6,001 matches
-
de votcă ordinară alături, pe care, la răstimpuri, îl golea mecanic, cu mișcări de manechin, în timp ce citea Croce, Emilio Cecchi sau Eliot. Era plin de ciudățenii. Dacă te vedea luând un medicament, te ruga să-i dai și lui „să guste“ o pastilă, pe care, dacă te-nvoiai, o înghițea închizând ochii și dând capul, scurt, pe spate. Declara apoi că e „bună“. Într-o dimineață, venind la mine să lucrăm, mi-a spus că noaptea dormise în cadă, îmbrăcat în
Ahile sau Despre forma absolutã a prieteniei; Ariel sau Despre forma purã a libertãții by Petru Creţia () [Corola-publishinghouse/Science/1373_a_2880]
-
de votcă ordinară alături, pe care, la răstimpuri, îl golea mecanic, cu mișcări de manechin, în timp ce citea Croce, Emilio Cecchi sau Eliot. Era plin de ciudățenii. Dacă te vedea luând un medicament, te ruga să-i dai și lui „să guste“ o pastilă, pe care, dacă te-nvoiai, o înghițea închizând ochii și dând capul, scurt, pe spate. Declara apoi că e „bună“. Într-o dimineață, venind la mine să lucrăm, mi-a spus că noaptea dormise în cadă, îmbrăcat în
Ahile sau Despre forma absolutã a prieteniei; Ariel sau Despre forma purã a libertãþii by Petru Creţia () [Corola-publishinghouse/Science/1373_a_2881]
-
un rol cauzal în procesul cunoașterii umane, ele fiind cele prin care (id quo) are loc cunoașterea, si nu unul cognitiv, deoarece nu îndeplinesc funcția de obiecte ale senzației. Am dat mai înainte un exemplu cu un subiect X care gusta o prăjitură cu caramel și nuci și spuneam că, dacă lucrurile s-ar opri aici, dacă procesul de cunoaștere ar înceta brusc în acel moment, X nu ar ști că gusta o prăjitură, ci ar ex perimenta doar o serie
De la quo la quod: teoria cunoaşterii la Toma din Aquino şi d-ul care face diferenţa by Elena Băltuţă () [Corola-publishinghouse/Science/1339_a_2704]
-
mai înainte un exemplu cu un subiect X care gusta o prăjitură cu caramel și nuci și spuneam că, dacă lucrurile s-ar opri aici, dacă procesul de cunoaștere ar înceta brusc în acel moment, X nu ar ști că gusta o prăjitură, ci ar ex perimenta doar o serie de senzații disparate produse de diferite obiecte proprii fiecărui simt extern în parte. Pentru a putea realiza o imagine unitară a senzațiilor, pentru că șu biectul nostru să reușească să identifice obiectul
De la quo la quod: teoria cunoaşterii la Toma din Aquino şi d-ul care face diferenţa by Elena Băltuţă () [Corola-publishinghouse/Science/1339_a_2704]
-
ca o dovadă că „nimeni nu poate slujila doi domni” (Matei 6, 24). Căci, disprețuind harul, Iuda slujeaidolilor deșerți (Iona 2, 9), pe care nici învierile din morți, ca învierea lui Lazăr, nu-i putea întoarce, și nici unul nu putea gusta din„Cina cea Mare” (Luca 14, 24).„Lepădarea de sine” înseamnă credința ca o ungere a praguluide sus cu sângele mielului (Ieșire 12, 7) și în același timp deschiderea tot mai mult a adâncului inimii înspre Mântuitorul Hristos,ca acel
CREDINŢA ŞI MĂRTURISIREA EI by Petre SEMEN ,Liviu PETCU () [Corola-publishinghouse/Science/128_a_428]
-
acestei„vestiri”: „Atunci nu Mă veți mai întreba nimic” (Ioan 16, 23). În vierea este arătarea slavei Sale veșnice pe care oamenii n-au maiputut-o vedea după păcatul strămoșesc. Înfricoșarea de „Atotputernicia” lui Dumnezeu îi făcea să nu mai poată gusta slavanegrăită ca plinătate de la Cel ce avea atâta filantropie părintească!Înfricoșarea era semnul pierderii iubirii lor de Dumnezeu și a ne-putinței de a mai putea ține „Cuvântul”, căci, numai „De Mă iubeștecineva, va păzi Cuvântul Meu!” (Ioan 14, 23
CREDINŢA ŞI MĂRTURISIREA EI by Petre SEMEN ,Liviu PETCU () [Corola-publishinghouse/Science/128_a_428]
-
