13,069 matches
-
puritate. Frumusețe parcă prea bine și de mult cunoscută, care își stăpânea strălucirea. Cozile lungi și groase, coroane suprapuse, prinse cu perle albe și strânse, pentru a descoperi fruntea netedă și căldura gâtului. Ochii rotunzi și mari, liniștiți, privirea dreaptă. Arcul boltit al frunții, nasul oprit la timp, nările pline, ca și buzele. Obrazul închis în conturul de scoică, separându-se de gâtul înalt și robust, prin umbra subțire ce urcă de sub bărbie spre urechea ascunsă de mătasea grea a părului
Cartea fiului by Norman Manea () [Corola-publishinghouse/Imaginative/597_a_1348]
-
găsi printre ei nici unul care să-i semene, ar trebui imaginat. Un bărbat, să zicem, brun, cu chipul alb delicat și cu brațe puternice. Mai curând scund, cu o privire vie și mioapă și umerii drepți, ciolănoși. Zvâcnind ca un arc sau încremenind multă vreme, pustiit, cu ochii goi. Neglijent, zdrențăros. Vocabular pitoresc și maniere probabil distinse. Și surpriza unui glas de copil răgușit... S-ar afla, probabil, prin cărți, dacă nu chiar și printre cele vechi pe care îi plăcea
Cartea fiului by Norman Manea () [Corola-publishinghouse/Imaginative/597_a_1348]
-
drepte ; cu vârful degetului de la stânga își pipăie pomeții colțuroși, tâmplele tăioase, linia prea fermă a nasului.Nici o înșelătoare umbră de nostalgie ; doar acceptare liniștită, încrâncenarea de-a exista ; un acord adânc cu întâmplările și vârstele, primite cu lăcomie, în arcul lor scrâșnit. Otrava a săpat și a coclit șanțurile obrazului și gâlgâie în vene, mici clocote rebele. Jumătățile ferestrei balansează, se apropie și iar se depărtează, suprapun și din nou despart chipul proaspăt de demult care rulează pe retina rănită
Cartea fiului by Norman Manea () [Corola-publishinghouse/Imaginative/597_a_1348]
-
-l alege în această clipă ! Imaginea rulează intermitent, în ore bizare. Totul pare stătut, pulverizat, lâncedă nemișcare. Timpul își înclină brusc unghiurile, un fulger perforează, pe neașteptate, văzduhul de vată, ora recapătă contur, își restrânge marginile ascuțite, se ridică, vie. Arcul se aude, scrâșnind undeva, departe. Ziua își dezvăluie, din nou, pentru o fracțiune, înfățișările, forțele obscure, care așteaptă miraculoasa atingere, gândul care recheamă și ordonează. ...Aproape ora cinci după-amiază, vineri. Amețit de greutatea zilei toride, se apropie de ușa de
Cartea fiului by Norman Manea () [Corola-publishinghouse/Imaginative/597_a_1348]
-
-n politică, n-are voie meirul să devină președinte? Am văzut că are și sediu de campanie, la teatrul masca din bucureștii noi, acolo unde era Înainte casa de cultură Înfrățirea Între popoare. Vezi cum s-a brodit ca un arc peste timp? Nenfrățim cu poporul ales prin nati meir... Bă, asta e de bine, ascultați-mă pe mine, că ăștia au lobi puternic, nu ca noi. Dacă ai lobi exiști, dacă nu ai lobi nu te bagă nimeni În seamă
De-ale chefliilor (proză umoristică) by Cristian Lisandru () [Corola-publishinghouse/Imaginative/781_a_1580]
-
bătrâne, slabe, seci. În castelul trist și mare, Ce se nalță rece, sur, Cu fantasticul lui mur, Printre stânci cu poala-n mare 10Și cu fruntea-n cer de-azur; În castel isbind de nouri, Stă-n fereastra ca un arc, Într-a mărei lungi ecouri, Fața-n văl de gând și nouri - 15Al seraphilor monarc. Un monarc cu fața pală Și cu păr de-un aur blând, Iar în ochiu-i, rătăcind, Vezi lumina matinală - 20Stele-albastre strălucind. {EminescuOpIV 23} Cine-i
Opere 04 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295583_a_296912]
