19,706 matches
-
de lângă Marea Moartă. Acolo se găseau multe morminte și printre morții obișnuiți hălăduiau și spirite impure, care eșuaseră în încercarea de a ajunge la un nivel elevat. Aceste spirite obișnuiau să ia în posesie corpuri, torturându-le în feluri de neimaginat. Peste tot apăruseră oameni posedați, dominați de spirite impure, neputând să trăiască în lumină, hrănindu-se din întuneric. Când se apropia lumina, spiritele impure începeau să se neliniștească. Deodată se aprinseseră lumini mici. În razele lor se puteau vedea spiritele
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1993_a_3318]
-
hotărâse să mute pianul lângă „piatra lui Schiller“ unde vântul bătea mai blând. „Piatra lui Schiller“ era ascuțită și ieșea din apă ca un dinte de dinozaur, amenințând ceva nevăzut din aer. Piatra era poate un reper concret pentru a imagina corpul nevăzut al zeului înghețului. Nimeni nu știa de ce i se dăduse pietrei numele poetului. Cu ajutorul fanteziei se putea imagina că Schiller vizitase aceste locuri și se așezase pe această piatră neobișnuit de rebelă, rupând nivelul format de suprafața apei
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1993_a_3318]
-
din apă ca un dinte de dinozaur, amenințând ceva nevăzut din aer. Piatra era poate un reper concret pentru a imagina corpul nevăzut al zeului înghețului. Nimeni nu știa de ce i se dăduse pietrei numele poetului. Cu ajutorul fanteziei se putea imagina că Schiller vizitase aceste locuri și se așezase pe această piatră neobișnuit de rebelă, rupând nivelul format de suprafața apei și a altor pietre. În altă ordine de idei, Schiller, spre deosebire de prietenul său Goethe, murise tânăr - operele sale, ca și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1993_a_3318]
-
ar fi pierdut tot interesul pentru oameni. Cu banii de la noi a cumpărat cărți în toate limbile lumii. Zilele trecute l-am văzut chiar cu cărți în ebraică. M-a întrebat dacă e adevărat că bunicul lui a fost evreu. Imaginează-ți, vrea să devină evreu! Toate astea îmi dau dureri de cap! Nu-mi recunosc propriul fiu! Merge prea repede și prea departe, nici eu, nici tatăl lui nu-l putem urma! Tua tăcea. Ea iubea cărțile și începuse să
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1993_a_3318]
-
încremenim în aer, covorul nechează și se cabrează sau poate doar mi se pare, ca apoi să urmeze incredibilul plonjon pe care orice persoană îl visează cel puțin o dată în viață. Cădem, de la o înălțime cutremurătoare, așa cum nu ne-am imaginat că s-ar putea întâmpla vreodată, așa cum n-am crezut cândva că s-ar putea visa. Viteza este uriașă, aproape că-ți smulge fața, dar asta pare să nu fie nimic în comparație cu măreția și oroarea a ceea ce se întâmplă sub
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2045_a_3370]
-
umplea inima de bucurie, pentru că era, după părerea lui, lucrul care unea cu adevărat destinele a doi oameni. Străbătu culoarul care ducea spre biroul alesei inimii lui, vesel, salutând una din cele două pesoane cu care își intersectă pașii. Își imagina deja surpriza ei și a celorlalți în clipa în care vor vedea ce număr pregătise. Avea să fie o nebunie, o cerere în căsătorie cum puțini făcuseră, dar dragostea aprinsă pe care i-o purta tinerei lui soții justifica pe
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2045_a_3370]
-
a artei și, dintre toate, arta scrisului în mod special. Și totuși așa era. Eu chiar stăteam acolo, tâmp, fixând un perete. Numai că... incredibil, acesta nu era încă cel mai neplăcut lucru care mi se întâmpla, dacă vă puteți imagina. Mult mai grav, nespus de grav, era de fapt altceva: o voce pe care o auzeam destul de clar în minte, fără a-mi vorbi însă, îmi sugera, mai mult sau mai puțin discret, mai mult sau mai puțin poruncitor, să
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2045_a_3370]
-
cu fețe atât de ciudate, se strânseră deodată într-un bloc uman compact, barându-ne drumul. Maro nu înțelese exact, ezitând, ori se prefăcu a nu înțelege, nu mai puteam ști exact, întrucât eram peste măsură de panicat. Nu-mi imaginasem nici o clipă că se va ajunge atât de departe. Încercarăm să mai înaintăm câțiva pași, numai că cei din fața noastră nici nu se clinteau, ba mai mult, se înfuriară cumplit văzând că nu ne opream. Maro înlemni brusc, el, speranța
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2045_a_3370]
-
