7,296 matches
-
Domnule Fine! Vă rog. Eu conduc o creșă care este folosită de peste cincizeci de părinți de copii mici. Toți reușesc să-i îmbrace în mod adecvat. Hugo s-a simțit înțepat de nedreptatea afirmației. El era un bărbat care se chinuia de unul singur. Așa că ar fi putut și ea să-l mai slăbească nițel, nu? A privit agitat cum Rottweilerul a pipăit cămașa de pe pieptul lui Theo sau, ca să fie mai precis, capătul care avea doi nasturi desperecheați. Și care
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2086_a_3411]
-
sigur când se întoarce. Ochii Laurei au prins viață. — Deci, te-a lăsat singur-singurel? a spus ea plimbându-și limba peste dinți într-un gest sugestiv. Să-l ia dracu’ de scaun de mașină, l-a înjurat Hugo în gând, chinuindu-se în continuare. Cât timp chingile scaunului rămâneau nelegate, el n-avea cum să scape de femeia asta terifiantă, cu aspect de animal de pradă. Hugo era conștient că, așa de agitat, înfierbântat și cu fundul ieșit din mașină cum
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2086_a_3411]
-
a întins brațele deasupra capului, în timp ce Hugo ajungea mai jos, către chiloțeii cu broderie albă pe care, cumva, bănuise că avea să-i găsească... —Hau! Hau! Hau! Hau! Hugo a deschis ochii brusc. Fir-ar al naibii! a zis el chinuindu-se să se ridice într-un cot. Nenorocitul ăsta de câine cred că s-a deschis din nou. Apoi și-a întors privirea disperat către Alice. Ochii ei erau încrețiți de râs. Probabil că-l considera a fi un soi
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2086_a_3411]
-
s-a uitat cu atenție în apa de sub pod. Curgea repede și ursulețul luminos, care căzuse inițial printre niște ramuri, începuse deja să se detașeze de ele. Avea să scape în câteva secunde. În timp ce Rosa țipa isteric, iar Alice se chinuia în van s-o liniștească, Hugo și-a dat seama că nu prea avea de ales. Toate șansele lui de a o face pe Alice să revină la sentimente mai bune, de a o calma pe Rosa și pe Theo
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2086_a_3411]
-
ochii injectați, cu un machiaj cu pete și multe straturi de fond de ten, până și în apă. Amanda conștientizase, plină de îngâmfare, că ea arată infinit mai bine decât Laura. Deci, până la urmă, tot folosea la ceva să te chinuiești de să-ți dai duhul ca să-ți păstrezi pe linia de plutire și cariera, și familia. Poate că tot efortul ăsta îți făcea sângele să curgă mai repede sau ceva în genul ăsta. Îți curăța organismul. Ce fată deșteaptă era
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2086_a_3411]
-
familiară. Hugo a înghețat. Amanda. Care, evident, se întorsese de la New York, pe neașteptate, imediat după ce aflase vestea de la Laura. Hugo sperase că faptul că era un tată bun pentru Theo avea să-i amelioreze păcatele în ochii Amandei. Dar acum, chinuindu-se cu copilul, conștient de piureul pe jumătate consumat care stătea lipit peste tot prin bucătărie și de hainele murdare, prosoapele ude și haosul general din baie, Hugo și-a dat seama că pierduse partida. Cu inima strânsă, a ascultat
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2086_a_3411]
-
mama care și muncește. Hugo a simțit cum în el se năștea un val familiar de furie. Nu mai avea chef de tot rahatul ăsta cu autoiluzionarea. Aducându-și aminte de Barbara, aproape leșinată de oboseală în holul de la Chicklets, chinuindu-se să-l ajute pe el, lui Hugo i-a venit să-i urle Amandei să revină la realitate. Sau să-și ia tălpășița. De ce să-și irosească una dintre ultimele după-amiezi pe care el și Theo le puteau petrece
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2086_a_3411]
-
observat că femeia arăta la fel de tristă ca o zi ploioasă. Era clar că ședințele ei erau la fel de utile cum fuseseră și ale lui. Printre multele bucurii ale prezentei lui situații se număra și aceea că nu mai trebuia să se chinuie cu doctorul Hasselblad. Stând în mașină, la căldură, Hugo a urmărit-o pe Alice care cobora în josul străzii, către stația de autobuz. Când aceasta s-a oprit, a dat drumul la motor și a pornit mașina, încetinind în dreptul ei, ca și când