-
Îl prinde - îi sărută ochii și-i dă drumul; Apoi ea prinde-o pasăre măiastră De aur, se așază-ntr-a ei aripi Și sboară-n noapte printre stele de-aur. {EminescuOpIV 96} ECO Cu-ncetu-nserează și stele isvorăsc Pe-a cerului arcuri mărețe. În umede lanuri de-albastru ceresc, Merg norii cu hainele crețe Și stâncile rar Ca stâlpii răsar, Negriți și-ndoiți de furtună În lună. Diamant e în aer, în codri miros Și umbră adânc viorie; Și luna-i a
Opere 04 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295583_a_296912]
-
împunge Și-ajunge. Iar tânărul sare ușor de pe el Și prundul sub pasu-i răsună. Frumos ca din basme și tras prin inel Și nalt ca și bradul în lună, C-un salt a suit Al boții granit. Urcat într-un arc de fereastră Adastă. Mantaua lui neagră în lună s-a-ntins De pare-o perdea în fereastă Și gratii de fier a lui mînă-a cuprins Uitîndu-se-n sala cea vastă. {EminescuOpIV 98} Pe stânci de bazalt Stă calu-i înnalt Și
Opere 04 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295583_a_296912]
-
ea n-ar da viața lui toată? ...................................................... Pe vârful de munte, în codri-mbrăcat, De nouri grămezi se adună Și unul pe altul, măestru urcat, Ei par o cetate în lună. Și bolțile-n muri, Și stâlpii sunt suri, Lumina prin arc de fereastră E-albastră. În halele-albastre - -nstelatele bolți - Te uiți prin coloane de nouri Și luna ieșind dintr-a stâncilor colți Le împle cu mii de tablouri. {EminescuOpIV 102} Lumina-i de-argint În nouri s-a frânt Și se
Opere 04 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295583_a_296912]
-
De stele-albastre strălucea în hală, Și vorba lui blândă era duioasă). ... Din cupa mea de aur bea auroră S-între seninul blândei diminețe În pieptul tău. Și ți-oiu deschide-atunci Portalele înnalte de la hale Cu lungi coloane de zăpadă, cu-arcuri De neauă albă, ca argint din Ophir, Cu bolți mai nalte de cât însuși cerul. Acolo printr-acele lungi coloane Suspendă lampe mari ca niște albe lune Ce împlu lumea raiurilor mele Cu o lumină dulce, albă, caldă. Stâlpii sclipesc
Opere 04 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295583_a_296912]
-
Cîte-au mai văzut și ele - ce-ar vorbi de-ar avea glas! Când posomorâtul basmu - vechia secolilor strajă - Îmi deschide cu chei de-aur și cu-a vorbelor lui vrajă Poarta naltă de la templul unde secolii se torc - Eu sub arcurile negre, cu stâlpi nalți suiți în stele, Ascultând cu adâncime glasul gândurilor mele, Uriașa roat-a vremei înnapoi eu o întorc Și privesc... Codrii de secoli, oceane de popoare Se întorc cu repejune ca gândirile ce sboară Și icoanele-s în
Opere 04 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295583_a_296912]
-
Purtând pe-umerele albe auritul snop de grâu; Alte vrând să treacă apa cu picioarele lor goale Ridicară rușinoase și zâmbind albele poale, Turburând cu pulpe netezi fața limpedelui râu. Am văzut regii Iudeei în biserica măreață, Unde marmura în arcuri se ridică îndrăzneață Și columnele înnalte cătră cer pare c-arat; Văzui pe David în lacrimi rupând haina lui bogată, Sdrobind arfa-i sunătoare de o marmură curată, Genunchind să-i ierte Domnul osânditul lui păcat. Solomon, poetul-rege, tocmind glasul
Opere 04 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295583_a_296912]
-
poveștile asire, Alte blonde cu păr de-aur - vise tainice de Nord. Dar venit-a judecata și de sălcii plângătoare Cântărețul își anină arfa lui tremurătoare; În zădar rugați peirea - muri se năruie și cad! Cad și scări, ș-aurite arcuri, grinzi de cedru, porți de-aramă, Soarele privește galben peste-a morții lungă dramă Și s-ascunde în nori roșii, de spectacol speriat. Și popor și regi și preoți îngropați-s sub ruine. Pe Sion templul se sparge - nici un arc
