7,569 matches
-
osteniți, scârțâind, din lanuri, oamenii vin cu coasele de-a umăr, vorbind tare în tăcerea sărei, talangele turmelor, apa fântânelor, cumpenele sună, scrânciobul scârțâie-n vânt, cânii încep a lătra și prin armonia amestecată s-aude plin și languros sunetul clopotului, care împle inima cu pace48. În sufletul poetului sună clopoțelul copilăriei despre care vorbea Giovanni Pascoli ori Esenin. Nicăieri atmosfera ipoteșteană nu este surprinsă în toată amplitudinea ei ca în acest fragment din proza La curtea cuconului Vasile Creangă. Descrierea
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1568_a_2866]
-
de Goethe: Nu este întotdeauna necesar ca adevărul să se întruchipeze; este de ajuns ca el să plutească în jurul nostru ca un duh și să ne facă să simțim la fel; să unduiască în văzduhuri, grav-prietenos, asemenea unui glas de clopot 53. Este dovada cea mai bună că poezia adevărată este una și aceeași, în flux continuu, de la Enkidu și până în zilele noastre. Prin urmare, dezideratul lui Mallarmé că poezia este, în ultimă instanță, sugestie își află aici un embrion credibil
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1568_a_2866]
-
biserica noastră erau alături cu grădina. Cum plecă mama, luai o pătură și mă dusei în țintirim... Era multă și clară lumină de lună... ramurile salcâmilor erau negre, gratiile de la capela noastră, cu vârfurile aurite, străluceau și vântul atingea *** de clopot... clopotul abia atins suna dulce, foarte dulce și melodios 88. În fiecare zi, copilul, imaginativ prin excelență, urcă în vis la cer cu îngerașii desenați pe catapeteasmă, ori este cuprins de melancolia lunii în preajma crucilor văruite ale țintirimului. Deși trăiește
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1568_a_2866]
-
noastră erau alături cu grădina. Cum plecă mama, luai o pătură și mă dusei în țintirim... Era multă și clară lumină de lună... ramurile salcâmilor erau negre, gratiile de la capela noastră, cu vârfurile aurite, străluceau și vântul atingea *** de clopot... clopotul abia atins suna dulce, foarte dulce și melodios 88. În fiecare zi, copilul, imaginativ prin excelență, urcă în vis la cer cu îngerașii desenați pe catapeteasmă, ori este cuprins de melancolia lunii în preajma crucilor văruite ale țintirimului. Deși trăiește frica
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1568_a_2866]
-
uneori atât de concrete la Eminescu, încât par a fi proză curată: Scârție-n vânt cumpăna de la fântână,/ Valea-i în fum, fluiere murmură-n stână./ Și osteniți oameni cu coasa-n spinare/ Vin de la câmp; toaca răsună mai tare,/ Clopotul vechi împle cu glasul lui sara14. Când Lucian Blaga spune că satul e atemporal 15 și că veșnicia s-a născut la sat16, el se revendică din Eminescu. La Blaga satul trăiește [...] într-un fel mai palpitant, ca experiență vie17
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1568_a_2866]
-
ei bucuria lăuntrică a muncii de peste zi, vorbind tare în tăcerea sărei 25. Se aud pregnant talangele turmelor, cumpenele sună, scrânciobul scârțâie-n vânt, câinii încep a lătra; pe deasupra, învăluind aerul dens al serii, s-aude plin și languros sunetul clopotului, care împle inima cu pace26. Moment al tainei, asfințit de seară 27 cum va spune poetul într-o variantă la Trecut-au anii... Nimic nu-i mai frumos ca acasă, în satul natal, raiul copilăriei și al aducerii-aminte: Ajunse-o
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1568_a_2866]
-
toarce-un greier un gând fin și obscur,/ Drept dascăl toacă cariul sub învechitul mur77. Întocmai ca în imaginea satului văzut de sus, biserica își face simțită prezența mai ales prin sunet: De departe-n văi coboară tânguiosul glas de clopot 78. Atunci când este vorba de cimitir și biserică, totul este simbol și sugestie, ca la Mallarmé: Clopotnița trosnește, în stâlpi izbește toaca,/ Și străveziul demon prin aer când să treacă,/ Atinge-ncet arama cu zimți-aripei sale/ De-auzi din ea
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1568_a_2866]
-
candela apar asociate în cele mai neașteptate roluri: Sub candelă ștersei d-argint icoane 95; O buhă care țipând a jele/ Bântue urma unui mormânt; în sfârșit: Mă usc ca crucea pusă-n câmpii 96. Aerul este argintat de cântarea clopotului care prin senina noapte trece 97. Visele de altă dată sunt vechi icoane din zilele bătrâne ce stau ca mumii în iconostasul lor98, iar disperarea se insinuează într-o imagine halucinant-cutremurătoare, demnă de Fellini: [...] Altarul de-o pală rază-ncins
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1568_a_2866]
-
biserica noastră erau alături cu grădina. Cum plecă mama, luai o pătură și mă dusei în țintirim... Era multă și clară lumină de lună... ramurile salcâmilor erau negri, gratiile de la capele noastră, cu vârfurile aurite, străluceau și vântul atingea de clopot... clopotul abia atins suna dulce, foarte dulce și melodios... Mă-nfășurai bine, deschisei portița de la gratii și mă culcai pe piatra mare de deasupra 108. Chiar și atunci când este narat un episod de-a dreptul hazliu, o utrenie la care
