5,147 matches
-
corpul său de armată la Kulm. În timp ce Napoleon îl bătea pe Blücher la Neisse, pe 5 septembrie, o altă înfrângere, de această dată a Mareșalului Ney la Dennewitz, silește Bavaria să părăsească tabăra franceză, încheind un armistițiu cu Coaliția. Înfrângerile Mareșalilor dintre 23 august și 6 septembrie au anulat practic succesul Împăratului de la Dresda, astfel că acesta din urmă, înțelegând strategia Coaliției, și-o schimbă radical pe a sa, decizând replierea forțelor sale la Leipzig, nu înainte de a-l mai bate
Războiul celei de-a Șasea Coaliții () [Corola-website/Science/315388_a_316717]
-
000 de Aliați. Copleșit, Napoleon este abandonat în plină luptă de aliații săi saxoni, care trec în tabăra inamicului. Francezii se retrag în dezordine spre Franța, lăsând în urmă 50,000 de morți, răniți și prizonieri, pierzându-l și pe Mareșalul Poniatowski, înecat în timpul disperatei retrageri. Bavaria trece în tabăra Coaliției și, în retragere spre Franța, Napoleon învinge armata bavareză la Hanau, înainte de a trece Rinul pe la Mainz. În acest timp, viceregele Italiei, Eugène de Beauharnais, învingea o armată austriacă în
Războiul celei de-a Șasea Coaliții () [Corola-website/Science/315388_a_316717]
-
timp, viceregele Italiei, Eugène de Beauharnais, învingea o armată austriacă în nordul Italiei, la Bassano, dar toți aliații germani ai Franței trec în tabăra Coaliției. Pe 10 noiembrie, Wellington, trecut cu armata sa anglo-iberică în sud-vestul Franței, îl atacă pe Mareșalul Soult la Nivelle, obligându-l să se retragă spre Bayonne, iar o zi mai târziu Mareșalul Gouvion St-Cyr capitulează la Dresda. Deși, viceregele Eugène mai câștigă odată împotriva austriecilor la Caldiero, situația francezilor este din ce în ce mai gravă: negocierile de pace eșuează
Războiul celei de-a Șasea Coaliții () [Corola-website/Science/315388_a_316717]
-
toți aliații germani ai Franței trec în tabăra Coaliției. Pe 10 noiembrie, Wellington, trecut cu armata sa anglo-iberică în sud-vestul Franței, îl atacă pe Mareșalul Soult la Nivelle, obligându-l să se retragă spre Bayonne, iar o zi mai târziu Mareșalul Gouvion St-Cyr capitulează la Dresda. Deși, viceregele Eugène mai câștigă odată împotriva austriecilor la Caldiero, situația francezilor este din ce în ce mai gravă: negocierile de pace eșuează, generalul Rapp capitulează la Dantzig, după 7 luni de asediu, austriecii invadează Elveția și apoi Alsacia
Războiul celei de-a Șasea Coaliții () [Corola-website/Science/315388_a_316717]
-
învinge însă la bătălia de la Arcis-sur-Aube, pe 20 martie. Înaintarea aliaților spre Paris continuă și Împăratul își schimbă strategia, încercând nu să înfrunte ci să secționeze liniile de comunicație ale armatelor aliate, dar acestea continuă marșul, înfruntând și învingând armata Mareșalilor Mortier și Marmont la Fère-Champenoise și sosesc în dreptul Parisului. În tot acest timp, Wellington câștigase câteva victorii împotriva lui Soult, împingându-l pe acesta până la Toulouse iar în sud-est, Augereau era la rândul său bătut și semna armistițiul cu Aliații
Războiul celei de-a Șasea Coaliții () [Corola-website/Science/315388_a_316717]
-
