5,945 matches
-
-i păstrez... Orice progres - acum Îl am În vedere pe acela al Lumii - cere victime. Și n’aveți Încotro, urmând termenul lung, și Împăcându-vă cu soarta de simple unelte ale evoluției Lumii; chiar dacă vă doare, În pântece ori În orgoliul de „stăpâni ai Naturii“. À propos de rai, iad și unelte: Ce faceți voi cu coasa știrbită? O zvârliți În pod, respectiv o dați fierarului spre a o „munci“ izvodind altceva. Dreptate nu va fi niciodată, oricâte reforme ale justiției
Gânduri în undă by Cristinel Zănoagă () [Corola-publishinghouse/Journalistic/1186_a_2365]
-
emoționat de un coktail bine stropit, desigur și-a promis Întregul sprijin, pe care dracu’ știe dacă-l va putea onora, dar oricum prost inspirat, și managerial și strategic, Bacăul contestă Iașilor rolul firesc de lider al regiunii. Sunt acolo orgolii și interese locale, nicidecum generale. De asta devin pragmatic. În Natură, orice grup este condus de cel mai Înzestrat membru al său, acela care-l duce la câștig, nu la dispariție. Aici e vorba de prestigiu, singura avere a unei
Gânduri în undă by Cristinel Zănoagă () [Corola-publishinghouse/Journalistic/1186_a_2365]
-
În Natură, bârlogul cutăruia e În mijlocul terenului de vânătoare, iar copacul se află În mijlocul rădăcinilor lui; regiunea pe care un oraș, Iașii ori Bacăul, trebuie s’o reprezinte se Întinde și peste Prut. Suficiente motive să mă tem că acele orgolii locale sunt sinucigașe. Calitatea de capitală nu rezidă, spun iarăși, În puterea industrială la urma-urmei și Iașii au Îndeajuns; cine vrea o poate evalua și compara. O capitală nu produce mărfuri, ci În primul rând coordonare; sau, cum spune un
Gânduri în undă by Cristinel Zănoagă () [Corola-publishinghouse/Journalistic/1186_a_2365]
-
dorea ca gestul ei să aibă finalitatea cuvenită: un muzeu național, închinat poetului 42. Lucrurile iau însă o întorsătură neașteptată. Actul de donație al Mariei Papadopol nu se va autentifica. Și aceasta nu numai din neglijență, cât mai ales din orgoliul prefectului Irimescu, succesorul lui Vizanty, căruia nu-i convenea situația creată: proprietara intenționa să doneze jumătate din curte și casa, în scopul amintit, iar ea să-și facă alături o altă casă; or, faptul acesta nu fusese prevăzut de susnumitul
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1568_a_2866]
-
ce termeni !), deși nu era vorba de pământul lor. Dar Irimescu ținea morțiș să exproprieze casa și locul, este astfel limpede că-i convenea sau chiar pusese la cale protestul public, așa încât să-și poată justifica mai ușor atitudinea și orgoliul. Ne lămurește în această chestiune o adresă din 13 decembrie 1924, trimisă de Ministerul Cultelor și al Artelor, în care se cer relații cu privire la casa de la Ipotești 45. Ea urmează inițiativei de a o cumpăra pentru înființarea unui muzeu, la
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1568_a_2866]
-
de fericit este acela a cărui viață se desfășoară pe tărâmul limitat al locului său natal! Pretutindeni găsește spontan comportarea cea mai firească față de oameni. Este scutit de chinul relațiilor bazate pe aprecieri pur intelectuale, de tortura ezitărilor date de orgoliul pe care-l trezesc. Și fără multe căutări și lipsuri îl învăluie condițiile cele mai firești; el le întâmpină cu o mulțumire anticipată 195. Deși n-a avut privilegiul să rămână în spațiul natal, Mihai Eminescu l-a cufundat definitiv
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1568_a_2866]
-
