5,217 matches
-
nu și pentru persoane, se credea că acesta se referă la un obiect de cult, atestat de altfel destul de frecvent în Biblie; un studiu recent (Xella 1995) a demonstrat însă că în alte limbi semitice occidentale există exemple în care pronumele personale posesive sunt atașate ca sufix numelor de divinități, astfel că acest lucru este posibil și în acest caz. b) Un alt text, din păcate fragmentar, a fost descoperit însă în tradiția religioasă cananeană nativă: „Și după calea lui ’ēl
Israel în timpurile biblice : instituții, sărbători, ceremonii, ritualuri by Alberto Soggin () [Corola-publishinghouse/Science/100992_a_102284]
-
pentru a caracteriza această epocă a personalității cu reflecție (capacitate de reflecție n. C.) și a personalității cu gândire"190. Dovada valabilității acestor afirmații este sprijinită de P. Janet prin cercetarea întârziaților și subdezvoltaților mintali. Unii dintre aceștia nu folosesc pronumele personal "eu", ceea ce dovedește, după autor, faptul că personalitatea lor nu a ajuns la nivelul de dezvoltare pe care îl cere eul. De asemenea, poate fi urmărită evoluția psihică a copilului și se va constata că acesta va spune "eu
Filosofia umanului: personalism energetic şi antropologie kantiană by Viorel Cernica [Corola-publishinghouse/Science/1444_a_2686]
-
multe planuri; (!!) un rol important în aceasta au: 1. categoriile gramaticale ale verbului Ț moduri, timpuri (de regulă, o formă de trecut); (!!) timpul prezent fiind utilizat, mai ales, în scrierile epistolare, în narațiunea cu caracter memorialistic sau fals memorialistic; 2. pronumele (de obicei, pers. a III-a) (!!) narațiune inversă: acțiunile unui personaj sunt relatate de alt personaj, în cadrul unui dialog (sau al unui monolog); - narațiunea se desfășoară în timp și în spațiu (deci este, în egală măsură, o modalitate temporalo - spațială
Noțiuni de teorie literară pentru gimnaziu by Doina Munteanu () [Corola-publishinghouse/Science/91833_a_93194]
-
determină în conștiința cititorului înalte sentimente de dragoste și prețuire; - autorul are o anumită atitudine față de noțiunea evocată, preamărită (om, eveniment, etc.); - folosește un ton solemn; - dă glas unor tulburătoare sentimente de atașament și admirație; - predomină adresarea directă, prin folosirea pronumelor de persoana a II-a singular, a formelor verbale corespunzătoare; - uneori, chiar titlul conține cuvântul „odă, de regulă dezvăluind intenția poetului de a defini liric, subiectivat, noțiunea supusă admirației;modalități artistice: evocarea, invocația artistică, adresarea directă, descrierea, monologul liric, etc.