era la rândul său bătut și semna armistițiul cu Aliații la sfârșitul lui martie. Napoleon își aduce resturile armatei principale la Fontainebleau, în timp ce cei doi Marmont și Mortier, împreună cu Moncey continuă să apere cu disperare capitala asediată. Cu toate acestea, Mareșalul Marmont ia inițiativa de a semna capitularea capitalei și se predă cu toți oamenii săi, pe 31 martie iar Napoleon abdică pe 6 aprilie. Neștiind de abdicarea Împăratului, Soult dă o ultimă disperată bătălie împotriva lui Wellington la Toulouse. Viceregele
Războiul celei de-a Șasea Coaliții () [Corola-website/Science/315388_a_316717]
-
1799 și, câteva săptămâni mai târziu, numit General și comandant-șef al forțelor Britanice în America de Nord; în 23 martie a fost numit Guvernator al Gibraltarului, funcție pe care a deținut-o nominal până la moarte. Ducele de Kent a fost numit Mareșal al Forțelor 3 Septembrie 1805. El a fost primul membru al familiei regale care a trăit în America de Nord pentru o perioadă mai lungă decât o vizită scurtă și primul prinț ce a intrat în Statele Unite după independență, în 1794. Prințul
Prințul Eduard, Duce de Kent și Strathearn () [Corola-website/Science/315397_a_316726]
-
deși i s-a permis să continue gurvernarea Gibraltarului pănă la moarte, nu i s-a permis să se întoarcă. Ca o consolare pentru sfârșitul carierei sale militare active la vârsta de 35 ani, a fost avansat la gradul de mareșal și numit Ranger al Hampton Court Park pe 5 septembrie 1805 ceea ce i-a oferit rezidența în ceea ce acum se numește Pavilionul. Fratele său marinar, William, ce avea copii pe care trebuia să îl întrețină a fost numit Ranger al
Prințul Eduard, Duce de Kent și Strathearn () [Corola-website/Science/315397_a_316726]
-
Haller (19 septembrie 1939), consulul Poloniei la Cernăuți, Tadeusz Buynowski (1940), primatul Poloniei, cardinalul Józef Glemp (10 octombrie 1992), nunțiul apostolic în România, Janusz Bolonek (9 martie 1996), președintele Poloniei, Aleksander Kwaśniewski (15 mai 1996), deputatul polonez Mieczysław Jedoń (1998), mareșalul Senatului Poloniei, Alicja Grześkowiak (1999), mareșalul Senatului Poloniei, Longin Pastusiak (2002), prințul Radu de Hohenzollern-Veringen și principesa Margareta de Hohenzollern-Sigmaringen (12 mai 2003), precum și ambasadorii Poloniei în România. În prezent, în clădirea Casei Polone din Suceava funcționează Ansamblul artistic „Ciprian
Casa Polonă din Suceava () [Corola-website/Science/317473_a_318802]
-
la Cernăuți, Tadeusz Buynowski (1940), primatul Poloniei, cardinalul Józef Glemp (10 octombrie 1992), nunțiul apostolic în România, Janusz Bolonek (9 martie 1996), președintele Poloniei, Aleksander Kwaśniewski (15 mai 1996), deputatul polonez Mieczysław Jedoń (1998), mareșalul Senatului Poloniei, Alicja Grześkowiak (1999), mareșalul Senatului Poloniei, Longin Pastusiak (2002), prințul Radu de Hohenzollern-Veringen și principesa Margareta de Hohenzollern-Sigmaringen (12 mai 2003), precum și ambasadorii Poloniei în România. În prezent, în clădirea Casei Polone din Suceava funcționează Ansamblul artistic „Ciprian Porumbescu” din Suceava, aici aflându-se
Casa Polonă din Suceava () [Corola-website/Science/317473_a_318802]
-
10 februarie 1486, însă problema căsătoriei ei rămânea o chestiune diplomatică. Anne a fost logodită de mai multe ori. Vicontele Ioan al II-lea de Rohan, aflat de asemenea în linia de succesiune a tronului breton, a oferit cu sprijinul mareșalului Jean IV de Rieux un dublu mariaj pentru fii săi François și Jean cu Anne și sora ei Isabelle, însă Francisc al II-lea s-a opus acestui plan.
