5,423 matches
-
echivalentă. Comportamentul la frustrare diferă, așadar, sub raportul complexității psihologice, al caracterului lui mai mult sau mai puțin „adecvat”, „rațional”, sau „emoțional”, „neintegrat”, în funcție de vârsta subiectului frustrant, de gradul maturității sale afective și axiologice. Un anumit gen de reacție la frustrare vom întâlni, de exemplu, la copilul mic, comparativ cu preadolescentul, și altele la vârsta tinereții și maturității. Vom face în continuare câteva noțiunii, în acest sens. 1) Frustrația la copil se manifestă, de obicei, prin reacții cu caracter imediat și
[Corola-publishinghouse/Science/2141_a_3466]
-
tipic, fiind de aceea mult mai ușor sesizabilă, în comparație cu frustrația apărută la adulț. La copil, frustrația este provocată, în mod obișnuit, de interdicțiile părinților, sau de simple conflicte cu frați, surori, sau alți copii. Atunci când, sub influiența repetată a unor frustrări de același fel, copilul a adoptat un anumit mod de comportament reacțional, eventual bine adaptat situației frustrante respective, acesta tinde să utilizeze rapid, în noile situații, comportamentul respectiv, chiar și atunci când el a devenit inadecvat. Acest fenomen, care explică numeroase
[Corola-publishinghouse/Science/2141_a_3466]
-
comportamentul respectiv, chiar și atunci când el a devenit inadecvat. Acest fenomen, care explică numeroase comportamente umane aflate la limita de inserție cu comeniul patologicului, a fost demonstrat pe animale, îndeosebi pe șoareci care, plasați fiind într-o anumită situație de frustrare experimentală, au devenit o speriotipie a reacțiilor, o persistență a unui anumit răspuns, chiar și în situațiile care ofereau posibilitatea găsirii unei soluții mai bune. Experiențele respective (ex. cele ale lui Maier, Miller, Dembo, Barker, Sears, Deob etc.) au demonstrat
[Corola-publishinghouse/Science/2141_a_3466]
-
găsirii unei soluții mai bune. Experiențele respective (ex. cele ale lui Maier, Miller, Dembo, Barker, Sears, Deob etc.) au demonstrat deci, faptul că influiența situației frustrante se „întinde” peste perioada când ea este percepută; modurile de reacție adoptate la prima frustrare vor reapărea și în noi situații. Se apreciază, așadar, că frustrările produse în copilărie au efect persistent, influiențând reactivitatea adultului în situații de frustrare care în aparență sunt analoge cu cele petrecute în copilărie. Studiul frustrației la copil facilitează, prin
[Corola-publishinghouse/Science/2141_a_3466]
-
Maier, Miller, Dembo, Barker, Sears, Deob etc.) au demonstrat deci, faptul că influiența situației frustrante se „întinde” peste perioada când ea este percepută; modurile de reacție adoptate la prima frustrare vor reapărea și în noi situații. Se apreciază, așadar, că frustrările produse în copilărie au efect persistent, influiențând reactivitatea adultului în situații de frustrare care în aparență sunt analoge cu cele petrecute în copilărie. Studiul frustrației la copil facilitează, prin urmare, înțelegerea morurilor de reacție ale adultului la frustrare: aceste moduri
[Corola-publishinghouse/Science/2141_a_3466]
-
situației frustrante se „întinde” peste perioada când ea este percepută; modurile de reacție adoptate la prima frustrare vor reapărea și în noi situații. Se apreciază, așadar, că frustrările produse în copilărie au efect persistent, influiențând reactivitatea adultului în situații de frustrare care în aparență sunt analoge cu cele petrecute în copilărie. Studiul frustrației la copil facilitează, prin urmare, înțelegerea morurilor de reacție ale adultului la frustrare: aceste moduri vor fi determinate, în mare măsură, de stilul reacției la frustrare adoptat în
[Corola-publishinghouse/Science/2141_a_3466]
-
