6,924 matches
-
iubești / ceea ce nici iubirea nu poate salva.” Gaetana va intra de acum Înainte Într-o perpetuă, eternă confidențialitate. Căci ea, cu adevărat nu va ști niciodată. Condiția umană? Tu paznic de tramvaie al unui depou, Într-un București masacrat de mizerie și Întuneric, un oraș parcă În așteptarea unei ghilotine. Tu În el. În tine, o iubire nemărturisită. În iubire, Gaetana, o fată blândă, o fată neștiută de undeva din Ardeal. Mâine va trece pe la tine și inocent veți petrece Împreună
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2020_a_3345]
-
Încerce să găsească explicații. Dedusese că viciile sunt o parte din natura umană și că pofta de mâncare plină de grăsimi și de E-uri era viciul ei. Pentru sinele ei, Încerca totuși să-și mai taie din porția de mizerii pe care le mânca. Nu voia sub nici o formă să ajungă să i se facă patru bypassuri Înainte de menopauză sau să se transforme Într-o femeie cu slănină tremurătoare pe fund, așa cum văzuse În documentarele despre Texas. Astăzi Își va
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2001_a_3326]
-
noroi și găinaț unsuros de la stolurile de grauri. Roțile mașinii au patinat pe crusta aceea alunecoasă, puțin, dar acel puțin a fost de ajuns să-ți atingă scuterul. Ai zburat în sus către păsări și te-ai întors jos în mizeria lăsată de ele, iar împreună cu tine s-a întors rucsacul tău acoperit cu abțibilduri. Două caiete au ajuns lângă marginea trotuarului într-o baltă neagră. Casca ți s-a rostogolit pe stradă ca o țeastă goală, nu o legaseși. Pașii
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2069_a_3394]
-
alunecă în ambianța aceea modestă. Pe un raft, o păpușă de porțelan cu o umbreluță din voal își sprijinea fața speriată de primul dintr-un șir de volume toate identice ale uneia din acele enciclopedii care se cumpără în rate. Mizeria era bine confecționată, îngrijită, onorabilă. M-am uitat la femeia care venea spre mine cu tava în mână. Cufundată în decorul locuinței sale era mai puțin vioaie, era de o decență mizerabilă, asortată cu restul. Mi s-a părut deprimantă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2069_a_3394]
-
deloc trist, pentru că era populat și vesel. Dar bunica ta refuza să privească pe fereastră, pentru ea cartierul acela nu era trist, tristețea știa prea bine cum să o suporte, nu, era mult mai rău, era cu o treaptă deasupra mizeriei. Ultimul prag înaintea fantasmelor ei. Trăia izolată în apartamentul acela, ca pe un nor unde își reconstruise viața, unde își aranjase pianul și fiul. Aș fi vrut în anumite ore lâncede ale după-amiezii să mă îndrept spre viața pe care
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2069_a_3394]
-
ca două insecte prizoniere. Îi sucesc brațul. Este atât de străină și atât de aproape de mine. Mă gândesc la vulturi, la teroarea pe care mi-o inspirau atunci când eram copil. Ridic mâna să o arunc cât colo, pe ea, bibelourile, mizeria ei. În schimb, apuc floarea de paiete și o trag spre mine. Încearcă să mă muște de mână, gura i se agită inutil. Nu știu încă de ce anume trebuie să se teamă, nu-mi cunosc intențiile. Știu doar că îi
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2069_a_3394]
-
se prelinge pe picior și atunci nu mai știu, dar aș vrea să știu. Aș vrea să știu dacă ți-e scârbă sau... Nu, spală-te în grabă, curviștină, vâră-te sub perdeaua ta mucegăită și șterge-ți cu buretele mizeria și fantasmele nebunului ăstuia. Pe masă erau câteva moșmoane, am luat una. Era dulce, am mai luat una. — Ți-e foame? zise. Vocea îi era slabă, venea din tăcere. Și Italia trebuie să se fi gândit la ceva ciudat. Când
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2069_a_3394]
-
calmă. Îi iau mâna: — Trebuie să-ți spun ceva. Mă privește și fruntea ei pare acum făcută din ghips. — Soția mea... este bolnavă. — Ce are? Spune-i, Timoteo, spune-i-o în fața aia a ei pe care s-a cuibărit mizeria. Spune-i că aștepți un fiu legitim, moștenitor al vieții tale sterile și cumpătate. Spune-i că trebuie să avorteze, pentru că acum este momentul bun, acum când ea te sperie și te gândești: ce fel de mamă va putea fi
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2069_a_3394]
-
catastrofa aia cu fratele meu... — Catastrofă? - întrebă Augusto. — Da, și cum povestea e cunoscută de toată lumea, n-am de ce să ți-o ascund. Tatăl Eugeniei s-a sinucis după o operație bursieră total nefericită și a lăsat-o aproape în mizerie. I-a rămas o casă, grevată însă de-o ipotecă pe care i se duc toate veniturile. Și biata fată se îndârjește să economisească din munca ei ca să strângă bani pentru răscumpărarea ipotecii. Imaginează-ți, nici dac-ar da lecții
