KorAP: Find »[drukola/base=rit & drukola/pos=noun]« with Poliqarp

<1 ...188 189 190 ...223 >

5,555 matches

Corola-publishinghouse/Science/2018_a_3343

parte a activității slujirii unei religii. Chiar dacă noțiunea de religie este extem de vagă (astfel Încât formula „specialiști rituali” ar fi poate mai adecvată), sintagma atrage atenția asupra caracterului ieșit din comun al performanțelor magico-ceremoniale și a specializării prin cunoașterea unor rituri și proceduri magice secrete și prin asumarea unei relații privilegiate cu universul sacru. În modelul turnerian, În familia specialiștilor religiei ar intra șamanii, ghicitorii, vindecătorii, profeții și preoții. Ultimul actor este Însă asociat cu sistemele religioase puternic instituționalizate și cu

[Corola-publishinghouse/Science/2018_a_3343]
cel mai adesea ținuta lor este una aparte, marcată de Însemne specifice congregației (pelerina, tiara, toiagul, toba, amuletele). Adesea sunt Însoțiți de un animal-emblemă (corbul vrăjitorului divin Odin); c) comunitatea lor poate fi organizată ca o societate secretă, bazată pe rituri de inițiere și consacrare și (În tradițiile europene) pe sacrificii sângeroase ( G. Weckman, 1987, vol. XIII, pp. 151-154); d) aceste comunități organizează Întâlniri, care se desfășoară În locuri și În momente neobișnuite, diferite de cele ale ceremoniilor sau sărbătorilor umane

[Corola-publishinghouse/Science/2018_a_3343]
este suficient de convingătoare, deoarece Între ambițiile magiei și realizările ei concrete prăpastia este evidentă - și nu numai pentru cercetătorul occidental, ci și pentru membrii colectivităților respective. În acest sens, reacția unui vraci Zuni Întrebat de etnograf de ce nu declanșează ritul de aducere a ploii Într-un moment de mare secetă este revelatoare: „Numai nebunii fac dansul ploii acum, când sezonul ploilor este Încă departe”. Paradigma „simbolică” pare a oferi un răspuns la această dilemă (de ce cred oamenii În eficiența magiei

[Corola-publishinghouse/Science/2018_a_3343]
pare a oferi un răspuns la această dilemă (de ce cred oamenii În eficiența magiei când multe fapte, eșecuri, infirmă această credință?): magia este o acțiune de tip expresiv, care comunică ceva despre valorile, credințele unei comunități - „În toate aceste cazuri, ritul are funcția de a Întări importanța socială a ceva despre care se crede că are o anumită valoare pentru societatea care performează acel ritual” (J. Beattie, 1996, p. 210). Sau, cu alte cuvinte, magia este mai puțin un mod de

[Corola-publishinghouse/Science/2018_a_3343]
de a face ceva, cât un mod de a gândi ceva, este mai puțin un mod de a experimenta (empiric) eficiența unor substanțe, acțiuni și formule verbale, cât unul de a comunica adeziunea la un anumit sistem de reprezentări simbolice. Riturile magice presupun transformarea miraculoasă a unor obiecte banale sau a unor cuvinte și acte verbale În instrumente de exercitare a unei anumite puteri. Obiectele și formulele magice pot aparține În exclusivitate magicianului (toiagul fermecat, toba șamanului, oasele vindecătorului, pietrele ghicitorului

[Corola-publishinghouse/Science/2018_a_3343]
În magie sunt incantațiile, adică „folosirea unor cuvinte, organizate În mod ritmic, despre care se crede că au putere și care sunt cântate, rostite sau scrise pentru a Îndeplini scopurile propuse” (T.M. Ludwig, 1987, vol. IV, p. 147). Eficiența acestui „rit verbal” variază În funcție de formulele folosite. Unele sunt mai puternice (adică fac apel la forțe mistice mai greu de pus În mișcare, dar extrem de eficiente), altele sunt mai slabe (fac apel la micile duhuri aflate oricând la dispoziția celui care le

