5,205 matches
-
mai pitorești și incredibile poziții de înfocați consumatori de agheasmă. Dormeau liniștiți și nepăsători față de grija zilei de mâine. N-aveau probleme. Cu gâturile groase, cu venele umflate, strangulate de cravatele cu puchinele roșii, cu fălcile și obrajii durdulii, cu pleoapele închise și înecate în straturile de grăsime, așa cum arătau acolo jos, trântiți și tolăniți unii peste alții, aduceau foarte mult cu ființele cărora Iisus le-a permis să se arunce în mare de pe o trambulină naturală și asupra cărora planează
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1573_a_2871]
-
în vânt Zile lungi de vară. Soarele spre asfințit Și-a urmat cărarea Zi de zi l-au troienit Vremea și uitarea" (G. Topîrceanu) Stând pe scăunelul de vânătoare sub vișinul preferat, în poziția "Gânditorului de la Hamangia", și-a închis pleoapele ostenite, lăsând să-i cadă o lacrimă târzie asemenea unei picături de agheasmă purificatoare pe trecutul său, care, asemenea cu al fiecărui om, nu a fost ferit de păcate. Amin. Era noapte și o liniște deplină. Întreaga natură își făcea
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1573_a_2871]
-
a relatat mamei cele întâmplate de așa manieră încât să n-o alarmeze prea tare. Mama însă intrase în alertă și mă sucea în toate părțile, pipăindu-mă și răsucindu-mă ca pe un titirez, deschizându-mi și mai mult pleoapele, forțându-mă să casc gura mare-mare, ca șarpele boa în momentul când își înghite prada supradimensionată, privind cu atenție la gâlcile mele, precum și la celelalte componente ale cavității orale, și în final, pe deplin edificată asupra consecințelor grave produse de
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1573_a_2871]
-
ca și cum acesta ar fi fost copilul ei și nu al mamei: Priviți, doamnă Rozalia, aveți un flăcău frumos și sănătos. Să vă trăiască! La mulți ani! Mama a întredeschis ochii, privind la comoara din mâinile coanei moașe, apoi a închis pleoapele ca și cum ar fi tras cortina asupra celui mai grandios și impresionant spectacol pe care ni-l oferă viața: nașterea și la realizarea căruia nu va mai interpreta niciodată rolul eroinei principale de Mater genesis mamă născătoare. Punct. Cele două prietene
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1573_a_2871]
-
pur și simplu. Nările se lipesc. Nasul cedează primul în bătălia cu frigul de unde și expresia rusească ai nasul verde, cu care îți avertizezi vecinul sau prietenul că este în pericol de a degera. Ochii plâng, iar lacrimile îngheață instantaneu; pleoapele se acoperă cu chiciură. După cinci-șase minute, degetele mâinilor îngheață și ele, indiferent de tipul de mănuși folosite, mai puțin cele din blană de urs alb, cred. Orice extremitate mai puțin protejată a corpului este în pericol. Ultimele îngheață picioarele
Fals jurnal de căpşunar by Mirel Bănică [Corola-publishinghouse/Memoirs/1440_a_2682]
-
de viață la cazinouri, între 12 și 15 mii de fețe... Ce roman zace nescris în ochii acestui domn! Ce agenție de detectivi trăiește acolo, în cutele din jurul gurii sale dezabuzate! Ce serviciu de cadre lucrează zi și noapte între pleoapele acestui chip de lemn imapsibil! Dar până la roman - ca să nu fim livrești -, câtă nevoie am avea fiecare dintre noi de un domn Lemarchand, dimineața, când deschidem ziarele lumii și începem jocul în acel infernal cazinou unde, cum spunea odinioară poetul
Supraviețuirile 6. În jungla unui bloc de gheață by Radu Cosașu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/2292_a_3617]
-