Noțiuni de teorie literară pentru gimnaziu by Doina Munteanu () [Corola-publishinghouse/Science/91833_a_93194]
-
Goția (1989, pp. 113-114) Tabelul nu include conjuncții și prepoziții ("și", 262 atestări; "de", 112 atestări; "să", 84 atestări; "pre", 69 atestări; "ce", 67 atestări; "cu", 63 atestări etc.), verbe ("fi", 110 atestări; "avea", 81 atestări; "vrea", 60 atestări etc.), pronume ("el", 86 de atestări; "cel", 85 atestări etc) și nici articole ("al", 86 atestări etc.). Sunt expuse în tabel doar cuvintele încărcate cu sens, care revelează structura semantică a Bucoavnei. Cu totul transparentă este saturația teologică a textului, cuvintele fiind
[Corola-publishinghouse/Science/84968_a_85753]
-
nevoilor și cerințelor exigente ale femeilor: „Barbatul pentru ce folos a fost?”363. Esența acestei feminități este de o ferocitate uluitoare, târgoveața devine asemănătoare cu un animal sălbatic, necruțător, urmărind doar pasionalitatea, concupiscența. De multe ori folosește în discursul propriu pronumele personal de persoana întâi (I), marcă nu doar a subiectivității, ci mai ales a dorinței de a impune o notă de autoritate, încredere în sine, certitudine, voință de dominare, afirmarea a părerilor proprii. Autocaracterizările dezvăluie din plin temperamentul femeii: „Eu
La donna angelicata – la donna demonicata în opera lui Giovanni Boccaccio şi a lui Geoffrey Chaucer by Oana Simona Zaharia () [Corola-publishinghouse/Science/1618_a_3093]
-
precizarea referentului se face prin mijloace extralingvistice, cuvântul funcționează ca un ,,deictic" (de exemplu: dacă un elev spune ,, Acela este profesorul meu" și arată cu degetul arătător spre el, conferă termenului acela un referent printr-o procedură extralingvistică). În cazul pronumelor ,,eu", ,,tu" care sunt deictice, nu mai avem nevoie de gesturi. Identificarea referentului unui pronume personal constituie numai un caz particular de deixis. După Mihai Dinu (2004), există și alte manifestări ale deixisului: • deixis spațial: prin folosirea de adverbe (aici
by ALINA MĂRGĂRIŢOIU [Corola-publishinghouse/Science/949_a_2457]
-
un elev spune ,, Acela este profesorul meu" și arată cu degetul arătător spre el, conferă termenului acela un referent printr-o procedură extralingvistică). În cazul pronumelor ,,eu", ,,tu" care sunt deictice, nu mai avem nevoie de gesturi. Identificarea referentului unui pronume personal constituie numai un caz particular de deixis. După Mihai Dinu (2004), există și alte manifestări ale deixisului: • deixis spațial: prin folosirea de adverbe (aici-acolo), pronume demonstrative (acesta-acela) etc.; • deixis temporal: prin apelarea la expresii diverse (astă vară, lunea
by ALINA MĂRGĂRIŢOIU [Corola-publishinghouse/Science/949_a_2457]
-
tu" care sunt deictice, nu mai avem nevoie de gesturi. Identificarea referentului unui pronume personal constituie numai un caz particular de deixis. După Mihai Dinu (2004), există și alte manifestări ale deixisului: • deixis spațial: prin folosirea de adverbe (aici-acolo), pronume demonstrative (acesta-acela) etc.; • deixis temporal: prin apelarea la expresii diverse (astă vară, lunea trecută, după o oră etc.), timpuri verbale, adverbe (acum, atunci, azi, ieri, curând etc.), locuțiuni adverbiale (înainte de, în urmă cu, mai devreme etc.); • deixis social: prin utilizarea
by ALINA MĂRGĂRIŢOIU [Corola-publishinghouse/Science/949_a_2457]
-
