5,224 matches
-
rejudecat și, pe de altă parte, au fost intentate mai multe procese conexe împotriva scriitorului. În final, procesele succesive au dus la o condamnare la un an închisoare și franci amendă pentru atacuri contra statului major (împreună cu cheltuielile de judecată, franci) într-un proces, în altul o condamnare la o lună închisoare și de franci amendă pentru denunțarea celor trei pseudoexperți, dintre care fiecare trebuia să primească de franci daune și dobânzi. Pentru a evita închisoarea, Zola a plecat în Anglia
J'accuse () [Corola-website/Science/320858_a_322187]
-
scriitorului. În final, procesele succesive au dus la o condamnare la un an închisoare și franci amendă pentru atacuri contra statului major (împreună cu cheltuielile de judecată, franci) într-un proces, în altul o condamnare la o lună închisoare și de franci amendă pentru denunțarea celor trei pseudoexperți, dintre care fiecare trebuia să primească de franci daune și dobânzi. Pentru a evita închisoarea, Zola a plecat în Anglia, unde a stat unsprezece luni în așteptarea revizuirii procesului Dreyfus. Rediscutarea cazului Dreyfus în fața
J'accuse () [Corola-website/Science/320858_a_322187]
-
și franci amendă pentru atacuri contra statului major (împreună cu cheltuielile de judecată, franci) într-un proces, în altul o condamnare la o lună închisoare și de franci amendă pentru denunțarea celor trei pseudoexperți, dintre care fiecare trebuia să primească de franci daune și dobânzi. Pentru a evita închisoarea, Zola a plecat în Anglia, unde a stat unsprezece luni în așteptarea revizuirii procesului Dreyfus. Rediscutarea cazului Dreyfus în fața Consiliului de Război din Rennes a luat sfârșit la data de 3 iunie 1899
J'accuse () [Corola-website/Science/320858_a_322187]
-
Ciliciană. Raymond, principele Antiochiei, și Foulques, regele Ierusalimului, cereau cu umilință ajutorul împăratului împotriva musulmanilor. În anul 1137, romeii au asediat, în alianță cu ei, Alepul. Doi ani mai târziu, Ioan a încercat să cucerească Neocezareea, de data aceasta fără "franci", însă a fost nevoit să bată în retragere, din cauza trădării fratelui său, sebastocratorul Isaac. Omul acesta, încă în timpul vieții lui Alexie, pusese la cale o rebeliune, apoi fugise din Imperiu în Orient, trăise multă vreme la Iconion și se întorsese
Ioan al II-lea Comnenul () [Corola-website/Science/315281_a_316610]
-
La 2 mai, din ordinul împărătesei, mercenarii latini au pornit la asaltul Sfintei Sofia. În oraș au izbucnit lupte, locuitorii, puși pe jar, în același timp, de patriotism și de setea de câștig, s-au năpustit asupra cartierelor latine. Nefericiții "franci" erau uciși pe pragurile propriilor locuințe, femeile erau violate, casele erau jefuite și incendiate. Gloata nemiloasă i-a măcelărit chiar și pe bolnavii din spitalul catolic. Puțini care au scăpat de ororile acestui masacru, denumit "Baia de La Constantinopol", au părăsit
Alexie al II-lea Comnenul () [Corola-website/Science/315308_a_316637]
-
și de alte regate care au existat pe teritoriul Imperiului Otoman, prezentând și istoria babilonienilor, asirienilor și seleucizilor, care nu fuseseră tratate până atunci istoriografia islamică. Ea prezintă și istoria unor populații care nu sunt de origine turcă, între care francii, armenii, indienii și chinezii. În tratatul său, Müneccimbașı urmează metoda utilizată în istoriografia islamică de Ibn Khaldun, indicându-și sursele, pe care le supune unei analize critice. O lucrare importantă a lui Müneccimbașı este "Hasia", un comentariu al tratatului de
Ahmed Dede Müneccimbaşı () [Corola-website/Science/317375_a_318704]
-
era denumirea prin care, la franci și la merovingieni, era desemnat un om liber, care jurase fidelitate persoanei regelui și îl însoțea în campaniile războinice. Substantivul "antrustion" este un împrumut din limba franceză. Cuvântul din este împrumutat din latina medievală: "antrustio", "antrustionis" (la acuzativ singular: "antrustionem
Antrustion () [Corola-website/Science/321833_a_323162]
-
unui galo-roman liber obișnuit (100 de solidi). Se pare că "antrustion"ii au jucat un rol important la curtea lui Clovis I, ei fiind cei care au format armata cu care a cucerit teritoriul. Aceasta era compusă în special din franci, dar și din câțiva galo-romani care trecuseră de partea lui Clovis. După cucerire, rolul lor a scăzut, deoarece la fiecare nouă expediție, regii merovingieni ridicau o armată de cetățeni, în care galoromanii se amestecau cu francii. Între campanii, mențineau un
Antrustion () [Corola-website/Science/321833_a_323162]
-
