8,125 matches
-
dat și aur, că io tot nu veneam, că n-am răbdare la copilu mic și nici la bătrân n-am răbdare. Și nici nu-mi trebe mie stăpân pe cap. D-apăi să tot stai atâtea ore în ditamai căsoiu pustiu, și obloanele lăsate, și peste tot întuneric, numai candela ce mai arde în camera lu madam Ioaniu. Arde candela ca-ntr un cavou, și tot timpu mai troznește ceva, și să stai cu momâia în fotoliu, lângă tine, care nici
Dimineaţă pierdută by Gabriela Adameșteanu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/598_a_1325]
-
de la intrare nu este nimeni. A avut o halucinație în plină zi sau ce-a fost asta ? Urcă din nou, cu pași înceți și grei, treptele scării de lemn, deschide fără niciun chef ușa budoarului ei, o cameră asurzitor de pustie, care duhnește a păr ars, a aer închis, a parfum și a sânge închegat. Ce cameră urâtă și ce mult mai este până diseară, când au să vină musafirii invitați la cină... Ce devreme, își spune, privind întristată cadranul rotund
Dimineaţă pierdută by Gabriela Adameșteanu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/598_a_1325]
-
cât mai secretele însemnări. Sub coșul ridicat al trăsurii, neferit însă nici de praf, nici de zăpușeală, se vede că el începuse să moțăie. Poate chiar ațipise ? Pentru că acum urechea auzea cu totul altfel liniștea cunoscută a străzii care dormita, pustie, țăcănitul potcoavelor de cal, hurducăturile trăsurii pe pavajul desfundat, zăngănitul obloanelor unei dughene care se grăbea să deschidă. Ba chiar și zvâcnetul apei din stropitoarea cu care, sub prelata dungată, jupânul răcorea trotuarul încins din fața prăvăliei ; ba chiar și plesnetul
Dimineaţă pierdută by Gabriela Adameșteanu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/598_a_1325]
-
noi ? Tu însuți, știind cât de neconformă cu tine poate fi postura de adineaori cu muscalul, furișezi spre curtea Mironescu o privire temătoare. Nimeni - însă... Nimeni, din fericire, și geamurile - toate - astupate pentru siestă. Jaluzelele trase, aleile cu pietriș auriu - pustii, pustiu și chioșcul, și întreaga grădină unde, sub umbra bătrânului nuc, stau risipite fotoliile de răchită. Nemișcate perdelele la fereastra salonului ce dă spre terasa cu clematite unde-și face corespon dența Profesorul, cât despre ușă - aceea, pe câte știi
Dimineaţă pierdută by Gabriela Adameșteanu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/598_a_1325]
-
Tu însuți, știind cât de neconformă cu tine poate fi postura de adineaori cu muscalul, furișezi spre curtea Mironescu o privire temătoare. Nimeni - însă... Nimeni, din fericire, și geamurile - toate - astupate pentru siestă. Jaluzelele trase, aleile cu pietriș auriu - pustii, pustiu și chioșcul, și întreaga grădină unde, sub umbra bătrânului nuc, stau risipite fotoliile de răchită. Nemișcate perdelele la fereastra salonului ce dă spre terasa cu clematite unde-și face corespon dența Profesorul, cât despre ușă - aceea, pe câte știi tu
Dimineaţă pierdută by Gabriela Adameșteanu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/598_a_1325]
-
am vrut totuși să mă las pe panta întrebărilor care ar fi fost, o simt, periculoase, în acest răstimp am plecat de acasă de câteva ori, cu diverse invitații și prilejuri pe care altădată le refuzasem, și, deși orașul este pustiu, întunecat, m-am simțit neașteptat de bine ! J’avais le cœur léger, ba chiar și speranța nedeslușită a unui început (ce mi s-a mai întâmplat s-o trăiesc de câteva ori), luptându-se cu durerea rușinoasă din suflet. Am
