5,124 matches
-
tumoră localizată la nivelul canalului hepatic comun, cu invazia convergenței, fără obstrucția acesteia;tipul II: tumoră localizată la nivelul convergenței, cu obstrucția acesteia; tipul III A: tumoră ce interesează convergența și canalul hepatic drept;tipul III B: tumoră ce interesează convergența și canalul hepatic stâng;tipul IV: tumoră ce interesează convergența și ambele canale hepatice. Tumorile treimii mijlocii hepato-coledociene sunt rare, fiind datorate mai ales unor procese metastatice cu origine veziculară, pancreatică sau limfatică [4]. Neoplaziile distale coledociene au o incidență
Tratat de oncologie digestivă vol. II. Cancerul ficatului, căilor biliare și pancreasului by Claudiu Turculeţ, Mihai Matei () [Corola-publishinghouse/Science/92164_a_92659]
-
fără obstrucția acesteia;tipul II: tumoră localizată la nivelul convergenței, cu obstrucția acesteia; tipul III A: tumoră ce interesează convergența și canalul hepatic drept;tipul III B: tumoră ce interesează convergența și canalul hepatic stâng;tipul IV: tumoră ce interesează convergența și ambele canale hepatice. Tumorile treimii mijlocii hepato-coledociene sunt rare, fiind datorate mai ales unor procese metastatice cu origine veziculară, pancreatică sau limfatică [4]. Neoplaziile distale coledociene au o incidență de 20-30% printre colangiocarcinoame, reprezentând 5-10% din totalul tumorilor periampulare
Tratat de oncologie digestivă vol. II. Cancerul ficatului, căilor biliare și pancreasului by Claudiu Turculeţ, Mihai Matei () [Corola-publishinghouse/Science/92164_a_92659]
-
să nu permită nici un "abuz". Responsabilitățile puterii în domeniul gestiunii cer să se dispună de o întreagă paletă de instrumente de analiză, de observație, de reflecție, în care contribuțiile științei în general devreme ce există acum o mișcare de relativă convergență a științelor umane și a celor exacte sînt considerabile. Această paletă de mijloace e necesară politicienilor de astăzi, chiar dacă ei sînt din ce în ce mai puțin capabili să acceadă la ea, deoarece condițiile de obținere a sufragiilor și a voturilor obligă la o
[Corola-publishinghouse/Science/1477_a_2775]
-
a ajustat teoretizarea sovietică instrumentele analitice, inițial marxiste, la noile interese globale ale URSS. Al doilea este că un astfel de capitol dă seamă de remarcabilul fapt că teoriile sovietice asupra imperialismului, din ce în ce mai îndepărtate de originea lor marxistă, prezintă o convergență adesea uimitoare cu realismul 1. În fine, el ajută la familiarizarea, cel puțin de suprafață, a cititorului cu concepte care, redefinite în scrierile occidentale neomarxiste ulterioare, au trezit interesul unor autori realiști în domeniul economiei politice internaționale (vezi cap. 11
by Stefano Guzzini [Corola-publishinghouse/Science/1029_a_2537]
-
o politică a îngrădirii, cel puțin așa cum a văzut-o George Kennan, SUA urmărea să determine reforma internă în URSS. Susținînd lupta internațională de clasă, coexistența pașnică promovată de sovietici își propunea să submineze capitalismul. Ca o consecință a acestei convergențe, diplomația a putut să-și redobîndească rolul său central. Concluzie Evoluția teoriilor sovietice în relațiile internaționale a fost marcată de supoziția marxistă a unei legături intime între teorie și practică. Din moment ce marxismul a fost folosit pentru a legitima acțiunea politică
by Stefano Guzzini [Corola-publishinghouse/Science/1029_a_2537]
-
capitalismul internațional și organizarea sa politică (macronivel). Apropierea a fost posibilă datorită faptului că unii neomarxiști au conceptualizat o sferă politică autonomă și unii realiști au adoptat un cadru structuralist (a nu se confunda cu perspectiva sistemică a lui Waltz). Convergența gîndirii realiste cu cea structuralistă are loc mai ales în jurul conceptului de putere. Neomercantiliști ca Gilpin au încercat să înțeleagă problema dinamicii puterii, adică ce factori definesc istoric puterea și de ce marile puteri apar și dispar. Cercetătorii dependenței au pledat
by Stefano Guzzini [Corola-publishinghouse/Science/1029_a_2537]
-
