5,132 matches
-
-ti pierzi "pâinea" (menționez doar două: la început de 90 cu prilejul vizitei aceluiași președinte în Chile, colegul șef de misiune neverificând imnul României ce trebuia intonat la sosirea pe aeroport, a mers pe "mâna chiliană", ceea ce a făcut să răsune la poalele Anzilor imnul lui Ceaușescu; la o vizită în aceeași perioadă în Maroc a ministrului român de externe, "garderoba "acestuia a rămas la Otopeni și întrucât imediat după sosirea la Rabat Excelența Sa urma să fie primită de Rege, s-
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1571_a_2869]
-
controlat hainele. M-am Îmbrăcat la loc, am urcat cu liftul și am fost repartizat Într-o celulă. La patru după-amiază am fost Încuiați În celule. Ușile s-au Închis automat de la un comutator, cu un zdrăngănit enorm, care a răsunat prin toată aripa. Efectul codeinei, cît mai era, se ducea. Nasul și ochii au Început să-mi curgă. Transpirația Îmi Îmbiba hainele. Mă lua cu valuri de frig și de căldură, ca și cum o ușă de cuptor s-ar fi tot
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2031_a_3356]
-
vous ferez un point d’honneur de ne pas laisser prendre Bucarest“.](Ibidem.) Vorbe deșarte, nimic nu fac. Noi treceam prin toate chinurile, speram și deznădăjduiam, nu de victoria finală, dar de învingerea vremelnică. Ionel era foarte nenorocit, fiecare lovitură răsuna în el, i se părea că este răspunzător față de fiecare mort, de fiecare rănit. Lumea înnebunise, toți își as cundeau ce aveau mai prețios, îl porneau la Iași și în urmă la Mos cova; asemenea, arhivele, tablourile pinacotecii și ale
Din viaţa familiei Ion C. Brătianu: 1914–1919: cu o anexă de însemnări: 1870–1941 by Sabina Cantacuzino () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1379_a_2882]
-
ai lui la Iași, curajos și în crezător, chiar prea încrezător în privința duratei războiului, dar sigur de viitor. Aceasta era și singura noastră mângâiere în acele tragice zile. Lucram ca la înmormântarea unei ființe iubite. Fiecare bubuit de tun ce răsuna parcă rupea ceva din noi. Ce durere poate fi comparată cu pierderea țării, fie chiar vremelnic? În acest caz, jalea nu e micșorată fiindcă este între toți, ci multiplicată cu a fiecăruia. Nu te mai gândești decât la umilința și
Din viaţa familiei Ion C. Brătianu: 1914–1919: cu o anexă de însemnări: 1870–1941 by Sabina Cantacuzino () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1379_a_2882]
-
Singura mângâiere ce rămăsese doamnei Ghica era de a fi pusă pe un scaun în fața pianului și de a cânta o arie de Mozart sau de Beethoven, cu bietele ei degete slăbite care scoteau din clape un sunet abia perceptibil, răsunând ca dintr-o altă lume. [N am îndrăznit s-o întreb de scăpase portretul făcut de doamna Paini, unde era reprezentată, în picioare, lângă bărbatul ei pe fotoliul lui, în salonul de la Ghergani.]( Ediția a II-a, 1996, p. 38
Din viaţa familiei Ion C. Brătianu: 1914–1919: cu o anexă de însemnări: 1870–1941 by Sabina Cantacuzino () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1379_a_2882]
-
ele sunete adânci și puternice, păreau că plâng de durere și de jale la fiecare bucată ce cădea. Alții aruncau sfărâmăturile din fereastra clopotniței pe drum, lângă camion, și acolo, prăvălindu-se pe pământ, scoteau un alt geamăt înăbușit, care răsuna până în inimile noastre. [Garda noastră se plimba printre sfărâmături, băgând pe furiș din ele în buzunar. Au vândut călugărițelor, mie și Liei multe bucăți. Bucura, femeia de serviciu, care rămăsese cu mine după plecarea Dumitrei, a recunoscut pe un soldat