a se rupe de Dumnezeu,cerându-și „partea de avere”, de ființă (Luca 15, 12). Învierea a în-semnat, de asemenea, deschiderea ochilor pentru a vedea viața Luica „Lumina vieții” fără de moarte a „Părintelui Luminilor” (Iacob 1,17) și a o gusta ca un ospăț al darurilor Duhului Sfânt aduse printăierea „vițelului îngrășat” (Luca 15, 23), deoarece în Hristos „a binevoit Dumnezeu să se sălășluiască toată plinătatea dumnezeirii dupătrup” (Coloseni 2, 9). Ca „Ușă” de intrare, Jertfa este hotărâtoare pentru cunoașterea întrupării
CREDINŢA ŞI MĂRTURISIREA EI by Petre SEMEN ,Liviu PETCU () [Corola-publishinghouse/Science/128_a_428]
-
o făptură harismaticăși sacerdotală, care în numele Sfintei Treimi este chemată să sfințească toată creația devenită părtașă la Botezul său. Lucrarea Sfân tului Duh în Biserică este cea de a ține mereu viu pe Hristos și de aface pe fiecare să guste Slava Sa ca Domn.Mărturisirea credinței și cateheza sunt chemate să țină mereu„viu și lucrător” cuvântul lui Dumnezeu, sfințit prin Hristos.Când era vorba de botezul adulților, aceștia rosteau personal laBotez Simbolul de credință după o pregătire corespunzătoare, darodată
CREDINŢA ŞI MĂRTURISIREA EI by Petre SEMEN ,Liviu PETCU () [Corola-publishinghouse/Science/128_a_428]
-
adâncul sufletului lor (Luca 17, 21) și L-au simțit pe Dum-nezeu, Cel sălășluit în chip minunat în adâncul tainic al ființei lorîncă din clipele Botezului și a căror viață a fost o permanentă îm-preună-lucrare cu harul dumnezeiesc, încep a gusta roadele osteneli-lor de o viață, într-o necontenită sporire și îmbogățire. Cei ce, însă,dimpotrivă, s-au arătat nepăsători și nelucrători față de această prezență tainică din sufletul lor, care au întristat și îndepărtat haruldin viața lor, vor experia, într-o
CREDINŢA ŞI MĂRTURISIREA EI by Petre SEMEN ,Liviu PETCU () [Corola-publishinghouse/Science/128_a_428]
-
toponimică este instructivă și antrenantă. Există vocabule (după cum am constatat, inclusiv toponimice) pretabile jocurilor de sunete, cuvinte și sensuri. Cîrlibaba și „avatarurile“ sale fac parte din aceste vocabule. Dovadă că în cîntecele „goliardice“ studențești de acum cîteva decenii era foarte gustat un asemenea „joc“, „strecurat“ în refrenul unui cîntec, a cărui bază „serioasă“ de pornire suna „La Cîr li baba, se face treaba“, forma modificată fiind ușor de bănuit (sau de amintit pentru generațiile care au „cîntat“ acest refren). Cerna Este
101 nume de locuri by Ion Toma () [Corola-publishinghouse/Science/1350_a_2724]
-
limbă, măduvă, mână, muc, nară, nas, ochi, os, palmă, păr, piele, piept, pumn, sân, sânge, sete, spate, sudoare, țâță, țeastă, unghie, ureche, vână, vintre etc.), dar și verbe (a asculta, a auzi, a bea, a (se) căca, a fute, a gusta, a mesteca, a naște, a simți, a vedea etc.) sau adjective (acru, dulce, surd etc.). Cuvintele panro manice nu pun probleme etimologice. Chiar și în cazul unor cuvinte ca sprânceană, cu mai multe soluții etimologice, toate explicațiile sunt din latină
101 cuvinte moştenite, împrumutate şi create by Marius Sala () [Corola-publishinghouse/Science/1361_a_2705]
-
atlasele lingvistice romanice. Pe de altă parte, termenii mărul lui Adam și nodul gâtului, de origine metaforică în română, au corespondente și în alte limbi romanice. Metafora mărul lui Adam are la bază legenda biblică după care Adam ar fi gustat din fructul oprit, și proeminența din gât ar reprezenta bucata de măr pe care a înghițit-o; a apărut în latina medievală (pomum Adami) și s-a transmis limbilor romanice occidentale, unde apare în secolul 16 (it. dial. pomu d-adamu
101 cuvinte moştenite, împrumutate şi create by Marius Sala () [Corola-publishinghouse/Science/1361_a_2705]
-
germ. Kater, vgerm. katoro „motan, cotoi”; lit. katẽ „pisică”, irl. catt, gal. cath etc. A se compara sl. koška, germ. Katze, rom. câț!, interjecție pentru alungarea pisicii. Orientarea acțiunii spre o finalitate este prezentă și în spaniolul catar, „a (de)gusta, a încerca, a cerceta, a privi, a căuta”, ceea ce aruncă lumină asupra etimologiei cuvintelor românești a căta și către, acesta din urmă având mai evident sensul etimologic „la pământ, pe jos”, precum și al lui catâr 2 „papuc”, bg. katări „saboți
