4,830 matches
-
uns cu toate alifiile: el a prins gustul surprizei tehniciste. Ori trans-literatura tocmai asta este: o nesfârșită surpriză (tehnocrată), surpriză cu orice preț. Chiar cu prețul poveștii, în final. Ceea ce ar trebui să fie un semnal de alarmă pentru tinerii romancieri. Surprizele tehnicii romanești sunt seducătoare, dar putem oare să ne permitem a uita acele nouăsprezece secole de tradiție a basmului? Observ că iubirea revine timid ca emoție demnă de a fi centrul unei povești, dar unde revine ea? În romanul
by LIDIA VIANU [Corola-publishinghouse/Science/982_a_2490]
-
Ishiguro în ultimul lui trans-roman, Never Let Me Go. Cu el și nu numai cu el narațiunea s-a mutat definitiv din basm în coșmar. Ce mai contează o intrigă bine făcută, un personaj îndrăgostit? Le putem îngădui, susține tacit romancierul, fiindcă noi nu romanțul îl desființăm ci chiar substratul lui. Să nu mai acuzăm intrigile bine făcute, să lăsăm romanul să captiveze și să dea pâine, circ și basm (iubire și promisiunea de viață eternă). Ceea ce ineviatbil o să fie distrus
by LIDIA VIANU [Corola-publishinghouse/Science/982_a_2490]
-
circ și basm (iubire și promisiunea de viață eternă). Ceea ce ineviatbil o să fie distrus este rasa umană. Omul are să fie ras de pe fața pământului. Dintr-o jonglerie cu convențiile povestirii (în Modernism) trans-romanul a alunecat într-un tragism sumbru. Mulți romancieri de la acest început de mileniu au sentimentul că trăiesc sub semnul unei iminente nenororciri planetare. Apocalipsa bântuie trans-romanul. Tragismul e semnul distopiei și e lucru știut că romanul Desperado este în esență distopic. Povara spaimei că nu mai există un
by LIDIA VIANU [Corola-publishinghouse/Science/982_a_2490]
-
autor inventiv și nu poate exista fără un lector bănuitor. Un roman cum ar fi Rămășițele zilei de Ishiguro se joacă de-a baba oarba cu ideea de spririt englez, care se dovedește a fi mai universal decât cred insularii. Romancierul e atât de abil încât ne dăm greu seama încotro bate, ceea ce ne aduce la propia noastră eroare, aceea de a nu fi destul de bănuitori când citim romanul prima oară, fiindcă ne-am obișnuit cu un anume gen de căutare
by LIDIA VIANU [Corola-publishinghouse/Science/982_a_2490]
-
incidentele) în understatement (subînțeles, înțeles insuficient verbalizat). Ceea ce rezulta din mâna autorului modernist trebuia decodat, prelungit, explicitat: clarificarea era, de fapt, o completare a textului (bazat pe preverbal) cu un alt text (critic), în care criticul transpunea în verbal ceea ce romancierul încercase să ascundă de sens, de cuvânt. Modernismul unea eroul cu efortul de a-l pune în cuvinte. Viața devenea limbaj, exprimarea (stilul) era lucrul cel mai important. Autorul Desperado readuce personajul la viață. Doar că, de data aceasta, renunțând
by LIDIA VIANU [Corola-publishinghouse/Science/982_a_2490]
-
cunoscut: este o amintire. Eroul și povestea lui revin, deci, în roman. Romanul Desperado e adesea un jurnal de întâmplări. Autorul picaresc vedea romanul din afara eroului. Autorul Desperado venind cu moștenirea lui modernistă se uită la aventuri dinăuntrul protagonistului. Chiar dacă romancierul nu analizează gândurile personajelor (cum făceau, în detaliu, Joyce sau Woolf), el nu mai poate părăsi interioritatea. Convenția povestirii realiste (Fielding, Dickens, Galsworthy), la fel ca și principiile ei de structurare (tradiția basmului, cronologia), par acum puerile chiar și cititorului
by LIDIA VIANU [Corola-publishinghouse/Science/982_a_2490]
-