Din viaţa familiei Ion C. Brătianu: 1914–1919: cu o anexă de însemnări: 1870–1941 by Sabina Cantacuzino () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1379_a_2882]
-
4 lei perechea! Această vizită ne înveseli mult, o interpretam ca o probă a stării lor proaste. Veselia noastră era însă trecătoare, noapte și zi bubuitul tunurilor nu înceta. Pe ce front? ne întrebam când le auzeam tunând în depărtare; răsunau parcă în noi. Ziarele ne umpleau de groază. Germanii, pentru prima oară, au rupt frontul rus. Comunicatul lui Kerenski 147, recunoscând trădarea armatei, revolta soldaților, refuzul lor de a se supune ordinelor ofițerilor și amenințările ce le fac, confirma această
Din viaţa familiei Ion C. Brătianu: 1914–1919: cu o anexă de însemnări: 1870–1941 by Sabina Cantacuzino () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1379_a_2882]
-
În fine, erau așa de inimoși, încât ne-au încântat și am recomandat celui mai de frunte dintre moldoveni, când vor sosi la Iași, să se ducă la Dinu. însuflețirea publicului Știrile bune se succedau și cuvântul rupere de front răsuna plăcut de astă dată la urechile noastre. Germanii nu se mai lăudau decât cu o „retragere neurmărită de francezi“. Slabă consolație, de unde erau plecați pentru a nu se mai opri decât la Paris! Doamna Lydia Philippescu prorocise, cu o lună
Din viaţa familiei Ion C. Brătianu: 1914–1919: cu o anexă de însemnări: 1870–1941 by Sabina Cantacuzino () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1379_a_2882]
-
sculptură pe care o aveam. Îmi găsisem de lucru după placul meu. Mi-am scos trusa de dălți din geantă, împreună cu ciocanul. Am găsit imediat un loc prielnic pentru sculptură, pe terasa din spatele cabanei. Odată cu primele lovituri de ciocan, care răsuna în întreaga cabană, au început să apară, rând pe rând, colegii, curioși să vadă ce fac. Privitorii nu-și puteau da seama ce va ieși din trunchiul pe care îl loveam cu putere și precizie, îndepărtând cu ajutorul dălții bucăți mari
Aventuri în insula naivilor by Mihai DASCĂLU , Gustav Ioan HLINKA , Costel IFTINCHI () [Corola-publishinghouse/Memoirs/316_a_626]
-
de Medicină, unde a fost decan între 1953 și 1966. Într-un articol despre Constantin Strat (în decembrie 2004), succesorul său la catedră, prof. dr. Carol Stanciu, încheia astfel prezentarea maestrului său: "Uneori, în liniștea târzie a nopților de gardă, răsună parcă, dincolo de tăcerea zidurilor groase ale Spiridonului, ecoul pașilor celor care și-au pus întreaga viață în slujba acestei instituții". Medicii, care alcătuiesc, de-a lungul veacurilor, o confrerie universală, o armată de oameni care, robi ai unei filozofii speciale
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1542_a_2840]
-
încărcat tot: cărți, tablouri, icoane și mobilele din bibliotecă, spune Gabriela, fiica lui V. Voiculescu într-un interviu publicat în Lumea magazin nr.4, 1997. — M-am trezit brusc în toiul nopții. În casă domnea o forfotă continuă. Pași grei răsunau pe parchet. Venise Securitatea. Printr o ușă întredeschisă am văzut în hol un bărbat în haină de piele, cu automatul agățat de gât. Prin fereastră se vedea o mașină mică, neagră, oprită în fața porții. Ceva mai la vale, în fața locuinței
Academia bârlădeană și Vasile Voiculescu by Ion N. Oprea () [Corola-publishinghouse/Memoirs/783_a_1506]
-
și la durere, Unde-s doi puterea crește Și dușmanul nu sporește. O! cine ar putea să descrie entuziasmul fără seamăn ce mișca acea sumedenie de oameni care își vânturau căciulele în aer, frământau pământul cu călcăile și cântau, de răsuna văzduhul. Erau valurile poporului cari, întocmai ca un șuvoi ce a rupt stavilile, nu mai întâmpină piedeci. În fața acestei priveliști impunătoare, oamenii poliției rămaseră încremeniți. Unde ar fi îndrăznit ei să ne atace sau măcar să ne zică un cuvânt, căci