Dimineaţă pierdută by Gabriela Adameșteanu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/598_a_1325]
-
Și să te amărăști cu ei să-i crești, să te lași pentru ei pe tine, și când o fi la o adică, să vezi că tot aia e ! Ca Ivona, păi că n-o vezi ? ! Singură-n toată casa pustie, c-afară se face noapte, și-aici troznește toate de zici că, Doamne ferește, umblă strigoii ! Da ea stă și-l așteaptă pe Pramatie cu masa-ntinsă ! He-he-he, mai bine-aș zice că l-a așteptat ! Da pân la urmă tot
Dimineaţă pierdută by Gabriela Adameșteanu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/598_a_1325]
-
bot ! — Bonjurică, dragă Vica ! Vica îți spunea madam Ioaniu, nu ? Parcă te văd cum stăteai cu madam Ioaniu ! — D-apăi, io ! Nu trece zi de la Dumnezeu să n-o pomenesc ! O mână de om, cât ajunsese, da fără ea, parcă-i pustie casa ! Și ce mai zici, ce mai faci, madam Cristide ? Ce mai face domnu Puiu ? — Vezi că te-a pătat cu ruj ! Nu acolo... Mai la dreapta, Vica, mai... — Scuză-mă ! Asta ca să vezi ce prost e rujul de la Niculeasca
Dimineaţă pierdută by Gabriela Adameșteanu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/598_a_1325]
-
trag în piept duhoarea prea bine știută a casei, în care intră și-un iz de cartofi stătuți, și-un iz de lemne depozitate, și-un iz de lături... Ce ciudată e, și-mi las privirea să alunece peste sălița pustie și peste fața întrebătoare, de câine credincios, a Vicăi... — Haidi, stai și-mbucă și tu ceva ! Am, uite, stai să vezi ce-am ! Mâncare de cartofi, care era moartea ta ! Haidi, că-ți pui să mănânci aici, pe colțul biroului
Dimineaţă pierdută by Gabriela Adameșteanu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/598_a_1325]
-
SÎntem În ceea ce se cheamă grînarul țării, dar care acum, În toamna tîrzie, nu e altceva decît o enormă cîmpie moartă. CÎt vezi cu ochii, de jur Împrejur, tristețe. Se face a doua joncțiune și ne aliniem chiar pe șoseaua pustie. În realitate, e un moment somnambulic, Într-o lumină ca de pe altă lume. Un cadru militar ne indică cu niște fanioane un drum lateral care iese din peisaj spre o destinație invizibilă, departe, spre sud. CÎnd coloana de 200 de
1989, roman by Adrian Buz () [Corola-publishinghouse/Imaginative/805_a_1571]
-
nu poate să spună exact ce. Îmi spune că În hotel e foarte frig, ai senzația că e abandonat. Înăuntru e mai frig ca afară. Măcar afară e soare și te mai Încălzești, te mai miști. Iar orașul... orașul e pustiu, pare părăsit. Nu vezi picior de om pe stradă. Ce să-ți spun, singurii doi oameni pe care i-am văzut au fost recepționerul și o femeie de serviciu. Am crezut că se filmează ceva prin zona, dar recepționerul s-
1989, roman by Adrian Buz () [Corola-publishinghouse/Imaginative/805_a_1571]
-
pentru că mai avem În ele vin, deși, dacă la primul colț ne saltă miliția, s-ar putea să aibă și el probleme. SÎntem În centru, ceața ne ascunde, curajul nostru e din ce În ce mai gălăgios. În mod foarte ciudat, toată zona pare pustie, nici măcar obișnuitele patrule de miliție nu se văd. Tipii pleacă, pentru că ei nu au intrare la tipul cu damigeana. Rămînem numai noi, eu, Andi și tipul popular. Ne oprim la un colț de stradă, bem din pahare și ne amintim
1989, roman by Adrian Buz () [Corola-publishinghouse/Imaginative/805_a_1571]
-
trebui să nu mai punem Întrebările astea, să nu mai vorbim atîtă nu știu, nu cred că facem bine ce facem. Mă ridic greoi, spatele mă doare destul de tare, și Îi fac semn să ieșim la o țigară. Culoarul e pustiu, miroase a mîncare de spital și a dezinfectant, de afară vine o lumină moartă - prin fereastră se vede un cer galben, de dimineață de iarnă. Pe cine să Întrebi? Ce să Întrebi? În drum spre locul de fumat din capătul