cu răbdare, să-l cunosc până-n măduvă. Pentru asta, văd că e necesar să-l recitesc pe Kierkegaard și să citesc Heidegger"), i-a găsit sumedenie de cusururi impardonabile, dar... îl iubește. Inexplicabil iată că, în fine, sentimentul învinge rațiunea! Orgoliul amândoura împiedică ruperea ultimelor bariere. Jeni va trebui să se mulțumească doar cu un ersatz: "un om sănătos, agreabil sexual, simplu, tâmpit, fără tensiuni." "Jurnalul..." e-o carte-revelație, pandant al "Jurnalului" lui Sebastian, și el găsit și tipărit târziu. Într-
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1578_a_2876]
-
vă dărâm burlanul!" apoi a ieșit și peste câteva clipe am auzit că dărâmă burlanul. Ieșind afară, am constatat dărâmarea burlanului. Trăiască R.P.R.! Contabil, Șt. Șiclody". Și procesele verbale de casare au farmecul lor. În 1959, într-o "răbufnire de orgoliu" (cum ar spune comentatorii sportivi), Filiala își ia inima în dinți și hotărăște că caseze la modul (cine mai știe?!) dizident, "un tablou cu geam Marx, un tablou cu geam Engels, un tablou cu geam Lenin, 2 tablouri cu geam
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1578_a_2876]
-
Theodor Codreanu, readuce în discuție chestiunea protocronismului. Tentativă temerară, câtă vreme fenomenul a fost pur și simplu îngropat sub un morman de imprecații în "Raportul Tismăneanu", unde pot fi citite fraze de genul "născut din ceaușism și crescut din drojdia orgoliului național, protocronismul năștea, la rându-i, ceaușism." Pentru cei care nu-s deplin familiarizați cu avatarurile protocronismului românesc, iată câteva deslușiri: termenul vine din greacă, unde protos înseamnă "primul" și chronos, "timp". Deci, protocronismul își propune identificarea celui care a
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1578_a_2876]
-
celor ce n-au știut să vadă într-o asemenea personalitate decât pe "micul exploatator proprietar de farmacie" și, automat, demn de pușcărie! Cumplite vremi! * U ltimul duel românesc de răsunet (că vor mai fi existând și azi confruntări de orgolii prin cele cartiere...) s-a petrecut la Iași, în 1904, și este evocat în amintita carte a lui Mitican și Maftei. "Cel mai faimos duel din istorie", cu imense implicații politice, avusese loc exact cu un secol în urmă (1804
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1578_a_2876]
-
amărâta carte a lui Galan, "Bărăgan", o capodoperă, în vremea ce scriitorimea șușotea că-i un roman prost și-atât). Cum bine observa Jebeleanu, "majoritatea discuțiilor au fost cu totul personale și absolut meschine". Răfuieli, delațiuni, răbufniri de invidie vezicantă, orgolii etalate nonșalant, lingușiri la adresa "forței conducătoare", poncife ridicate la rang de principii, angajamente calpe, asigurări de adeziune entuziastă cam ăsta a fost repertoriul în limitele căruia s-au afirmat vreme de 8 zile (!) actori de talia lui Beniuc, Baranga, Jebeleanu
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1578_a_2876]
-
ei, deloc tânără pentru profesorul de gimnastică și de-a dreptul bătrână pentru medicul cu care naște." Comentariul sec al autorului: "o femeie este femeie și fără a mai fi tânără și frumoasă." Iată și un aparent temei pentru înfoierea orgoliului masculin: greutatea medie a creerului este de 1360 grame la bărbat și numai de 1220 grame la femeie. Deziluzie: trebuie făcută raportarea la kg./corp... Autorul nu doar expune și inventariază fapte, opinii, judecăți de valoare, ci le pune să
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1578_a_2876]
-