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1536_a_2834]
-
spui?... Uiți că aici nu suntem la Moldova. Pleacă că te cârpesc, adause frate-meu, care din cauza boalei lui era mai nervos. Ha-a-a-a! Ia să văd, mă rog, cum ai să mă cârpe-e-ști! În aceeași clipă auzii o zdravănă palmă răsunând pe obrazul birjarului, așa de zdravănă, că i-a căzut pălăria și chitia 86 de pe cap. Atâta mi-a trebuit și mie! Imediat îl lovii și eu cu aceeași furie pe celălalt obraz, încât fața jidanului căpătă o coloare stacoșie
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1536_a_2834]
-
gâceau gândul, știu bine că era dintre acei care se băgau în vizuina ursului cu lumânărică aprinsă în buza puștei. Și ne urcam, mă rog, la deal pe cărări neumblate, prin codri de brazi pe unde nu cred să fi răsunat vreodată lovitura toporului sau trăsnetul puștii, căci pe atunci nu se înmulțise ceata buhnacilor 126 buni numai de speriat vrăbiile. În sfârșit, am ajuns într-un fund de pădure unde trebuia să facem bătaia. În cea mai mare tăcere ne-
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1536_a_2834]
-
eu prăjina înainte și am început să mă leg de Codreanu tocmai pe tema fricei. Da' bine, Codrene, nu ți-ai pus o pelcică la fundul pantalonilor? Eu, pelcică!... Ha! Ha!... răspunse Codreanu trântind un hohot de râs de-au răsunat cele patru colțuri ale codrului. Am cinstea să-ți spun, prietine, că am zărit roșind spinarea unui cogeamite Martin bine blănit, dar când i-a mirosit a Codreanu a scaparat 131 nemernicul, de n-am mai avut vreme să trag
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1536_a_2834]
-
întrebat pe jitarul 142 care ne-a deschis poarta dacă cuconul Manolucă este acasă și, la răspunsul lui că da, am descărcat odată în aer, la comanda lui Vasile, cele cinci puști ale noastre câte cu două țevi, de-au răsunat toate dealurile și am stârnit toți cânii din sat. Manolucă, la auzul acestei salve neașteptate, a ieșit în balcon să vază cine se vestește în mod așa războinic ziua amiaza-mare, căci doar timpurile lui Bujor și ale lui Tunsu erau
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1536_a_2834]
-
entuziasm, cu inima mișcată de priveliștea acestei naturi în sărbătoare, simțeam curgându-mi fierbinte sângele prin vine, simțeam în pieptu-mi marea bucurie a vieței. Cine însă se bucura și se răsfăța mai mult în roua dimineței pe întinsele miriști ce răsunau de cântecul pitpalacului, era Milord sau Milordachi, cum îl dezmierdau copiii, copil nebunatic și el, care alerga, sălta, făcea roți în jurul meu, scormolea 152 fiecare tufă, strănuta, iar alerga, iar făcea roți și tot așa la nesfârșire, de credeai că
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1536_a_2834]
-
acelea care îți dau furnici la picioare și îți răstoarnă căciula pe ceafă, și atunci am încins și noi părechi, părechi, un joc năstrușnic, pe iarba verde, un joc cum nu s-a mai văzut în via lui Șendre, de răsuna pământul sub bătaia călcâilor, de ne venea nouă înșine sufletul la gură. Trageți, măi? Să turbe cățeaua!... strigam noi lăutarilor, aruncând cu pălăriile într-înșii. Dar și ei, mai ales lăutari-boieri, cum îi numeam noi, nu se lăsau mai prejos
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1536_a_2834]
-
rodul muncii noastre proprie. Ce frumoase, ce odihnitoare îmi par aceste odăi astfel împodobite. Nicăiurea nu simt o liniște mai complectă, o mulțămire sufletească mai nețărmurită decât în aceste odăi retrase unde nici un vuiet de afară nu pătrunde, unde au răsunat cele întâi glasuri de veselie ale copiilor mei, unde am îmbătrânit cu condeiul în mână pe vechiul meu jilț ros de lungă ședere, odăi pline de visurile unei vieți întregi. Fiecare colț, fiecare mobilă au fost mărturie la diferite ceasuri
