8,430 matches
-
Publicat în 1896, textul ar putea fi lecturat și ca o replică obscură, dată nemulțumiților cu stilul (vag) jamesian, nemulțumiți dornici de "clarificare" in extenso. Parabola căutării din text disimulează, în fond, obsesia găsirii "adevărului" în artă, o utopie în paradigmele estetice ale lui Henry James. Imposibilitatea asumării ficționalului în variantă de materia și, totodată, imago mundi devine un handicap pe terenul mișcător efortului artistic. Astfel de "inadaptați" precum naratorul din roman sfîrșesc prin a mutila fie conturul translucid al artei
[Corola-publishinghouse/Science/1479_a_2777]
-
nia apogeul acestei inițiatoare de veritabil "matriarhat" politic în Albion (continuat, cum spuneam, de străneapoata Elisabeta I). Intersant îmi apare stilul confesiv (puternic introspectiv!) al cărții redactate la persoana întîi, în forma unui jurnal intim. Philippa Gregory a găsit astfel paradigma ideală de pătrundere în psihologia eroinei. Toate acțiunile "Reginei roșii" sînt filtrate de conștiință, istoria capătînd, prin urmare, o dimensiune psihologică și mentalitară singura ce poate trezi interesul cititorului din alt veac. Lady Margaret nu este, așadar, doar o figură
[Corola-publishinghouse/Science/1479_a_2777]
-
Proofs and Three Parables/ Ciorne și trei parabole (1992) și The Portage to San Cristobal of AH/Transportul lui AH la San Cristobal (1981). Cea din urmă îndeosebi (un roman cu subiect de ... "istorie virtuală") merge, de asemenea, pe o paradigmă cum să îi spun? "educațională". Scriitoriul imaginează un scenariu terifiant. Adolf Hitler (codificat în titlu prin inițiale "AH") supraviețuiește momentului capitulării Germaniei și trăiește, mai mult timp, sub o identitate falsă (ca numeroși naziști de vîrf, de altfel!) în America Latină
[Corola-publishinghouse/Science/1479_a_2777]
-
manifestare foarte sumbră a poeziei subversive care, desigur, deschide un viitor spațiu analitic. Trebuie să reținem că: deconstrucția canonică a poeticității realizată de marii reprezentanți ai Generației 60, cea a neomodernismului literar, scoate în evidență o particularitate esențială a acestei paradigme și anume aceea de a fi fost un puternic antidot estetic la acțiunea sterilizantă a literaturii proletcultiste, idee importantă, subliniată cu insistență în carte. Ana Blandiana, al cărei har a fost unanim recunoscut, rafinată, subtilă și sensibilă, în interiorul neomodernismului, a
[Corola-publishinghouse/Science/1454_a_2752]
-
care să aducă arta ei în zona unei deconstrucții canonice, pe care au realizat-o, de fapt, și marii reprezentanți ai generației șaizeciste, generație aflată sub oprimarea sterilizantă a literaturii proletcultiste, ceea ce scoate în evidență o particularitate esențială a acestei paradigme literare și anume aceea de a fi un puternic antidot estetic la acțiunea sterilizantă a dogmatismului comunist. Neomodernismul, curent atașat acestei generații, însă atât de puțin studiat și căruia i se acordă o atât de mică importanță, a reprezentat, în
[Corola-publishinghouse/Science/1454_a_2752]
-
și de profunzime ideatică. Generație etică și estetică totodată, marcată de nume precum: Nichita Stănescu, Marin Sorescu, Ana Blandiana, Ioan Alexandru, A. E. Baconski, Ileana Mălăncioiu, Generația '60 este atașată curentului neomodernist, recunoscut drept curent de tranziție între două mari paradigme: modernismul și postmodernismul. Având șansa de a uza atât de uneltele modernității, cât și de cele ale începutului de postmodernitate, reinstaurând, totodată, ceea ce europenii promovează încă din modernitate, și anume afectul, s-ar putea spune că rolul neomodernismului este unul
[Corola-publishinghouse/Science/1454_a_2752]
-