Nicolae Iorga. Omul și opera, îngr. N. Grigoraș și Gh. Buzatu, Iași, 1971; Vasile Netea, Nicolae Iorga. 1871-1940, București, 1971; Al. Cerna-Rădulescu, Arbori din țara promisă, București, 1972, 73-143; Scrisori către N. Iorga, I, îngr. Barbu Theodorescu, București, 1972; Vlad, Convergențe, 203-207; Rotaru, O ist., II, 16-32; Piru, Varia, I, 303-305; Cioculescu, Aspecte, 632-635; Ungheanu, Pădurea, 73-86; Carianopol, Scriitori, I, 62-75; Valeriu Râpeanu, Pe drumurile tradiției, București, 1973, 11-58; Petrescu, Scriitori, 36-56; Balotă, Umanități, 357-361; Cioculescu, Itinerar, I, 206-209, III, 135-144
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/287605_a_288934]
-
D. Micu, Iorga în corespondență, CC, 1992, 5-6; N. Iorga. Opera, omul, prietenii, îngr. Valeriu Râpeanu, București, 1992; Valeriu Râpeanu, N. Iorga, Mircea Eliade, Nae Ionescu, București, 1993; Țepelea, Rememorări, 173-176; Muthu, Cântecul, 72-75; N. Iorga, DRI, III, 20-44; Popa, Convergențe, 89-100; Florin Faifer, Cordonul de argint, Iași, 1997, 81-101; Dicț. esențial, 401-407; Dicț. analitic, III, 177-181, 240-244; Valeriu Râpeanu, N. Iorga. 1940-1947, I-II, București, 2001- 2002. D.Mc.
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/287605_a_288934]
-
scriitor”, 1955, 12; Florian Potra, Poezia lirică - artă mobilizatoare, ST, 1955, 8; Nicolae Manolescu, „Voci puternice”, CNT, 1962, 47; Dimisianu, Schițe, 145-150; Baconsky, Marginalii, 97-113, 210-216; Tomuș, Carnet, 78-81; Regman, Cronicari, 96-109; Cesereanu, Ipostaze, 189-193; Martin, Poeți, II, 120-124; Vlad, Convergențe, 139-142; Tomuș, Răsfrângeri, 99-104; Andriescu, Disocieri, 159-163; Cristea, Un an, 288-289; Ion Maxim, Atitudini critice, Timișoara, 1973, 171-186; Petroveanu, Traiectorii, 163-172; Ungureanu, La umbra cărților, 25-28; Zalis, Tensiuni, 229-233; Raicu, Critica, 231-234; Culcer, Citind, 63-65; Laurențiu, Eseuri, 100-106; Nicolae Manolescu
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/286977_a_288306]
-
percepție a naturii guvernării și, în particular, a guvernării teritoriale. În cazul Franței, dimensiunea europeană a fost deseori invocată ca justificare pentru consolidarea descentralizării și regionalizării. ,,Receptarea" galică a noilor idei Acest fapt nu înseamnă că există un proces de convergență politică și instituțională de-a lungul Europei în sensul unei ,,uniformități" transnaționale. Din contră, fiecare țară adoptă aceste direcții generale în funcție de statutul specific și de cultura și tradițiile administrative 3. Este evident că poporul francez nu dorea să unifice numărul
by John Loughlin [Corola-publishinghouse/Science/1032_a_2540]
-
relevă prin opoziția la spiritul dionisiac al supraomului nietzschean, căruia îi substituie supracreștinismul, o perspectivă ce încearcă să valorifice mesajul evanghelic inițial. Homo existens se naște astfel tocmai din revelația crucii și se justifică prin conștiința sacrificiului ca soluție de convergență a divergențelor, fiindcă „a exista” nu înseamnă numai depășire de sine, ci și „a fi în serviciul cuiva, a fi pentru altul”. Deci, „fiecare popor sau națiune reprezintă tot atâtea condiții specifice pentru realizarea lui homo existens”. În plan istoric
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/290661_a_291990]
-
consensuale, unde funcția de comunicare (a spune, a informa) este predominantă în cazul comunicării conflictuale, pe lângă această funcție de bază, capătă pregnanță funcțiuni precum: a domina, a lupta, a se revolta, a învinge, a exclude un adversar etc."69. Spațiu de convergență a discursurilor anterioare, care trebuie confirmate sau discreditate, asimilate sau respinse, limbajul politic nu este niciodată doar al unui singur locutor. În acest sens, o trăsătură definitorie a manifestărilor discursive de pe scena politică este dialogismul, interacțiunea cu celelalte manifestări discursive
by MIHAELA MOCANU [Corola-publishinghouse/Science/979_a_2487]
-
acelei limbi, de a interpreta enunțuri ambigui și de a produce construcții lingvistice inedite. Competența socio-culturală vizează raportul de forță, de statut al interlocutorilor, jucând un rol deosebit de important în interacțiunea comunicativă. Urmând cele trei axe simetrie/asimetrie, distanță/proximitate, convergență/divergență, raporturile dintre participanții la actul de comunicare politică înregistrează configurații distincte. Definit ca procedeu lexical care constă în atenuarea expresiei unei idei prin substituire sau perifrază, eufemismul are rațiuni variate: evitarea unor expresii triviale; eludarea unor expresii insultătoare sau