compusă în special din franci, dar și din câțiva galo-romani care trecuseră de partea lui Clovis. După cucerire, rolul lor a scăzut, deoarece la fiecare nouă expediție, regii merovingieni ridicau o armată de cetățeni, în care galoromanii se amestecau cu francii. Între campanii, mențineau un mic corp de gărzi ("trustis dominica"). Dintre aceștia, ei îi alegeau pe cei însărcinați cu înființarea de garnizoane în orașele de graniță. Instituția "antrustion"ilor pare să fi dispărut în secolul al VIII-lea, în perioada
Antrustion () [Corola-website/Science/321833_a_323162]
-
(franc. "Château de Malmaison") este situat în orașul Rueil-Malmaison, departamentul Hauts-de-Seine, în regiunea Île-de-France, Franța. El a fost reședința împăratului Napoleon și al soției sale Joséphine. Castelul este pentru oară amintit în documentele istorice în secolul VI ca vila unuia din
Castelul Malmaison () [Corola-website/Science/321848_a_323177]
-
neutralității Luxemburgului (cu excepția Belgiei, și ea obligată la neutralitate). Pentru a asigura neutralitatea Luxemburgului, fortificațiile din Luxemburg urmau să fie demolate și să nu mai fie niciodată reconstruite. Demolarea fortificațiilor a durat șaisprezece ani, a costat 1,5 milioane de franci aur, și a impus distrugerea a peste 24 km de structuri subterane și a 40.000 m² de cazemate, baterii, cazărmi etc. Mai mult, garnizoana prusacă, aflată în Luxemburg de la Congresul de la Viena din 1815, urma să fie retrasă. Războiul
Tratatul de la Londra (1867) () [Corola-website/Science/321840_a_323169]
-
solidus" va deveni "soldus", apoi "solt" (în secolul al XI-lea), "sol", din secolul al XII-lea până în secolul al XVIII-lea, apoi "sou". La o mie de ani după reforma monetară carolingiană, în 1795, când livra tournois cedează locul francului, "sol"-ii și "denier"-ii dispar din buzunare, dar termenul de "sou" este atât de ancorat în obișnuințele francezilor, încât aceștia vor continua să desemneze astfel "a douăzecea parte dintr-un franc". Îl vom reîntâlni și în francul elvețian, în
Sou () [Corola-website/Science/321854_a_323183]
-
carolingiană, în 1795, când livra tournois cedează locul francului, "sol"-ii și "denier"-ii dispar din buzunare, dar termenul de "sou" este atât de ancorat în obișnuințele francezilor, încât aceștia vor continua să desemneze astfel "a douăzecea parte dintr-un franc". Îl vom reîntâlni și în francul elvețian, în Canada și, în general, în toate țările francofone în expresii legate de bani. În 1787, puterea de cumpărare a unui "sou" era aproximativ egală cu aceea a unui euro, din anul 2005
Sou () [Corola-website/Science/321854_a_323183]
-
cedează locul francului, "sol"-ii și "denier"-ii dispar din buzunare, dar termenul de "sou" este atât de ancorat în obișnuințele francezilor, încât aceștia vor continua să desemneze astfel "a douăzecea parte dintr-un franc". Îl vom reîntâlni și în francul elvețian, în Canada și, în general, în toate țările francofone în expresii legate de bani. În 1787, puterea de cumpărare a unui "sou" era aproximativ egală cu aceea a unui euro, din anul 2005. După Revoluția Franceză, francezii au continuat
Sou () [Corola-website/Science/321854_a_323183]
-
țările francofone în expresii legate de bani. În 1787, puterea de cumpărare a unui "sou" era aproximativ egală cu aceea a unui euro, din anul 2005. După Revoluția Franceză, francezii au continuat să numească "sou" a douăzecea parte dintr-un franc. Astfel, piesa de "cinci franci" era denumită "cent sous", „o sută de sous”. Din ciuntire în devaluare, vechiul "sou" din aur, apoi din argint, va deveni o monedă din bilon, din cupru, din bronz înainte de a sfârși, bătut o ultimă
Sou () [Corola-website/Science/321854_a_323183]
-
de bani. În 1787, puterea de cumpărare a unui "sou" era aproximativ egală cu aceea a unui euro, din anul 2005. După Revoluția Franceză, francezii au continuat să numească "sou" a douăzecea parte dintr-un franc. Astfel, piesa de "cinci franci" era denumită "cent sous", „o sută de sous”. Din ciuntire în devaluare, vechiul "sou" din aur, apoi din argint, va deveni o monedă din bilon, din cupru, din bronz înainte de a sfârși, bătut o ultimă oară între 1914 și 1939
Sou () [Corola-website/Science/321854_a_323183]
-
sub forma unei monede găurite de "5 centime" din cupronichel, apoi din alpaca; la începutul secolului al XXI-lea, francezii în vârstă vorbesc încă despre cutare obiect de "șase sous" din tinerețea lor și, pentru ei, o monedă de cinci franci reprezintă tot o monedă de 100 de sous. Deși această monedă nu mai este în circulație, cuvântul „sou” continuă să fie folosit în multe expresii ale limbii franceze legate de bani: "Être près de ses sous": „a fi avar”, "Sans