1989, roman by Adrian Buz () [Corola-publishinghouse/Imaginative/805_a_1571]
-
mai dat una (de data aceasta, avînd În vedere conținutul anunțului pe care l-a făcut, părea să vină de pe altă lume): sinuciderea trădătorului Milea. Două știri care pocnesc, nu fac altceva decît să sporească tensiunea și absurdul. Culoarul e pustiu, realmente pustiu. Singura prezență e muzica populară. Șerpuiește pe sub uși, zbîrnîie În stîlpii și În pereții albi, se scurge din tavan. E pretutindeni, e ca un duh malefic care parcă vine din chiar structura clădirii, din fibra acestei realități, care
1989, roman by Adrian Buz () [Corola-publishinghouse/Imaginative/805_a_1571]
-
una (de data aceasta, avînd În vedere conținutul anunțului pe care l-a făcut, părea să vină de pe altă lume): sinuciderea trădătorului Milea. Două știri care pocnesc, nu fac altceva decît să sporească tensiunea și absurdul. Culoarul e pustiu, realmente pustiu. Singura prezență e muzica populară. Șerpuiește pe sub uși, zbîrnîie În stîlpii și În pereții albi, se scurge din tavan. E pretutindeni, e ca un duh malefic care parcă vine din chiar structura clădirii, din fibra acestei realități, care are aspectul
1989, roman by Adrian Buz () [Corola-publishinghouse/Imaginative/805_a_1571]
-
ăsta e diferit, clar. Pentru că totuși nu pot să facă Sărbătorile fără brad, mama ei se gîndește că ar putea să meargă În piața de lîngă spital să cumpere unul. O ia pe Ana cu ea. Dar cartierul e aproape pustiu. În nici un caz nu ai de unde să cumperi brazi. Puținii oameni care sînt pe stradă aleargă speriați. E prînz și În parcul de lîngă spital sînt parcate mașini militare Înconjurate de soldați. Soldații par prinși Într-un fel de luptă
1989, roman by Adrian Buz () [Corola-publishinghouse/Imaginative/805_a_1571]
-
a explicat tatăl ei cînd l-a Întrebat ce-i aia. Ana privește din fugă spre acești bărbați cu arme, dar nu i se pare că se joacă, par foarte serioși. Se strecoară amîndouă printre mașinile parcate și traversează bulevardul pustiu. Ana simte Îngrijorarea mamei, care merge repede, evitînd zonele deschise. Ajung În piață, unde nu e nimeni. Prăvăliile și dughenele sînt Închise. Trece un cuplu, sînt destul de În vîrstă și par marcați de efort, Ana vede la ei aceeași Îngrijorare
1989, roman by Adrian Buz () [Corola-publishinghouse/Imaginative/805_a_1571]
-
prea se Întîmplă nimic În Caracal, toată lumea e În fața televizorului, orașul Își trăiește Ajunul Crăciunului, Într-o stare de euforie nesperată. Prin fața spitalului trece o stradă, poate fi numită, cu un pic de bunăvoință, bulevard. SÎnt momente În care e pustiu și momente În care trec oameni care se manifestă euforic. Toți trăiesc cu intensitate momentul și cînd ne văd fețele radioase se exprimă zgomotos: Ole-ole, Ceaușescu nu mai e! Pe unele mașini sînt steaguri de pe care au fost decupate Însemnele
1989, roman by Adrian Buz () [Corola-publishinghouse/Imaginative/805_a_1571]
-
pe fotoliile mari de pluș purpuriu ros și prăfuit. De aici se vede mai bine afară. Fereastra cît tot peretele e ca un ecran, un ecran gol, străbătut de zăpadă. Dincolo de fulgii apoși care cad pieziș, cu repeziciune, strălucește strada pustie, În lumina de mercur a becurilor stradale. La ora asta nu mai e program la televizor. RÎd. Vinul scoate din ei amintiri legate de teatru, de turnee, se pare că nu se plictisesc. La 11 noaptea, cineva taie lumina, astfel
