârlie () [Corola-publishinghouse/Journalistic/836_a_1585]
-
moartea și că altcineva primește aplauzele cuvenite lui (I, p. 350). El îi întinde regelui o sticlă pătrată cu băutura noilor zei, dar îl avertizează să nu o țină totuși prea mult la vedere, deoarece ei se află încă în Antichitate (I, p. 350). Confruntarea lui Agamemnon cu intendentul oferă premisele întregului conflict în care eroul încearcă fără succes să-și impună autoritatea și prezența asupra celor de acasă, intrați de mult în jocul scenic. Revederea dintre Agamemnon și Clitemnestra e
În dialog cu anticii by Alexandra Ciocârlie () [Corola-publishinghouse/Journalistic/836_a_1585]
-
folosește de un procedeu de limbaj sugestiv : atribuie unora dintre personaje, lui Marian în primul rând, un fel de a vorbi mai elevat decât acela frust pe care îl presupune mediul căruia îi aparțin și totodată specific altei epoci decât Antichității. În felul acesta, autorul obține o mediere, o tranziție între piesa sa și modelul cu care - fără a-l lua drept simplu pretext - a dialogat, interpretându-l în spirit modern. Dramatizarea istoriei În programul de sală al spectacolului cu piesa
În dialog cu anticii by Alexandra Ciocârlie () [Corola-publishinghouse/Journalistic/836_a_1585]
-
lămuriri asupra unor realități prea îndepărtate în timp pentru a fi accesibile spectatorilor actuali, Petronius ajunge să pună în cauză capacitatea acestora de a înțelege lecțiile trecutului și de a reacționa la anomaliile prezentului. Din poziția sa de intermediar între Antichitate și modernitate, între oamenii din vechime înfățișați pe scenă și publicul contemporan, Petronius asistă la toate întâmplările și formulează aprecieri asupra lor adresându-se când personajelor implicate în acțiune, când spectatorilor din sală. Angajați într-o crâncenă luptă pentru putere
În dialog cu anticii by Alexandra Ciocârlie () [Corola-publishinghouse/Journalistic/836_a_1585]
-
fără nume care l-a învăluit pe Platon când a început să scrie „Symposion” (I, p. 44). Venit din epoca lui Nero, ca și din lumea cărților, ca martor al întâmplărilor de pe scenă, Petronius este familiarizat cu conflictele politice ale Antichității, dar poate privi cu detașare frământările care au însoțit instalarea republicii romane. În calitatea sa de complice pasiv al unei dictaturi, acest mediator născocit de Doinaș este îndeajuns de apropiat de spectatorii din sală pentru a le tălmăci pe înțelesul
În dialog cu anticii by Alexandra Ciocârlie () [Corola-publishinghouse/Journalistic/836_a_1585]
-
tălmăci pe înțelesul lor evenimentele trecutului, și a le înlesni, eventual, în pofida declarațiilor inaugurale, sesizarea unor reverberații actuale ale acestora. Toate acestea probează felul dezinvolt în care Doinaș, ca și majoritatea dramaturgilor studiați în lucrarea noastră, s-a inspirat din Antichitate, adică în așa fel încât să poată da o interpretare nouă, conformă propriilor sale preocupări, faptelor petrecute cu două milenii în urmă. Mit și actualitate Ștefan Zicher a scris piesele Oreste în străinătate și Aglaia în 1969 și 1970, dar
În dialog cu anticii by Alexandra Ciocârlie () [Corola-publishinghouse/Journalistic/836_a_1585]
-
definirea condiției umane la autorii în cauză. Studiile lor situându-se la un nivel incontestabil elevat și aducând puncte de vedere proprii, putem considera fără emfază că există o contribuție românească notabilă la exegeza tragicilor greci. Postfață Dramaturgii români și Antichitatea Fără ca vreun curent literar din secolele al XIX- lea și al XX-lea să-și fi înscris în program cultivarea temelor și valorilor antice, cum s-a întâmplat în Renaștere și în clasicismul francez, mai mulți dramaturgi ai epocii se
În dialog cu anticii by Alexandra Ciocârlie () [Corola-publishinghouse/Journalistic/836_a_1585]
-
cauză au aceeași disponibilitate de a explora o lume apusă. Prezent în mai multe literaturi, fenomenul revenirii la izvoarele antice apare, sporadic, dar nu inconsistent, și în dramaturgia română. În general, scriitorii români care se inspiră în piesele lor din Antichitatea greco-romană își cunosc bine sursele. Unii dintre ei traduc din elină și latină, ca Victor Eftimiu, Dan Botta și Nicolae Ionel, alții au o cultură clasică solidă. Aluziile livrești, reluarea cadrului, a personajelor, a argumentelor și chiar a replicilor originale
În dialog cu anticii by Alexandra Ciocârlie () [Corola-publishinghouse/Journalistic/836_a_1585]