6,220 matches
-
la unul singur. 4. A Lui este înțelepciunea, și atotputernicia: cine I s-ar putea împotrivi fără să fie pedepsit? 5. El mută deodată munții, și-i răstoarnă în mînia Să. 6. Zguduie pămîntul din temelia lui, de i se clatină stîlpii. 7. Poruncește soarelui, și soarele nu mai răsare și ține stelele sub pecetea Lui. 8. Numai El întinde cerurile și umblă pe înălțimile mării. 9. El a făcut Ursul mare, luceafărul de seară și Ralițele, și stelele din ținuturile
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85105_a_85892]
-
întinde pînă departe, și El le aduce înapoi în hotarele lor. 24. El ia mintea căpeteniilor poporului, El îi face să rătăcească în pustiuri fără drum, 25. unde bîjbîie prin întuneric, și nu văd deslușit; El îi face să se clatine ca niște oameni beți. $13 1. Iată, ochiul meu a văzut toate acestea, urechea mea a auzit și a luat seama. 2. Ce știți voi, știu și eu; nu sunt mai prejos decît voi. 3. Dar vreau să vorbesc acum
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85105_a_85892]
-
Săi, și norii nu se sparg sub greutatea lor. 9. Acopere fața scaunului Său de domnie, și Își întinde norul peste el. 10. A tras o boltă pe fața apelor ca hotar între lumină și întuneric. 11. Stîlpii cerului se clatină și se înspăimîntă la amenințarea Lui. 12. Prin puterea Lui tulbură marea, prin priceperea Lui îi sfarmă furia. 13. Suflarea Lui înseninează cerul, mîna Lui străpunge șarpele fugar. 14. Și acestea sunt doar marginile căilor Sale, și numai adierea lor
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85105_a_85892]
-
aramă. 3. Omul pune capăt întunericului, cercetează pînă în ținuturile cele mai adînci pietrele ascunse în negură și în umbra morții. 4. Sapă o fîntînă departe de locurile locuite; picioarele nu-i mai sunt de ajutor; stă atîrnat și se clatină, departe de locuințele omenești. 5. Pămîntul de unde iese pîinea, este răscolit înlăuntrul lui ca de foc, 6. pietrele lui cuprind safir și în el se găsește pulbere de aur. 7. Pasărea de pradă nu-i cunoaște cărarea. Ochiul vulturului n-
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85105_a_85892]
-
Și către domnitori: "Nelegiuiților!" 19. Care nu caută la fața celor mari și nu face deosebire între bogat și sărac, pentru că toți sunt lucrarea mîinilor Lui? 20. Într-o clipă, ei își pierd viața. La miezul nopții, un popor se clatină și piere. Cel puternic piere, fără amestecul mîinii vreunui om. 21. Căci Dumnezeu vede purtarea tuturor, privește pașii fiecăruia. 22. Nu este nici întuneric, nici umbra morții unde să se poată ascunde cei ce fac fărădelegea. 23. Dumnezeu n-are
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85105_a_85892]
-
vede în ghioagă decît un fir de pai și rîde la șuieratul săgeților. 30. Sub pîntecele lui sunt țepi ascuțiți: ai zice că este o grapă întinsă peste noroi. 31. Face să clocotească fundul mării ca un cazan și-l clatină ca pe un vas plin cu mir. 32. În urmă el lasă o cărare luminoasă; și adîncul pare ca pletele unui bătrîn. 33. Pe pămînt nimic nu-i este stăpîn; este făcut ca să nu se teamă de nimic. 34. Privește
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85105_a_85892]
-
totul e un raport? X = e unitatea prestabilită. Fundamentum divisionis. Deci tăcerea - comandată de-un ordin religios - e singurul mijloc de-a-și ascunde scopurile, descoperirea câtorva termeni negativi cărora li se contrapun termeni foarte neînsemnați pozitivi, cari fac să se clatine puțin balanța, e singurul mijloc de-a masca scopurile sale și de-a interesa lumea pentru ele. 1 Cine no pune nimic - nu se știe [ce] e 2 Cine va pune pe-un bordel inscripția: Azilul virtuții, dar din fereastră
