6,179 matches
-
încredere mare. ― Dezertare? șopti privind cu ochii strălucitori crucea albă dinaintea președintelui. Apoi plecă fruntea și, în tăcerea amară ce se împînzi, întrebarea lui pluti câteva momente, ca o mustrare blândă. Și iarăși răsună glasul colonelului, tremurat, parcă o mână nevăzută i-ar fi strâns beregata: ― Răspunde la întrebarea mea, locotenent Bologa... Și, după o tăcere mai grea și amenințătoare, glasul urmă, tot șovăitor: ― Vina e covârșitoare, desigur, dar Curtea va asculta cu luare-aminte apărarea d-tale... Prin urmare, vorbește... O
Pădurea spânzuraților by Liviu Rebreanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295612_a_296941]
-
șoseaua urcậnd grăbită printre dealurile lui ondulate, cu aer proaspăt suflat din vậrful muntelui, dar, dincolo de miresmele și prospețimea zărilor, vin din sufletul curat ca lacrima al acelor răzăși țintuiți de oasele de sub crucile străbunilor și legați de ei prin nevăzutele fibre ale veșniciei. - De unde sunt eu? Sunt de acolo, de peste munți și văi, dintre dealuri împădurite cu esențe tari de stejar și fag, din copilăria mea. - Ah! Mirosul fậnului cosit, profunzimea depărtărilor, răsăriturile și apusurile acelea unice și dangătul acela
Yon by Luminita Săndulache () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91711_a_92875]
-
și tot nu mi-ați face față. Mă matolesc și eu, fiindcă mi-e dragă viața, până la lacrimi, vorba lu’ nistor de la savoi. Da’ aici nu e vorba despre conotații sexuale, e filozofie de viață la purtător. Ne boșorogim, mă... Nevăzutele dar simțitele puncte de suspensie Îl determină pe Gore să umple paharele. Iar oftatul din rărunchi Îi oferă lui Sandu prilejul ideal de a-și continua ideea. Ne boșorogim pe zi ce trece. Uite, azi noapte nu reușeam să adorm
De-ale chefliilor (proză umoristică) by Cristian Lisandru () [Corola-publishinghouse/Imaginative/781_a_1580]
-
junghiat-o ție - Acum m-arunc la tronu-ți acel judecător, Căci surd desprețuit-am a lumei flecărie, Numa-n a tale bunuri credeam cu frenesie, 75Acum cer recompensa-mi, divin răsplătitor! "Eu îmi iubesc copiii cu egală iubire! ", Din sfere nevăzute zise-un geniu divin. Sunt două flori, el zise, ascultă Omenire, Sunt două flori espuse l-a omului găsire: 80" Speranța-i una, pe-alta Plăcerea o numim. "Și cine-ați frânt în lume numai una din ele, "Cealaltă n-
Opere 04 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295583_a_296912]
-
pe lumea cea tăcută. {EminescuOpIV 85} O, TE-NSENINĂ ÎNTUNERIC RECE O, te-nsenină întuneric rece Al vremei. Înflorește-n neagra-ți Speluncă umedă ca și ebenul cel topit, Fă ca să strălucească pe-acea cale Ce duce-n vecinicie toate-acele Ființe nevăzute, cari sunt Deși trec nesimțite, ca și vremea Ce vremuește-adînc în tot ce e. Să văd trecând în haină cuvenită Acele gânduri, ce-atunci când apar Nemuritoare par, pentru c-apoi Nici să nu știi cum de au dispărut Din mintea
Opere 04 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295583_a_296912]
-
de gânduri vijelii Cum ginii se sfarîmă-n ruinele pustii. 8. O STEA PIN CERURI... (cca l869) O stea pin ceruri o văd că trece Și eu un nume i-am pus din sbor, Numele unei inime rece Fără fior. Ea nevăzută acum se stinge, Nimeni în sboru-i n-o-a urmărit; Numai un ochiu singur umed o plânge Căci o-a iubit. Știți de ce stelei i-am dat un nume, Numele unui suflet recit, Ce-acuma palid, uitat de lume, A-mbătrînit
Opere 04 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295583_a_296912]
-
