5,376 matches
-
Leuwen - D-na de Chasteller, Fabricio - Clélia. "Roșu și Negru" și "Lucien Leuwen" sunt fresce acerbe ale societății sub regimul Restaurației, așa cum indică sub-titlul din "Roșu și Negru" : «Cronica anului 1830»; "Lucien Leuwen" este amplul tablou al Monarhiei din Iulie; "Mânăstirea din Parma" descrie moravurile politice ale monarhiilor italiene din sec.al XIX-lea. Aceste romane au deci o componentă politică nu prin prezența unor lungi reflecții politice (Stendhal refuză un astfel de procedeu comparându-l chiar în romanul "Roșu și
Stendhal () [Corola-website/Science/302439_a_303768]
-
au deci o componentă politică nu prin prezența unor lungi reflecții politice (Stendhal refuză un astfel de procedeu comparându-l chiar în romanul "Roșu și Negru" cu o împușcătură în timpul unui concert) ci prin relatarea faptelor. Componenta politică în romanul "Mânăstirea din Parma" este mult mai puțin importantă decât în "Roșu și Negru" sau "Lucien Leuwen". Istoria, în schimb, joacă un rol inseparabil de acțiunea romanescă (bătălia de la Waterloo, intrarea trupelor franceze în Milano în 1796). "Roșu și Negru" și "Mânăstirea
Stendhal () [Corola-website/Science/302439_a_303768]
-
Mânăstirea din Parma" este mult mai puțin importantă decât în "Roșu și Negru" sau "Lucien Leuwen". Istoria, în schimb, joacă un rol inseparabil de acțiunea romanescă (bătălia de la Waterloo, intrarea trupelor franceze în Milano în 1796). "Roșu și Negru" și "Mânăstirea din Parma" conțin și o critică aprinsă a poziției de inferioritate a femeii în epocă (cf. interpretării feministe a romanelor lui Stendhal de către Simone de Beauvoir în "Sexul al doilea"). Descrierea moravurilor în opera lui Stendhal nu se vrea niciodată
Stendhal () [Corola-website/Science/302439_a_303768]
-
narațiunii; la începutul romanului, comuna Verrieres e descrisă doar pe o pagină, care servește de introducere unei critici aspre a locuitorilor. Nu ne este descris nici hotelul de la Mole ("Roșu și Negru"), nici orașul Milano, nici castelul marchizului del Dongo ("Mânăstirea din Parma"). Descrierea locurilor este "funcțională", naratorul recurgând la acest procedeu doar în măsura în care este necesar pentru dezvoltarea intrigii: închisoarea lui Fabrice este descrisă în detaliu fiind teatrul principal al acțiunii romanului "Mânăstirea din Parma". Stendhal descrie sumar personajele: nu știm
Stendhal () [Corola-website/Science/302439_a_303768]
-
nici orașul Milano, nici castelul marchizului del Dongo ("Mânăstirea din Parma"). Descrierea locurilor este "funcțională", naratorul recurgând la acest procedeu doar în măsura în care este necesar pentru dezvoltarea intrigii: închisoarea lui Fabrice este descrisă în detaliu fiind teatrul principal al acțiunii romanului "Mânăstirea din Parma". Stendhal descrie sumar personajele: nu știm aproape nimic despre ce purta d-na de Rênal, Mathilde sau Julien, cum arătau Lucien Leuwen sau Fabrice, în afară de culoarea părului sau alte câteva detalii ale aspectului personajelor din scurte mențiuni aduse
Stendhal () [Corola-website/Science/302439_a_303768]
-
prisma protagoniștilor, sau chiar a unuia singur. Scriitorul refuză deci punctul de vedere al naratorului omniscient dar practică "restrângerea câmpului". În "Roșu și Negru" și "Lucien Leuwen" evenimentele sunt văzute prin ochii lui Julien Sorel și respectiv Lucien Leuwen. În "Mânăstirea din Parma", naratorul recunoaște dreptul la punct de vedere al celorlalte personaje, dar Fabrice del Dongo păstrează locul principal (scena bătăliei de la Waterloo rămâne paradigmatică). Ideea "restrângerii câmpului" este clară: Stendhal renunță la redarea monologurilor interioare, reducând romanul la biografia
Stendhal () [Corola-website/Science/302439_a_303768]
-