[Corola-publishinghouse/Science/2018_a_3343]
extrem de eficiente), altele sunt mai slabe (fac apel la micile duhuri aflate oricând la dispoziția celui care le cheamă, dar având resurse limitate). De asemenea, puterea incantației depinde și de autoritatea magică a celui care o rostește, precum și de puterea riturilor pe care acesta le stăpânește. Puterea cuvântului magic este activată În numeroasele rituri verbale de propițiere, cum ar fi urările cu diferite ocazii festive, urările formalizate din textele Plugușorului sau ale Orațiilor de nuntă, cele cuprinse În colinde sau În

[Corola-publishinghouse/Science/2018_a_3343]
la dispoziția celui care le cheamă, dar având resurse limitate). De asemenea, puterea incantației depinde și de autoritatea magică a celui care o rostește, precum și de puterea riturilor pe care acesta le stăpânește. Puterea cuvântului magic este activată În numeroasele rituri verbale de propițiere, cum ar fi urările cu diferite ocazii festive, urările formalizate din textele Plugușorului sau ale Orațiilor de nuntă, cele cuprinse În colinde sau În cântecele de cunună sau, pe un palier simbolic mai complex, cele implicate În

[Corola-publishinghouse/Science/2018_a_3343]
existentă. ș...ț Este constituit dintr-o formulă fixă sau improvizată, prin care se invocă mânia sau urgia unei divinități asupra unei persoane, a unui obiect sau acțiuni” (I. Evseev, 1997, p. 51). Într-un context strict religios, cele două rituri verbale sunt apanajul exclusiv al divinității. În universul magic, chiar și oamenii, fie cei dotați cu puteri oculte, fie cei aflați Într-o situație-limită (de obicei, În pragul morții), pot efectua aceste acte care consacră sau stigmatizează. Deoarece schimbă statutul

[Corola-publishinghouse/Science/2018_a_3343]
deformarea evidentă a semnificațiilor, dintr-o cultură În alta. În plus, Bruce Kapferer consideră că actele magice au atât rolul de a modifica natura, cât și de a exprima și a comunica anumite aspirații individuale sau de grup: ca și riturile care instituie intervale liminale de negare a ordinii sociale consacrate, actele magice instituie, În practică sau În imaginar, logici sociale alternative, oferind soluții de negare, refuz și, mai ales, schimbare a practicilor și ierarhiilor sociale existente: Acest proces este unul

[Corola-publishinghouse/Science/2018_a_3343]
Meyer, P. Pels, 2003; J. Pearson et alii, 1998), două mi se par a fi procesele prin care magia Își menține „actualitatea”: a) modernizarea ipostazelor sale arhaice; b) arhaizarea unor fenomene moderne. În primul caz este vorba despre reactivarea unor rituri magice pe care modernitatea părea să le fi eliminat. Astfel, divinația reapare În ipostaza horoscoapelor incluse de mass-media În produsele lor, a specialiștilor În ghicit care oferă servicii atât persoanelor, cât și firmelor, a micilor rituri ludice din relațiile interpersonale

[Corola-publishinghouse/Science/2018_a_3343]
vorba despre reactivarea unor rituri magice pe care modernitatea părea să le fi eliminat. Astfel, divinația reapare În ipostaza horoscoapelor incluse de mass-media În produsele lor, a specialiștilor În ghicit care oferă servicii atât persoanelor, cât și firmelor, a micilor rituri ludice din relațiile interpersonale (ghicitul În cafea, În cărți, În palmă etc.). Vindecarea magică este prezentă nu numai În formele popularizate și intens mediatizate de amulete sau alte obiecte care protejează și mențin sănătatea (brățările magnetice, colierul ionizat), ci și

[Corola-publishinghouse/Science/2018_a_3343]
Vindecarea magică este prezentă nu numai În formele popularizate și intens mediatizate de amulete sau alte obiecte care protejează și mențin sănătatea (brățările magnetice, colierul ionizat), ci și În proiecte complexe precum sectele mistice (Templul Soarelui, MISA) ori medicina naturistă. Riturile individuale de atragere a sprijinului unor forțe supranaturale sunt deosebit de frecvente În sport, unde proliferează fetișurile (obiecte legate de o victorie și păstrate ca aducătoare de noroc) și tabuurile (cele mai diverse interdicții legate de consumul alimentar sau sexual ori