pe cuvântul recurent, pe cuvântul-monadă, cuvânt ce se încărca de profunzime psihologică. Autorii Desperado aleg cuvântul banal. E mai greu pentru lectură să detecteze sensul, pentru că stilul Desperado nu este la fel de zgomotos ca stilul modernist. Discreția autorului vine din ezitarea romancierului de a-și dezvălui teza, de a dicta sensul. O ilustrare a acestei afirmații ar putea fi "flecăreala" din Rămășițele zilei de Kazuo Ishiguro. Ea apare pe prima și ultima pagină a romanului, dar e prezentă constant și pe tot
by LIDIA VIANU [Corola-publishinghouse/Science/982_a_2490]
-
lector este ce va aduce viitorul acestui trecut-prezent. Preocuparea romanelor scrise înainte de Fluxul conștiinței era ce va urma, incidentele viitoare. Intriga avea un unic mare atu în mânecă: încheierea. Odată ce romanul se încheia (fericit ori nu), istoria își încheia misiunea, romancierul nu mai avea nimic de demonstrat. Cu toate că Virginia Woolf nu și-a dat seama atunci când l-a acuzat de tradiționalism, John Galsworthy este de fapt un dușman al romanului convențional: el scrie o "saga", ceea ce implică tacit că nu e
by LIDIA VIANU [Corola-publishinghouse/Science/982_a_2490]
-
a autorilor Desperado e critica universitară. A fi autor Desperado n-are nicio legătură cu disperarea. Dacă există totuși ceva comun între cele două noțiuni, atunci aceasta nu poate fi decât nevoia acută, tipic Desperado de a fi ocrotit. Sunt romancieri care anunță că nu vor decât să-l amuze pe lector, sunt poeți care născocesc măști pentru a-l binedispune pe cititor. Și unii și alții speră că cititorul îi va lua în brațe la capătul textului și îi va
by LIDIA VIANU [Corola-publishinghouse/Science/982_a_2490]
-
cum este Ulysses. Eliot a făcut școală. Idiomul lui Eliot atât de hulit la vremea când s-a publicat The Waste Land e acum un fapt comun, un punct de pornire pentru inovațiile poeziei contemporane. Pe când după Joyce și Woolf romancierii au trebuit să dea fuga înapoi la istoria corect narată pentru a-și păstra cititorii, ironia mușcătoare a lui Eliot, bucuria lui de a se opune frumosului, de a șoca prin indecență stau și azi la baza prozei și poeziei
by LIDIA VIANU [Corola-publishinghouse/Science/982_a_2490]
-
a fost furată surpriza lecturii de către cenzură. Eroii comuniști trebuiau să fie oameni de rând care știau drumul drept (comunismul), sau intelectuali care deprindeau filozofia marxist- leninistă de la muncitori/ țărani. Descrierea e oarecum simplistă, totuși, fiindcă, deși rar, câte un romancier foarte bun (cum ar fi Marin Preda) ori poet de excepție (ca Marin Sorescu) reușeau să rupă convenția, să facă cu ochiul lectorului printre rânduri. Orice tânăr putea deveni disident doar visând la occident în mijlocul unei ședințe de partid, un
by LIDIA VIANU [Corola-publishinghouse/Science/982_a_2490]
-
nu spune nimic final. Încheierea Desperado e de obicei o chestiune de limbaj, de vorbe de duh sau suficient de șocante ca să atragă atenția. Un autor ca Peter Ackroyd caută, ca toți ceilalți, rețeta ideală de amestec al procedeelor. Intenția romancierilor, ca și a poeților, este să "amuze" (mulți o afirmă în interviuri), cuvânt prin care ar trebui să înțelegem să uimească, să facă lectorul să capituleze și să accepte opera cu încântare, să anihileze orice rezistență. Hobby-ul autorului este
by LIDIA VIANU [Corola-publishinghouse/Science/982_a_2490]
-
pagină: "această versiune a istoriei e născocită de mine". Trebuie de fapt să te supui voinței pricepute a autorului, care cere comuniune absolută, nimic mai puțin. Te conduce în locul unde tu ești el. Iei parte la un ritual sacru (imaginația romancierului); romanul devine comuniune, ești inclus într-o inteligență creatoare. Lectura lui Ackroyd este o experiență copleșitoare. Cartea începe cu anunțarea unui fapt istoric: în 1711, al nouălea an al domniei Reginei Anne, s-a votat un act al Parlamentului pentru