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1900_a_3225]
-
cazul concret al actualei situații politice - sau mai bine zis nu politică, ci apolitică, adică lipsită de civilitate - a patriei mele, când aud vorbindu-se despre politica viitoare și reforma Constituției, răspund că în primul rând să ne debarasăm de mizeria actuală, în primul rând să terminăm cu tirania și să o punem sub acuzare ca să o executăm. Restul mai poate aștepta. Pe când mergea s-o readucă la viață pe fiica lui Iair, Cristos s-a întâlnit cu femeia hemoragică și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1900_a_3225]
-
aici. Unde ai locuit la început? La o familie? Într-un adăpost? Adăpost. Un alt cuvânt reconfortant. Dar cum altfel puteai numi Marseilles? Nu mai era un hotel, în ciuda literelor sculptate pe fațadă, doar una dintre stațiile marelui tur al mizeriei; un loc zgomotos care se prăbușea, unde se opreau oamenii de 40-50 de ani care nu aveau să învețe niciodată engleză, pentru că se temeau de poveștile pe care le-ar fi putut spune; și copii care tremurau când trebuiau să
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2025_a_3350]
-
arăta ca Jean Harlow. Cred că avea cam treizeci de ani când o întâlnisem de câteva ori, înainte să dispărem, dar noaptea, sub cearșafuri mirosind a acru și a transpirație - chiar și atunci când făceam rost de săpun, nu putea spăla mizeria din viețile noastre - diferența de vârstă dintre mine și Charlotte Pfeffer dispărea. În timp ce stăteam într-o sală de judecată a statului New York, sub privirea severă a lui Alexander Hamilton, a lui Dwight D. Eisenhower și a lui Averell Herriman, puteam
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2025_a_3350]
-
În fața micului bloc din Kiriat Yovel, cărând două sacoșe pline cu mâncare și articole de curățenie pe care le cumpărase pe drum, având aerul unei asistente sociale energice, care Își ia inima În dinți și coboară În primele linii ale mizeriei. După cafea se ridica și se dezbrăca hotărâtă, aproape fără un cuvânt. Făceau sex rapid și se ridicau imediat ce terminau, ca niște soldați din tranșee, după ce Împărțeau o cutie de conserve Între două bombardamente de artilerie. După ce făceau dragoste, Nina
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1984_a_3309]
-
să nu se simtă groaznic? Kropotkin izbucni În râs. Drept pentru care Fima se simți Încurajat să izbucnească din nou: —Ascultă. Serios. E timpul să Încetăm să ne mai simțim un popor. Să Încetăm să Începem să mergem. Ajunge cu mizeria asta. O voce m-a chemat și m-am dus. Încotro vom fi trimiși - Într-acolo ne vom Îndrepta. Toate astea sunt motive semifasciste. Tu nu ești un popor, eu nu sunt un popor și nimeni altcineva nu e un
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1984_a_3309]
-
deocamdată pe marginea blatului de marmură. Lui Fima i se părea că buzele ei strânse În jurul mucului de țigară tremurau. Apoi scoase din sacoșă alimentele pe care i le cumpărase, deschise frigiderul, se Îngrozi de ce văzu și strigă: —Ce-i mizeria asta? Fima se justifică neconvingător că făcuse curățenie generală, dar nu mai apucase să ajungă la frigider. Când se Întorcea Uri? Nina scoase din fundul sacoșei câteva ambalaje de plastic: —Vineri noapte târziu. Adică mâine. Bănuiesc că muriți de nerăbdare
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1984_a_3309]
-
era esențialul? Pentru numele lui Dumnezeu, care era? Poate că e următorul: să șteargă dintr-o singură mișcare, Începând de azi, Începând de la intrarea sâmbetei, pălăvrăgeala, risipa și minciunile sub care e Îngropată viața lui. Era gata să-și accepte mizeria, să se Împace În sfârșit cu singurătatea pe care o crease cu propriile mâini, până la capăt, fără drept de apel. De acum Înainte va trăi În tăcere. Se va retrage. Va rupe legăturile respingătoare cu toate femeile binevoitoare care se
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1984_a_3309]
-
Fusese construit din bare și scânduri legate între ele cu de-a sila, ceea ce mama cataloga drept „primitiv“, în timp ce pupitrele, date cu lac maro și prevăzute cu chei aurite, nici măcar nu meritau vreun comentariu. Ele nu erau decât „tipice“ pentru mizeriile astea ieftine, oferite de ditamai fabrica în formă de cub de la capătul satului. Mobilă de duzină pentru oameni lipsiți de gust. Noi, băieții, găseam totuși pupitrele cât se poate de practice, aveau sertare pe ambele părți și ni le puteam