[Corola-publishinghouse/Science/2018_a_3343]
obiecte legate de o victorie și păstrate ca aducătoare de noroc) și tabuurile (cele mai diverse interdicții legate de consumul alimentar sau sexual ori de atingerea unor obiecte specifice sportului respectiv). Tehnicile oculte de controlare a universului au ecouri În riturile vrăjitorești sau șamanistice ale mișcărilor cunoscute sub denumirea de „neopăgânism”. În al doilea caz, numeroase voci susțin că instituții și manifestări asociate În mod curent cu modernitatea pun În aplicare mecanisme mentale și proceduri specifice sistemului magic. Două exemple sunt

[Corola-publishinghouse/Science/2018_a_3343]
ale comunicării cu sacrultc "Forme ale comunicării cu sacrul" Una dintre preocupările fundamentale ale oricărei societăți este aceea de a crea și menține un sistem echilibrat de schimburi cu universul puterilor supranaturale. Din această necesitate ar deriva o seamă de rituri de comunicare cu sacrul, care la nivelul manifestărilor simple ar include rugăciunile, iar la cel al manifestărilor complexe, sacrificiile. Între ele s-ar situa ofrandele - acestea dublează promisiunile făcute de cuvinte prin depunerea unor bunuri, dar sunt de o mai

[Corola-publishinghouse/Science/2018_a_3343]
ut des), În care transferul a „ceva” dinspre om spre divinitate funcționează ca un text (comunică ceva) și ca un protocol (obligă partenerii la ceva). Astfel, C. Bell (1997, pp. 108-109), care oferă o sinteză a acestor interpretări, vorbește despre „riturile de schimb și comuniune”, a căror dinamică are la un pol „ofrandele directe” (rugăciuni, ofrande simple) și la celălalt pol „sacrificiul”, rit În care, de obicei, „un animal este omorât, iar o parte din el sau Întregul trup este prezentat

[Corola-publishinghouse/Science/2018_a_3343]
partenerii la ceva). Astfel, C. Bell (1997, pp. 108-109), care oferă o sinteză a acestor interpretări, vorbește despre „riturile de schimb și comuniune”, a căror dinamică are la un pol „ofrandele directe” (rugăciuni, ofrande simple) și la celălalt pol „sacrificiul”, rit În care, de obicei, „un animal este omorât, iar o parte din el sau Întregul trup este prezentat divinităților, ca o ofrandă dată În schimbul a ceea ce zeii vor să dăruiască. Partea rămasă din carne poate să fie consumată Într-un

[Corola-publishinghouse/Science/2018_a_3343]
el sau Întregul trup este prezentat divinităților, ca o ofrandă dată În schimbul a ceea ce zeii vor să dăruiască. Partea rămasă din carne poate să fie consumată Într-un festin comun”. Acest punct de vedere reia, În alți termeni, opoziția dintre riturile de slabă intensitate (rugăciuni, ofrande) și cele de Înaltă intensitate (sacrificiile de comuniune și de expiere) sugerată, Într-un studiu de referință, de J. van Baal (1976). În schimb, A. Child și I. Child (1993, pp. 66-95) consideră ofrandele și

[Corola-publishinghouse/Science/2018_a_3343]
sacrificiile de comuniune și de expiere) sugerată, Într-un studiu de referință, de J. van Baal (1976). În schimb, A. Child și I. Child (1993, pp. 66-95) consideră ofrandele și sacrificiile ca o parte dintr-un sistem mai complex de rituri ale dublei comunicări cu divinitatea: rugăciunile, ofrandele și sacrificiile ar transmite mesaje de la om către figurile sacre, iar divinația, oracolele, visele, transa, viziunile și șamanismul ar reprezenta sisteme rituale de primire a mesajelor emise de puterile supranaturale. Aceste ansambluri rituale