Dongo păstrează locul principal (scena bătăliei de la Waterloo rămâne paradigmatică). Ideea "restrângerii câmpului" este clară: Stendhal renunță la redarea monologurilor interioare, reducând romanul la biografia eroului. Cele trei mari roamne ale sale încep cu tinerețea eroului (sau chiar înainte în "Mânăstirea din Parma") și se termină cu moartea sa ("Roșu și Negru și "Mânăstirea din Parma"). Prima consecință a restricției câmpului: descrierile sunt sumare; ele sunt opera unui narator exterior care vede personajele din afară sau care observă natura, incompatibil cu
Stendhal () [Corola-website/Science/302439_a_303768]
-
este clară: Stendhal renunță la redarea monologurilor interioare, reducând romanul la biografia eroului. Cele trei mari roamne ale sale încep cu tinerețea eroului (sau chiar înainte în "Mânăstirea din Parma") și se termină cu moartea sa ("Roșu și Negru și "Mânăstirea din Parma"). Prima consecință a restricției câmpului: descrierile sunt sumare; ele sunt opera unui narator exterior care vede personajele din afară sau care observă natura, incompatibil cu restricția câmpului și deci cu un rol secundar în opera lui Stendhal. Alegerea
Stendhal () [Corola-website/Science/302439_a_303768]
-
și deci cu un rol secundar în opera lui Stendhal. Alegerea procedeului de restricție a câmpului explică de asemeni că unele personaje apar și dispar rapid în povestire (de exemplu contele de la Mole în "Roșu și Negru" sau Rassi în "Mânăstirea din Parma") căci totul este văzut prin ochii personajului central. O a treia consecință a restricției câmpului: evenimentele se dezvăluie treptat. Eroii lui Stendhal sunt deseori uimiți de ceea ce văd și înțeleg sensul doar progresiv. Julien înțelege doar cu timpul
Stendhal () [Corola-website/Science/302439_a_303768]
-
jos a nobilimii engleze, Jane și-a trăit toată viața în familia sa. La început educația și-a primit-o de la tatăl și de la frații ei, dar și prin intermediul cititului. Educația sa formală a luat sfârșit când a părăsit școala Mânăstirii din Reading după un an și jumătate, cu puțin înainte de a împlini unsprezece ani. Cam pe atunci a început să scrie ceea ce tatăl ei numea “Povestiri într-un stil cu totul nou”. Când avea optsprezece sau nouăsprezece ani a scris
Jane Austen () [Corola-website/Science/302437_a_303766]
-
Acești doi ani s-au numărat printre cei mai fructuoși din viața lui Jane. După ce s-a întors de la Londra a scris Mândrie și prejudecată, apoi a rescris Elinor și Marianne sub titlul de Rațiune și simțire și, în final, Mânăstirea Northanger, pe care l-a terminat în 1799. Nu a mai scris nici un roman timp de peste zece ani. Dezamăgirea sa în dragoste poate fi, în parte, motivul tăcerii sale, însă un eveniment și mai devastator a fost plecarea din Steventon
Jane Austen () [Corola-website/Science/302437_a_303766]
-
exil, Ileana a ținut cuvântări despre România și comunism. A divorțat de arhiducele Anton, recăsătorindu-se cu Ștefan Isărescu, mariaj soldat la rândul său cu un divorț. Alegând calea monahismului, și-a luat numele monastic „maica Alexandra” și a fondat Mânăstirea ortodoxă „Schimbarea la Față” din Ellwood City (Pennsylvania), a cărei stareță a fost până la moarte. După căderea comunismului, a vizitat România o singură dată, în septembrie 1990. Ileana s-a născut la București la 5 ianuarie 1909, ca fiica cea mică a
Ileana, Principesă a României () [Corola-website/Science/302860_a_304189]
-
cu o zi înainte de aniversarea sa, Maica Alexandra a suferit o fractură de bazin iar la 21 ianuarie, a murit la Spitalul St. Elizabeth din Youngstown, Ohio, ca urmare a complicațiilor survenite în urma fracturii bazinului, accident survenit chiar în chilia mânăstirii unde a locuit de la început. Este înmormântată în Mânăstirea „Schimbarea la Față”. Memoriile sale au apărut în Anglia în anul 1951 iar în România în 2005 sub titlul "Trăiesc din nou". Conjucturile politice ale timpurilor, revoluția din Spania și decizia lui Carol