așadar, că frustrările produse în copilărie au efect persistent, influiențând reactivitatea adultului în situații de frustrare care în aparență sunt analoge cu cele petrecute în copilărie. Studiul frustrației la copil facilitează, prin urmare, înțelegerea morurilor de reacție ale adultului la frustrare: aceste moduri vor fi determinate, în mare măsură, de stilul reacției la frustrare adoptat în copilărie (ex. un stil care exprimă „agresiunea”, „atacul”, „încăpățânarea”, sau dimpotrivă „izolarea”, „fuga”, „dependența”). Persistența la vârsta maturității a realizărilor analoge celor observate la copil
[Corola-publishinghouse/Science/2141_a_3466]
-
situații de frustrare care în aparență sunt analoge cu cele petrecute în copilărie. Studiul frustrației la copil facilitează, prin urmare, înțelegerea morurilor de reacție ale adultului la frustrare: aceste moduri vor fi determinate, în mare măsură, de stilul reacției la frustrare adoptat în copilărie (ex. un stil care exprimă „agresiunea”, „atacul”, „încăpățânarea”, sau dimpotrivă „izolarea”, „fuga”, „dependența”). Persistența la vârsta maturității a realizărilor analoge celor observate la copil, chiar în lipa situațiilor excepționale de frustrare, caracterizează unul din aspectele infantilismului afectiv
[Corola-publishinghouse/Science/2141_a_3466]
-
mare măsură, de stilul reacției la frustrare adoptat în copilărie (ex. un stil care exprimă „agresiunea”, „atacul”, „încăpățânarea”, sau dimpotrivă „izolarea”, „fuga”, „dependența”). Persistența la vârsta maturității a realizărilor analoge celor observate la copil, chiar în lipa situațiilor excepționale de frustrare, caracterizează unul din aspectele infantilismului afectiv la adult. Psihologii relevă importanța „frustrărilor infantile”, desigur a celor moderate, în explicarea „toleranței” la frustrare a omului adult: o anumită experiență cu agenții frustranți, dobândiți în copilărie, mărește rezistența de mai târziu în
[Corola-publishinghouse/Science/2141_a_3466]
-
stil care exprimă „agresiunea”, „atacul”, „încăpățânarea”, sau dimpotrivă „izolarea”, „fuga”, „dependența”). Persistența la vârsta maturității a realizărilor analoge celor observate la copil, chiar în lipa situațiilor excepționale de frustrare, caracterizează unul din aspectele infantilismului afectiv la adult. Psihologii relevă importanța „frustrărilor infantile”, desigur a celor moderate, în explicarea „toleranței” la frustrare a omului adult: o anumită experiență cu agenții frustranți, dobândiți în copilărie, mărește rezistența de mai târziu în situațiile de frustrare, asigurând un răspuns adecvat. 2) În preadolescență se produc
[Corola-publishinghouse/Science/2141_a_3466]
-
dependența”). Persistența la vârsta maturității a realizărilor analoge celor observate la copil, chiar în lipa situațiilor excepționale de frustrare, caracterizează unul din aspectele infantilismului afectiv la adult. Psihologii relevă importanța „frustrărilor infantile”, desigur a celor moderate, în explicarea „toleranței” la frustrare a omului adult: o anumită experiență cu agenții frustranți, dobândiți în copilărie, mărește rezistența de mai târziu în situațiile de frustrare, asigurând un răspuns adecvat. 2) În preadolescență se produc, după cum știm, profunde restructurări în sfera personalității, care va evalua
[Corola-publishinghouse/Science/2141_a_3466]
-
din aspectele infantilismului afectiv la adult. Psihologii relevă importanța „frustrărilor infantile”, desigur a celor moderate, în explicarea „toleranței” la frustrare a omului adult: o anumită experiență cu agenții frustranți, dobândiți în copilărie, mărește rezistența de mai târziu în situațiile de frustrare, asigurând un răspuns adecvat. 2) În preadolescență se produc, după cum știm, profunde restructurări în sfera personalității, care va evalua trecând succesiv prin stadiile „căutării de sine” (11-14 ani), cel al „afirmării de sine” (14-17 ani) și cel al „impunerii de
[Corola-publishinghouse/Science/2141_a_3466]
-
fuga etc.), care pot fi etichetate drept tulburări de conduită numai în situați în care au o durată mai lungă de timp și numai dacă apar într-un context specific devierii caracteriale. Pe măsură ce adolescentul se va maturiza, reacțiile imediate la frustrare vor deveni mai puțin frecvente și vor pierde din intensitate, aceasta datorită creșterii, pe de o parte, a gradului toleranței individuale la frustrare, iar pe de alta datorită sporirii forței interdicțiilor educației, care va sancționa în principiu toate reacțiile inadaptate