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2086_a_3411]
-
o scrisoare scrisă fără vreo urmă de sentimentalism că a început o nouă viață, alături de un alt bărbat și că îi dorește să aibă curaj și să fie puternic ca un adevărat mascul până la ispășirea condamnării. Se văzu în celulă, chinuit de o tuse rebelă, nebărbierit și încercănat, îmbrăcat în haine vărgate, un fel de Papillon modern, încercând cu disperare să-și scrie memoriile pe sulul de hârtie igienică, și simți cum panica se apropia de el, pentru a-l lua
Roman care se scria singur by Cristian Lisandru () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91657_a_93186]
-
Iepurele din joben se simte important, cel care îl trage de urechi și îl prezintă spectatorilor frenetici - niciunul dintre ei nu ar dori să treacă printr-o astfel de stare, de aceea aplaudă, pentru că plescăie de încântare atunci când altcineva este chinuit - întreține conversația, dă sfaturi interesante (nu ți se pare că este chiar un bun sfătuitor?), se implică... Iepurelui îi place o astfel de implicare, o apreciază la justa valoare, am putea spune, tocmai el, acela care vrea să scrie, însă
Roman care se scria singur by Cristian Lisandru () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91657_a_93186]
-
întâmplare, evident, nu ați văzut cumva ceva demn de a fi adus în discuție... Poate un musafir oarecare care a intrat în curtea vecinului dumneavoastră. Da, știu că ploua torențial, dar tocmai de aceea, în zilele ploioase, fiindcă plictiseala ne chinuie amarnic, aruncăm, din când în când, un ochi pe fereastră, cu speranța că... - Cel de la știri? - Ce știri? Nu-nțeleg (l-ai văzut, tataie, așa-mi place, zi-i cu vorbele tale de bătrân libidinos...), la ce vă referiți? - Cred
Roman care se scria singur by Cristian Lisandru () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91657_a_93186]
-
iar măștile aruncate de pe fețe. Fețe ridate, hidoase, inumane. Fețe spoite în culori cenușii, cu ochi holbați, apoși, aproape morți. O sală de spectacol în care moartea scrijelea cuvinte obscene pe toți pereții, iar spectatorii aplaudau doar atunci când Iepurele era chinuit suplimentar. Un Magician care mergea de-a lungul unor ziduri umede, cu jobenul pus pe o parte și cu umbrela la subsoară, fredonând din nou melodia „Singing in the rain”. La câteva sute de metri distanță, un local intim unde
Roman care se scria singur by Cristian Lisandru () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91657_a_93186]
-
o emisiune de divertisment. Peste câteva secunde, imaginea bărbatului care gesticulase și vorbise de unul singur, înainte de a o lua la fugă, precum un urmărit de diavol, se estompă definitiv. 14 Saxofonistul se apleca deasupra instrumentului, ca un îndrăgostit incurabil, chinuit de o permanentă dorință fizică în fața căreia nu putea opune rezistență, iar degetele lungi apăsau pasional clapetele metalice, în timp ce suflul extras din plămânii ascunși sub o cămașă înflorată oferea poftă de viață notelor cu inflexiuni magice. Smooth jazz, la ore
Roman care se scria singur by Cristian Lisandru () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91657_a_93186]
-
cuprinsă de freamătul interior care o putea duce chiar în (patul imens din mijlocul atelierului de pictor cu mustață á la Dali) brațele celui de pe scenă. Nu-i displăcu ideea. Ba chiar se văzu nevoit să recunoască faptul că era chinuit de o stare excitantă, ar fi dezbrăcat-o acolo de rochia aceea verde (nu, greșit, ar fi rupt rochia aceea verde de pe ea, poate chiar cu dinții, prizonier al unor convulsii febrile) și, după ce ar fi întins-o pe masă
Roman care se scria singur by Cristian Lisandru () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91657_a_93186]
-
