5,756 matches
-
Oricum, chiar În condițiile În care corpurile cerești nu ar fi zei, așa cum a crezut Înțelepciunea antică, ele au cu adevărat o putere de o virtute nemăsurată, așa cum, prin evidența lucrurilor, aflăm zi de zi din Învolburatele contingențe ale vieții. Mânia lui Marte, triumful lui Jupiter și mai cu seamă energia de neoprit a lui Venus, steaua pentagonală, care năruiește porțile cetăților, ultima dintre zeitățile care nu au pierit... Stăpânitoarea Celui de al Treilea Cer, murmură poetul. Cuvintele astrologului Îi amintiseră
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1916_a_3241]
-
asta Înseamnă că aici are prieteni de nădejde și, poate, puternici. Dacă dăm greș, ne-am putea pomeni implicați Într-un proces public. Iar dacă totul ar fi adevărat, iar dânsa ar vorbi... Glasul Înaltului prelat se frânsese acum de mânie. — Cum a fost posibil să scape de sub supraveghere, de Îndată de a debarcat În Italia? Nimeni să nu Îi fi urmărit mișcările, nimeni să nu o fi Împiedicat să treacă granița? Cum a putut străbate teritoriile Bisericii ca să ajungă până
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1916_a_3241]
-
curentul acela ușor de aer pe care Îl simțea pe chip. Așadar, trebuie că existau și alte căi de ieșire, Își zise el alarmat. Traversă rapid rândurile de țesături, examinând lungile și Îngustele coridoare dintre ele. Tocmai se gândea, cu mânie, că asasinul probabil fugise deja, când i se păru că aude ceva mișcându-se În fața lui. Acum, ochii i se obișnuiseră cu penumbra. I se păru că, printre pânze, distinge o umflătură care se deplasa spre partea opusă a construcției
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1916_a_3241]
-
Roma. Padova și Bologna sunt prea apropiate și poate că atracția lor asupra tinerilor voștri e prea mare. Nu, mă tem că Cerul al Treilea s-ar fi Întunecat oricum, chiar fără intervenția lui Satan. Dante simți cum Îi sporește mânia. Așadar, acest eșec Îi Întrista pe ei, și nu dubla omucidere? Aruncă o privire spre fundul tavernei, căutând-o pe Antilia. Un grup pe ipocriți călăuziți de un vrăjitor, cu simțurile zgândărite de o târfă și asistați de zeități obscure
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1916_a_3241]
-
Îl va părăsi, zise Augustino, ca și când n-ar fi auzit cuvintele priorului. Nu ai aflat că divina Antilia pleacă de la Florența? Dante țâșni În picioare. — Dansatoarea? Sunteți siguri? Întrebă cu un glas curmat de emoție. Apoi Își mușcă buzele de mânie că le confirmase celorlalți opinia privitoare la sentimentele sale. — Nimeni nu trebuie să părăsească orașul fără permisiunea Comunei! Până când nu-l voi arunca pe făptaș la Stinche! mai exclamă el, Încercând să confere cuvintelor un ton oficial. — Femeia e gata
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1916_a_3241]
-
Cineva a răspândit zvonul că s-a proclamat surghiunul Împotriva șefilor de facțiuni. Cei din familiile Cerchi și Donati au coborât Înarmați, fiecare pentru a-i apăra pe ai lor și pentru a lovi În adversari. Poetul strânse pumnii de mânie. Unul dintre priori vorbise. Iar cuvintele lui nesăbuite fuseseră sâmburele revoltei. Aruncă o privire spre gărzile care Îl urmau, Îngrijorat. Dacă familiile Cerchi și Donati coborâseră În piață cu efectivele complete, trupa aflată la ordinele lui Bargello nu avea să
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1916_a_3241]
-
rampei și Își cabrase armăsarul strunindu-l violent din zăbală. Garda lui personală dădea fuga. Pericolul cel mai imediat Îl reprezentau trei bărbați Înarmați cu platoșe greoaie, care alergau cu brațele Întinse ca să pună mâna pe el. Recunoscu plin de mânie tunicile gărzii mercenare a lui Acquasparta. Era și omul care Îl insultase pe treptele legației pontificale. Bastarzii aceia Începuseră deja să Îi ajute pe Negri, așa cum el bănuise dintotdeauna. Iar acum erau gata să Îl Înlăture, dacă nu pentru alt
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1916_a_3241]
-
o apucaseră pe același traseu, atenți să nu alunece și să nu se Încurce Între ei cu sulițele. — Ticăloși blestemați! strigă el spre oamenii Înarmați care se apropiaseră de capătul treptelor. Ticăloși blestemați, feciori de scroafe ciumate! strigă cu Întreaga mânie pe care o adăpostea, ridicând spre ei mâinile unite, cu degetele așezate Într-un gest obscen. În Iad să putreziți, bastarzilor! Doi dintre mercenari se străduiau să se repună pe picioare, În timp ce sergentul burtos se ivise dinspre taluzul podului, căutându
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1916_a_3241]
-