Anne de Bretania () [Corola-website/Science/317480_a_318809]
-
statutul politic al Luxemburgului. Confruntarea a fost pe punctul de a degenera în război între cele două părți, dar a fost rezolvată pașnic prin tratatul de la Londra. Orașul Luxemburg avea unele dintre cele mai impresionante fortificații din lume; proiectat de mareșalul Vauban, era poreclit "Gibraltarul Nordului". De la Congresul de la Viena din 1815, Marele Ducat al Luxemburgului fusese în uniune personală cu Regatul Țărilor de Jos. Într-o concesie făcută Prusiei, Luxemburgul urma să fie membru al Confederației Germane, și câteva mii
Criza luxemburgheză () [Corola-website/Science/321839_a_323168]
-
Ludovic al XIV-lea în încercarea de a-l elimina pe împăratul Leopold I, Împărat Roman din conflict, a încercat să cucerească Viena, capitala Sfântului Imperiu Roman a Habsburgilor. Amenințarea asupra Vienei era considerabilă: forțele Electorului de Bavaria și ale mareșalului Ferdinand de Marsin amenințau din vest, în timp ce armata mareșalului Vendôme desfășurată în nordul Italiei, reprezenta un pericol printr-o potențială ofensivă prin pasul Brenner. Viena era amenințată și de insurgența maghiară declanșată de Rákóczi. Realizând gravitatea situației, Ducele de Marlborough
Bătălia de la Blenheim () [Corola-website/Science/321835_a_323164]
-
elimina pe împăratul Leopold I, Împărat Roman din conflict, a încercat să cucerească Viena, capitala Sfântului Imperiu Roman a Habsburgilor. Amenințarea asupra Vienei era considerabilă: forțele Electorului de Bavaria și ale mareșalului Ferdinand de Marsin amenințau din vest, în timp ce armata mareșalului Vendôme desfășurată în nordul Italiei, reprezenta un pericol printr-o potențială ofensivă prin pasul Brenner. Viena era amenințată și de insurgența maghiară declanșată de Rákóczi. Realizând gravitatea situației, Ducele de Marlborough pentru a reduce pericolul și a-l ajuta pe
Bătălia de la Blenheim () [Corola-website/Science/321835_a_323164]
-
marș discret de aproximativ 400 de kilometri, a parcurs nestingherit traseul de la Țările de Jos la Dunăre în cinci săptămâni. După ce a luat Donauwörth pe Dunăre, ducele englez a căutat să angajeze în luptă armatele Electorului de Bavaria și ale mareșalului Marsin înainte ca mareșalul Tallard să sosească cu întăriri din Pădurea Neagră. Cu toate acestea, comandanții franco-bavarezi erau reticenți să se angajeze în luptă înainte de a-și asigura superioritatea numerică. Atunci Ducele de Marlborough a adoptat o politică de pământ
Bătălia de la Blenheim () [Corola-website/Science/321835_a_323164]
-
400 de kilometri, a parcurs nestingherit traseul de la Țările de Jos la Dunăre în cinci săptămâni. După ce a luat Donauwörth pe Dunăre, ducele englez a căutat să angajeze în luptă armatele Electorului de Bavaria și ale mareșalului Marsin înainte ca mareșalul Tallard să sosească cu întăriri din Pădurea Neagră. Cu toate acestea, comandanții franco-bavarezi erau reticenți să se angajeze în luptă înainte de a-și asigura superioritatea numerică. Atunci Ducele de Marlborough a adoptat o politică de pământ ars în Bavaria pentru
Bătălia de la Blenheim () [Corola-website/Science/321835_a_323164]
-
comandanții franco-bavarezi erau reticenți să se angajeze în luptă înainte de a-și asigura superioritatea numerică. Atunci Ducele de Marlborough a adoptat o politică de pământ ars în Bavaria pentru a forța mâna oponenților săi. Tactica lui a eșuat, dar atunci când mareșalul Tallard a sosit pentru a consolida armata franco-bavareză, comandantul imperial Eugen de Savoia a ajuns la rândul său cu întăriri pentru aliați. Cele două armate s-au întâlnit în cele din urmă pe malurile Dunării lângă un mic sat Blindheim
Bătălia de la Blenheim () [Corola-website/Science/321835_a_323164]
-
Criza de la 16 mai 1877 a fost o criză politică și instituțională a celei de a Treia Republici Franceze în care s-au confruntat președintele republicii, mareșalul monarhist Patrice de Mac Mahon, pe de o parte, și Camera Deputaților aleasă în 1876, majoritar republicană și condusă de președintele ei, Léon Gambetta, pe de altă parte. Criza s-a declanșat la 16 mai, când președintele a numit un