facă vreun reproș, Moartea se pregătea să mai invite pe cineva la plimbare. Când trecu pe lângă el, legănându-și șoldurile (fierbinți, dar nu reuși să își dea seama cât de fierbinți puteau să fie, iar această necunoscută avea să îl chinuie multă vreme), femeia trase după ea și o cortină invizibilă, iar atmosfera redeveni dureros de naturală (atunci când te doare normalitatea, poți să te retragi, poate că ai băut prea mult, zâmbi). Proiectorul se stinse, scena rămase scufundată în întuneric, cuprinsă
Roman care se scria singur by Cristian Lisandru () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91657_a_93186]
-
pe la tâmple, în firișoare care căutau împreunarea, apoi privi ușa. Cu teamă. Pe birou, laptopul părea un obiect picat dintr-o altă lume, una în care personajele nu au altceva mai bun de făcut decât să devină reale pentru a chinui un scriitor deprimat de ploaie, de propria viață, de jocul nesfârșit al contradicțiilor interioare. Se repezi către el și citi primele paragrafe ale romanului. Așa își reaminti ce dorise/dorea (încă dorea?) să scrie. Personajul principal era un agent imobiliar
Roman care se scria singur by Cristian Lisandru () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91657_a_93186]
-
atât să spunem, tari, fără de-nfrângeri: Noi copiii Slavei, ne’nturnăm acasă... ” - Ce frumos!... Sublim de frumos!... murmură Iorgu căzut în extaz. Oare, unde le-am citit, unde?!... se întrebă el. Ah, da, da!... mi-am amintit. Era târziu... Se chinui să adoarmă dar, somnul tot nu-l prindea. Și , fără să știe cum s-a pomenit cu Biblia, Cartea Cărților, în mână... A deschis-o la întâmplare și începu să citească: După cum printr-un singur om, păcatul a intrat în
PRECUM ÎN CER AŞA ŞI PE PĂMÂNT by Gheorghe TESCU () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91553_a_92861]
-
începu să meargă prin cameră. Se simțea ca bolnav, dar, nu dezarma... nu se lăsa pradă bolii. Lupta cu boala, nu vroia să cedeze. Și , din nou divagări, amintiri și imagini fără șir... Oamenii au nenumărate mijloace de a se chinui unii pe alții... murmură el. Ei singuri creează răul, ei singuri născocesc durerea... Sunt incapabili de fericire... nedemni de fericire. ” Să nu ucizi... și, să iubești pe aproapele tău, ca pe tine însuți! ”. Iată principii care stau la baza credinței
PRECUM ÎN CER AŞA ŞI PE PĂMÂNT by Gheorghe TESCU () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91553_a_92861]
-
care le-a făcut, și nu numai prin rugăciune și umilire era necesară și o schimbare înlăuntrul lui. După amiază s-a dus la Laboratorul de analize medicale, pentru a fi programat pentru urocultură și antibiogramă. O infecție urinară îl chinuie de câteva zile. A cumpărat o pâine și a venit acasă. Era ora 13.30. In pat cu fața în sus și cu privirea în tavan, nici n-a știut când a alunecat într-un somn lin și dulce, cu
PRECUM ÎN CER AŞA ŞI PE PĂMÂNT by Gheorghe TESCU () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91553_a_92861]
-
de dascăl. A stat mulți ani Încarcerat la Gherla și la Aiud, iar În lagărul de deportați de la Rubla arbora o expresie facială vizibil marcată de o adâncă și cronică suferință trupească, numai de el știută. Se pare că-l chinuia și Îl măcina un cancer hepatic, căpătat Într-una dintre Închisorile comuniste, prin care trecuse În toți anii ‘50 ai secolului trecut. Arareori, reușeai să-l abordezi. Atunci, ți se revela un om deschis, chiar pasionat, plin de Înflăcărare și
Zborul unui Înger Înapoi, la cer by Mihai Stere Derdena () [Corola-publishinghouse/Imaginative/865_a_1495]
-
acum nu vrei să te Închini la Moaștele Sfintei Parascheva? Ba da, mamă, mă duc direct acolo. Ajuns În biserică, mi-am Îndreptat privirile spre Moaștele Sfintei Parascheva. Erau exact ca În mintea mea din cursul nopții trecute. Când mă chinuiam Între viață și moarte, am văzut În Biserică racla Sfintei, care parcă mă privea, luând și Ea parte la suferințele mele. Am căzut În genunchi În fața Sfintei, iar preoții și ierarhul s-au dat la o parte, făcându-mi loc.