sărit într-un copac pe la strâmtoarea Bering, poate că un banc uriaș de scrumbii vine cumva din Liechtenstein spre Luxembrug, așa cum vin orice idei - pe jos și multe, chiar și sub formă de banc. Nu deschid ochii. Spiritul somnolează odată cu pleoapa. Cineva îmi dă brânci să-mi comunice că un italian a fost arestat mulțumită unei femei goale. Sau chiar de o femeie goală. Nu mă clintesc. Nici măcar caii nu mă pasionează - caii despre care scriu ori de câte ori nu am despre ce
Supraviețuirile 6. În jungla unui bloc de gheață by Radu Cosașu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/2292_a_3617]
-
în orientarea sa decisă spre transformarea societății și a omului în consens cu tabla de valori a societății noastre.“ („Omul și umanismul revoluționar în concepția tovarășului Nicolae Ceaușescu“, Familia, ianuarie 1989) PLEȘA Ion Trif „De salopetă atârnă ziua de muncă, pleoapele istoriei în jos nu se lasă. Dunării nimeni de pe hartă nu-i poate da brâncă, unde-i partidul suntem acasă.“ („Partid“, Scînteia, 21 august 1982) POP Grigore Traian, publicist „Realismul - iată noua dimensiune pe care tovarășul Nicolae Ceaușescu a imprimat
Antologia rușinii dupã Virgil Ierunca by ed.: Nicolae Merișanu, Dan Taloș () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1362_a_2727]
-
veșnicim în frescă sau în lut, Ne vrem icoane sau ne vrem ulcioare; Orice sfârșit ni-e clipă de-nceput Și orice asfințit ni-e răsărit de soare. Ni-e chiotul în horă un hultan, Iar plânsul îl ascundem sub pleoape; Și înfruntăm napraznic uragan, Știind că Ștefan Vodă e pe-aproape. E Dulcea Bucovina copilă din Carpați Cu iia zdrentuita-n toiul verii, Mereu jelita de stejarii-frati Pentru zălogul dat pe la imperii. E Dulcea Bucovina potirul de cobalt În care
PESTE VREMI…ISTORIA UNEI GENERATII – PROMOTIA 1952 – by George L. Ostafi () [Corola-publishinghouse/Memoirs/91807_a_93269]
-
fiecare dintre cei prezenți își rostuia gândurile și trăirile sufletești așa cum dorea. După puține clipe, inginerul electronist - scotocitorul de amintiri - a evocat o întâmplare cu mare încărcătură emoțională care îl urmărește și astăzi, spune el. Cu privirile abia strecurate printre pleoapele întredeschise, încercând să străpungă zăgazurile anilor care s-au scurs de atunci, cu glas unduios ce trăda tristețe și regrete, ne-a împărtșit-o și nouă... În ultimul lui stagiu de „expulzare” la țară (după absolvirea clasei a II-a primară
Ediţia a II-a revizuită şi îmbogăţită. In: CHEMAREA AMINTIRILOR by Vasile Fetescu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/504_a_769]
-
tristețe, cu sufletul răvășit și îndurerat, i am scris prietenului meu un poem din care reproduc un fragment: ...Acum, Când ai plecat să scrii pentru îngeri, acolo, în împărăția drepților, Colegul și prietenul tău, Vasile Fetescu, cu o lacrimă între pleoape, îți mărturisește că îi lipsești, Mult! Dispariția poetului Mihai Munteanu înseamnă o mare pierdere pentru cultura și creația literară botoșăneană. Poveri Mai sunt încă zile frumoase de miez de toamnă, cu lumina soarelui gălbuie și blândă, cu nopți răcoroase și
Ediţia a II-a revizuită şi îmbogăţită. In: CHEMAREA AMINTIRILOR by Vasile Fetescu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/504_a_769]
-
-mi amintesc destul de bine. Solitudinea era o condițiune rară, în mediul în care mă găseam. Ea se realiza mai ales în umbra și tăcerea dormitorului din momentul în care-mi întindeam capul în așternutul proaspăt și până ce somnul îmi închidea pleoapele. Stăteam "cu obrajii lipiți de fragedul obraz al pernei, care seamănă așa de bine cu obrajii copilăriei", cum spune Proust, și până să pornesc pe puntea de aur a visului, luam în stăpânire lumea mea, lumea creată de imaginația mea
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1539_a_2837]
-