astă vară, lunea trecută, după o oră etc.), timpuri verbale, adverbe (acum, atunci, azi, ieri, curând etc.), locuțiuni adverbiale (înainte de, în urmă cu, mai devreme etc.); • deixis social: prin utilizarea unor titluri de adresare în cazul vocativ (stăpâne, șefule, domnule), pronume de politețe (dumneavoastră, dumneata), unele particularități ale folosirii pronumelui personal și al realizării acordului subiectului cu predicatul; • deixis textual: cu ajutorul unor pronume demonstrative ( Acesta ar fi începutul romanului), adverbe și locuțiuni adverbiale de timp și loc (Aici a început povestea
by ALINA MĂRGĂRIŢOIU [Corola-publishinghouse/Science/949_a_2457]
-
verbale, adverbe (acum, atunci, azi, ieri, curând etc.), locuțiuni adverbiale (înainte de, în urmă cu, mai devreme etc.); • deixis social: prin utilizarea unor titluri de adresare în cazul vocativ (stăpâne, șefule, domnule), pronume de politețe (dumneavoastră, dumneata), unele particularități ale folosirii pronumelui personal și al realizării acordului subiectului cu predicatul; • deixis textual: cu ajutorul unor pronume demonstrative ( Acesta ar fi începutul romanului), adverbe și locuțiuni adverbiale de timp și loc (Aici a început povestea), adverbe de mod (Așa a început povestea); • deixis personal
by ALINA MĂRGĂRIŢOIU [Corola-publishinghouse/Science/949_a_2457]
-
cu, mai devreme etc.); • deixis social: prin utilizarea unor titluri de adresare în cazul vocativ (stăpâne, șefule, domnule), pronume de politețe (dumneavoastră, dumneata), unele particularități ale folosirii pronumelui personal și al realizării acordului subiectului cu predicatul; • deixis textual: cu ajutorul unor pronume demonstrative ( Acesta ar fi începutul romanului), adverbe și locuțiuni adverbiale de timp și loc (Aici a început povestea), adverbe de mod (Așa a început povestea); • deixis personal: vocative și interjecții (măi, bre), substantive proprii sau comune în cazul vocativ 94
by ALINA MĂRGĂRIŢOIU [Corola-publishinghouse/Science/949_a_2457]
-
pentru a se gândi la fiecare frază, înainte de a o așterne pe hârtie. Punctul comun al celor două lucrări o reprezintă formula de adresare, scriitorii preferând să se prezinte ca fiind în centrul acțiunii, folosind persoana întâia singular. Repetarea acestui pronume personal, atât la Du Bois, cât și la La Porte, oferă senzația unui aport de informații concrete, reale. în ciuda utilizării excesive a persoanei întâia, cei doi nu se implică emoțional, evitând cu abilitate să-și exprime punctul de vedere. Marie
SOCIETATEA EUROPEANĂ ÎN MEMORIILE APOCRIFE DIN „MARELE SECOL” by Andreea-Irina Chirculescu [Corola-publishinghouse/Science/695_a_1457]
-
id=”93”>Ibid., p. 5referință </ref>. Autorii disting două categorii de cuvinte ale lexiconului, după cum acestea sunt folosite pentru a construi expresii mai mult sau mai puțin contextuale. În categoria celor dependente de context se regăsesc cuvintele cu funcție deictică: pronumele, verbele, adverbele și interjecțiile; din cealaltă categorie, a non-deicticelor, fac parte substantivele, adjectivele, prepozițiile și articolele care formează, din perspectivă logică, predicatele. Gradul de contextualitate este influențat și de elemente non lingvistice: 1. Situația pare a fi cel mai important
Context şi semnificaţie. Abordare semio-pragmatică by Mircea D. Horubeţ () [Corola-publishinghouse/Science/675_a_1253]
-
În casă În acel moment. O asemenea formă logică nu-l poate ajuta pe interpret să producă concluzii pertinente privind gândul care se dorește a fi vehiculat prin enunț. Forma logică conține unități lingvistice care, fie nu au conținut semantic: pronumele nehotărât cineva, demonstrativul ăsta, fie sunt ambigue, polisemantice - verbul a Întoarce. O asemenea formă logică trebuie explicitată, Îmbogățită pe baza contextului construit de către interpret. Producătorul enunțului (cineva) a fost identificat cu ușurință cu ajutorul ipotezelor furnizate de contextul fizic imediat; pentru