de postmodernitate, fiind considerat fie perioadă de sfârșit a modernității, fie perioadă de început a postmodernității, Ioana Em. Petrescu fiind cea care va încerca o oarecare "ordonare" cronologică, prin adoptarea celei din urmă poziții. Incluzând neomodernismul în prima parte a paradigmei postmoderne, autoarea are ca argument central limbajul, ca mijloc de construire a unor noi realități. Având drept punct de plecare studiile acestei autoare, ne-am propus, pe parcursul acestui studiu, un demers care să aibă drept prim obiectiv stabilirea unei legături
[Corola-publishinghouse/Science/1454_a_2752]
-
Alastair Fowler, din Kinds of Literature (1982), punctează că "schimbarea gustului literar poate adeseori să se datoreze reevaluării genurilor reprezentate de operele canonice"27. Vorbim, de asemenea, în cadrul acestui tip de canon, epistemologic, și despre un canon general, raportat la paradigma culturală, și unul individual, raportat la autor ("propriul canon al unui autor canonic îi creează acestuia tradiția"28). Referindu-se la creatorii de canon, același Luigi Bambulea vorbește despre o anumită contribuție a acestora la dezvoltarea canonului, însă nu și
[Corola-publishinghouse/Science/1454_a_2752]
-
al Doilea Război Mondial, iar modernismul este estetica acestei perioade. În literatura română, fenomenul postmodern ia amploare dupa 1980, respectiv 1990, 2000. De asemenea, postmodernismul poate fi văzut ca mutație survenită în conștiința umanității, dar și ca o modificare a paradigmei culturale a momentului. Postmoderniștii modifică fundamental chiar conceptul de literatură, care se extinde, acum, dincolo de spațiul pur beletristic, inducând și genurile nonficționale (jurnal, corespondență, literatură de popularizare) și literaturile noncanonice (literatura minorităților naționale, cea pentru femei etc.)"76. Scriitorul postmodern
[Corola-publishinghouse/Science/1454_a_2752]
-
sau chiar de kitsch, autorul nu menționează însă perioada de tranziție a neomodernismului, care cumva și-ar găsi rolul temporal printre unitățile menționate de acesta. Este nevoie, desigur, de precizarea rolului neomodernismului de a readuce în discuție tradiția, de care paradigma modernă se îndepărtează: "În ultimii aproximativ o sută cincizeci de ani, termeni precum modern, modernitate și, mai recent, modernism, ca și o seamă de noțiuni înrudite, folosite în contexte artistice sau literare, au fost pătrunși din ce în ce mai mult de sensul relativismului
[Corola-publishinghouse/Science/1454_a_2752]
-
luptă directă de opoziție cu acesta. O idee majoră pe care insistă Călinescu și, ulterior, Cărtarescu, în al său studiu despre postmodernism enunțat mai sus, se referă, însă, la atenția specială acordată de către acesta limbajului, care unește, astfel, cele două paradigme literare (modernitatea și postmodernitatea), atenuând puțin presupusa divergență, esteticul devenind canon pentru întreaga modernitate. Deconstrucția canonului structural sau, cu alte cuvinte, desființarea elementelor de prozodie "clasică", unanim recunoscută și acceptată, în favoarea versului alb, a unei rime, măsuri și ritm neregulate
[Corola-publishinghouse/Science/1454_a_2752]
-
categoriei individualului. Transferat din arhitectură în studiile literare, fără a i se fi clarificat, însă, sfera de semnificații, termenul de postmodernism prezintă toate dezavantajele (dar și toate avantajele) unei atari indecizii conceptuale"82. Ioana Em. Petrescu, vorbind despre cele două paradigme culturale, de bază: modernism și postmodernism, include neomodernismul în marea paradigmă a postmodernismului, considerând-o perioada de acomodare, de tranziție a postmodernismului, care, cronologic, își are locul, în prima parte a acestuia. Neomodernismul ar fi integrat, astfel, postmodernismului, desigur, aducând
[Corola-publishinghouse/Science/1454_a_2752]
-