Istoria cuvântului românesc by Mihai Lozbă () [Corola-publishinghouse/Science/1262_a_2207]
-
reprezintă vibrația și sentimentul de împlinire al fericirii. După o serie de experiențe căutătoare, îi mai rămăsese o ultimă experiență, aceea de a-i ajuta și de a-i face fericiți pe alții, și nu propria persoană, ca până atunci, gustând delectarea clipei supreme a actului de generozitate. Gest care îi va aduce cu adevărat fericirea și senzația de împlinire. Mefistofel pierde prinsoarea. Lemurele îi îngroapă trupul lui Faust, iar sufletul lui, în glorie cerească, este luat de îngeri și dus
[Corola-publishinghouse/Science/1468_a_2766]
-
TV. La următoarea ședință, printre altele, îl întrebă pe Ion Mihai: Dar totuși bucuriile materiale, plăcerile materiale. Cum? Să nu mă mai bucur și eu de una de alta... ale vieții cotidiene? sări Noel. Vezi tu, nu să nu le "guști". Le încerci, vei afla cum sunt, dar mergi mai departe. Nu să rămâi cramponat pe ele. Le ai aceste plăceri lumești (o mâncare, o băutură etc.), dar nu să-ți faci obișnuință și scop în viață în ale căuta și
[Corola-publishinghouse/Science/1468_a_2766]
-
le era pregătită bărbaților în zilele de coasă; femeile fierbeau în apă cam tot ce aveau în papornițe, de la cârnați și slănină până la lactate, toate de-a valma, singurul scop fiind potolirea unui apetit uriaș și a dorinței de a gusta o mâncare caldă, deși gătitul în plin câmp nu este cel mai potrivit pentru realizarea unor fierturi elaborate. Rețeta este, indiscutabil, originală, dar originalitatea ei, pentru a fi reperul unei „bucătării“ în sensul acordat de către Păstorel Teodoreanu termenului, ar fi
Stufat, ori estouffade? sau Existã bucãtãrie româneascã? by Vlad Macri () [Corola-publishinghouse/Science/1386_a_2382]
-
ea caracterizată, totul seamănă cu arhitectura, dimensiunea verticală și eșafodajul fiind esențiale: Gagnaire a inventat un medalion de somon afumat plasat peste un jeleu de citrice; în doar câteva zile l-a reformulat, inversând ordinea dintre parter și etajul întâi. Gustând, a constatat că ordinea corectă este aceea care îi acordă ultimul cuvânt prospețimii citricelor, nu gustului prea puternic și remanent al peștelui. O asemenea inventivitate în planul combinațiilor ne permite să afirmăm că nici Noua Bucătărie Franceză nu este una
Stufat, ori estouffade? sau Existã bucãtãrie româneascã? by Vlad Macri () [Corola-publishinghouse/Science/1386_a_2382]
-
cumplit de foame, George Topârceanu scrie: „Altul, în locul meu, s ar fi spurcat de la început, măcar la broască; dar eu pot să jur că n-am pus broască-n gura mea - până târziu, în ziua de Sfântul Dumitru, când am gustat și eu un singur picioruț, de la un camarad italian. Avea o carne străvezie ca gelatina și mi a fost greață trei zile; încolo, era bună.“ Scoicile se mai mâncau și de nevoie, în perioadele de foamete: chiar relativ recent, adică
Stufat, ori estouffade? sau Existã bucãtãrie româneascã? by Vlad Macri () [Corola-publishinghouse/Science/1386_a_2382]
-
de inventivitate în domeniul asocierilor mămăligii cu alte ingrediente este însă, uneori, compensată prin găselnițe deosebit de interesante: există în Maramureș un fel de mămăligă făcută din mălai obținut din boabe de porumb în lapte, adică nematurat. Radu Anton Roman a gustat-o și ne asigură că are un gust diferit de mămăliga „clasică“. Și aici se aplică regula enunțată de Jim Harrison, aceea referitoare la secretul bucătăriilor regionale: ele își au originea în economii de penurie, „unde raritatea ingredientelor asigură maximum
Stufat, ori estouffade? sau Existã bucãtãrie româneascã? by Vlad Macri () [Corola-publishinghouse/Science/1386_a_2382]