Context şi semnificaţie. Abordare semio-pragmatică by Mircea D. Horubeţ () [Corola-publishinghouse/Science/675_a_1253]
-
și Cătălin Cioabă, Humanitas, București Heidegger, M. (1995): Being and Time, translated by John Macquarrie & Edward Robinson, Oxford, Blackwell Hermeneutics, plato.stanford.edu/entries/hermeneutics/ Hoarță-Cărăușu, L. (2005): Corpus de limbă română vorbită actuală, Cermi, Iași Hoarță-Cărăușu, L. (2005): Pragmatica pronumelui, Cermi, Iași Holtorf, C., “Gadamer’s Hermeneutics”, https://tspace.library.utoronto.ca/citd/holt orf/ 3.10.html Hull, M. (2000): “Hermeneutics Begins at Home: On Retrieving the Reader in Biblical Interpretation”, www.salvationhistory.com/mission/staff/ Hull Hermeneutics Home.pdf Jaszczolt
Context şi semnificaţie. Abordare semio-pragmatică by Mircea D. Horubeţ () [Corola-publishinghouse/Science/675_a_1253]
-
psihanaliză, psihoterapie, psihiatrie etc.; - grupul ft, trecut În fondul pasiv al limbii, odată cu unele cuvinte vechi care Îl conțineau (ftorilogofăt), reapare În neologisme precum: ftalat, ftaleină, ftalic, ftiriază, ftizic, ftizie, ftiziolog, ftiziologie etc. 2.2. Nivelul morfematic - frecvența substantivelor și pronumelor nepersonale, ca urmare a predominării funcției referențiale; - frecvența substantivelor proprii, a substantivelor abstracte (mai ales În filosofie); - lipsa interjecțiilor, care pot apărea doar În varianta didactică a stilului științific; - predominarea persoanei a III-a. Persoana I se folosește doar ca
[Corola-publishinghouse/Science/2315_a_3640]
-
diminutive 158-175; sensurile și nuanțele semantice exprimate de sufixele diminutivale 158-166 (depreciative 159-160, 166; dezmierdătoare 160-163; ironice 163-166); sufixe diminutivale cu valoare augmentativă 166-169; cazuri speciale de diminutive (la substantive) 170-171; alte părți de vorbire Întrebuințate sub formă diminutivală 171-175 (pronume 171-172; adjective 172-173; diverse 173-175). Un alt exemplu din aceeași lucrare: „sintaxa: sintaxa afectivă (= stilistica) 20; sintaxa În raporturile ei cu stilistica 19, 20 și ca izvor de fenomene stilistice 19; construcții sintactice 19”. 4. Locul indicelui În sumarul unei
[Corola-publishinghouse/Science/2315_a_3640]
-
relaxa, căzând în extrema opusă. El devine infinit mai iubitor", ne asigură Osho (2003, p. 36). 40 "O furie sănătoasă scrie I. Filliozat (2006b) nu presupune să-i judecăm pe alții. Ea se exprimă pornind de la noi, folosind mai degrabă pronumele "eu" în locul acuzației "tu ești..."". 41 Oricât ar părea de surprinzător, la prima vedere, mânia nu are numai funcții destructive, tensionale, conflictuale, ci și unele funcții pozitive. Fără a se înțelege că pledăm pentru contexte caracterizate prin mânie și pentru
by Gabriel Albu [Corola-publishinghouse/Science/1037_a_2545]
-
în cea didactică/educațională, mesajul/discursul optim implică: (a) redundanțe motivate (repetăm, de exemplu, cuvintele-cheie ale mesajului: cuvinte care punctează un anumit reper "mâine va fi întâlnirea... mâine, joi" sau concepte care vor constitui baza dezvoltării ulterioare a mesajului științific: "pronumele ține locul unui nume; pro-nume = în loc de nume..."); (b) acumulări în planul informației (vezi, de exemplu, în comunicarea curentă, debutul prin salut și dezvoltarea ulterioară a discuției, despre cele întâmplate pe parcursul zilei, despre planurile pentru săptămâna în curs etc.; sau în