Ileana, Principesă a României () [Corola-website/Science/302860_a_304189]
-
suferit o fractură de bazin iar la 21 ianuarie, a murit la Spitalul St. Elizabeth din Youngstown, Ohio, ca urmare a complicațiilor survenite în urma fracturii bazinului, accident survenit chiar în chilia mânăstirii unde a locuit de la început. Este înmormântată în Mânăstirea „Schimbarea la Față”. Memoriile sale au apărut în Anglia în anul 1951 iar în România în 2005 sub titlul "Trăiesc din nou". Conjucturile politice ale timpurilor, revoluția din Spania și decizia lui Carol al II-lea ca descendenții din familia Habsburg sa
Ileana, Principesă a României () [Corola-website/Science/302860_a_304189]
-
cărți de istorie împotriva păgânilor". Limba oficială utilizată în istoriografia medievală a fost latina până în secolul XIII. În prima fază a Evului Mediu va fi un recul al vieții intelectuale. Viața urbană decade, bibliotecile dispar, viața culturală este asediată în mânăstiri. Biserica devine depozitara și creatoarea de cultură. Baza documentară este limitată, o mânăstire putând avea doar câteva zeci de cărți, din care puține erau de istorie. Circulația informaților este foarte lentă, doar câteva cărți trecând de 100 de manuscrise. Istoricii
Istoriografie () [Corola-website/Science/299380_a_300709]
-
latina până în secolul XIII. În prima fază a Evului Mediu va fi un recul al vieții intelectuale. Viața urbană decade, bibliotecile dispar, viața culturală este asediată în mânăstiri. Biserica devine depozitara și creatoarea de cultură. Baza documentară este limitată, o mânăstire putând avea doar câteva zeci de cărți, din care puține erau de istorie. Circulația informaților este foarte lentă, doar câteva cărți trecând de 100 de manuscrise. Istoricii medievali nu fac critica textelor, datorită autorității bisericesti. Critica apare în cazul în
Istoriografie () [Corola-website/Science/299380_a_300709]
-
greci, precum „Historia mundi” - cronică universală ce începe cu Facerea Lumii și se termină la anul 620. Tot el a mai scris și o istorie a goților, vandalilor și suevilor. Beda Venerabilul (672/673- 735), istoric și călugăr într-o mânăstire din Sunderland, provenind din familie nobilă și călugărit la 7 ani, a scris lucrarea "Historia ecclesiastica gentis Anglorum" ( Istoria ecleziastică a poporului englez, prezentând creștinarea anglo-saxonilor). Lucrarea, documentată și cultă, este compusă din 5 cărți de istorie a Angliei, de la
Istoriografie () [Corola-website/Science/299380_a_300709]
-
apărută la curtea lui Carol. Eginhard (770-840), important istoric carolingian, ce a trăit la curtea lui Carol cel Mare, devenind și secretarul lui Ludovic cel Pios. În 828, în timpul războiului civil dintre Ludovic și fiii săi, se retrage la o mânăstire, unde își va scrie opera fundamentală: „Viața lui Carol cel Mare”, inspirat de la Suetonius, realizând un portret fizic, moral, intelectual al lui Carol cel Mare. Este o lucrare complet favorabilă împăratului, ce nu conține informații legate de educație sau tinerețea
Istoriografie () [Corola-website/Science/299380_a_300709]
-
și nu în latină. Cruciadele sunt semnificative, Occidentul putând întreține mari armate, la mari distanțe de el. De asemenea, în secolul XIII încep călătoriile transcontinentale (Marco Polo - China). Raoul Glaber (985-1046/1047), călugăr și cronicar burgund, trăiește și scrie în mânăstiri de lângă Dijon, Cluny, Auxerre, opera sa fiind sursa principală pentru istoria franceză în secolul X-XI. A scris lucrarea „Istoria în 5 cărți de la 900 la 1044”, unde cuprinde istoria Franței, Scoției și Italiei, operă ce arată o epocă tulbure, nesigură