Sou () [Corola-website/Science/321854_a_323183]
-
cuvântul „sou” continuă să fie folosit în multe expresii ale limbii franceze legate de bani: "Être près de ses sous": „a fi avar”, "Sans un sou vaillant": „a fi cu buzunarele goale”, "Il manque (toujours) un sou pour faire le franc": "lipsește (întotdeauna) un lucru de mică valoare pentru a finaliza ceva". sau în expresia "„machine à sous”" care definește mașinile de jocuri mecanice de noroc aleatorii, mecanice sau electronice, care funcționează prin inserarea unei monede sau a unui jeton și
Sou () [Corola-website/Science/321854_a_323183]
-
la sfârșitul celui de-Al Doilea Război Mondial, pe foarte multe serii de mărci poștale franceze de uz curent sunt reprezentate alegorii feminine care amintesc de Marianne. Unele monede franceze au gravate efigia Mariannei. Între acestea sunt ultimele centime de franc, moneda de 10 franci francezi din 1986 (gravate de Joaquin Jimenez), monedele de "franci Pacific", precum și fețele franceze ale actualelor monede de 1, 2 și 5 centime de euro. În 1999, guvernul francez a adoptat un logo, care reprezintă profilul
Marianne () [Corola-website/Science/321945_a_323274]
-
Al Doilea Război Mondial, pe foarte multe serii de mărci poștale franceze de uz curent sunt reprezentate alegorii feminine care amintesc de Marianne. Unele monede franceze au gravate efigia Mariannei. Între acestea sunt ultimele centime de franc, moneda de 10 franci francezi din 1986 (gravate de Joaquin Jimenez), monedele de "franci Pacific", precum și fețele franceze ale actualelor monede de 1, 2 și 5 centime de euro. În 1999, guvernul francez a adoptat un logo, care reprezintă profilul unei Marianne desenate în
Marianne () [Corola-website/Science/321945_a_323274]
-
poștale franceze de uz curent sunt reprezentate alegorii feminine care amintesc de Marianne. Unele monede franceze au gravate efigia Mariannei. Între acestea sunt ultimele centime de franc, moneda de 10 franci francezi din 1986 (gravate de Joaquin Jimenez), monedele de "franci Pacific", precum și fețele franceze ale actualelor monede de 1, 2 și 5 centime de euro. În 1999, guvernul francez a adoptat un logo, care reprezintă profilul unei Marianne desenate în alb pe fond albastru și roșu, figurând astfel tricolorul francez
Marianne () [Corola-website/Science/321945_a_323274]
-
ei că Prinț al Bulgariei. Clementine și-a urmat fiul în Bulgaria, undea ea a devenit o persoană importantă că mama a suveranului. Extrem de bogată, Clémentine s-a făcut populară în țară adoptiva folosindu-și banii inclusiv donând 4 milioane franci pentru finalizarea unei căi ferate care lega Bulgaria de rețeaua feroviară din Europa. Se considera că ea a avut un impact pozitiv în societatea bulgară; a finanțat mai multe clădiri și instituții cum ar fi școală pentru orbi și spitalul
Clementine de Orléans () [Corola-website/Science/321333_a_322662]
-
al doilea suveran al Casei de Valois și probabil este cel mai bine cunoscut ca regele care a fost învins în Bătălia de la Poitiers și luat prizonier în Anglia. Numele lui Ioan al II-lea este legat și de apariția francului, ca monedă a Statului Francez. Capturat de englezi, la 19 septembrie 1356, dupa Bătălia de la Poitiers, Regele Franței a trebuit răscumpărat. Suma solicitată drept răscumparare a fost una enormă, 4 milioane de scuzi (ecus). Nobilimea franceză a subscris, varsând în
Ioan al II-lea al Franței () [Corola-website/Science/321366_a_322695]
-
1356, dupa Bătălia de la Poitiers, Regele Franței a trebuit răscumpărat. Suma solicitată drept răscumparare a fost una enormă, 4 milioane de scuzi (ecus). Nobilimea franceză a subscris, varsând în acest scop importante cantități de aur. Noua monedă a fost denumită "franc, liber" în limba franceză veche, destinația ei fiind aceea de a-l elibera pe rege (). Expresiile legate de cuvinte cu această etimologie se păstrează în franceza modernă. Primii franci au fost bătuți la Compiègne, pe 5 decembrie 1360. O monedă
Ioan al II-lea al Franței () [Corola-website/Science/321366_a_322695]
-
acest scop importante cantități de aur. Noua monedă a fost denumită "franc, liber" în limba franceză veche, destinația ei fiind aceea de a-l elibera pe rege (). Expresiile legate de cuvinte cu această etimologie se păstrează în franceza modernă. Primii franci au fost bătuți la Compiègne, pe 5 decembrie 1360. O monedă avea 3,87 grame de aur, echivalentul unei livre. 63 de monede de un franc reprezentau o marcă de aur, adică 244,75 grame. Reprezentarea Regelui pe monedă este
Ioan al II-lea al Franței () [Corola-website/Science/321366_a_322695]