Zborul unui Înger Înapoi, la cer by Mihai Stere Derdena () [Corola-publishinghouse/Imaginative/865_a_1495]
-
același an (1951). 4. ELENA (LENA): 1932-1935. A Încetat din această viață la vârsta de doar 3 ani, În urma unui accident groaznic: În timp ce se juca, a răsturnat o oală cu lapte fiert, opărinduse. Până să-și dea duhul, arsurile au chinuit-o În câteva zile. Era deșteaptă, frumoasă și foarte veselă. O plâng și acum În ziua de vineri, 06 octombrie 2000, când scriu acest exemplar, al treilea, (Celelalte două exemplare, scrise tot de mâna mea, au fost oferite, câte unul
Zborul unui Înger Înapoi, la cer by Mihai Stere Derdena () [Corola-publishinghouse/Imaginative/865_a_1495]
-
Biata femeie abia se trezise și, când să dea drumul la apă, observase că e ceva care mișcă În chiuvetă. Era șarpele lui Adi, aflat În culmea fericirii că dăduse de un loc liniștit, În care nimeni nu-l mai chinuia și nu-l mai supunea la diverse experimente. mama i-a oferit imediat victimei un pahar cu apă, În timp ce Janet, fărĂ să stea pe gânduri, a Înhățat tulnicul de artizanat de pe hol și s-a năpustit În apartamentul doamnei ca să
Şaman by Adina Dabija () [Corola-publishinghouse/Imaginative/858_a_1756]
-
știam dacă era o chemare sinceră sau era doar vreun tertip al răului. Poate că eu eram ultima geamandură din lumea asta, ultimul ciot de lemn de care se agăța fata aceea pentru a se salva de cel ce o chinuia. Însă eu nu aveam puterea, știința de a o trage Înapoi. Dar nici măcar impulsul de a o ajuta. În mintea mea de până atunci, eu și nebuna făceam parte din două lumi complet distincte, incompatibile și ireconciliabile. VĂzând privirea pierdută
Şaman by Adina Dabija () [Corola-publishinghouse/Imaginative/858_a_1756]
-
Ultimii ani de la București mă pregătiseră sufletește să plec din țară. Ajunsesem la concluzia că un duh rău pusese stăpânire pe românia, un duh căruia Îi plăcea să stoarcă bucuria din oameni și care se amuza făcându-i să se chinuiască unii pe alții. mai era, bineînțeles, Jean-Claude, În preajma căruia totul devenea intens. Dar mai era ceva care Îmi scăpa, ceva nedefinit, care mă făcea să simt că, oriunde aș fi fost, cerul cu stelele era tot ce Îmi trebuia ca
Şaman by Adina Dabija () [Corola-publishinghouse/Imaginative/858_a_1756]