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1568_a_2866]
-
noastră erau alături cu grădina. Cum plecă mama, luai o pătură și mă dusei în țintirim... Era multă și clară lumină de lună... ramurile salcâmilor erau negri, gratiile de la capele noastră, cu vârfurile aurite, străluceau și vântul atingea de clopot... clopotul abia atins suna dulce, foarte dulce și melodios... Mă-nfășurai bine, deschisei portița de la gratii și mă culcai pe piatra mare de deasupra 108. Chiar și atunci când este narat un episod de-a dreptul hazliu, o utrenie la care i
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1568_a_2866]
-
bisericii este descris fără umbre caricaturale: Lumânări subțiri și încovrigite de ceară galbenă ardeau cu mucuri mari lângă icoane și ceara curgea topită pe podele 109. În general, în proză imaginea bisericii și a cimitirului se înfiripează din descrieri sumbre: Clopotul cel dogit gemea bolnav în turn și toaca se izbea de stâlpii clopotniței 110. Sau: Intrarăm, prin crucile și mormintele ninse, lângă o galbenă groapă săpată din nou, astfel încât din fundul ei ieșea încă un ușure abur din căldura pământului
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1568_a_2866]
-
întocmai ca-n sugestia baudelaireană din Corespondențe. Depistate cu precădere în poezie, însemnele realității secunde (în sens barbian) sunt: locul și rolul creatorului, intensitatea și adâncimea gândirii, imaginea iubitei, erosul, motivul germinării universale, cerul înstelat și îngerii, sunetul cornului, al clopotului și al buciumului; luna, somnul, somnolența și visul, lumile siderale, muzica sferelor, zborul și plânsul, insula lui Euthanasius. Împărțirea în cele două categorii și aprofundarea lor în două capitole distincte a fost făcută după dihotomia criteriilor: pragmatic-ideal, material-imaterial, real-imaginar, fizic-metafizic
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1568_a_2866]
-
ram, totul este Blând îngânat de-al valurilor glas.// Un bucium cântă tainic cu dulceață,/ Sunând din ce în ce tot mai aproape 154... De altfel, în noianul intuițiilor poetice, totul prinde glas: uraganul, tunetul, valul, buciumul, cornul, izvorul, râul, clopotul, vântul, albinele, undele, Orfeu însuși: Vântul c-o suflare plânsă codrii negri îi pătrunde/ Și vrăjește lin din frunze, și vorbește aiurind 155. Toate culminează cu armoniile mozartiene din finalul poemului Dorința: Adormind de armonia/ Codrului bătut de gânduri,/ Flori
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1568_a_2866]
-
iese dulcea lună/ Din tr-o rariște de fag191), când repetabil ca un ecou după moarte: Și cum va înceta/ Al inimii sbucium,/ Ce dulce-mi va suna/ Cântarea de bucium!192 Aceste sunete, la care se adaugă și cel al clopotului, dau împreună semnele cele mai obișnuite ale prezenței umane în univers 193. Dacă primele două au un rol prin definiție muzical, clopotul, care poartă în el mai degrabă sonorități lumești (anunță miezul nopții, incendii sau moartea cuiva), este convertit de
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1568_a_2866]
-
Ce dulce-mi va suna/ Cântarea de bucium!192 Aceste sunete, la care se adaugă și cel al clopotului, dau împreună semnele cele mai obișnuite ale prezenței umane în univers 193. Dacă primele două au un rol prin definiție muzical, clopotul, care poartă în el mai degrabă sonorități lumești (anunță miezul nopții, incendii sau moartea cuiva), este convertit de poet la stadiul muzicalității sale tipice (inițiale). Reverberând până departe în aerul naturii, el împle cu glasul lui sara194. Rezonând cu natura
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1568_a_2866]
-
mai degrabă sonorități lumești (anunță miezul nopții, incendii sau moartea cuiva), este convertit de poet la stadiul muzicalității sale tipice (inițiale). Reverberând până departe în aerul naturii, el împle cu glasul lui sara194. Rezonând cu natura romantică a poetului, sunetul clopotului provoacă în sufletul îndrăgostitului o stare aproape explozivă: arde-n iubire ca para195. Același sunet dă prin reverberațiile sale magnetice, propagate în unde sonore ce fac aerul să vibreze, un soi de melancolie dureroasă pe de o parte, sentimentală pe
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1568_a_2866]
-
fac aerul să vibreze, un soi de melancolie dureroasă pe de o parte, sentimentală pe de alta, ca atunci când ora întâlnirii cu ființa iubită se apropie. Altădată, el domină absolut atmosfera satului: De departe-n văi coboară tânguiosul glas de clopot 196 sau urcă în impalpabile rezonanțe religioase: Vântu-ngreunat cu miros trezea-n clopot glas de sfinți 197. Comuniunea dintre sufletul poetic și glasul clopotului este dată de elementul comun amândurora tânguirea, ce aparține melancoliei: Lin din codri se coboară/ Melancolic