Peisajul pe care îl urmăream devenea tot mai întunecat. Eram atât de concentrat la tot ce mai puteam urmări prin geamul vagonului. În întunericul de afară, nu miam dat seama că am rămas singurul călător treaz din compartiment. Dar încet-încet, pleoapele au devenit grele ca plumbul și am adormit. Spre dimineață, în zori, am ajuns la București. Îmi amintesc intrarea în Gara de Nord. La plecare din București, am văzut Gara Basarabi și Gara Băneasa. Cum m-am trezit din somn, am început
Povestiri din spatele simezelor by Mihai Dascălu, Gustav Ioan Hlinka () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1778_a_3166]
-
destin. Sa surîd? Știu prea bine că acesta e un subterfugiu vulnerabil. Și dacă pe zei i-am stîrnit prin cuvinte, nu Înseamnă că propriile noastre cuvinte ne omoară. Prefer să stau cu ochii deschiși În soarele care-mi strivește pleoapele. Căci știu, de asemenea, că toate trădările s-au plătit pînă la urmă prin singurătate și frică. Scepticismul profesat Îmi amintește acel club al Hedoniștilor Osteniți de care pomenea Oscar Wilde, purtînd roze fanate la butonieră și avînd cultul lui
Mitologii subiective by Octavian Paler () [Corola-publishinghouse/Memoirs/2102_a_3427]
-
aceeași care a ieșit fericită din valuri sub privirile uimite ale anticilor. Și poate e momentul să-i dam dreptate lui Bacon. Adevărații „antici”, scria el, sîntem noi, În timp ce epoca pe nedrept numită „antichitate” este În realitate tinerețea lumii. Deschizînd pleoapele, zeița a căpătat ochi omenești care au văzut și alte lucruri, În afara mării. Renașterea sărbătorește din nou, ca și cultura greacă, biruința lui Oedip asupra sfinxului, dar ea știe sfîrșitul poveștii. Paris Lăudîndu-i frumusețea, legenda nu mai găsește altceva să
Mitologii subiective by Octavian Paler () [Corola-publishinghouse/Memoirs/2102_a_3427]
-
Privirea ei preface, ca și timpul, totul În piatră și nisip; În deșert. Și cu cît se uită mai dezolată În jur, cu atît lumea e mai pustie. Dacă o floare răsare În vreme ce ea doarme, e de ajuns să deschidă pleoapele și floarea va fi pietrificată. Meduza nu va vedea niciodată o floare adevărată, ci numai forma ei de piatră; după ce a devenit singurătate. Ea ucide lumea privind-o. Înainte de a o Îmbrățișa, o sugrumă. Și apoi cu oroare constată că
Mitologii subiective by Octavian Paler () [Corola-publishinghouse/Memoirs/2102_a_3427]
-
de mînie și de disperare, ea i-a dat foc tăciunelui, lăsîndu-l să se mistuie. Și mie, de cîte ori mă trezesc, mi se pare că un tăciune se reaprinde, mistuindu-se. Ar trebui să murmur fericit simțind lumina apăsîndu-mi pleoapele: cît de frumoase sînt toate În jurul meu! Dar În loc să mă mîngîie, lumina mă strînge de gît ca o gheară albă, aducîndu-mi aminte că Îmbătrîitesc și voi muri. În schimb, zeița mea mută nu mă Întreabă nimic și nu-mi amintește
Mitologii subiective by Octavian Paler () [Corola-publishinghouse/Memoirs/2102_a_3427]
-
o lumină primejdioasă, unde nu mai are sens să pui mii de Întrebări mîinii care se Întinde spre bucuriile vieții, e de ajuns să te Întorci cu ochii Închiși spre soare, să-ți simți obrazul cotropit de o febră ușoară, pleoapele Înroșite și să asculți murmurul mării ca pe un cîntec Îndepărtat; În Hiperboreea cresc aceleași ierburi calde ca și În Elada, dar ele nu decad și nu putrezesc; arbori Înalți și luminoși foșnesc În afara timpului și dacă un hiperboreean ar
Mitologii subiective by Octavian Paler () [Corola-publishinghouse/Memoirs/2102_a_3427]
-
poate prevesti viitorul? ,, Câte spații neștiute ai de străbătut, câte întorsături are viața, de câte ori aceasta te poate ridica și coborî, câte cărări trebuie să străbați ca să ajungi la drumul mare?”, se întreba ea ascunzându-și ochii triști și negri sub pleoape. Dacă i-ar fi păsat câtuși de puțin de ea, nu s-ar fi comportat așa. Răutatea lui față de femei era evidentă și dovedită. De ce-l supăra oare această evidență? Cine ar putea ști mai bine decât ea? Aici e