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2294_a_3619]
-
doldora de plante, aparent imposibil de schimbat, la fel de când lumea, necunoscând decât schimbarea anotimpurilor; sigur, aceste reguli cereau și o conduită de viață decentă, care nu voia să știe de orașe necunoscute, și te duceau mai curând cu gândul la mizerie. Băieții îmi ascultau, ce-i drept, poveștile, dar înainte de a le fi dus până la capăt, îmi întorceau spatele, mă numeau „păcălici“, unul care se dă mare - pe urmă smulgeau de pe jos în recreație un pumn plin de „verzătură“, cum numeau
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2294_a_3619]
-
fi nevoie să pun caseta de o sută și mai bine de ori până când mă voi face înțeleasă. —Mătușă Lynn, nu e nimic de făcut. Dar cel puțin am reușit să ne despărțim fără să ne facem nici un fel de mizerii. Asta e o realizare în zilele noastre, nu crezi? Lynn dădu din cap. Tu auzi ce zici? Se vede treaba că ai o cădere nervoasă. Va trebui să mă obișnuiesc cu acest diagnostic, se pare. Bineînțeles că vor apărea mizerii
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1939_a_3264]
-
tirania dascălilor, el cutreieră „Otakring-ul” vienez, acel sector de ucigătoare sărăcie în care acum câțiva ani încă, femei și copii, hămesiți de foame, se strecurau de-a lungul clădirilor negre cu aspect de cazarmă și leșinau pe străzi, istoviți de mizerie. Pe acolo umbla desculț micul Alfons în zdrențe, cu derbedeii mahalalei după el. Noaptea dormea prin canale, iar în răstimpuri scria poezii, sortite bineînțeles să fie înghițite de coșul revistelor de literatură. S-a pomenit între un tată paralitic și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2305_a_3630]
-
de tuse seacă. Din josul străzii, venea șontâc, izbindu-și proteza de lemn a piciorului amputat, de asfaltul lustruit al trotuarului, curva bătrână cu perucă roșie, ciocănind cu cheia raiului în butucul care-i sprijinea șoldul retezat și rânjindu-și mizeria din rana gingiilor fără dinți. Și iată că de după cotitura drumului îngust și palid luminat de strâmbul felinar, ne apăru Omul cu ciocul de aramă. Venea spre mine cu mâinile la spate, cu gâtul întins din care pornea faimosul cap
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2305_a_3630]
-
înghiți, totuși, dintr-odată conținutul unui pahar plin. După aceea îi pieri surâsul, deveni neliniștit, plescăi din limbă și începu să vorbească răstit, întunecat de o cumplită supărare: ...Și mai cu seamă dintr-o râie a obiceiului și de teama mizeriei care mă poate duce la mormânt, sau la ospiciu, stărui încă afundat cu tălpile în cleiul de acasă. Nu sunt bine pregătit să mor, și nu posed nici energia necesară ca să trăiesc altfel. Vreau totuși să plec departe ca să-mi
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2305_a_3630]
-
cususe înainte de căsătoria ei cu un vechi și neobosit pretendent. Parcă o văd și acum, venind să-mi facă o vizită chiar a doua zi după noaptea nunții. Intrase indispusă în cămăruța mea îmbâcsită cu miros de ulei și de mizerie, azvârlindu-și pe canapea pălărioara bărbătească de fetru cafeniu, pe care și-o scoase cu vârful degetelor prinse de calota țuguiată. Trântită apoi, moale și picior peste picior, în faimosul meu fotoliu, îmi vorbi despre proaspătul ei consort. Mai târziu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2305_a_3630]
-
cu o ofertă frumos aranjată; cu Bittstraße se învecinau mai multe ateliere de pietrari cu monumente funerare de asemenea expuse la vedere. Afacerea cu efemeritatea omului, ca să nu vorbim fără perdea de moarte, se bucura chiar și în vremuri de mizerie de o cerere vie. Göbel a înșirat diferitele soiuri de marmură și granit, mi-a explicat deosebirea dintre gresie și calcar, s-a plâns de lipsa de material proaspăt adus din carieră, a arătat apoi spre monumente vechi, care zăceau
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1899_a_3224]
-
care erau ingredientele. Cartelele noastre de alimente le păstra bucătăria. De săturat, ne săturam de fiecare dată. Numai cartelele pentru haine și țigări ne erau înmânate. Astfel îngrijit, mă duceam zi de zi la muncă. În fond, prin comparație cu mizeria generală din afara căminului Caritas, îmi mergea bine, dacă foamea mea secundară nu și-ar fi făcut simțită cu atâta insistență prezența tot timpul, și mai cu seamă în timpul călătoriilor cu tramvaiul. Tramvaiul în permanență supraaglomerat venea dinspre Düsseldorf-Rath, oprea lângă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1899_a_3224]