by MIHAELA MOCANU [Corola-publishinghouse/Science/979_a_2487]
-
un domeniu care prejudiciază imaginea poetului 162, jurnalistica reprezintă, alături de creația poetică, un spațiu de manifestare a creativității eminesciene. În ciuda diferențelor de substanță a domeniilor de cunoaștere și comunicare cărora le corespund, opera artistică și publicistica prezintă evidente zone de convergență, ținând de structura personalității creatoare a autorului. Unitatea de profunzime a celor două domenii este subliniată de Constantin Noica, în Eminescu sau gânduri despre omul deplin al culturii românești: "Este în el o dublă natură de gânditor, cu o față
by MIHAELA MOCANU [Corola-publishinghouse/Science/979_a_2487]
-
asigurată de lectura retrospectivă a articolelor, dinspre prezent spre trecut, și prin așezarea în orizontul întregului scris eminescian, pentru surprinderea articulațiilor și a relațiilor care se stabilesc între elementele ansamblului creator. Separarea publicisticii de creația literară împiedică identificarea punctelor de convergență, a liniilor de continuitate, amputând înțelegerea adecvată a scrisului eminescian. Prezentarea principalelor modalități de reflectare a publicisticii eminesciene în spiritul critic al generațiilor posterioare a vizat identificarea constantelor înregistrate la nivelul receptării, a formulelor recurente ce caracterizează exegeza eminesciană în
by MIHAELA MOCANU [Corola-publishinghouse/Science/979_a_2487]
-
întregii culturi române. Răsturnând canoanele istoriei literare, criticul modifică regimul creațiilor de până la Eminescu prin proiecție interpretativă, recitind literatura predecesorilor prin orizontul justificativ al operei eminesciene. Aplicarea aceleiași grile de lectură în cazul publicisticii eminesciene permite identificarea unor puncte de convergență, a unor zone de afiliere, "căci Iorga, Pârvan sau Arghezi se repercutează tipologic asupra lui Eminescu, tot atât, cât acesta din urmă asupra predecesorilor săi de la 1848"182. Urmând generației pașoptiste, Eminescu se înscrie într-o tradiție stabilind în același
by MIHAELA MOCANU [Corola-publishinghouse/Science/979_a_2487]
-
regulă de rațiuni exterioare literaturii, subliniază Monica Spiridon 190, și acest lucru favorizează proliferarea unor comentarii reducționiste, ideologice, care denaturează receptarea gândirii politice eminesciene. Operând o lectură în paralel a beletristicii și publicisticii eminesciene, Monica Spiridon identifică un spațiu de convergență, de interferențe, care obligă la conceperea în complementaritate a celor două dimensiuni ale scrisului eminescian. Dincolo de diferențele generate de apartenența la domenii de cunoaștere distincte, creația literară și publicistica manifestă incontestabile linii de continuitate, îndeosebi la nivelul expresiei, așa încât "descoperim
by MIHAELA MOCANU [Corola-publishinghouse/Science/979_a_2487]
-
activitate publicistică culturală și politică. Dintre aceștia, Ion Heliade Rădulescu, Gheorghe Asachi, George Barițiu, Mihail Kogălniceanu, Cezar Bolliac, I.L. Caragiale, Ioan Slavici, Tudor Arghezi sunt personalități pentru care scrisul jurnalistic complinește scrisul artistic, între cele două instaurându-se zone de convergență, de contaminare, menite să le îmbogățească și să le nuanțeze. Așa se explică caracterul hibrid al limbajului jurnalistic eminescian: "în materia solidă a argumentării rațional-discursive, din care se clădește orice edificiu retoric, sunt încorporate, la Eminescu, materiale heteroclite, ținând fie
by MIHAELA MOCANU [Corola-publishinghouse/Science/979_a_2487]
-
evenimențialului cotidian. Dincolo de diferențele legate de specificul domeniilor de cunoaștere și comunicare de care aparțin, de ierarhia și ponderea funcțiilor limbajului într-un caz și în altul, manifestările discursive din spațiul politic și din cel publicistic înregistrează evidente zone de convergență, prin deschiderile tematice și procedurale care le caracterizează 253 și prin componenta ideologică ce le modelează. Pornind de la premisa că un discurs este ideologic în măsura în care apără și promovează interesele unui grup, remarcăm că discursul politic este expresia ideologiei pe care
