5,357 matches
-
mai excitant. "Șmecherii" îi iau apoi la o partidă de sex oral și anal în baie. Cei mai mulți sînt violați, iar cei care fac sex cu ei folosesc, în loc de prezervative, pungi de plastic"123. Nici violatorii de copii, femei sau de bătrîne nu au parte de o soartă mai blîndă. Reacția de ostilitate față de ei merge de la izolare pînă la agresarea zilnică. Respingerea lor este motivată prin explicații de genul: "avem și noi mame, surori, prietene și copii", "ăștia nu merită să
Mediul penitenciar românesc by BRUNO ŞTEFAN () [Corola-publishinghouse/Science/998_a_2506]
-
Cred că rămâi până mâine. Am privit în jur nedumerit, căutam parcă ceva, dar nu știam ce. M-am uitat atent la ochii ei albaștri de o frumusețe rară și la fața zbârcită, și abia atunci am văzut cât de bătrână e. De ce oare nu mi-am dat seama afară, la lumină, sub copac? A pornit cu pași mărunți, obosiți, spre ușă. Afară e cald, foarte cald. Dacă a vrut să iasă, să iasă. M-am ridicat și m-am apropiat
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1544_a_2842]
-
trecuse în lumea umbrelor. Uneori, se ducea să vadă locul unde se afla acum, apoi se întorcea acasă liniștită, împăcată. Norocul ei că avea casă, una părăginită, cu proptele spre nord, unde umezeala persistentă făcuse peretele negru, plin de găuri. Bătrâna era mulțumită însă de ea, spunea chiar: Dacă n-o aveam, ce mă făceam? Desigur, nimeni n-ar fi dat mulți bani pe casă, dar femeii i se părea o casă bună, mai bună decât cele din jur. Dacă priveai
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1544_a_2842]
-
îngrijite, cu grădini și pomi de tot felul ce răspândeau în jur miresme plăcute, lumină de flori albe și roz, primăvara. Avea și ea un pom în curtea mică: un măr putregăios ce dădea niște mere chircite, pline de viermi. Bătrâna trecea pe lângă el cu repeziciune de parcă el însuși ar fi putut s-o întrebe: Dar cu mine ce faci? Nu vezi că sunt părăginit ca și casa. Iarna, copacul își arăta goliciunea sa: crengi negre, răsucite și noduroase, în contrast cu zăpada
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1544_a_2842]
-
Iarna, copacul își arăta goliciunea sa: crengi negre, răsucite și noduroase, în contrast cu zăpada curată; vântul îl apleca la pământ, ramurile arcuite și rupte se rugau parcă să aibă cineva milă și de ele, să îngrijească pomul ori să-l răpună. Bătrâna privea abătută pe fereastră și neavând ce să facă se gândea la el. I se făcea milă de măr ca de un copil neajutorat și atunci și-l imagina cum arăta în urmă cu patruzeci de ani când fusese sădit
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1544_a_2842]
-
tot ce-a fost, au rămas casa și mărul. Nici astea nu erau cum fuseseră, îmbătrâniseră și ele; femeia îmbătrânise odată cu casa, odată cu mărul. În multe din casele vechi din cartier locuiau copiii celor ce locuiseră cândva în ele. Numai bătrâna rămăsese singură, ca un blestem, să aibă grijă de o casă goală. Ea nu mai era în stare de nimic, privea în jur, doar atât. Vedea bine cum e la vecini, dar ce să facă, nimeni n-o ajuta, nimeni
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1544_a_2842]
-
temea să nu cadă să-și rupă piciorul, maică-sa așa pățise, alunecase pe gheață în stradă, piciorul i s-a rupt din șold. După ce a zăcut o lună la pat, a murit, avea nouăzeci de ani. Până la vârsta aceea, bătrâna mai avea de trăit. Iarna, se trezea dimineața înghețată, se ridica din pat și înainte de a se spăla, aprindea focul. Până se încălzea camera, trecea o oră două, ea aștepta în pat, aștepta cu înfrigurare să se facă cald în
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1544_a_2842]
-
vin să te văd în fiecare an! Așa era, fiică-sa venea două trei zile pe an să o vadă, îi aducea și mici cadouri. Le plecare, spunea: Ți-aș da și niște bani, dar, crede-mă, acum n-am. Bătrâna știa că fiică-sa n-avea bani pentru că bărbatu-său îi lua toți banii, îi spusese chiar ea odată. Avea apoi și doi copii mari, care cereau și ei bani. Nu-mi trebuie răspundea bătrâna -, dar vino și tu să
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1544_a_2842]
-
crede-mă, acum n-am. Bătrâna știa că fiică-sa n-avea bani pentru că bărbatu-său îi lua toți banii, îi spusese chiar ea odată. Avea apoi și doi copii mari, care cereau și ei bani. Nu-mi trebuie răspundea bătrâna -, dar vino și tu să stai cu mine măcar o săptămână două. O săptămână două?! se mira fata. Păi ăsta e tot concediul meu. Știi că nu se poate... Dar, lasă, că la anul o să stau mai mult. Se îmbrățișau