cca 1869 ) Când în lunca-ngălbenită Filomela cîntă-n dor, Viorica vestezită Doarme-n valea fără flori. Și visează vis de aur Văile umbră și miros Unde-n luncile de laur Vântul cântă răcoros. 11. POVESTEA (1869) Eu vin din miază-noaptea steloasă, nevăzută, Care resfrînge astrii în marea ei cea mută, Care-și petrece-n visuri de iarnă - a viață Și doarme-n valuri triste și în ruini de ghiață, Soția celui rege superb - regele Nord, Încununat de aștri, de-a mărilor acord
Opere 04 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295583_a_296912]
-
minunată - în [a] cărei fund se vede o dumbravă verde și munți verzi. În avanscenă se ridică, încunjurat de tufișe dese și sălbatice, ruina de marmură a unui monument roman. În timpul acesta, melodia cea dulce urmează, pe care o cântă nevăzuți încă: SILFII DE LUMINĂ Somnia regină combină-arbitrară Tristeță cu râs, Vrăjește vis de-aur în noaptea amară În suflet închis; Alături c-o umbră lumina răsare, Alături c-un nor, Din noaptea eternă prin raze apare Un sânt meteor. (: In
Opere 04 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295583_a_296912]
-
doctrinei religioase, ori a slujitorilor ei. Nu poți să fii și ateu și cu sufletul în rai. După lăsarea întunericului, se împuținează și numărul ateilor. Cerul - această epidermă a dumnezeirii. Religia - o iubire platonică fată de un mire bănuit, dar nevăzut. În marile războaie mor oamenii de-a valma. Apoi, fiecare Dumnezeu și-i caută pe ai lui. Dogmatismul erodează chiar și religiile. Marile enigme ale lumii se vor dezlega poate când Dumnezeu se va hotărî să să-și scrie memoriile
Chef pe Titanic by Vasile Ghica () [Corola-publishinghouse/Imaginative/528_a_1305]
-
nepăsarea poate face mai mult rău decât dictatura. Narcisismul în artă e masca ce ascunde spaima ratării. Arta poate fi un obelisc de superlative. Și cu o limbă pitică poți izvodi o cultură mare. Arta încearcă să exploreze și fața nevăzută a lumii. E totuși o minune că, după Gulag și Auschwitz, mai vorbim despre artă. Uneori, poezia actuală e o formă de onanism liric. Și arta actuală începe să devina incubator de stres. Se pare că pictura contemporană se cațără
Chef pe Titanic by Vasile Ghica () [Corola-publishinghouse/Imaginative/528_a_1305]
-
misterelor. De ce să ne deplasăm în cer ? Infernul e doar pe pământ. La nord - americani este vorba despre o febră a muncii, nu despre cult. Economia planificată e ca un ou de bibilică făcut de struț.. Orice coroană are și nevăzuți spini încorporați în ea. Cea mai sigură soluție de decuplare de la mizeriile realității este nebunia. La noi, în trei zile orice miracol se alterează. În exces, subtilitatea aneantizează. Norocul nostru e că miracolul nu poate fi prevăzut. Educă - ți gustul
Chef pe Titanic by Vasile Ghica () [Corola-publishinghouse/Imaginative/528_a_1305]
-
mistui. Gazetarul rămâne marele, ori măruntul istoric al clipei. Până când vom deveni îngeri, statul și legile vor fi indispensabile. Preludiul revoltei este dezastrul. Elita autentică ar trebui să fie conclavul celor buni, nu aroganța celor puțini. Orice coroană are și nevăzuți spini încorporați în ea. De înlănțuirea cosmică nu scapă nici trupul. Se contopește cu pământul care strălucește ca o stea. Suferințele sunt neplăcute, dar mai adânci decât plăcerile. Împlinirea talentului depinde și de atitudinea inteligenței. De ce să ne mai deplasăm
Chef pe Titanic by Vasile Ghica () [Corola-publishinghouse/Imaginative/528_a_1305]
-
a împins-o să ia sticla și s-o ascundă cât mai repede sub ștergarul înflorat ce îl purta mereu la cingătoare. Parcă era vrăjită. Nu mai putea să se împotrivească de fel. Făcea totul ca purtată de o mână nevăzută... Cu gura uscată, bătrânul s-a oprit să-și mai tragă sufletul și să soarbă ultima picătură de vin de pe fundul ulcelei. A dat de dușcă vinul și a rămas cu privirea în gol... Înțelegând tâlcul momentului, Neculai a făcut