se fi clarificat, însă, sfera de semnificații, termenul de postmodernism prezintă toate dezavantajele (dar și toate avantajele) unei atari indecizii conceptuale"82. Ioana Em. Petrescu, vorbind despre cele două paradigme culturale, de bază: modernism și postmodernism, include neomodernismul în marea paradigmă a postmodernismului, considerând-o perioada de acomodare, de tranziție a postmodernismului, care, cronologic, își are locul, în prima parte a acestuia. Neomodernismul ar fi integrat, astfel, postmodernismului, desigur, aducând unele caracteristici, în plus, în raport cu modernismul, caracteristici, care se vor concretiza
[Corola-publishinghouse/Science/1454_a_2752]
-
se regăsesc la acești poeți ce au valorificat și valorizat, deopotrivă, candoarea și luciditatea, patosul trăirii autentice și interogația morală de acut ecou expresiv"85. Pornind de la rolul estetic al neomodernismului, pe care am reținut că îl include în marea paradigmă a postmodernității, precum și ținând seama de tot acest context ideologic problematizant, Ioana Em. Petrescu identifică deconstructivismul, atât din punct de vedere cronologic, cât și ideatic, cu postmodernismul, ambele presupunând o reconstrucție a tradiției, nu printr-o demolare, ci printr-o
[Corola-publishinghouse/Science/1454_a_2752]
-
fusese negată în modernitate. Pornind de la o definire și de la o clasificare prealabilă a canonului, am urmărit stabilirea unei legături atât cronologice cât și conceptuale între deconstructivism și neomodernism, văzut ca etapă de tranziție și plasat în prima parte a paradigmei postmoderne. Depășind criza modernismului, postmodernismul manifestă încercări interesante de a reface unitatea pierdută, printr-o revoluționare a limbajului postromantic, creând, totodată, legături cu tradiția, dar și cu marele scris românesc interbelic. Plasându-l la începutul anilor '30, adică atunci când începe
[Corola-publishinghouse/Science/1454_a_2752]
-
curentele artistice impun canoane, iar dacă pornim de la premisa că literatura înseamnă în primul rând expresie, formă, o anumită modelare a viziunii asupra lumii a scriitorilor, putem constata că "orice schimbare de canon e sinonimă cu o modificare substanțială a paradigmei formale a unei epoci, a posibilităților sale de reacție la stimulii realului. Evoluția literaturii române nu e, în consecință, decât o evoluție a modalităților expresive, o reînnoire a tiparelor formale în uz la un moment dat. Fiecare epocă literară ne
[Corola-publishinghouse/Science/1454_a_2752]
-
sale de reacție la stimulii realului. Evoluția literaturii române nu e, în consecință, decât o evoluție a modalităților expresive, o reînnoire a tiparelor formale în uz la un moment dat. Fiecare epocă literară ne propune, simplificând oarecum lucrurile, o anumită paradigmă stilistică, ce se pliază, evident, pe un anume orizont de așteptare a cititorului. E cert că există întotdeauna un decalaj sensibil între așteptările publicului receptor și oferta scriitorilor dintr-o anumită perioadă istorică dată, astfel încât orizontul de așteptare al publicului
[Corola-publishinghouse/Science/1454_a_2752]
-
astfel de exemple, care vin să dovedească posibilitatea ca un autor să își impună propriul canon individual, în fața celui paradigmatic, deja existent și unanim acceptat. Cu atât mai mult, cu cât această generație este una de legătură între două mari paradigme: cea modernistă și cea postmodernistă. Putem vorbi despre o incluziune nu totală, însă a modelului individual, în cel paradigmatic, iar, pe acesta din urmă, la rândul lui, să-l legăm de ceea ce Eugen Lovinescu înțelege prin binecunoscuta teorie a sincronismului
[Corola-publishinghouse/Science/1454_a_2752]
-
așadar, o expresie a unui anumit radicalism de expresie și de conținut, el înglobând în sfera sa orientări literare precum simbolismul, expresionismul, imagismul etc. "16. În completare, literatura europeană, care ghidează, în mod evident și necesar, literatura română, descrie întreaga paradigmă a modernității ca fiind o literatură care se conduce după principiul decanonizării, al inovației și al introspecției absolute. Orientarea noilor direcții în literatura europeană impune o mișcare de liberalizare masivă a actului creator; noua manieră de a face literatură reclamă