Opere 15 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295593_a_296922]
-
Chiar și dacă tabloul acestor relații ar fi static, el tot ar solicita serios creierul primatei. Insă el e fluctuant și paradoxal: dușmanii de ieri devin aliații de azi, uneori raporturile de putere colapsează, apar noile generații care provoacă și clatină vechile structuri. Se pare că o bună parte din uimitoarea împătrire a dimensiunii creierului la oameni într-un interval istoric scurt se datorează și abilității de a construi astfel de modele în creier. Rolul lor e de a-1 apăra
Pururi tânăr, înfășurat în pixeli by Mircea Cărtărescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295573_a_296902]
-
de filmat și strigă atât de tare, încît îi văd o clipă omușorul din rundul gîtului: "O să murim de foame! Dați-ne căruțele înapoi! Ce ne facem fără ele?" Este îmbrîncit violent de ofițer. Se produce o busculadă, camera se clatină, reportera strigă ceva panicată și... ...imaginea se schimbă. Ne aflăm într-un living superb, cu o mare plantă ornamentală într-un colț, lângă sofaua pe care două femei discută despre avantajele unei anume mărci de dezinfectant pentru WC-uri. Produsul
Pururi tânăr, înfășurat în pixeli by Mircea Cărtărescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295573_a_296902]
-
pustietăți, ziua și noaptea, și nu te rătăcești? Noaptea umbli după stele, am văzut, ca și corăbierii. Dar ziua? Ziua nu-i nimic de văzut, numai nisip... Auta râse ușor: - Ziua se vede umbra soarelui. Iahuben îl privi țintă și clătină din cap. - Mulți vorbesc de tine, dar te cunoaște oare cineva? Pari foarte tăinuit. M-am gândit uneori chiar că mi se pare ciudat să te știu rob! Strălucitorul Tefnaht zicea că știi multe limbi și cunoști multe popoare. Acum
Luntrea Sublimă by Victor Kernbach [Corola-publishinghouse/Imaginative/295598_a_296927]
-
nou. Soldatul îl privi cu mirare. - Eu?... Nu, n-am văzut. Dar eu sunt un biet soldat. Preoții îi văd. Auta nu se mai putu stăpâni să nu rîdă: - Nu-i vede nici un preot. - Glumești? îl întrebă Iahuben nesigur. Auta clătină din cap, fără să mai zîmbească: - Nu glumesc. Zei nu sunt. Iahuben se uită înmărmurit la fața robului, apoi căzu într-o tăcere amestecată cu spaimă. Clipea uneori, cu ochii la foc. După un timp își ridică fruntea. Stelele erau
Luntrea Sublimă by Victor Kernbach [Corola-publishinghouse/Imaginative/295598_a_296927]
-
sunt robul care... - Cum, tu ești rob? îl întrerupse Mai-Baka surprins. Sau minți? - Nu mint. Uitați-vă la robii lor care duc poveri. Și uitați-vă la stăpâni și la soldați. Vedeți vreun om negru printre stăpâni sau soldați? Agbongbotile clătină din cap, zicînd: - Cred că nu minte. Cred că e rob. - Atunci pe tine de ce te-au adus? întrebă arcașul. Numai ca tălmaci? Văd că nu tălmăcești nimănui nimic: vii în țarc fără stăpâni. - Am venit pentru că mi-au poruncit
Luntrea Sublimă by Victor Kernbach [Corola-publishinghouse/Imaginative/295598_a_296927]
-