[Corola-publishinghouse/Science/2141_a_3466]
-
numai dacă apar într-un context specific devierii caracteriale. Pe măsură ce adolescentul se va maturiza, reacțiile imediate la frustrare vor deveni mai puțin frecvente și vor pierde din intensitate, aceasta datorită creșterii, pe de o parte, a gradului toleranței individuale la frustrare, iar pe de alta datorită sporirii forței interdicțiilor educației, care va sancționa în principiu toate reacțiile inadaptate ale adolescentului. Deoarece, însă, dintre reacțiile imediate la frustrare ale adolescentului sunt condamnate, în primul rând, reacțiile de „mânie” și de „agresiune” directă
[Corola-publishinghouse/Science/2141_a_3466]
-
din intensitate, aceasta datorită creșterii, pe de o parte, a gradului toleranței individuale la frustrare, iar pe de alta datorită sporirii forței interdicțiilor educației, care va sancționa în principiu toate reacțiile inadaptate ale adolescentului. Deoarece, însă, dintre reacțiile imediate la frustrare ale adolescentului sunt condamnate, în primul rând, reacțiile de „mânie” și de „agresiune” directă, în timp ce altele, cum ar fi de exemplu reacțiile de „izolare” și „dependență”, sunt mai ușor tolerate (în unele cazuri aprobate și chiar favorizate de părinți), se
[Corola-publishinghouse/Science/2141_a_3466]
-
reacționale”, adică a păstrării pentru un timp îndelungat a unor atitudini de „izolare” și „dependență”, și, în felul acesta, de influențare a mediului de reacționare a omului adult de mai târziu. 3) Tânărul, mai mulr decât preadolescentul, va reacționa la frustrare într-o manieră mai puțin imediată și evidentă, și într-o gamă mult mai variată de reacții, aceasta ca rezultat al maturității gradului rezistenței individuale la frustrare - condiții psihologice vor favoriza adoptarea unor forme de comportament în care predomină funcțiile
[Corola-publishinghouse/Science/2141_a_3466]
-
adult de mai târziu. 3) Tânărul, mai mulr decât preadolescentul, va reacționa la frustrare într-o manieră mai puțin imediată și evidentă, și într-o gamă mult mai variată de reacții, aceasta ca rezultat al maturității gradului rezistenței individuale la frustrare - condiții psihologice vor favoriza adoptarea unor forme de comportament în care predomină funcțiile intelectuale superioare. Tânărul va reuși, de exemplu, să accepte criticile judicioase și să se justifice mai mult rațional, decât afectiv; va reuși să adopte „agresiunea” ca modalitate
[Corola-publishinghouse/Science/2141_a_3466]
-
favoriza adoptarea unor forme de comportament în care predomină funcțiile intelectuale superioare. Tânărul va reuși, de exemplu, să accepte criticile judicioase și să se justifice mai mult rațional, decât afectiv; va reuși să adopte „agresiunea” ca modalitate de răspuns la frustrare nu atât în forma sa directă, cât în aspectele ei mascate, în formele ei cele maisubtile, cum ar fi: ironia, insinuările răuvoitoare, calomniile, invidiile etc. 4) La omul adul normal, complexitatea organizării personalității maschează, adesea, în forme greu perceptibile, natura
[Corola-publishinghouse/Science/2141_a_3466]
-
în forma sa directă, cât în aspectele ei mascate, în formele ei cele maisubtile, cum ar fi: ironia, insinuările răuvoitoare, calomniile, invidiile etc. 4) La omul adul normal, complexitatea organizării personalității maschează, adesea, în forme greu perceptibile, natura reacțiilor la frustrare. ÎNtre cele două extreme, - conduita combativă, ostilă, prin care persoana frustrată încearcă repunerea sa în drepturi, și conduita de resemnare, de împăcare cu situația creată, - se înserează o gamă foarte largă de reacții comportamentale, determinate de diversitatea tipologiei umane. Astfel
[Corola-publishinghouse/Science/2141_a_3466]
-