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1544_a_2842]
-
două?! se mira fata. Păi ăsta e tot concediul meu. Știi că nu se poate... Dar, lasă, că la anul o să stau mai mult. Se îmbrățișau, se încurajau una pe alta, apoi se despărțeau. Fiică-sa pleca spre gară, iar bătrâna rămânea singură. De când se îmbolnăvise de inimă, vara pe căldură mare stătea afară, sub copac, altfel i se făcea rău; în casă parcă nu avea aer suficient. Aducea un scaun și stătea la umbră, sub măr, abia seara târziu îndrăznea
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1544_a_2842]
-
tot, noroc că a avut forța s-o strige pe o vecină ce se afla afară, în curtea ei, lângă gardul comun. A venit repede, a văzut ce-i cu ea și a chemat un medic. Până a sosit doctorul, bătrâna și-a revenit. După întâmplarea asta neplăcută și neașteptată, femeia stătea toată ziua la umbră sub copac. Când s-a simțit mai bine, a început să umble prin curte în locurile răcoroase. Vecina venea să vadă cum se simte, o
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1544_a_2842]
-
neplăcută și neașteptată, femeia stătea toată ziua la umbră sub copac. Când s-a simțit mai bine, a început să umble prin curte în locurile răcoroase. Vecina venea să vadă cum se simte, o încuraja, apoi pleca. Peste câteva zile, bătrâna a ieșit din curte și s-a dus singură la magazin; teama o stăpânea încă, dar se întoarse cu bine. Astfel, își reluă vechile obiceiuri, trebăluia în casă și mergea la două trei zile după cumpărături. În restul timpului ședea
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1544_a_2842]
-
întoarse cu bine. Astfel, își reluă vechile obiceiuri, trebăluia în casă și mergea la două trei zile după cumpărături. În restul timpului ședea sub copac; acolo se simțea în siguranță, ocrotită parcă, aerul curat și răcoarea îi făceau bine. Vara, bătrâna intra în casă doar noaptea și când era înnorat și ploaie. Se bucura de ploaie întotdeauna, privea pe fereastră bulbucii albi de apă și mărul cu frunzele îngreunate de picături mari, luminoase. Spera ca pomul să nu se usuce, să
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1544_a_2842]
-
se uscaseră, în locul lor crescând smocuri răzlețe de iarbă. Pământul îmbătrânise și el, se bătătorise, încât nici bălăriile nu mai creșteau în curte. După ploaie apa băltea până se evapora, nu mai vroia să intre în pământul devenit ca asfaltul. Bătrâna nu vedea decât copacul, se gândea mai mult la el decât la casă. Trăia încredințată că odată cu moartea lui, va dispărea și ea. Gândul că între viața mărului și viața ei există o legătură nedeslușită, o înspăimânta. Consolându-se, își
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1544_a_2842]
-
-l las în plata Domnului, cum nu s-a uscat atâția ani, mai înfrunzea el și anul ăsta. Cine m-a pus! Timpul trecea și umezeala pământului îi pătrundea în oase. Vecina o auzi gemând tocmai când trecea pe stradă. Bătrâna fu dusă imediat la spital. Peste o lună ieși cu piciorul întreg, vindecat: mergea. Din camera ei liniștită privea iarăși pe fereastră strada, curtea. Deodată își aminti parcă ceva uitat sau ascuns cu dibăcie într-un colț al minții sale
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1544_a_2842]
-
pensia ei mică. Ea nu-l primea decât până la ușă și după ce lua banii îi închidea ușa în nas. Dar poștașul se obișnuise. La început i-a fost cam greu, apoi s-a consolat. Într-un fel o înțelegea pe bătrână fiindcă avea și el suflet și o mamă de aceeași vârstă. Cu toate că nu primea bacșiș, o înțelegea mai departe pensia ei venea regulat ca și avionul de București. Uneori, simțindu-se prea alergat de șeful lui, poștașul o drăcuia pe
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1544_a_2842]
-
fiindcă avea și el suflet și o mamă de aceeași vârstă. Cu toate că nu primea bacșiș, o înțelegea mai departe pensia ei venea regulat ca și avionul de București. Uneori, simțindu-se prea alergat de șeful lui, poștașul o drăcuia pe bătrână în gând: Baba cloanța asta când o să plece pe lumea cealaltă! Să vină aici un om cumsecade care să-mi dea și mie bacșișul ce mi se cuvine. Poștașul gândea așa fiindcă era supărat pe șef și decât să-l