zei. Așa spun datinele vechi: își împărțeau culcușul și apa și erau frați. Poate că asta e poveste, poate că nu. Nimeni nu poate ști! rosti Agbongbotile. Auta rămase trist și tăcut. Mai-Baka se întoarse spre el, îl privi lung, clătină din cap, apoi îl întrebă altceva: - Când ne duce de-aici? - Când se vor întoarce soldații dinspre miazăzi, din munții de piatră. Cred că peste trei, poate peste patru zile. Mai stătură o vreme în tăcere. De departe îi iscodeau
Luntrea Sublimă by Victor Kernbach [Corola-publishinghouse/Imaginative/295598_a_296927]
-
câteva sute de pași, era răscolit într-un chip cu totul straniu: nu erau valurile unduite frumos pe care le face vântul, ci parcă niște pâlnii rotunde și tot felul de mușuroaie. Merse într-acolo, dar curând începu să-l clatine o ușoară amețeală. Se gândi că sunt roadele oboselii, dar merse înainte. Amețeala crescu și picioarele i se îngreunară. Și le târa acuma cu greu, parcă i-ar fi fost rănite. Totuși, se sili să meargă mai departe. Picioarele abia
Luntrea Sublimă by Victor Kernbach [Corola-publishinghouse/Imaginative/295598_a_296927]
-
acele ulcioare lunguiețe sclipind straniu în nisip și înțelese numaidecât pentru ce venise. Capul nu-i mai vuia, dar trupul îi era sleit. Nu mai avu curaj să mai încerce o dată a le cerceta și porni cu pași greoi și clătinați spre oază. Dar i se păru și mai ciudat că, cu cât se îndepărta de locul acela, îi trecea amețeala și se simțea din ce în ce mai înzdrăvenit. Când ajunse în oază, se opri locului uimit de starea în care se găsea: orice
Luntrea Sublimă by Victor Kernbach [Corola-publishinghouse/Imaginative/295598_a_296927]
-
Papirus din cel la care ne-am uitat acum? - Da... Merib al tău ducea în cetate papirus. Au mai adus de câteva ori. În Atlantida nu crește. Numai în Ta Kemet. Când plecăm, o corabie va duce numai papirus. Iahuben clătină din cap: - Nu pricep cum se poate face sul de scris din bețele acelea! Tu știi? Ai văzut vreodată? - Când eram rob aici, înainte de a fi fost luat în Atlantida, am și făcut. Nu e ușor, trebuie răbdare și multă
Luntrea Sublimă by Victor Kernbach [Corola-publishinghouse/Imaginative/295598_a_296927]
-
N-am văzut sărac să ucidă pe bogat, dar bogatul pe sărac, da. - Tu te-ai gândit vreodată dacă armata lui Puarem e săracă? Iahuben râse uimit: - Cum, armata noastră să fie săracă? Sau glumești! - Glumesc, după cum vezi. Iahuben tăcu, clătinând din cap. Apoi spuse, tot îngîndurat: - La Behdet a sărit un câine asupra mea și ca să nu-l ucid am intrat în căsuța unui om. M-a poftit să stau. M-am uitat ce face: făcea inele... Mi-a spus
Luntrea Sublimă by Victor Kernbach [Corola-publishinghouse/Imaginative/295598_a_296927]
-
să cunoască acele pietre și a pus mâna pe ele s-a ales numai cu amețeli trecătoare. Dar nimeni n-a luat vreuna cu sine. Păcat! Privirea lui Auta se schimbă numaidecât. Sclavul se uită acuma rugător. Preotul înțelese și clătină din cap. - Nu! Pietrele sunt departe; câteva zile de mers, și noi plecăm mâine. Auta se întristă și lăsă ochii în pământ. Tefnaht zâmbi sau rânji. - Nu te sfătuiesc să pleci fără încuviințare: dincolo de marginea taberei te va aștepta moartea
Luntrea Sublimă by Victor Kernbach [Corola-publishinghouse/Imaginative/295598_a_296927]
-
-și-l pe toate părțile. Apoi ridică după pumn un deget, cum făcuse copilul de păstor cu piatra lui rotundă. Marele Preot îl urmări nedumerit: - Mi se pare că drumurile lungi te-au înnebunit, fiule! zise cu părere de rău, clătinând din cap, dar după câteva clipe deschise ochii larg și strigă: - Vrei să spui cumva că e rotund ca o naramză? Stai... Va sa zică asta era taina cealaltă! Și de unde ai mai scos-o? Bătrânul căzu pe gânduri, apoi