puștii și sufletul ei dinlăuntru, sufletul ei, numai puștile au sufle't, în ziua în care mi-au tăiat limba am învățat să mă închin sufletului nemuritor al urii. Ce învălmășeală, ce furie, bum, bum, beat de căldură și de mânie, prosternat la pământ, culcat peste pușca mea. Cine gâfâie aici? Nu mai pot îndura căldura asta fără sfârșit, așteptarea aceasta, trebuie să-l ucid. Nici o pasăre, nici un fir de iarbă, numai piatră, o dorință stearpă, tăcerea, strigătele lor, limba din
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85083_a_85870]
-
spusese acasă că vor relua lucrul, Fernande îl întrebase bucuroasă: - Asta înseamnă că patronul vă mărește leafa? Din păcate, nu era așa: greva dăduse greș. Era limpede că nu știuseră cum să procedeze. În loc să chibzuiască bine, se lăsaseră duși de mânie, iar sindicatul nu se prea omorâse să-i sprijine, și avusese dreptate. Cincisprezece muncitori, de altfel, nu înseamnă mare lucru: sindicatul ținea seama și de ceilalți dogari, care nu voiseră să-i urmeze. Nici măcar nu puteai să-i învinuiești prea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85083_a_85870]
-
Yvars încălecase pe bicicletă, dând din cap. Strângea din dinți; pe fața lui mică, negricioasă și zbârcită, cu trăsături fine, nu puteai desluși ce gândește. - O să muncim. Nu-i deajuns? Acum mergea pe bicicletă, cu fălcile încleștate, stăpânit de o mânie tristă și rece, care-i întuneca până și cerul. Lăsă în urmă bulevardul și marea și intră pe străzile umede ale străvechiului cartier spaniol. Dădeau spre o parte a orașului unde nu vedeai decât magazii, depozite de fier vechi și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85083_a_85870]
-
știa dinainte ce va spune și că toți gândeau la fel, că nu făceau pe supărații, că li se închisese gura - "dacă le place, bine, dacă nu, n-au decât să-și caute în altă parte de lucru" - și că mânia și neputința dor uneori atât de mult, încât nici să strigi nu mai poți. Erau doar bărbați în toată firea, cum le-ar fi stat dacă s-ar fi apucat acum să zâmbească și să facă frumos? Dar Esposito nu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85083_a_85870]
-
de mult, încât nici să strigi nu mai poți. Erau doar bărbați în toată firea, cum le-ar fi stat dacă s-ar fi apucat acum să zâmbească și să facă frumos? Dar Esposito nu spuse nimic din toate astea, mânia i se șterse treptat de pe chip, și el îl bătu încetișor pe umăr pe Ballester, în timp ce toți ceilalți își reluară lucrul. Din nou ciocanele răsunară, din nou marele hangar se umplu de larma binecunoscută și de mirosul așchiilor și al
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85083_a_85870]
-
cu un cosor. Cum ai tăia un berbec: hârști, și gata! Balducci se prefăcu a-și trece un tăiș peste beregată, și arabul îl urmărea acum atent, cu un fel de neliniște. Daru simți cum îl năpădește un val de mânie împotriva acestui om, împotriva tuturor oamenilor, a răutății lor jalnice, a urii lor neistovite, a setei lor de sânge. Dar ceainicul bolborosea pe plită. Îi turnă iar ceai lui Balducci, șovăi, apoi îi turnă din nou și arabului, care bău
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85083_a_85870]
-
după el. Înălță către Daru niște ochi întrebători și triști. - Și acum ce-or să-mi facă? - Ți-e frică? Prizonierul se crispă, ferindu-și privirea. - Îți pare rău? Arabul îl privi, cu gura deschisă. Era limpede că nu înțelege. Mânia punea stăpânire pe Daru. În același timp își simțea stângaci și ne la îndemână trupul mare, înghesuit intre cele două paturi. - Culcă-te aici, spuse cu nerăbdare. Ăsta-i patul tău. Arabul nu se clintea. Îl strigă pe Daru: - Ascultă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85083_a_85870]
-
iar timpul devenea lichid. Aici viața era una cu pământul, și, pentru a te integra, trebuia să te culci și să dormi, ani de-a rândul, de-a dreptul pe argila clisoasă sau uscată. Acolo, în Europa, domnea rușinea și mânia. Aici, exilul sau singurătatea, în mijlocul acestor nebuni lascivi și agitați, care dansau ca să moară. Dar, prin noaptea umedă, plină de miresme vegetale, ciudatul strigăt de pasăre rănită al frumoasei adormite ajunse iar până la el. Când d'Arrast, chinuit de o
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85083_a_85870]
-
sting încet printre nisipurile timpului Nemurire Nemurirea poetului nu este nicidecum nemurirea persoanei în lumea îndepărtată de dincolo; este, dimpotrivă, chiar în locul unde și-a terminat cursa, dăinuirea unei puteri excepționale acordate de EL formei sale muritoare, corpului său înmormântat mâniei sale împotriva adversarilor. Poetul nu mai există: și-a sfârșit existența personală și euforică, dar sângele cald al dușmanilor săi, curgând pe pământ, va veni într-o zi să încălzească cu pasiune cadavrul său ... înghețat. Cât se poate Cum să