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1536_a_2834]
-
seninul cerului. Era, ca să zic așa, o a doua Margaretă din Faust, încunjurată de aceeași lumină poetică, și iluziunea mea era cu atât mai complectă, cu cât cânta foarte frumos din gură tocmai cântecul Gretchen am Spinnard de Schubert, de răsunau geamurile ferestrelor, de răsunau corzile inimei mele. Într-un cuvânt, era perfectă, mai perfectă decât tot ce văzusem eu în marele univers cuprins între barierele orașului meu natal. Cum era, dar, să n-o iubesc? Se înțelege de la sine că
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1536_a_2834]
-
zic așa, o a doua Margaretă din Faust, încunjurată de aceeași lumină poetică, și iluziunea mea era cu atât mai complectă, cu cât cânta foarte frumos din gură tocmai cântecul Gretchen am Spinnard de Schubert, de răsunau geamurile ferestrelor, de răsunau corzile inimei mele. Într-un cuvânt, era perfectă, mai perfectă decât tot ce văzusem eu în marele univers cuprins între barierele orașului meu natal. Cum era, dar, să n-o iubesc? Se înțelege de la sine că nu o cunoșteam personal
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1536_a_2834]
-
locu-i apăru în tot farmecul ei cealaltă copilă, Maria cu părul ei de aur, cu ochii ei revărsători de lumină, de astă dată mai frumoasă, mai diafană, mai poetică, așa că parcă ea însuflețea întreaga fire încunjurotoare. Iar notele fluierului îmi răsunau în urechi dulci, melancolice, întocmai cum îmi răsunase odinioară aria plângătoare a Margaretei, arie neuitată ce de atâtea ori mi-a dezmierdat auzul prin voacea iubită a Mariei. Apoi, lucru neînțeles, cântecul cela de al o vreme nu mai semana
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1536_a_2834]
-
Maria cu părul ei de aur, cu ochii ei revărsători de lumină, de astă dată mai frumoasă, mai diafană, mai poetică, așa că parcă ea însuflețea întreaga fire încunjurotoare. Iar notele fluierului îmi răsunau în urechi dulci, melancolice, întocmai cum îmi răsunase odinioară aria plângătoare a Margaretei, arie neuitată ce de atâtea ori mi-a dezmierdat auzul prin voacea iubită a Mariei. Apoi, lucru neînțeles, cântecul cela de al o vreme nu mai semana nici cu doina din fluier a păstoriței, nici
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1536_a_2834]
-
compunerea și am făcut pe Ștefan să moară de un plumb 212 leșesc 213 pe câmpiile Basarabiei și pe Maria să dispară ca o dragalașă nălucire lăsând în urmă-i numai un eco al cântecului ei de jale, care parcă răsună și astăzi în raiul Brădățelului, am luat manuscriptul subsuoară și cu multă sfială, cu multă îndoială în inimă, l-am dus la societatea "Junimea", unde am primit botezul de autor. Cum a fost judecat în "Junimea" acest copil, cel întăi
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1536_a_2834]
-
zgârâiem sau murdărim tocurile Încălțărilor. Și totuși, dacă am reveni la aleile de odinioară, doar acoperite cu pietriș, care Îndeplinind un rol ecologic bine definit permite accesul oxigenului În solul de dedesubt și care scrâșnește mai romantic sub pași decât răsună betonul ori asfaltul? “Radiosfera”, 16 septembrie 1996, ora 11, 54 99. Ecologia Între Ea și El Știu un parametru capabil a caracteriza starea mediului În modul cel mai adecvat; deși de multe ori pur calitativ, acel parametru permite luarea În
Pro natura by Cristinel V. Zănoagă () [Corola-publishinghouse/Journalistic/91595_a_93258]