-
italiană Friuli. Grecii fac și ei un fel de mititei (Sutsukakia Smirneika, în traducere, „cârnăciori de Smirna“), dar aceștia, la origine, sunt foarte diferiți de modelul turcesc (se prăjesc în ulei și se servesc cu un sos de roșii). Am gustat însă, în nord estul Greciei (într-o tavernă din portul Kavala), niște „sutsukakia“ fripți pe grătar, asemănători mititeilor (pe de o parte, lipsea usturoiul de la noi, dar, pe de alta, gustul de chimen nu era atât de pregnant ca în
Stufat, ori estouffade? sau Existã bucãtãrie româneascã? by Vlad Macri () [Corola-publishinghouse/Science/1386_a_2382]
-
începutul secolului al XIX lea, a păstrat uzanța medievală de a servi, la un banchet, „șarje“ succesive de feluri de mâncare cuprinzând, la un loc, toate savorile; meseanul înfuleca o ciozvârtă de berbec și, între două înghițituri de carne, mai gusta și dintr-un desert. După cum afirmă medicul Constantin Caracaș, în primii ani ai secolului al XIX-lea, mesele boierești de la noi erau servite după modelul bizantin, secvențial: antreuri (pește afumat, icre, măsline, salamuri, brânzeturi), apoi o supă de pasăre ori
Stufat, ori estouffade? sau Existã bucãtãrie româneascã? by Vlad Macri () [Corola-publishinghouse/Science/1386_a_2382]
-
un restaurant bucureștean, un mixed-grill ciudat, construit pe verticală, ca un turn Babel al cărnurilor; la bază se afla o jumătate de chiflă (decupată transversal și scobită), umplută cu o carne de mititei din cea mai bună pe care am gustat-o vreodată. Ce aveam în furculiță? Un minihamburger! Iată o posibilitate inteligentă de a face concurență modelului standard, anglo-saxon, după părerea multor dâmbovițeni, cam anost. Marele bucătar Ferran Adrià a ironizat creativ celebra tortilla spaniolă adăugând, printre ingrediente, chipsuri procesate
Stufat, ori estouffade? sau Existã bucãtãrie româneascã? by Vlad Macri () [Corola-publishinghouse/Science/1386_a_2382]
-
nu mă îndepărta niciodată nici de părerea, nici de obiceiurile lor, dacă nu sunt obligat să o fac dintr-un motiv clar și pertinent. Este de crezut după toate aparențele, că ei au stabilit această regulă în favoarea imaginației auditoriului, care gustă incomparabil mai multă plăcere (și experiența ne-o arată) la reprezentarea unui subiect dispus astfel, decât la a altuia care nu este la fel; cu atât mai mult cu cât fără niciun efort sau neatenție, el vede lucrurile aici ca și cum
Marile teorii ale teatrului by MARIE-CLAUDE HUBERT () [Corola-publishinghouse/Science/1110_a_2618]
-
forma moravurile și pentru a le șlefui.... Într-adevăr nimic nu-i face pe oameni mai sociabili și nu le îndulcește mai mult moravurile și nu le perfecționează mai mult rațiunea decât a-i face să se adune pentru a gusta împreună plăcerile pure ale spiritului." Pentru toți Enciclopediștii, care au încredere în natura umană, este posibil să faci omul mai bun, căci el nu este rău la origine. De aceea ei concep scena ca pe o tribună unde spectatorul va
Marile teorii ale teatrului by MARIE-CLAUDE HUBERT () [Corola-publishinghouse/Science/1110_a_2618]
-
schimb, nu este interesat de o prelungire sadică a stării de oroare, greață și dezgust a cititorului, ci de amuzarea lui. Ca atare, va circumscrie cinematic aceste firești și spontane replici fiziologice în comportamentul personajelor, lăsându-i cititorului libertatea să "guste" anecdota propriu-zisă. În același scop, accentul este subtil mutat pe derizoriul cauzei de la baza nefericitei întâmplări, o simplă "slăbiciune" în ochii umoristului, constând în proverbiala zgârcenie evreiască: Tată, când a murit, m-a jurat să-l trimit să-l îngroape
Un veac de caragialism. Comic și absurd în proza și dramaturgia românească postcaragialiană by Loredana Ilie [Corola-publishinghouse/Science/1088_a_2596]