Istoriografie () [Corola-website/Science/299380_a_300709]
-
de pocăință. El s-a stabilit apoi la Mănăstirea Sinaia. În ședința sa din 10 ianuarie 1990, Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe Române a acceptat demisia Patriarhului Teoctist. Primind cereri din toată țara din partea credincioșilor, a clerului de la parohii și mânăstiri, pentru revenirea Patriarhului, precum și a unor scrisori din partea Patriarhilor Bisericilor Ortodoxe locale, Sfântul Sinod în ședința sa din aprilie a hotărât chemarea Patriarhului la locul său prin revocarea deciziei de acceptare a demisiei patriarhului Teoctist. Dând ascultare Sfântului Sinod, Patriarhul
Teoctist Arăpașu () [Corola-website/Science/298933_a_300262]
-
la Wurzbung în 1121. Concordatul de la Worms din 1122 a pus în sfârșit capăt controversei investiturii, ce includea doua acte separate, promulgate de Henric al V-lea si Calixt al II-lea. Biserica urma să numească episcopii și pe egumenii mânăstirilor. Iar regele avea să acorde autoritate laică. Biserica nu mai putea fi utilizată ca un instrument al puterii în imperiu. În secolele XII-XIII, situația imperiului era precară în urma succeselor purtate de papalitate și în urmă instituirii teocrației papale. Situația era
Sfântul Imperiu Roman () [Corola-website/Science/298921_a_300250]
-
la Heidelberg. Încercările sale nu au avut mult succes, astfel încât a decis să se dedice în întregime scrisului. Puțin timp mai târziu, în 1957, a publicat la Frankfurt romanul istoric Ekkehard, care are ca subiect viața călugărului Ekkehard II de la mânăstirea benedictină din St. Gallen din Elveția, în secolul X. Romanul se bazează pe cronica "Casus Sancti Galli", un manuscris care prezintă istoricul mânăstirii, scris cu aproximativ 100 de ani după moartea lui Ekkehard II. Spre deosebire de “Gornistul din Säckingen”, de data
Joseph Victor von Scheffel () [Corola-website/Science/304535_a_305864]
-
1957, a publicat la Frankfurt romanul istoric Ekkehard, care are ca subiect viața călugărului Ekkehard II de la mânăstirea benedictină din St. Gallen din Elveția, în secolul X. Romanul se bazează pe cronica "Casus Sancti Galli", un manuscris care prezintă istoricul mânăstirii, scris cu aproximativ 100 de ani după moartea lui Ekkehard II. Spre deosebire de “Gornistul din Säckingen”, de data aceasta Scheffel a scris o lucrare în proză, de fapt singurul său roman. Limbajul este puțin arhaizant, ceea ce dă lucrării un farmec deosebit
Joseph Victor von Scheffel () [Corola-website/Science/304535_a_305864]
-
Viața lui Ekkehard II (numit și "Palatinus - omul de curte") a fost cu totul neobișnuită pentru un călugăr. Educat la St. Gallen de unchiul său, Ekkehard I, și de călugărul Geraldus, a ajuns el însuși mai târziu profesor la aceeași mânăstire. Mulți dintre elevii săi s-au călugărit, alții au ajuns episcopi sau au ocupat alte poziții ecleziastice importante. Ekkehard II a fost și autorul mai multor imnuri ecleziastice, cunoscute sub denumirea de “secvențe”. Din păcate aceste compoziții s-au pierdut
Joseph Victor von Scheffel () [Corola-website/Science/304535_a_305864]
-
Ekkehard II a fost și autorul mai multor imnuri ecleziastice, cunoscute sub denumirea de “secvențe”. Din păcate aceste compoziții s-au pierdut cu excepția uneia singure, dedicate Sfântului Desideriu. Deși regulile ordinului obligau călugării benedictini să fie legați de o anumită mânăstire și nu acceptau călugări itineranți, aceste reguli nu îi împiedicau pe monahii cu funcții mai importante să călătorească frecvent pentru diferite treburi mânăstirești. Se pare că printre ei se aflau și oameni cărora le plăceau călătoriile mai mult decât viața
Joseph Victor von Scheffel () [Corola-website/Science/304535_a_305864]