ne-agreat de tabăra adversă. N-o fi românească zicala "să moară capra vecinului!", dar ilustrează perfect conduita intelectualilor noștri, mari meșteri la pus tălpi și incapabili să practice un lobby onest pentru o cauză ce depășește net umorile propriului orgoliu. Oricum, n-aș zice că, în absența jinduitului premiu, o literatură ar fi nevolnică și nici n-am știință despre vreo autoritate culturală din afara României care să fi emis astfel de apreciere în ce ne privește. Probabil nici nu-i
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1578_a_2876]
-
de mare risc decât meciurile Rapid-Steaua. Sigur că nu era "paradisul general", că existau și destule idiosincrazii, dar scriitorimea se respecta, cultivând întâi de toate prietenia, sprijinul reciproc în momente grele, prețuirea, și lăsând loc doar accidental disputei vehemente de orgolii. Iașul, care a oferit cândva istoriei literare lecția marii și rodnicei amiciții Eminescu-Creangă, a dezvoltat cel mai hotărât cultul solidarității de breaslă, ducându-l până la exemplaritate. Atunci, ca și acum, opiniile politice erau varii și, de regulă, ireconciliabile, întinzându-se
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1578_a_2876]
-
Roma ca să vin să mor, anonim, la Tomis. Și cine știe dacă mărturisirea asta o să fie, vreodată crezută. Medeea Tomis. Plouă mărunt. Sunt senin. Mă simt răsplătit de soartă. Nu-mi mai doresc nimic altceva. M-am descărcat de balastul orgoliului. E ploaia celestă a Medeei care-mi coboară-n suflet molcom, semănând cu o muzică rară și dăruindu-mi un simțământ de tihnă și de plinătate. Până acum nu mi s-a mai întâmplat să am această stare euforică, de când
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2342_a_3667]
-
Nu știu cum să mă apăr de ele. Nu-mi rămâne decât fuga și părăsirea. Maestrul în arta iubirii care am fost, acum nu mai există... Ceea ce a mai rămas din el e o relicvă mizeră, fără virilitate, fără nici un rest de orgoliu. Nu mai am nici o nevoie de dragoste, nu mai reușesc să am nici un sentiment. Doar oboseală - o sfârșeală letală - și o neîndoielnică presimțire a morții... Humă Să mori cu încetul. Să te stingi imperceptibil, urmând foșnetul fin al vântului ce
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2342_a_3667]
-
vor mai traversa istoria iubirii. Medeei îi este atât de greu să înțeleagă acest lucru, deoarece ea este la fel de îndrăgostită ca la început; ceea ce recunoaște, învinsă inevitabil de același sentiment al dragostei, oricât de umilitor ar fi acest lucru pentru orgoliul ei nemăsurat. Ea este prima femeie ce se emancipează total de o tradiție înjositoare injustă. Acestea sunt reflecțiile Aiei care plânge continuu, cuprinsă de o durere mocnită, în timp ce citește mai departe scrisoarea, reținând fragmentele ce i se par mai autentice
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2342_a_3667]
-
mulți ani înainte de Pitagora. Dacă însă o fi fost om sau vreo divinitate a geților, nu e prea ușor de spus. Pentru mine, în privința lui sunt de ajuns cele ce s-au spus.” Nu mă surprinde istețimea lui Herodot. Chiar dacă orgoliului grec nu-i convenea să admită cât anume datora doctrina pitagoreică învățăturii inițiatice a lui Zalmoxis, istoricul nu abdică de la propria-i onestitate atunci când precizează: „Mi se pare, de altfel, că acest Zalmoxis a trăit cu mulți ani înainte de Pitagora
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2342_a_3667]
-
de gol. Umbre De fapt noi nici nu existăm. N-avem decât inconsistența unor umbre firave ce rătăcesc cu disperare printre pliurile gândurilor noastre atât de orgolioase. Nu suntem decât contururi vagi ale dorinței universale de a fi a acestui orgoliu nemăsurat. Neliniște Aș vrea să pot fi liniștit, să reușesc ca să trăiesc împăcat măcar pentru o clipă. Și totuși, dorința aceasta acerbă se traduce într-un efect exact opus; toate simțurile mele se revoltă la ideea liniștirii definitive. Nu există