Ce nu ştim despre Iaşi by Vasile Ilucă () [Corola-publishinghouse/Imaginative/549_a_868]
-
rămasului bun”... Ne oprim și... „tac mă cheamă”... Câtă vreme om fi stat așa nu știu... Aburii vinului băut pe îndelete la han m-au luat în brațe și legănându-mă molatec m-au purtat pe drumuri ici cunoscute, dincolo nevăzute nici când... Din depărtare, cu mers bătrânesc, se apropie un călugăr prefirându-și mătăniile printre degete... Când ajunge aproape, îmi dă binețe ca unei vechi cunoștințe.... Îi răspund, dar nu mă pot opri să nu-l întreb: „Da’ cine ești
Ce nu ştim despre Iaşi by Vasile Ilucă () [Corola-publishinghouse/Imaginative/549_a_868]
-
mecanism bine pus la punct până în cel mai îndepărtat cătun, așa cum este Boțoaia, autorul își instalează atelierul de creație, un adevărat punct de observație, pe malul istoriei ce curge molcom prin matca ce i-a fost hărăzită de o putere nevăzută, căreia nu te poți opune. De acolo, din observatorul existent chiar în carte și în sat, autorul ridică planuri, dovedindu-se un adevărat maestru al detaliului, sugerând idei și convorbiri neexprimate, doar prin fotografierea gesticulației. Pe măsură ce înaintezi în lecturarea cărții
Constantin Huşanu by Reflecţii la reflecţii. Pe portativul anilor () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91645_a_93041]
-
Caută-mă în buzunarul de la geacă, Poate am ajuns acolo, poate a fost o greșeală, Caută-mă în lumea de pe stradă, Cineva, cândva, ma prins, m-a dat afară. Caută-mă printre stelele pierdute, Poate am ajuns acolo, înfruntând zări nevăzute. Și ce dacă nu mai vrei? Eu sunt o stea Și tot am ajuns departe înaintea ta. Caută-mă prin baie și bucătărie, Poate am învățat să gătesc, cine mai știe? Caută-mă prin cărțile din librării, Am ajuns o
Război cu sufletul by Ioana Dumitrăchescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91624_a_92844]
-
e atotputernic, dispune de singura * energie a universului. Omul e după asemănarea lui. Omul reflectă în mintea * lui - in verbum * - câteșitrele calități[le] lui. De aceea la-nceput era Verbul - și Verbul era Dumnezeu și Dumnezeu era Verbul. [3] 2266 nevăzut - pretutindeni atotștiutor atotputernic ubicuitatea// lui Dumnezeu calitatea lui Dumnezeu Dumnezeu Kant Principiul independenței absolutului APA VIEȚEI DE VECI PÎNEA VIEȚII DE VECI Lumină Lumina lină 268 {EminescuOpXV 269} {EminescuOpXV 270} fi exact aceleași și nu vom putea constata nici o deosebire
Opere 15 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295593_a_296922]
-
viitorul tăinuit. Zestrea care-au găsit-o aici le era suficientă... nu le trebuia decât o mână de fân răspândit la întâmplare, mirosind a floricele albastre din păduricea de pe malul strălucitor al Dunării. Au luat mașina și s-au scurs nevăzuți prin ținutul dobrogean. Au parcurs într-o clipită drumul, de la apa curgătoare la Marea cea mare, trecând prin sate părăsite de arșița zilelor, ajungând în sfârșit la cealaltă cetate. Histria, îi aștepta flămândă, gata să-și sacrifice mileniile de pustietate
Adev?rul dintre noi by Aurel-Avram St?nescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/83164_a_84489]
-
este așa, dar acum ,,vinovata‚ este Missy... vișla mea de vânătoare, singura cățelușă de pe stradă. Îl aud pe Radu, nepotul meu... are 4 ani, s-a cocoțat pe poartă și strigă: - Sonia! Sonia! vino și dă-mi un pupic! Din partea nevăzută ascult zgomote nedeslușite și glasul binecunoscut milogindu-se iarăși, - Hai Sonia... vino și dă-mi un pupic. Sonia, o zvârlugă de fată, nepoțica vecinilor, e mare... are deja doi ani și jumătate! Deslușesc vocea cristalină, puțin repezită a fetiței: - Mă