by MIHAELA MOCANU [Corola-publishinghouse/Science/979_a_2487]
-
Ana la Caiafa, a pune cuiva capul în poale, a pune mânile-n sân, a-și arăta văpseaua, a strâmba din nas, a-și spăla mâinile ca Pilat din Pont ș.a. Înscriem în sfera dialogismului specific publicisticii eminesciene și zonele de convergență pe care le înregistrează aceasta cu opera poetică. În acest sens, investigarea fenomenului circulației unor teme, imagini, expresii, motive, din spațiul creației literare în domeniul scrisului jurnalistic, se dovedește extrem de utilă și demonstrează încă o dată organicitatea scrisului eminescian. Contaminările indică
by MIHAELA MOCANU [Corola-publishinghouse/Science/979_a_2487]
-
relevă o profundă cunoaștere a fenomenului publicistic eminescian, constituind o bogată sursă de informație. La rândul lor, interpreți precum Monica Spiridon, Dan Mănucă sau Dumitru Irimia se disting prin depășirea analizelor vulgar-conținutiste și prin demersurile de circumscriere a spațiilor de convergență dintre poezia și publicistica eminesciană. Fenomenul de mitizare, specific generațiilor posteminesciene, continuă însă să împiedice dezvoltarea unei relații firești cu opera poetului și să favorizeze circulația unor etichete procustiene, devoțiunea pentru Eminescu sfârșind în cele din urmă într-o obnubilare
by MIHAELA MOCANU [Corola-publishinghouse/Science/979_a_2487]
-
larg al luptei împotriva "formelor fără fond" și a exceselor pe care le generează acestea. Componentă complementară a biografiei creatoare, activitatea jurnalistică este absolut necesară înțelegerii operei eminesciene. Scrisul jurnalistic complinește scrisul artistic, între cele două instaurându-se zone de convergență, de contaminare, menite să le îmbogățească și să le nuanțeze. Din această perspectivă, lectura contrastivă a creației beletristice și a publicisticii relevă o serie de teme și mijloace de expresie comune. În esență, atât creația poetică, cât și publicistica reprezintă
by MIHAELA MOCANU [Corola-publishinghouse/Science/979_a_2487]
-
putut fi mai mare" (dacă...), ci de a descoperi punctul, spațiul în care diferitele planuri ale activității sale spirituale se întâlnesc și modul în care fiecare își constituie propria identitate, fără a se putea rupe de cealaltă"528. Zonele de convergență dintre creația literară și cea publicistică își au rădăcinile într-o viziune particulară asupra existenței, care își pune amprenta asupra întregului scris eminescian. De aici pesimismul profund, care străbate întreaga creație a poetului, înregistrând forme distincte de manifestare: pe de
by MIHAELA MOCANU [Corola-publishinghouse/Science/979_a_2487]
-
1998), Amintiri. Eminescu Creangă Caragiale Coșbuc Maiorescu, Editura Viitorului Românesc, Deva. Spiridon, Monica, (1992), "Elocvența ca gen proxim", în Familia, nr. 1, pp. 10-11. Spiridon, Monica, (2003), Eminescu. Proza jurnalistică, Editura Curtea Veche, București. Spiridon, Monica, (2009), Eminescu sau despre convergență, Scrisul Românesc, Craiova. Stanciu-Istrate, Maria, (1998), "Aspecte ale limbii literare în publicistica eminesciană", în Limba română, nr. 1-2, pp. 33-41. Stati, Sorin, (1990), Le transphrastique, PUF, Paris, 1990. Stănciulescu, Traian D., (2004), La început a fost semnul. O altă introducere
by MIHAELA MOCANU [Corola-publishinghouse/Science/979_a_2487]
-
care sunt, cu siguranță, ale lui". 166 Mihai Eminescu, Opere politice (I-III), Editura Timpul, Iași, 2000. 167 D. Vatamaniuc, Caietele Eminescu. Mitologie și document, Editura Fundației "România de Mâine", București, 1998, p. 83. 168 Monica Spiridon, Eminescu sau despre convergență, Editura Scrisul Românesc, Craiova, 2009, p. 5. 169 Al. Paleologu, "Cum stăm cu Eminescu", în Viața Românească, nr. 1, 1990, pp. 27-28. 170 Constantin Noica, Eminescu sau gânduri despre omul deplin al culturii românești, Editura Eminescu, București, 1975, p. 60
by MIHAELA MOCANU [Corola-publishinghouse/Science/979_a_2487]