Opere 04 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295583_a_296912]
-
arcuri, grinzi de cedru, porți de-aramă, Soarele privește galben peste-a morții lungă dramă Și s-ascunde în nori roșii, de spectacol speriat. Și popor și regi și preoți îngropați-s sub ruine. Pe Sion templul se sparge - nici un arc nu se mai ține, Azi grămezi mai sunt de piatră din cetatea cea de ieri. Cedrii cad din vârf de munte și Livanul pustiește, Jidovimea risipită printre secoli rătăcește - În pustiu se-nnalță-n soare desfrunziții palmieri... O, lăsați să moiu în
Opere 04 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295583_a_296912]
-
tivite, Lunga lor fulgerătură în senin a-ncremenit. Marea aerului caldă, stelele ce-ntîrzii-line, Limba râurilor blândă, ale codrilor suspine, Glasul lumei, glasul mărei se-mpreună-n infinit. Codrii aiurează negri sub a stelelor povară. Râuri calde ca și sara apa-n arcuri o coboară, Prăvălind-o purpurie peste scările de stânci; În albastru-adînc, în marea cerului cea liniștită, Răpăd munții cu tărie fruntea lor încremenită Și în valuri verzi de grâne îmblă văile adânci. Printre cremenea crăpată, din bazaltul rupt de ploae
Opere 04 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295583_a_296912]
-
trăim pe-o lume, ce pe nesimțite cade? Oceanele-nfinirei o cîntare-mi par-c-ascult-. Nu simțim lumea pătrunsă de-o durere lungă, vană? Poate-urmează-a arfe-antice suspinare-aeriană, Poate că în văi de chaos ne-am pierdut de mult... de mult. {EminescuOpIV 122} Pe sub arcuri triumfale trece mîndru-nvingătorul Și-amețit abia aude cum vuiește surd poporul, Cum a mărei glasuri multe se repetă, gem și fug; Iar la carul lui de aur, cu coroane pe-a lor frunte Și înfrînți de umilire, cu priviri stinse
Opere 04 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295583_a_296912]
-
sunt o spuză-n ceruri și prin ei topite stele. Și, ca oceanul negru răscolit de visuri grele, Urbea își frământă falnic valuri mari de fum și jar; Din diluviul de flacări, lung întins ca o genune, Vezi neatins cu arcuri de-aur un palat ca o minune Și din frunte-i cântă Neron... cântul Troiei funerar. Lângă râuri argintoase, care mișcă-n mii de valuri A lor glasuri înmiite, printre codri, printre dealuri, Printre bolți săpate-n munte, lunecând întunecos
Opere 04 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295583_a_296912]
-
întunecate, unde apa-abia sclipește, Mai agiunsă de a lunei raze doar din când în când; Tot mai nalți trunchii pădurii ca stâlpi mari și suri se urcă Pîn-ajunge de-a lor ramuri în bolți mândre se încurcă, Pîn-acopăr cu-aste arcuri fluviul lat și profund. {EminescuOpIV 128} Ca prin bolțile crăpate unei gotice ruine, Mai străbat prin bolți de frunze razele lunei senine, Împlând p-ici pe colo râul cu fulgerătoare dungi; Pe-umărul Dochiei mândre cântă pasărea măiastră, Valuri râd
Opere 04 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295583_a_296912]
-
tot argintul adunat. Apoi iar se pierde-n codrii cu trunchi groși, cu frunza deasă, Unde-n arborul din mijloc e vrăjita-mpărăteasă, Unde-n sălcii mlădioase sunt copile de-mpărat; Codrul - înaintea vrajei - o cetate fu frumoasă, A ei arcuri azi îs ramuri, a ei stâlpi sunt trunchiuri groase, A ei bolți streșini de frunze arcuite-ntunecat. Sara sună glas de bucium și cerboaice albe-n turme Prin cărările de codru, pe de frunze-uscate urme, Vin rupând verzile crenge cu