[Corola-publishinghouse/Science/2018_a_3343]
Împart În patronaj religios (daruri pentru finanțarea instituțiilor, persoanelor sau a activităților) și daruri ca expresie spirituală: acum, „darul este un tribut pentru un bine spiritual ulterior” (I. Silber, p. 301), funcționând ca un sistem mixt, care amestecă valori specifice riturilor de propițiere, riturilor de expiere și chiar sacrificiilor. Mutând accentul de la obiectele transmise către semnificațiile implicate de actele rituale, Edmund Leach (1976, pp. 83-85) consideră că sacrificiul funcționează asemenea actelor de comunicare: el nu este un simplu dar, ci un

[Corola-publishinghouse/Science/2018_a_3343]
religios (daruri pentru finanțarea instituțiilor, persoanelor sau a activităților) și daruri ca expresie spirituală: acum, „darul este un tribut pentru un bine spiritual ulterior” (I. Silber, p. 301), funcționând ca un sistem mixt, care amestecă valori specifice riturilor de propițiere, riturilor de expiere și chiar sacrificiilor. Mutând accentul de la obiectele transmise către semnificațiile implicate de actele rituale, Edmund Leach (1976, pp. 83-85) consideră că sacrificiul funcționează asemenea actelor de comunicare: el nu este un simplu dar, ci un simbol al darului

[Corola-publishinghouse/Science/2018_a_3343]
În plus, Leach susține că a pune acest complex numai sub semnul „schimbului”, adică al comunicării văzute doar ca transfer de mesaje, informații și obligații, reprezintă un cadru de interpretare simplificator și rigid. Nu trebuie să uităm că și alte rituri asigură comunicarea cu puterile supranaturale: spre exemplu, inițierile din riturile de trecere, procesiunile religioase, pelerinajele, sesiunile oraculare sau șamanismul au ca scop primirea sau transmiterea unui mesaj către divinități. De fapt, esența ofrandelor și sacrificiilor nu stă În simplul act

[Corola-publishinghouse/Science/2018_a_3343]
sub semnul „schimbului”, adică al comunicării văzute doar ca transfer de mesaje, informații și obligații, reprezintă un cadru de interpretare simplificator și rigid. Nu trebuie să uităm că și alte rituri asigură comunicarea cu puterile supranaturale: spre exemplu, inițierile din riturile de trecere, procesiunile religioase, pelerinajele, sesiunile oraculare sau șamanismul au ca scop primirea sau transmiterea unui mesaj către divinități. De fapt, esența ofrandelor și sacrificiilor nu stă În simplul act al transmiterii unui mesaj, ci În crearea și menținerea unei

[Corola-publishinghouse/Science/2018_a_3343]
reciprocității, o sumă de relații de interdependență, a fost general acceptat pentru manifestările rituale „slabe” (de tipul rugăciunilor sau ofrandelor), dar a născut numeroase dezbateri În ceea ce privește ansamblul ritual al sacrificiului. Rugăciuneatc "Rugăciunea" Pentru foarte mulți autori, rugăciunea nu este un rit, ci mai degrabă o secvență rituală. În plus, ea ar funcționa după logica actului religios - nu reprezintă un comportament ritual, repetat În mod tradițional, În mijlocul și sub presiunea colectivității, ci o formă de manifestare a credinței, deci un act personal

[Corola-publishinghouse/Science/2018_a_3343]
un act sacru) de la cel care o performează către beneficiarul actului religios. Rugăciunea transmite cuvinte (Întărite prin gesturi), nu obiecte, ființe sau acte comunitare. Accentuând această dimensiune, W. Burkert (1996) consideră că rugăciunea se află În directă opoziție cu ansamblul „riturilor de supunere”: dacă acestea scot În evidență micimea, umilința sau vinovăția omului (prin declarații de penitență sau prin acte de autopedepsire), rugăciunile reprezintă o afirmare a superiorității cuiva (căruia i se cere să facă ceea ce performerul rugăciunii consideră că este

[Corola-publishinghouse/Science/2018_a_3343]