by LIDIA VIANU [Corola-publishinghouse/Science/982_a_2490]
-
poet ratat, însurat cu Vivien, și au un băiețel, Edward. Philip Slack îi e prieten de cincisprezece ani. Au fost colegi de universitate; Philip este bibliotecar acum. Și Andrew Flint a fost coleg de an cu Charles, și este acum romancier de succes. Timp de șase luni, Charles (altminteri șomer) a fost secretarul lui Harriet Scrope. Philip descoperă că primele romane de Harriet Scrope sunt plagiate după Harrison Bentley, ceea ce ea însăși recunoaște mai încolo, într-un monolog interior pe care
by LIDIA VIANU [Corola-publishinghouse/Science/982_a_2490]
-
apăsător, într-o lume de singurătate și false speranțe. Chatterton e o prelegere despre demascare. Intriga este un șir de falsuri legate între ele. Toate personajele sunt ipocrite, cu excepția lui Vivien și Edward, care alcătuiesc singurul fundal afectiv. Cei doi romancieri sunt ratați, și nici Philip, care e pe punctul de a deveni al treilea, nu oferă prea multe garanții. Toți au câte ceva rușinos de ascuns și, în afara tainei compromițătoare, n-are nimeni prea multe de zis. Cartea pare să fi
by LIDIA VIANU [Corola-publishinghouse/Science/982_a_2490]
-
Acest Platon din viitor vorbește despre Pământ, deci nu poate fi foarte diferit de oamenii știuți de noi. Aflăm doar că e foarte scund în comparație cu semenii lui, cu toții mult mai înalți ca oamenii de azi. E de înălțimea unui copil. Romancierul pare să sugereze aici că Platon a fost făcut să fie unul ca noi, nu ca cei din vremea lui. Auzindu-l cum vorbește de trecut, ne întrebăm mereu dacă limba s-a păstrat (și cu ea, valorile). Limbajul e
by LIDIA VIANU [Corola-publishinghouse/Science/982_a_2490]
-
prezent. E inadaptabil. Exact această inadaptabilitate o resimțim când citim ultima pagină a romanului. Intriga nu contează absolut deloc. Platon e judecat, decide să plece din spațiul natal, vine în lumea noastră (atât aflăm). Adevărata intrigă e de fapt încercarea romancierului de a ne educa în spiritul relativului. E un relativ care trece dincolo de teoria lui Einstein. E un relativ îmbogățit cu o dimensiune sufletească. Întreaga operă a lui Ackroyd e o fereastră deschisă spre mister. Revenind din lumea noastră de
by LIDIA VIANU [Corola-publishinghouse/Science/982_a_2490]
-
viu și trebuie reactualizat mereu, cu durerea vie a victimelor lui. Autorii Desperado sunt extrem de iventivi în construirea suspansului. Romanele lor nu iau viitorul ca o așteptare și nici iubirea ca tipar, dar aceasta nu le face mai puțin atrăgătoare. Romancierul Desperado găsește negreșit un șiretlic să ne aducă cu respirația tăiată la ultima pagină a cărții. Martin Amis contează pe cunoașterea de către noi a istoriei reale. Dacă lectorul habar n-are de al Doilea Război Mondial și lagărele de concentrare
by LIDIA VIANU [Corola-publishinghouse/Science/982_a_2490]
-
persiflantă, mai puțin atras de psihologia sau sofisticarea eroului. Primele două romane, Eating People Is Wrong (1959) și Stepping Westward (1965), persiflează viața universitară și eventualii scriitori invitați de universități, ale căror gafe sunt savuroase. Literatura și universitatea par incompatibile. Romancierul mărturisește: Ca orice romancier comic, iau romanul foarte în serios. E cea mai izbutită formă deschisă, personală, inteligentă și plină de curiozitate. Îl prețuiesc pentru scepticismul, ironia lui și ideea de joc. Toate romanele mele sunt explorări ale comediei de