[Corola-publishinghouse/Science/1454_a_2752]
-
primă instanță atenția este vehemența cu care sunt negate întreaga literatură, conceptele-cheie după care aceasta s-a ghidat secole de-a rândul și tot ceea ce trimite la un atunci, care nu mai este în actualitate"17. Cert este că întreaga paradigmă a modernității trebuie interpretată ca fiind premisă pentru postmodernitate. Dacă modernitatea anihilează și se opune, cu vehemență, într-un mod naiv, tradiției, crezând că o poate anula, sau chiar anulând-o, uneori, în schimbul unor elemente cu totul noi, de expresie
[Corola-publishinghouse/Science/1454_a_2752]
-
tradiția: se scutură de ea ca de o povară inutilă. Vrea să facă altceva decât înaintașii săi. Sentimentul lui este unul de libertate împinsă până la anarhie. Pentru el, tradiția este o povară purtată cu grație, asumată critic sau ironic"19. Paradigma culturală, atașată Generației '60, anticipată de Labiș și reprezentată, mai ales, de Nichita Stănescu, Cezar Baltag, Ioan Alexandru, Marin Sorescu, Ana Blandiana, Ion Gheorghe etc., este neomodernismul. Ioana Em. Petrescu înclude neomodernismul în marea paradigmă a postmodernismului, considerându-l drept
[Corola-publishinghouse/Science/1454_a_2752]
-
asumată critic sau ironic"19. Paradigma culturală, atașată Generației '60, anticipată de Labiș și reprezentată, mai ales, de Nichita Stănescu, Cezar Baltag, Ioan Alexandru, Marin Sorescu, Ana Blandiana, Ion Gheorghe etc., este neomodernismul. Ioana Em. Petrescu înclude neomodernismul în marea paradigmă a postmodernismului, considerându-l drept perioada de acomodare, de tranziție a postmodernismului, care, cronologic, își are locul, în prima parte a acestuia. Neomodernismul ar fi integrat, astfel, postmodernismului, desigur, aducând unele caracteristici, în plus, în raport cu modernismul, caracteristici, care se vor
[Corola-publishinghouse/Science/1454_a_2752]
-
oprește aici, esențial fiind, însă, că "definiția generației literare este, acum, în zilele noastre, dependentă mai puțin de perioadele de timp în care scriitorii au trăit (deși, firește, nu le putem elimina din discuție) și mai mult de identificarea unor paradigme diferite și de predominanța unora dintre ele, în condițiile unei succesiuni dificile, cu suprapuneri multiple. Punctul esențial (și care îngroapă definitiv viziunea biologistă asupra conceptului de generație) constă în aceea că, nefiind "naturală", ștafeta generațiilor literare implică omologarea critică, fie
[Corola-publishinghouse/Science/1454_a_2752]
-
istoriei literare, a cărei "realitate" este produsul unor concepte. Cum ar fi chiar cel de generație literară: istoricii literari nu mai caută generații reale în intervale obiective de timp, ci determină aceste intervale prin aplicarea conceptului lor de generație ca paradigmă dominantă"28. În perioada postbelică, ideea de generație s-a dezvoltat și prin tratarea separată a patru tipuri de literaturi: oportunistă, subversivă, disidentă, evazionistă. Literatura oportunistă este literatura de partid, conformă dogmelor propagandistice, reprezentată prin M. Beniuc, Adrian Păunescu, Corneliu
[Corola-publishinghouse/Science/1454_a_2752]
-
intervine, atunci când lipsesc cuvintele potrivite, care să aibă capacitatea de a transpune ad litteram, imagini născute în minte și în suflet. Astfel că afirmația aceleiași autoare: "Nu imaginile îmi lipsesc, îmi lipsesc cuvintele"33 devine vocea unei Generații, a unei paradigme, și nicidecum doar a unui individ. Regăsim, aici, crezul întregii estetici neomoderniste, impuse de Nichita Stănescu, care, din disperarea de a nu găsi cuvintele potrivite, în cele deja existente, inventează jocul necuvintelor ("Prima literă a oricărui cuvânt se află în
[Corola-publishinghouse/Science/1454_a_2752]