Comunicare: discurs, teatru. Delimitări teoretice şi deschideri aplicative by Angelica Hobjilă [Corola-publishinghouse/Science/921_a_2429]
-
răspuns", "invitație accept", "scuze acceptare a acestora", "evaluare acord/dezacord" etc. (Rymes, 2008, p. 55); * "vorbirea exploratorie" (McVittie, 2004, p. 502); * tehnici de "construire a identității de rol" (Cohen, 2008, p. 84), de raportare a locutorului la ceilalți prin folosirea pronumelor, a mimicii, prin trimiteri către opiniile, credințele celorlalți etc.; * tehnici NLP27 care-și subsumează, de exemplu, "predicate" (cuvinte/expresii) corespunzătoare canalelor senzoriale 28 (cf. Popescu, 1998, pp. 58; Iordănescu, 2006, pp. 46-47; Cameron, 2006, pp. 65-70 etc.): predicate vizuale (a
Comunicare: discurs, teatru. Delimitări teoretice şi deschideri aplicative by Angelica Hobjilă [Corola-publishinghouse/Science/921_a_2429]
-
per-mite aprofundarea și specificarea. Printr-o analiză lexicologică, putem număra cuvintele pronunțate de fiecare interlocutor, viteza pronunției, procentul de timp consacrat fiecărui subiect (siguranță, șomaj, Europa, impozite etc.), bogăția vocabularului fiecărui participant la dezbatere, de câte ori și-a întrerupt adversarul, utilizarea pronumelui personal (eu, mie), imperativele (trebuie, este necesar), nuanțele (cred, se poate...). Toți acești indicatori sunt prețioși, deoarece conferă relief valorilor și contravalorilor interlocutorilor aflați în centrul analizei: frecvența cu care sunt invocate, asocierile sau "intensitatea" lor (utilizându-se o scară
by Rudolf Rezsohazy [Corola-publishinghouse/Science/1070_a_2578]
-
puterea de sugestie a onomasticii caragialiene, relația dintre nume și caracter, ba chiar și unele întâmplări nelipsite de simțul realității. Criticul îi rezervă și lui Rică Venturiano câteva rânduri de substanțială analiză. Rică Venturiano evocă dezinvoltură (prin nume și prin pronume), juneță, parte aventuroasă (prin pronume) și, prin sonoritatea numelui și a pronumelui, ca și prin combinația lor, e comic (Caragialiana, Șerban Cioculescu, Editura Albatros, București, 2003, p. 174). Rică este un diminutiv de la Andrei. Cel puțin așa reiese dintr-o
Lumea politică pe scena lui I. L. Caragiale by Corina Baraboi () [Corola-publishinghouse/Science/1677_a_3045]
-
caragialiene, relația dintre nume și caracter, ba chiar și unele întâmplări nelipsite de simțul realității. Criticul îi rezervă și lui Rică Venturiano câteva rânduri de substanțială analiză. Rică Venturiano evocă dezinvoltură (prin nume și prin pronume), juneță, parte aventuroasă (prin pronume) și, prin sonoritatea numelui și a pronumelui, ca și prin combinația lor, e comic (Caragialiana, Șerban Cioculescu, Editura Albatros, București, 2003, p. 174). Rică este un diminutiv de la Andrei. Cel puțin așa reiese dintr-o schiță făcută de Caragiale la
Lumea politică pe scena lui I. L. Caragiale by Corina Baraboi () [Corola-publishinghouse/Science/1677_a_3045]
-
chiar și unele întâmplări nelipsite de simțul realității. Criticul îi rezervă și lui Rică Venturiano câteva rânduri de substanțială analiză. Rică Venturiano evocă dezinvoltură (prin nume și prin pronume), juneță, parte aventuroasă (prin pronume) și, prin sonoritatea numelui și a pronumelui, ca și prin combinația lor, e comic (Caragialiana, Șerban Cioculescu, Editura Albatros, București, 2003, p. 174). Rică este un diminutiv de la Andrei. Cel puțin așa reiese dintr-o schiță făcută de Caragiale la Berlin, când după 20-25 de ani decide
Lumea politică pe scena lui I. L. Caragiale by Corina Baraboi () [Corola-publishinghouse/Science/1677_a_3045]