Adev?rul dintre noi by Aurel-Avram St?nescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/83164_a_84489]
-
confirmarea incredibilă având semnificația clară de ispășire a păcatului! Auzi vocea cunoscută la despărțire mâncând cuvintele și căzând amenințătoare ca un magnet puternic în urma sa. - Ia-ți banii! Te voi aștepta marți. Când femeia coborî, bancnota plutea într-un vârtej nevăzut de aer printre scaune. Un liceu la malul mării Domnului profesor Vodă Vă atrag atenția că personajele sunt imaginare, nu e vorba de noi! - fragmente - Ca de obicei un nor cenușiu zdrențuit pe margini, fugărea alt vălătuc compact și îl
Adev?rul dintre noi by Aurel-Avram St?nescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/83164_a_84489]
-
serviciu, nu ca tine ! Merge vioaie ținându-l strâns de mână, privindu-l dintr-o parte încrezătoare. Ajung imediat pe strada lor, este trecut mult de miezul nopții și pustiu... oricum nu îi observă nimeni, sunt neînsemnați! Este detașat; cineva nevăzut, necunoscut, parcă supraveghează din afară cele două siluete subțiri cum trec dincolo de bulevardul luminat feeric însă fără viață și dispar printre copacii străzii care îi ocrotește. În umbra pomilor își schimbă deodată ritmul... încetinesc, merg strâns înlănțuiți și se sărută
Adev?rul dintre noi by Aurel-Avram St?nescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/83164_a_84489]
-
numai ce se vede, numai suprafață. Aisbergul său este atât de ușor, încît nu numai că nu are o parte sub apă, dar ne așteptăm chiar, din clipă în clipă, să-și ia zborul. Luna sa nu are o față nevăzută, ci, ca în picturile cubiste, își prezintă ambele fețe deodată. Omul Iaru este aidoma poemelor sale: îți dă în fiecare moment totul fără să poți spune vreodată că ai primit ceva. Un dialog cu el este imposibil căci, deși bun
Pururi tânăr, înfășurat în pixeli by Mircea Cărtărescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295573_a_296902]
-
cu tot! Mai bine-i acasă! Acum ne întoarcem în țara fericită Ta Nuter cum ai spus tu! Vâslașul până atunci nu păruse să asculte ce vorbesc ei. Dar când auzi din gura soldatului străin cuvintele Ta Nuter, numele țării nevăzute despre care se alcătuiau în Ta Kemet cântece și se istoriseau povești, și pe care nu se gândise că o va vedea aievea vreodată, își desfăcu fălcile și printre buzele îngroșate și aspre scuipă în mare. Apoi rosti pentru sine
Luntrea Sublimă by Victor Kernbach [Corola-publishinghouse/Imaginative/295598_a_296927]
-
care era cusut din mărgele de aur chipul soarelui, cu razele lui. Alături stătea o măsuță din același lemn negru, cu unelte de scris și foi de papirus curate. Marele Preot al Atlantidei, știutorul tuturor celor văzute și al celor nevăzute, citea. La câțiva pași de el, Auta, îngenunchind, își lipi fruntea de marmura rece a pardoselii și rămase astfel, tăcut și nemișcat, un oarecare răstimp. Marele Preot citea cu multă luare aminte, totuși i se păru că auzise un foșnet
Luntrea Sublimă by Victor Kernbach [Corola-publishinghouse/Imaginative/295598_a_296927]
-
piatră a fost îmbrăcat în oricalc și se scriau pe el poruncile date de zei regelui Atlantidei. În vremuri de cumpănă, Marele Preot cobora din Piscul Sfânt și în taină desăvârșită stătea singur în fața stâlpului dintre havuzuri, și atunci mâini nevăzute scriau o poruncă nouă pe învelișul de oricalc, și după aceea intra regele înconjurat de cei cinci preoți, citea porunca și o îndeplinea cu sfințenie. Iahuben își aduse aminte că, atunci când i-a istorisit asta, Auta a zâmbit. De ce putea
Luntrea Sublimă by Victor Kernbach [Corola-publishinghouse/Imaginative/295598_a_296927]