acestea și n-ar putea suporta povara a ceea ce cred că sunt, îngemănându-se, capetele de acuzare împotriva tuturor celor care-au trăit cândva. Dacă n-aș fi convins că exagerez, aș crede că până și infernul cel mai aprig imaginat de oameni până astăzi e nimic pe lângă imensul grad de sofisticare pe care pare să-l fi atins întunericul odată cu dezvoltarea omenirii. Aș fi putut să fac atât de multe, atât de multe, cu darurile pe care le-aveam, aș
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2045_a_3370]
-
cărei strălucire pare să întreacă până și cei mai falnici sori, pătrunde prin geamul murdar al camerei acesteia, umplând genunea salonului în care mă aflu cu aurul luminii, deranjându-mă astfel cumplit. O asemenea întâmplare surprinzătoare nici că-mi puteam imagina, ba chiar mă face să cred încă o dată că am fost predestinat evenimentelor fabuloase, spre nu-mi dau încă seama ce finalitate... Pe măsură ce mă ridic cu greu, cred că realizez ce nu e în regulă sau poate mai degrabă presimt
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2045_a_3370]
-
am să mai pun piciorul pe acolo. Dar, când, peste câteva zile, Stein mă chema la telefon, mă duceam din nou la el. Mă duceam, probabil, pentru a-mi savura sila. Adeseori, stând culcat pe întuneric în cămăruța mea, îmi imaginam că, iată, mă ocup de un comerț oarecare. Afacerea merge ca pe roate, iar eu îmi deschid un cont în bancă, în timp ce Stein, ajuns la sapă de lemn și în zdrențe, aleargă la mine, îmi caută prietenia și mă invidiază
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2163_a_3488]
-
el mi-a spus că e vorba să se prizeze cocaină); mi-a mai spus că au puțini bani, că ar fi bine dacă i-aș ajuta și că mă așteaptă la cafenea. Aveam foarte vagi cunoștințe despre cocaină, îmi imaginam că e ceva în genul alcoolului (în orice caz, mă gândeam la gradul ei de periculozitate pentru organism) și, întrucât în seara aceea, ca de altfel în ultimele seri, n-aveam ce să fac și nici unde să mă duc
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2163_a_3488]
-
îmi spuse el, cu capul întors spre mine și chemându-mă cu mâna întinsă în spate. Uită-te numai la oroarea asta. Îmi arăta un copil gol care susținea cu mânuța lui grăsuță un candelabru uriaș. E cumplit să-ți imaginezi în ce dispoziție idioată erau cei care au executat asemenea lucrare și e și mai cumplit să te gândești la cei care au putut-o cumpăra. Nu, dragul meu, ia privește (mă luă de umeri), uită-te fie și numai
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2163_a_3488]
-
a încremenit în cameră, doar buzele se mișcă. - Șșșt - șșttșșș, - șuieră Nelly, într-o șoaptă rapidă. - Vine cineva, - șoptește Zander, cineva vine aici, strigă el în șoaptă, și capul îi tremură continuu. M-am molipsit și eu. Nu-mi pot imagina ceva mai îngrozitor decât că aici, în această cameră liniștită și întunecată, ar putea veni un om treaz și zgomotos ca ziua, că acesta ne-ar vedea ochii și pe noi toți, în starea în care suntem. Acum simt și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2163_a_3488]
-
Cerul de un roșu murdar atârnă jos. Mă ajunge din urmă un tramvai; prin geamurile lui înghețate, becurile din vagoane se văd ca niște piersici strivite. O grapă atârnând în spatele tramvaiului brăzdează zăpada, ridicând în urma ei un vârtej alb. Îmi imaginez cum în vagonul trosnind de ger, în vagonul în care miroase a stofă udă, oamenii șed și stau în picioare înghesuiți unul în altul, învăluindu-și vecinii în aburul respirației matinale, urât mirositoare. În fața mea merge un bătrân cu un
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2163_a_3488]
-
de somn, a doua zi dimineață m-am dus din nou la Hirghe și am cumpărat un gram și jumătate de cocaină. Așa am procedat apoi în toate zilele care au urmat. Când scriu aceste rânduri, fără voia mea, îmi imaginez cu o claritate dureroasă zâmbetul disprețuitor de pe fața cititorului acestor note. Simt că aceste cuvinte, mai exact, că faptele mele care ar trebui să dea seama de puterea cocainei vor fi percepute de oamenii normali ca o dovadă a slăbiciunii
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2163_a_3488]
-
lucruri (mă convingeam singur de aceasta) îmi erau foarte favorabile. Dar straniu lucru. Cu cât pătrundeam mai adânc pe calea țelului propus, cu atât mai des se întâmplă să mă așez pe divanul din camera mea întunecată și să-mi imaginez deodată că sunt deja ceea ce doream să devin. Cu instinctul meu de lene și de reverie, intuiam că realizarea tuturor faptelor exterioare spre care năzuiam nu merită această imensă cantitate de timp și de efort; nu merită, pentru că, de fapt