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1544_a_2842]
-
pe lumea cealaltă! Să vină aici un om cumsecade care să-mi dea și mie bacșișul ce mi se cuvine. Poștașul gândea așa fiindcă era supărat pe șef și decât să-l înjure pe el, prefera s-o drăcuiască pe bătrână. În rest, era un băiat de treabă, locuia la bloc și părea mulțumit de viața lui. Ba, uneori, spunea: N-aș sta în hardughia asta nici dacă mi-ar da-o pe degeaba! Bătrâna ieșea primăvara în grădină cu o
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1544_a_2842]
-
el, prefera s-o drăcuiască pe bătrână. În rest, era un băiat de treabă, locuia la bloc și părea mulțumit de viața lui. Ba, uneori, spunea: N-aș sta în hardughia asta nici dacă mi-ar da-o pe degeaba! Bătrâna ieșea primăvara în grădină cu o săpăligă mică și scormonea la rădăcinile plantelor. Dar nu se alegea nimic. Spre vară, ierburile creșteau mai repede decât florile de care avea grijă. Dacă anul ăsta n-o să plouă prea mult, va fi
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1544_a_2842]
-
o să plouă prea mult, va fi bine își spunea ea. Florile din grădină or să crească mai înalte decât buruienile. Și astfel se liniștea...Câte un trecător de pe stradă o întreba: Nu vinzi casa? Știu că n-ai pe nimeni. Bătrâna bombănea ceva nedeslușit și omul trecea mai departe. Altădată, o vecină i-a spus: Cui lași casa după ce n-ai să mai fii? Fiica profesorului universitar a ridicat fruntea înaltă, a privit-o gânditoare cu ochii pierduți de bătrânețe, apoi
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1544_a_2842]
-
apoi a zis: Casa?...Casa e a strănepoatei mele din Franța. Ea are grijă de mine, ea o moștenește. Femeia care întrebase, mai mult într-o doară, știa că strănepoata nu mai dăduse pe acolo de un sfert de secol. Bătrâna, ca să se convingă de ce spunea, repetă de câteva ori: Ea moștenește casa, ea. De un timp, fiica savantului nu mai ieșea în curte. Vecinii s-au alarmat, dar n-au făcut nimic. Seară de seară locuința ei rămânea în beznă
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1544_a_2842]
-
de câteva ori: Ea moștenește casa, ea. De un timp, fiica savantului nu mai ieșea în curte. Vecinii s-au alarmat, dar n-au făcut nimic. Seară de seară locuința ei rămânea în beznă. Într-o zi a venit poștașul. Bătrâna primise o telegramă din Franța: strănepoata anunța că vine în țară. Poștașul a bătut cu pumnul în ușă, s-a apucat să bată în geam, la una și la alta din ferestre. Nimic, nici o mișcare, nici un zgomot și a plecat
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1544_a_2842]
-
zi a venit din nou. A sunat de multe ori la ușă: nimeni nu deschidea, nimeni nu răspundea. O vecină trecu pe acolo. Privi insistent casa și spuse: Nu mai suna. Eu cred în vise. Astă-noapte am visat-o pe bătrână. Era acolo unde ne ducem toți și nu ne mai întoarcem. Am întrebat-o: Casa, casa cui o lași? Tu n-ai pe nimeni. Ea mi-a răspuns: Mă simt bine aici, n-am nevoie de ea, nu-mi trebuie
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1544_a_2842]
-
avea de adus scrisori, ziare, telegrame și pensiile bătrânilor din cartier. Când își termina mai repede treaba, se oprea la ușa noului chiriaș al casei celei vechi, care îi povestea alte întâmplări adevărate. El ajunsese să locuiască acolo după ce strănepoata bătrânei care murise se întorsese pentru câteva zile din Franța. Ea a cerut primăriei să fie repartizat în acea casă un om care a luptat în război. Municipalitatea a respectat dorința noii proprietare. Casa aștepta parcă un cutremur sau un vânt
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1544_a_2842]
-
scurt. Zilele Revoluției din decembrie 1989 au prins Facultatea de Electrotehnică pe deplin maturizată. Aceasta a făcut ca în 1990, specializările „Electronică și telecomunicații”, „Automatizări și calculatoare” să se desprindă de Electrotehnică și să devină două facultăți de sine stătătoare. „Bătrâna doamnă”, Facultatea de Electrotehnică, a rămas să conviețuiască sub același acoperiș cu fiica ei mai mică Energetica. La 13 octombrie 2002, Facultatea de Electrotehnică din Iași, a sărbătorit printr-o Sesiune științifică omagială cei 90 de ani de învățământ electrotehnic
PAŞI PRIN ISTORIE. In: PE SUIŞUL UNUI VEAC by Lorin Cantemir () [Corola-publishinghouse/Memoirs/420_a_1018]