Ultima zvâcnire by Ica Grasu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/91717_a_93177]
-
masă alăturată Alin observă un chip atât de frumos încât scăpă un oftat de uimire și duse mâna la inimă zicând: - Oh, Dumnezeule! Cât de frumoasă este! Era ca și când ar fi văzut pentru prima oară o zeitate. Închise câteva secunde pleoapele, suspinând ușor. Prezența ei era ca o stea strălucitoare în inima sa care lucea din ce în ce mai tare. La rândul ei, Nicole îl observă și ca un făcut murmură și ea zicând: - Dumnezeule! N-am mai văzut un bărbat atât de chipeș
Ultima zvâcnire by Ica Grasu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/91717_a_93177]
-
deschis BEst-ul) și onoarea de a deschide Festivalul de la Cannes (cu Bărbierul din Siberia, 1998, poate cel mai prost film al său)... Ceea ce-mi aduce aminte de un detaliu : începe Festivalul de la Cannes ! Cele două bătăi de pleoapă ale modernității Cinematograful românesc a fost întotdeauna contemporan, dar modern nu a fost decât începând cu 1965 ; și nici după aceea tot timpul... Contemporan atunci când, în 1912 (anul naufragiului Titanicului, ca fapt divers !), îndrăznea să facă pasul spre lungmetraj cu
4 decenii, 3 ani și 2 luni cu filmul românesc by Alex. Leo Șerban () [Corola-publishinghouse/Memoirs/806_a_1825]
-
Europa Liberă ............................................... ...... 286 O naștere și două înmormântări .......................................... 289 Comisarul se-ntoarce încet. To survive, be kind fwd ............................................... ........... 292 Addenda Dicționarul (cărămida) lui Caranfil ...................................... 297 A scrie filme ............................................... ............................. 302 Cu Pintilie ............................................... ................................. 306 Pagini de jurnal ............................................... ........................ 309 Cele două bătăi de pleoapă ale modernității ...................... 342 </contens>
4 decenii, 3 ani și 2 luni cu filmul românesc by Alex. Leo Șerban () [Corola-publishinghouse/Memoirs/806_a_1825]
-
Nu știu, doamnă, repet eu invariabil. Degetele mele i se plimbă prin păr, desfăcîndu-i buclele. Buzele i-au rămas întredeschise, gata să surîdă din nou, iar ochii, obosiți de privit în tavan, i se închid cu o mișcare lentă a pleoapelor, împreunînd genele răsfrînte. "Parcă-i o păpușă! mă înfior eu, privind-o. De ce să...?!..." "La dracu!... Trebuie să fac ce mi-am propus! M-am săturat să fiu corect și principial!... Trebuie să-mi spăl într-un fel palmele primite
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1531_a_2829]
-
ochii; doar colțul gurii i s-a strîns într-un surîs trist, amar. Apoi, ca prin vis, ochii ei se deschid, mă privesc o clipă, goi de orice expresie, după care se închid la loc, prin aceeași mișcare obosită a pleoapelor, împodobite cu gene de păpușă. Mă plec încet, s-o sărut, cuprinzîndu-i ușor buzele într-ale mele. Un fior, ca o tresărire, străbate trupul Cristinei. Are buze umede și moi. Le simt cum se deschid încet, apoi încearcă să se
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1531_a_2829]
-
cât de tare mi s-a deșirat rochia. — Bex, aud o voce lângă mine. Mă uit de unde vine și o văd pe Suze privindu-mă intens. E atât de aproape încât îi văd fiecare particulă de sclipici din fardul de pleoape. Vreau să te întreb ceva. Nu vrei cu adevărat să aștepți zece ani până te măriți, nu? — Păi... nu, recunosc. Nu chiar. Și ești convinsă că Luke e alesul, nu? Spune-mi sincer. Rămâne între noi. Se lasă o pauză
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2037_a_3362]