încearcă repunerea sa în drepturi, și conduita de resemnare, de împăcare cu situația creată, - se înserează o gamă foarte largă de reacții comportamentale, determinate de diversitatea tipologiei umane. Astfel, carateristici de genul: „emotivitatea”, „activitatea”, „secundaritatea”, „dispoziția”, vor imprima comportamentului la frustrare un caracter mai mult sau mai puțin „subiectiv”, „afectiv”, sau unul „obiectiv”, „integrat”. De asemeni, însușiri ca: simțul răspunderii, capacitatea de înfrânare/de inhibiție, perseverență, curajul, fermitatea, tendința spre dominare sau supunere etc. explică, în mare măsură, diferențele individuale în
[Corola-publishinghouse/Science/2141_a_3466]
-
aparțin timpurilor „extreme” (antagonice), care prezintă fie o hipertrofie a personalității (ca în sensul megalomaniei, al supraestimării), fie o depresiune a personalității (ca în cazurile de melancolie, autoacuzare, culpabilitate, subestimare și inferioritate), trăiesc aproape în permanență un acut sentiment al frustrării. * * * În concluzie la considerațiile efectuate în legătură cu „situațiile de frustrare” și cu „conduitele respective”, subliniem următoarele aspecte: 1) În analiza psihologică a „fenomenului de frustrație” nu trebuie să ne limităm la cercetarea unui model unic de „situație frustrantă”, și la considerarea
[Corola-publishinghouse/Science/2141_a_3466]
-
a personalității (ca în sensul megalomaniei, al supraestimării), fie o depresiune a personalității (ca în cazurile de melancolie, autoacuzare, culpabilitate, subestimare și inferioritate), trăiesc aproape în permanență un acut sentiment al frustrării. * * * În concluzie la considerațiile efectuate în legătură cu „situațiile de frustrare” și cu „conduitele respective”, subliniem următoarele aspecte: 1) În analiza psihologică a „fenomenului de frustrație” nu trebuie să ne limităm la cercetarea unui model unic de „situație frustrantă”, și la considerarea unui comportament uniform la frustrație, caracteristic situației frustrante modei
[Corola-publishinghouse/Science/2141_a_3466]
-
de la recunoașterea existenței unei diversități de structuri și de niveluri psihologice individuale, a unor diferite tipuri de situații conflictuale, - se impune să cercetăm „frustrația” în condițiile concrete ale vieții, ale exercitării diferitelor profesiuni, pentru a arăta varietatea deosebită a condițiilor frustrării și a reactivității umane la frustrare. „Situațiile de frustrare” sunt strând legate de gradul de flexibilitate psihică în găsirea răspunsurilor corespunzătoare la solicitările multiple și adesea contrariante ale mediului, grad care constituie și măsura adaptabilității și maturizării presoanei. „Situațiile frustrante
[Corola-publishinghouse/Science/2141_a_3466]
-
structuri și de niveluri psihologice individuale, a unor diferite tipuri de situații conflictuale, - se impune să cercetăm „frustrația” în condițiile concrete ale vieții, ale exercitării diferitelor profesiuni, pentru a arăta varietatea deosebită a condițiilor frustrării și a reactivității umane la frustrare. „Situațiile de frustrare” sunt strând legate de gradul de flexibilitate psihică în găsirea răspunsurilor corespunzătoare la solicitările multiple și adesea contrariante ale mediului, grad care constituie și măsura adaptabilității și maturizării presoanei. „Situațiile frustrante” caracterizează tocmai acele condiții în care
[Corola-publishinghouse/Science/2141_a_3466]
-
niveluri psihologice individuale, a unor diferite tipuri de situații conflictuale, - se impune să cercetăm „frustrația” în condițiile concrete ale vieții, ale exercitării diferitelor profesiuni, pentru a arăta varietatea deosebită a condițiilor frustrării și a reactivității umane la frustrare. „Situațiile de frustrare” sunt strând legate de gradul de flexibilitate psihică în găsirea răspunsurilor corespunzătoare la solicitările multiple și adesea contrariante ale mediului, grad care constituie și măsura adaptabilității și maturizării presoanei. „Situațiile frustrante” caracterizează tocmai acele condiții în care nu a fost
[Corola-publishinghouse/Science/2141_a_3466]