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2342_a_3667]
-
eveniment neprevăzut ar putea să-ți împiedice desprinderea. Într-o împrejurare ca asta, simți dorința să-ți iei rămas bun de la cei pe care-i iubești, chiar dacă, de multe ori, avem impresia că contăm pentru ceilalți doar în funcție de averile noastre. Orgoliu Mă simt din nou foarte singur; încerc să cumpănesc și să analizez hotărârea asta contemplându-mi viața parcursă. Ideea că această ultimă călătorie a mea nu va fi niciodată cunoscută nimănui mă chinuie obsesiv. Cine știe dacă însemnările Aiei vor
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2342_a_3667]
-
hotărârea asta contemplându-mi viața parcursă. Ideea că această ultimă călătorie a mea nu va fi niciodată cunoscută nimănui mă chinuie obsesiv. Cine știe dacă însemnările Aiei vor fi citite vreodată. Când îmi pun această întrebare, înțeleg că vechiul meu orgoliu nu m-a părăsit cu totul; e doar bine ascuns sub câteva văluri. Mi-ar plăcea să se știe că m-am schimbat trăind printre geți, că am învățat ceea ce-mi era indispensabil ca să-mi duc la bun sfârșit
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2342_a_3667]
-
anonimat. Coerență Empedocle s-a aruncat în craterul Etnei ca să demonstreze că era un zeu. Ce-ar trebui să fac eu ca să fiu coerent cu modul meu de a gândi? Să mă lepăd de mine însumi? Adică să renunț la orgoliul de a fi Ovidiu? Nu vreau nici un fel de nemurire... Simt doar nevoia să mă bucur de soare, de anotimpuri, de Aia, de zi și de noapte. Aș vrea, mai ales, să-mi pot continua călătoria interioară. Voi muri Aia
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2342_a_3667]
-
toate adolescentele o invidiau în secret. Sunt convinsă că spun o poveste pe care multe congenere au trăit-o în adolescență. E o perioadă în care modelele sunt cruciale, dar, din păcate, lipsa experienței de viață, o aroganță și un orgoliu exacerbate, specifice vârstei, o dorință irepresibilă de a-ți controla propria viață, de a te autonomiza forțat și fără mijloace și resurse suficiente, te pot conduce spre alegeri nefericite. Deși aveam o siluetă frumoasă și normală, îmi formasem o imagine
Masculin: povestiri de carieră-viață () [Corola-publishinghouse/Science/84956_a_85741]
-
Undoing. The Heritage of Female Subversiveness). Primele cursuri pe care le-am propus la Catedra de Engleză a UVT au intrat în meniul cursurilor opționale și pentru că nu știam în 1998 ce nume să le dăm ca să nu lezăm anumite orgolii, am continuat să numim pe hârtie cursul Autori fundamentali conținutul fiind de fapt O istorie a feminismului în câteva texte fundamentale. A fost un curs foarte popular, iar atunci când primeam feedback de la studenți, pe cei mai mulți îi intriga și fascina totodată
Masculin: povestiri de carieră-viață () [Corola-publishinghouse/Science/84956_a_85741]
-
cu sine. Și indiferent dacă ești fericit, mulțumit sau frustrat, dacă te simți sau nu lipsit de control când interacționezi cu ceilalți, cu tine însăți lucrurile stau altfel. În liniștea din interior te regăseși, te poți analiza cu luciditate, fără orgoliu, te accepți, te iubești. Poate că fuga de sine a multor oameni - care adesea vorbesc încontinuu fără să se poată opri sau fără a putea fi opriți - ia adesea forma fugii de dialogul interior, căruia nu-i pot face față
Masculin: povestiri de carieră-viață () [Corola-publishinghouse/Science/84956_a_85741]