Luntrea Sublimă by Victor Kernbach [Corola-publishinghouse/Imaginative/295598_a_296927]
-
Auta coborî spre straniul turn. Iar în clipa aceea se deschise un fel de ușă care până atunci nu se vădise prin nimic. Auta holbă ochii. Din ușă năvăli un val de lumină, ca a soarelui. Simți că i se clatină picioarele. În cadrul acelei uși se ivi cineva... Un zeu? Avea o înfățișare aproape omenească: pielea era argintie și vălurită uimitor de frumos, două mâini, două picioare, umeri, cap... un cap rotund ca un glob de sticlă, de culoarea amurgului din
Luntrea Sublimă by Victor Kernbach [Corola-publishinghouse/Imaginative/295598_a_296927]
-
privea. Auta i s-a închinat ca unui zeu. Credința lui că zeii nu sunt decât născociri ale oamenilor înspăimîntați de ceea ce nu pot înțelege și a preoților cărora le este de folos asemenea fel de născociri iată că se clătina. Iată-i pe zei lângă el. Ce puteau fi decât zei? Semănau cu oamenii, totuși erau altminteri. Și dacă nu erau zei, ce puteau fi? Auta cunoștea zeci de neamuri și de popoare ale pământului și n-avea cum să
Luntrea Sublimă by Victor Kernbach [Corola-publishinghouse/Imaginative/295598_a_296927]
-
văzu la el altceva decât liniștita lui cucernicie, aprinsă doar de dorința de a le cere zeilor îndurare. Nimeni, afară de cei cinci nu putea bănui dedesubturile rugăciunii. Când Marele Preot ieși din arcada porții palatului regesc, mulțimile de pe ulițe se clătinară pe rând ca lanul aplecat de valul vântului și căzură la pământ neîndrăznind să privească nici cerul, nici temeliile zidurilor în clipa aceasta rară. ... Spre dimineață, Marele Preot se urcă însoțit de Tefnaht pe o mare corabie cu soldați, robi
Luntrea Sublimă by Victor Kernbach [Corola-publishinghouse/Imaginative/295598_a_296927]
-
să fie, și uite-i aici la noi... sau noi suntem la ei! Nici nu mai știu cum să spun. Mă doare capul. - Vrei să nu te mai doară, slăvite? întrebă Tefnaht. Trebuie să ieșim de-aici. Dar Marele Preot clătină din cap. Tot atunci se întoarse Auta cu ulciorul. - De ce ai stat atîta? îl întrebă Tefnaht. Iar Auta rîse: - Întâi s-au speriat de mine când m-au văzut cu globul pe cap, apoi au început toți să mi-l
Luntrea Sublimă by Victor Kernbach [Corola-publishinghouse/Imaginative/295598_a_296927]
-
în jurul căprioarei pe care o frigi, sau învîrtești frigarea... Căci dacă socoteam altcândva că pământul stă, ne gândeam că se reazemă pe ceva. Dar acel ceva pe ce se reazemă? Altă dată încredințat de marea înțelepciune a acestui bătrân, Tefnaht clătină din cap cu îndoială, părîndu-i-se că Marele Preot aiurează. Zise: - Să mergem m corturile noastre, sa nu-i supărăm șezând aici prea mult. Și slăvitul nostru stăpân e obosit. Marele Preot îl privi mirat. I se păru nefirească această nepăsare
Luntrea Sublimă by Victor Kernbach [Corola-publishinghouse/Imaginative/295598_a_296927]
-
mult, iar primejdia, spune el, nu e niciodată prea mare dacă oamenii sunt înțelepți și o judecă înainte de clipa când e prea târziu. - Și tu? întrebă Auta cu glas nehotărât. - I-am dat dreptate. Mergem la Muntele de Foc. Auta clătină din cap. Se gândi că oricât l-ar fi iubit Marele Preot, de-ar fi cutezat să i se împotrivească chiar și cu dovezi grăitoare, toată dragostea s-ar fi prefăcut numaidecât în mânie și mânia în omor. Cine erau
Luntrea Sublimă by Victor Kernbach [Corola-publishinghouse/Imaginative/295598_a_296927]