1989, roman by Adrian Buz () [Corola-publishinghouse/Imaginative/805_a_1571]
-
care sînt plantat de comandantul gărzii și pînă În clipa În care sînt pescuit tot de el. Dar apoi, deși clima nu se schimbă prea mult, se schimbă ziua și ora, e noapte și eu stau sub o streașină, aleile pustii și umede (odată instalat consemnul, toată unitatea se ascunde În dormitoare și nu mai iese de-acolo pînă la șase dimineața) lucesc deprimant În lumina becurilor cu mercur, regimul de veghe-somn Încă nu m-a năucit prea tare, oricum În
1989, roman by Adrian Buz () [Corola-publishinghouse/Imaginative/805_a_1571]
-
votăm toți pacienții din secție, după care tot alaiul, Împreună cu cutia uriașă, sigilată și ștampilată pe la colțuri, părăsește pavilionul ORL. Același lucru Îl fac și eu, cît se poate de ilegal, pe o ușă de serviciu, parcurgînd În viteză aleile pustii; un zumzet tonic, punctat de acute care vin din diverse radiouri sau din minți un pic Înfierbîntate, se aude din toate clădirile spitalului; dar, altfel, e liniște. Mă duc glonț În salonul lui Rică, unde de asemenea s-a Încheiat
1989, roman by Adrian Buz () [Corola-publishinghouse/Imaginative/805_a_1571]
-
istoriei locale, decât dorința de a renaște și a-și recăpăta farmecul. Terenul care se întindea de cealaltă parte era părăsit, cu excepția câtorva case răzlețe, construite după război. În cea mai mare parte, terenul era impracticabil și fusese botezat „Țara Pustie“. Pe lângă gardurile ruginite care mărgineau drumul, creșteau cele mai urâte bălării; iarba încolțită printre pietrele mobile era fleșcăită și tristă, iar petele strălucitoare care împestrițau dalele pătrate de granit păreau a fi mai curând simptomul unei boli postindustriale. Când George
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1938_a_3263]
-
tăcut. În momentul acela Adam coborî scările de fier în groapa cu aburi. Se opri pe trepte, apa fierbinte ajungându-i până la genunchi, și se uită să vadă și el cine mai e pe acolo. Sperase ca „oala“ să fie pustie. Îl recunoscu pe Eastcote, dar pe Rozanov nu-l văzuse niciodată până atunci. William îi adresă un „Hello!“, însă Adam se întorsese deja cu spatele și urca scara. — Ce bine seamănă Rufus cu taică-su, spuse Rozanov. Ăsta era Rufus
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1938_a_3263]
-
cunoștea pe vechiul George, unde n-ar fi fost împresurat de femei care-și lingeau buzele, gândindu-se că ele îl înțelegeau mai bine decât nevasta lui. Stella ar fi dorit să fie singură cu George, naufragiați pe o insulă pustie, în inima primejdiilor. Simțea sângele ei evreiesc ca pe o sursă de alienare în cadrul societății englezești. Iar alienarea lui George o percepuse, fără să o înțeleagă vreodată, la început ca o virtute, apoi ca un farmec. O fermecase în trecut
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1938_a_3263]
-
minune. Era ca într-un basm, prea frumos ca să fie adevărat. Avusese impresia că un demon sau o zână rea o să vrăjească și o să înțepenească ușa sau poate că avea să se deschidă dezvăluind cine știe ce scenă de groază, o casă pustie sau poate că plină de oameni dușmănoși, tăcuți și apoi se va închide din nou, ireversibil, în urma nefericitului erou. Dar nu se întâmplase nimic din toate astea. Ușa se deschisese. Interiorul întunecat al casei putea fi recunoscut ca fiind cel
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1938_a_3263]