Căutări prin vara arsă de cuvinte by Nicolae Stancu ; ed. îngrijită de Vasile Crețu, Nicoleta Cimpoae () [Corola-publishinghouse/Imaginative/472_a_1434]
-
să te lingi pe bot. Mânios, își puse vaca la arat cu plugul nou Și o așeză alături de un tăntălău de bou. Nici aici Joiana noastră mare lucru nu făcea, Că trăgeau nu înainte:boul-hăis! Joiana-cea! Cătălin privește vaca cu mânie și dispreț, Pleacă înapoi prin târguri Să o vândă, chiar sub preț. Dar țăranii toți aflară că în sat este-o Joiană Care la varsat de doniți Este mare campioană. Morala: Socoteala de acasă nu se potrivește-n târg. Cumperi
Căutări prin vara arsă de cuvinte by Nicolae Stancu ; ed. îngrijită de Vasile Crețu, Nicoleta Cimpoae () [Corola-publishinghouse/Imaginative/472_a_1434]
-
Book tot timpul. Puteam să rămân fără serviciu - poate c-aveam să fiu nevoită să mă târăsc în patru labe înapoi, la P și P, la doar câteva luni de când plecasem de-acolo. Ce umilitor! Dacă puteam să-mi atrag mânia lui Vivian lucrând până târziu într-o noapte de vineri, cine știe cât mai dura până când aveam să mă trezesc cu un capsator vâjâindu-mi pe lângă ureche și cu o notificare de concediere pe birou? Vivian se descotorosea de angajați la fel de rapid
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2113_a_3438]
-
intercomul. Când spun ACUM, tu ce crezi că înseamnă asta? Mâinile îmi tremurau. Ochiul stâng mi se zbătea. Cinci secunde ca să mă adun. Stomacul mi s-a strâns din nou. Ce mai făcusem, în dimineața asta, ca să fac să explodeze mânia lui Vivian? Ca de obicei, se părea că șefa mea era pusă pe tăiat capete. Am tras adânc aer în piept și am pornit rapid prin labirintul care ducea la biroul lui Vivian, trecând pe lângă colțul lui Lulu și trăgând
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2113_a_3438]
-
consilier al lui Clinton, spune că n-a „mai văzut, în toată viața (lui), un comportament atât de murdar, de necinstit, de egoist și de corupt din punct de vedere moral - și lucrez în Washington de 30 de ani.“ Obiectul mâniei lui Whitney? Nimeni alta decât Vivian Grant, încăpățânata lui editoare, care, conform unui e-mail de la un puternic agent, Tami Simons, „i-a cerut să scrie o carte în două luni, ceea ce el a și reușit să facă“. Apoi, timp de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2113_a_3438]
-
din desenele pastorale ale lui Coriolan, cu o grație egalată doar de drăgălășenia cu care spunea baszd meg chiar și atunci când frumoasa ei limbă maternă Îi punea la dispoziție cuvinte mult mai potrivite pentru a-și exprima admirația, bucuria, tristețea, mânia, Îngrijorarea, ca acum când flăcăul cu cufăr de lemn Îi Întindea a nu știu câta oară bani pentru Încă o porție de vată. Ioi, tè, baszd meg, să nu dai În diabet, zise ea râzând În timp ce cu o mână Întindea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1856_a_3181]
-
bărbat tânăr Își spăla sexul. Nu se simți câtuși de puțin tentată să pipăie fantoma care Îi zâmbea confuz de sub duș și nici să-i adreseze vreun cuvânt. Se Întoarse În camera ei Înghițindu-și plânsul. În adâncul ei, spaima, mânia și ura strangulau sunetul pur, inconfundabil al conviețuirii cu himera... Pășea Înainte Îngândurat. Uitase de ea. Vru să-l strige, dar renunță, fascinată de urma Întunecată a pașilor săi. Dacă aceste urme ar duce undeva, n-ar ezita să Îl
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1856_a_3181]
-
numai de străzi. Kutya fasza, cu anunțul tău. Io ziceam, de fapt numa' am vrut, să vă propun să mergem la Revelionul ăsta. Ai făcut un ocol cam mare, observă Horacsek, Îngăduitor. Recunosc, se pocăi Gheretă care Încă nu Înțelegea mânia lui Horacsek Atunci, zise slovacul pe un ton firesc, Îți spun egyböl că nu mă duc. Nici eu, interveni Zegrea. Aștept telefon de la fiică-mea. Mă sună să Îmi spună la mulți ani. Poate ne sună și Cain... Parcă la
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1856_a_3181]
-
binefacerile tovărășiilor și ale gospodăriilor agricole. Unii Îl și numeau „tovarășul părinte”, iar preotul Petridean Îl invita de fiecare dată la masă și, după două, trei pahare de țuică, i se adresa cu „frate Coriolane”, spre mirarea golită de sfânta mânie proletară a secretarului de partid, nelipsit de la petrecerile tovărășești din casa parohială. Teoria lui era simplă: Dacă oamenii vor crede cu adevărat În viața nouă și Îmbelșugată care Îi aștepta, atunci așa vor și trăi. Ca să fie cât mai covingător
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1856_a_3181]