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1568_a_2866]
-
sentimentală pe de alta, ca atunci când ora întâlnirii cu ființa iubită se apropie. Altădată, el domină absolut atmosfera satului: De departe-n văi coboară tânguiosul glas de clopot 196 sau urcă în impalpabile rezonanțe religioase: Vântu-ngreunat cu miros trezea-n clopot glas de sfinți 197. Comuniunea dintre sufletul poetic și glasul clopotului este dată de elementul comun amândurora tânguirea, ce aparține melancoliei: Lin din codri se coboară/ Melancolic glas de corn198. Faptul că buciumul și clopotul au valențe echidistante în rezonanțele
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1568_a_2866]
-
se apropie. Altădată, el domină absolut atmosfera satului: De departe-n văi coboară tânguiosul glas de clopot 196 sau urcă în impalpabile rezonanțe religioase: Vântu-ngreunat cu miros trezea-n clopot glas de sfinți 197. Comuniunea dintre sufletul poetic și glasul clopotului este dată de elementul comun amândurora tânguirea, ce aparține melancoliei: Lin din codri se coboară/ Melancolic glas de corn198. Faptul că buciumul și clopotul au valențe echidistante în rezonanțele auditive și sentimentale ale poetului este exprimat de apariția lor simultană
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1568_a_2866]
-
Vântu-ngreunat cu miros trezea-n clopot glas de sfinți 197. Comuniunea dintre sufletul poetic și glasul clopotului este dată de elementul comun amândurora tânguirea, ce aparține melancoliei: Lin din codri se coboară/ Melancolic glas de corn198. Faptul că buciumul și clopotul au valențe echidistante în rezonanțele auditive și sentimentale ale poetului este exprimat de apariția lor simultană: S-aud din bucium cânt/ Să sune talanga 199. Mai mult, ele se asimilează comuniunii cu natura: Am auzit a stelelor cântare/ Al mării
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1568_a_2866]
-
grai/ A frunzelor umilă suspinare/ Mișcate-n freamăt de-al vântului vai!/ În codrii cei adânci și nalți în zare/ De tânăr auzeam păsări din rai/ Cu glas de aur aerul tremurând/ Din iarbă florile-auzeam crescând 200. Asociat cu sunetul clopotului, îngerul iubirii urcă spre cer, generând senzații muzicale prin excelență: Iar prin cerul meu cu raze plutești îngere rosalb/ Cum cântarea cea de clopot prin senina noapte trece 201. Proza eminesciană însăși întărește în imagini convingătoare și pline de melancolie
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1568_a_2866]
-
din rai/ Cu glas de aur aerul tremurând/ Din iarbă florile-auzeam crescând 200. Asociat cu sunetul clopotului, îngerul iubirii urcă spre cer, generând senzații muzicale prin excelență: Iar prin cerul meu cu raze plutești îngere rosalb/ Cum cântarea cea de clopot prin senina noapte trece 201. Proza eminesciană însăși întărește în imagini convingătoare și pline de melancolie acea senzație a liniștii de dinaintea serii, la care clopotul contribuie plin de muzicalitate: Încet, încet painjinișul cel roș se lărgi, se diafaniză și se
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1568_a_2866]
-
prin excelență: Iar prin cerul meu cu raze plutești îngere rosalb/ Cum cântarea cea de clopot prin senina noapte trece 201. Proza eminesciană însăși întărește în imagini convingătoare și pline de melancolie acea senzație a liniștii de dinaintea serii, la care clopotul contribuie plin de muzicalitate: Încet, încet painjinișul cel roș se lărgi, se diafaniză și se prefăcu într-un cer rumenit de apunerea soarelui. El era lungit pe o câmpie cosită, fânul clădit mirosea, cerul de înserare era deasupră-i albastru, limpede
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1568_a_2866]
-
o câmpie cosită, fânul clădit mirosea, cerul de înserare era deasupră-i albastru, limpede, adânc, nouri de jăratic și aur umpleau cu oștirile lor cerul, dealurile erau încărcate cu sarcini de purpură, paserile-n aer, oglinzile râurilor rumene, tremurătorul glas al clopotului împlea sara chemând la vecernie 202. Deși pare că provin amândouă din aceeași sferă a înălțimilor, cerul înstelat și îngerii se disting prin particularități încărcate de substanță folclorică majoră. Sublimate cu totul altfel decât ne apar în logica comună, ele
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1568_a_2866]
-
Așadar, visul nu-i un simplu cuvânt între altele, el este o stare care face parte integrantă din structura poeziei, impunându-i viziuni de o frumusețe aparte, dureroase câteodată, așa cum se întâmplă în Mortua est!, spre exemplu: Un sunet de clopot în orele sfinte,/ Un vis ce își moaie aripa-n amar240. Visul tinde să ia proporții atât de reale, încât să depășească realitatea însăși. Când, în proza Umbra mea, poetul spune: visam amândoi unul și același vis, care nu era
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1568_a_2866]