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2163_a_3488]
-
supărat încă înainte ca vecinul să înceapă să tușească și că supărarea i-ar fi provocat o asemenea explozie de ură cade ca nefondată. De aceea să renunțăm la ea și să facem o altă supoziție. Să încercăm să ne imaginăm că Ivanov se plictisea, că era indiferent. Poate că aceste stări l-au dus la criza sălbatică de ură împotriva vecinului său care tușea. Dar nu merge deloc. Dacă într-adevăr sufletul lui Ivanov ar fi fost în starea de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2163_a_3488]
-
uimit cât de ciudat se comportă oamenii puși în situații limită și ce decizii absurde iau în acele momente! Pohoață nu se arătă de loc mulțumit de explicația dată de Cristian: Și totuși... Bine agent, îl întrerupse Toma, să ne imaginăm că lucrurile s-au petrecut așa cum spui tu. Șoferul și-a abandonat camionul și a pornit spre oraș. Te rog să reții că încă nu știm de ce a plecat de lângă mașină. Am presupus că aceasta s-a defectat și nu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1500_a_2798]
-
pragmatic, clar ca bună ziua. Ce mai conta că el chiar era în concediu? Sau, mă rog, o fi în concediu pentru că altfel nu putea lipsi de la serviciu, dar își luase zilele de vacanță tocmai pentru a veni în pețit. Își imagina clevetelile care urmau să circule în oraș imediat ce pleca el de acolo. Trebuia să facă ceva pentru că se simțea stânjenit dacă vorbele ar fi început să umble printre oameni. Du-te, măi, de aici, că nu mi-e gândul la
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1500_a_2798]
-
tuns până la nivelul umerilor. Înfățișarea ei era foarte plăcută, poate din cauza ochilor mari și cenușii și a gurii bine conturate, iar nasul subțire și ușor acvilin îi dădea un aer preocupat. În colțul gurii lui Cristi înflori un zâmbet slab, imaginându-și-o privind pe deasupra ochelarilor ușor lăsați pe nas, spre clasa plină de copii și vorbindu-le la fel de răspicat. Nici nu știa dacă purta ochelari, dar din moment ce era profesoară, trebuia să-i aibă. De ce râdeți? întrebă ea. Am spus ceva
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1500_a_2798]
-
prin pădure și să-i cadă exact în spate vărului său. Acesta sigur că era atent la lumina torței pe care o lăsase în urmă așteptându-se ca Strugurel să se întoarcă tot pe același drum. Zâmbi în sinea lui imaginându-și fața lui Burcilă când va apare el din întuneric și îl va bate pe umăr. Pășea neauzit printre copaci, ca o umbră în întunericul din jur. Era priceput să se strecoare pe nesimțite prin pădure. Știa să pună lațuri
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1500_a_2798]
-
ce faci? De ce ai mai luat probele? Din reflex. Mi-ar trebui un microscop și niște substanțe chimice simple. Din păcate însă nu mi-am pus în bagaje așa ceva când am venit aici. Ileana zâmbi când îl auzi. Și-l imagina pe Cristi cărând un microscop în geanta de voiaj, așa, pentru orice eventualitate. Cam ce substanțe chimice ți-ar trebui? întrebă ea. Sare și niște acid acetic glacial. Adică oțet. Nu chiar oțet. Acid acetic concentrat. Se rezolvă. Vorbești serios
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1500_a_2798]
-
sunt de acord ai tăi cu excursia noastră, spuse Cristian, în timp ce conducea spre ieșirea din oraș, cel puțin tatăl tău era gata să mă ia la bătaie. Ei, nici chiar așa, îl liniști Ileana. Tata nu-i atât de violent. Imaginează-ți cum ar fi reacționat dacă ar fi aflat că mergem pe Muntele Rău! Nici nu vreau să mă gândesc. După ce se întorseseră de la școală, unde inspectorul demonstrase că petele găsite de ei în pădure sunt într-adevăr de sânge
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1500_a_2798]
-
fără să răspundă. Se mulțumi numai să-i strângă ușor palma pe care încă o ținea în mâna ei. Deci, tu ești un fel de preoteasă... Numai dacă tu vrei să-mi spui așa. Nu știu de ce, dar eu îmi imaginam preotesele din vechile temple ca pe niște femei în vârstă, cu fața ridată și părul coliliu. De unde știi că nu așa arăt și eu? Pentru că mă uit la tine și văd că nu-i așa. Ești tu amabil. Nu, chiar
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1500_a_2798]