Criza politică de la 16 mai 1877 () [Corola-website/Science/321862_a_323191]
-
este imposibilă, a devenit susținător al unei republici conservatoare. După moartea lui în ianuarie 1873, bonapartiștii s-au aliat cu regaliștii pentru a păstra șansele la tron ale prințului imperial. Thiers a demisionat în mai și a fost înlocuit de mareșalul de Mac Mahon, ales cu 390 de voturi. Sub președinția sa de orientare orleanistă, Mac Mahon, ale cărui ambiții politice păreau a se mărgini la întoarcerea regelui, a lăsat guvernarea în seama ducelui de Broglie, care a întreprins o politică
Criza politică de la 16 mai 1877 () [Corola-website/Science/321862_a_323191]
-
1 iulie 1877 președintele a adresat soldaților o proclamație din partea garnizoanei din Paris în care scria: „Soldați [...] voi vă înțelegeți datoria, simțiți că țara v-a încredințat spre pază cele mai scumpe interese ale ei [...]!” Au circulat zvonuri conform căruia mareșalul de Mac Mahon ar putea opune rezistență în cazul în care rezultatele alegerilor i-ar fi defavorabile. Gambetta a străbătut și el țara în același fel — a ajuns să fie poreclit „comis-voiajorul republicii”. Ca răspuns lui Mac Mahon, la 15
Criza politică de la 16 mai 1877 () [Corola-website/Science/321862_a_323191]
-
Marie Edme Patrice Maurice de Mac-Mahon, primul Duce de Magenta (; n. 13 iulie 1808, d. 17 octombrie 1893) a fost un general și om politic francez, numit mareșal al Franței. A fost "șef de stat" al Franței între 1873 și 1875 și președinte al celei de a Treia Republici între 1875 și 1879. Născut la Sully (lângă Autun), în departamentul Saône-et-Loire, a fost al șaisprezecelea din cei 17
Patrice de Mac-Mahon () [Corola-website/Science/321881_a_323210]
-
se întoarca în Algeria. A fost numit senator al Franței în 1856. A luptat în al Doilea Război de Independență al Italiei drept comandant al Corpului al Doilea. A obținut victoria de la Magenta (4 iunie 1859) și a fost numit mareșal când încă era pe câmpul de bătălie. Ulterior, a fost înnobilat ca duce de Magenta de către . Începând cu 1 septembrie 1864, a îndeplinit funcția de guvernator general al Algeriei, revenind în țară după izbucnirea Războiului Franco-Prusac, în timpul căruia a condus
Patrice de Mac-Mahon () [Corola-website/Science/321881_a_323210]
-
dezertori”. Napolitanii au strâns 24.000 de oameni pentru apărarea Messinei și a altor cetăți. La 20 iulie, Garibaldi a atacat Milazzo cu 5.000 de oameni. Napolitanii s-au apărat dârz, dar din nou lipsa de coordonare și refuzul mareșalului Clary, comandantul armatei de pe insulă, de a trimite întăriri din Messina le-a adus celor O Mie o altă victorie. Șase zile mai târziu, Clary a predat orașul Messina lui Garibaldi, lăsând în cetate și restul redutelor doar 4.000
Expediția celor O Mie () [Corola-website/Science/322001_a_323330]
-
rușii vor înfrânge pricipala Armata Austro-Ungară. Grijă permanentă a Șerbiei a fost ostilitatea Bulgariei, cu care s-a luptat de mai mulți ani, ultima fiind în 1913. La începutul războiului, armata sârbă avea aproximativ 180.000 de soldați, sub conducerea mareșalul (Vojvoda) Radomir Putnik. Cu toate acestea, el se află în stare precară de sanatate într-un spital din Budapesta. Guvernul austro-ungar l-a arestat la spital, dar mareșalul a fost ulterior eliberat după intervenția personală a generalului maior austro-ungar Franz
Campania din Serbia (Primul Război Mondial) () [Corola-website/Science/321462_a_322791]
-
începutul războiului, armata sârbă avea aproximativ 180.000 de soldați, sub conducerea mareșalul (Vojvoda) Radomir Putnik. Cu toate acestea, el se află în stare precară de sanatate într-un spital din Budapesta. Guvernul austro-ungar l-a arestat la spital, dar mareșalul a fost ulterior eliberat după intervenția personală a generalului maior austro-ungar Franz Graf Conrad von Hötzendorf, pe de-o parte că un act de cavalerism și pe de altă că un considerare că generalul bolnav ar fi un adversar ușor
Campania din Serbia (Primul Război Mondial) () [Corola-website/Science/321462_a_322791]