by LIDIA VIANU [Corola-publishinghouse/Science/982_a_2490]
-
de psihologia sau sofisticarea eroului. Primele două romane, Eating People Is Wrong (1959) și Stepping Westward (1965), persiflează viața universitară și eventualii scriitori invitați de universități, ale căror gafe sunt savuroase. Literatura și universitatea par incompatibile. Romancierul mărturisește: Ca orice romancier comic, iau romanul foarte în serios. E cea mai izbutită formă deschisă, personală, inteligentă și plină de curiozitate. Îl prețuiesc pentru scepticismul, ironia lui și ideea de joc. Toate romanele mele sunt explorări ale comediei de toate felurile... Romanul care
by LIDIA VIANU [Corola-publishinghouse/Science/982_a_2490]
-
agresivă, care nu are nevoie de limbaj limpede, care se dispensează de fapt de comunicare, chiar de textul autorului. Cartea lui Bradbury dovedește cu succes inutilitatea ininteligibilului. Putem uza dar nu trebuie să abuzăm de limbaj. 2.6. Alan Brownjohn: Romancierul alb Poetul Alan Brownjohn este și critic literar și romancier. Primul roman pe care l-a publicat a fost To Clear the River (Curățarea râului), în 1964. Este un roman despre adolescență și o primă iubire tăinuită. Acțiunea se petrece
by LIDIA VIANU [Corola-publishinghouse/Science/982_a_2490]
-
dispensează de fapt de comunicare, chiar de textul autorului. Cartea lui Bradbury dovedește cu succes inutilitatea ininteligibilului. Putem uza dar nu trebuie să abuzăm de limbaj. 2.6. Alan Brownjohn: Romancierul alb Poetul Alan Brownjohn este și critic literar și romancier. Primul roman pe care l-a publicat a fost To Clear the River (Curățarea râului), în 1964. Este un roman despre adolescență și o primă iubire tăinuită. Acțiunea se petrece pe fundalul unei demonstrații de stânga, cu lozinci, manifeste și
by LIDIA VIANU [Corola-publishinghouse/Science/982_a_2490]
-
cei șaisprezece ani ai ei, îl resimte ca pe o "tristețe și o neliniște pe care nu le putea explica" și care îi modelează viața după un tipar neînțeles. Analizele psihologice sunt statice. Lipsește propsețimea reacțiilor, în mare parte fiindcă romancierul evită înduioșările. Propoziții de genul, "Tony simți noutatea, uluitoarea surpriză a chipului ei (aceeași de câte ori se întâlneau)", sau de genul "resimți durerea aproape fizică a iubirii", curg fără conotații speciale, pe când altele capătă concentrație poetică. Acestea din urmă nu sunt
by LIDIA VIANU [Corola-publishinghouse/Science/982_a_2490]
-
părinții, mătușa cu manifeste, toți sunt schițați cu aceeași grabă, ceea ce vrea să spună că autorul nu ne comunică starea de spririt a unor personaje albe ci, mult mai ingenios, resentimentul creatorului la adresa nevoii de compasiune a personajelor tradiționale. Tânărul romancier Brownjohn este un Desperado, prin zgârcenia cu care se implică în text. Există în principal în roman "mânie și frustrare", multă stângăcie, irosire de vreme și idealuri, care sunt în fond false idealuri abia ghicite (dar pe care un est-european
by LIDIA VIANU [Corola-publishinghouse/Science/982_a_2490]
-
implică în text. Există în principal în roman "mânie și frustrare", multă stângăcie, irosire de vreme și idealuri, care sunt în fond false idealuri abia ghicite (dar pe care un est-european le urăște dinainte), o imensă singurătate. Aici duce drumul romancierului Brownjohn: fiecare cu lumea lui. Ne simțim însă direct amenințați atunci când Tony intă în marș și își descrie astfel înrolarea: Te angajaseși, nu mai puteai da înapoi, fiindcă se uita lumea la tine. Te simțeai periculos de vizibil (cu toate că rareori
by LIDIA VIANU [Corola-publishinghouse/Science/982_a_2490]