Opere 04 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295583_a_296912]
-
s-adîncesc în vecinicie Și în urmă din isvoare timpi răcori și clari răsar. Dar pe-arcade negre nalte, ce molatec se-nmormăntă În a Dunării lungi valuri ce vuiesc și se frământă, Trece-un pod, un gând de piatră repezit din arc în arc; Valurile-nfuriate ridic frunțile răstite Și isbind cu repejune arcurile neclintite Gem, picioarele le scaldă la stâncosul lor monarc. {EminescuOpIV 134} Peste pod cu mii de coifuri trece-a Romei grea mărire. Soarele orbește-n ceruri de a
Opere 04 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295583_a_296912]
-
vecinicie Și în urmă din isvoare timpi răcori și clari răsar. Dar pe-arcade negre nalte, ce molatec se-nmormăntă În a Dunării lungi valuri ce vuiesc și se frământă, Trece-un pod, un gând de piatră repezit din arc în arc; Valurile-nfuriate ridic frunțile răstite Și isbind cu repejune arcurile neclintite Gem, picioarele le scaldă la stâncosul lor monarc. {EminescuOpIV 134} Peste pod cu mii de coifuri trece-a Romei grea mărire. Soarele orbește-n ceruri de a armelor lucire
Opere 04 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295583_a_296912]
-
răsar. Dar pe-arcade negre nalte, ce molatec se-nmormăntă În a Dunării lungi valuri ce vuiesc și se frământă, Trece-un pod, un gând de piatră repezit din arc în arc; Valurile-nfuriate ridic frunțile răstite Și isbind cu repejune arcurile neclintite Gem, picioarele le scaldă la stâncosul lor monarc. {EminescuOpIV 134} Peste pod cu mii de coifuri trece-a Romei grea mărire. Soarele orbește-n ceruri de a armelor lucire, Scuturi ard, carăle treer și vuiesc asurzitor; Iar Saturn cu
Opere 04 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295583_a_296912]
-
furtună-nflate albe ard ca o ninsoare, Colțuroasa lui coroană e ca fulger împietrit, Împletit cu stele-albastre. Răsturnat în car cu rune, Cu-a lui mîn-arată drumul la oștirile-i bătrâne Și de dor de bătălie crunt e ochiul strălucit. Astfel arcul nalt din ceruri el îl urcă cu grandoare. Munții lungi își clatin codrii cei antici și-n răsunare Prăvălesc de stânci căciule, salutând întunecat; Iar hlamida lui cea albă svîrle falduri de zăpadă, Când el brațul își ridică strigând stîncelor
Opere 04 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295583_a_296912]
-
Zeii urlă - stânci se clatin, norii-n fâșii se distramă Și de fulgeri lungi șiroaie curg în munții rupți și goi. Din Apus vin zeii Romei. Pe o stea de vulturi trasă, Zeus de nori-adunătorul urcă bolta maiestoasă, Mart încoardă arcul falnic spre Zamolxe ațintit; Ca să scape neamul nobil răsărit din a lui coaste, Însuși el a Urbei semne le ridică înspre oaste Și de-antica lui turbare tremur norii de granit. Lumea pare răsculată din caotic-adîncime. Nori se suie-n
Opere 04 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295583_a_296912]
-
granit. Lumea pare răsculată din caotic-adîncime. Nori se suie-n stâlpi și-n globuri. Din eternă-ntunecime Ca sa lupte-acuma Joe pe Titani i-a liberat; Și tunând ei urcă cerul surpând scările de nouri, De sub scuturi de fier negru arcurile-ntind în bouri De se nărue văsduhul de-al săgeților vărsat. Negurile-n stâlpi se-nchiagă suind vârful lor în soare - Par un codru sur și vecinic. Lunci albastre lucitoare Se deschid ca loc de luptă în păduri de nori ș-
Opere 04 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295583_a_296912]