4,774 matches
-
în sistemul nervos central. Bariera poate deveni permeabilă pentru aceste tipuri de celule în urma infecției provocate de viruși sau bacterii. După ce bariera se reface, de obicei după eliminarea infecției, limfocitele T pot rămâne captive în creier. De obicei, diagnosticul de scleroză multiplă se bazează pe semnele și simptomele acuzate, în combinație cu investigații realizate prin imagistică medicală și analize de laborator. Diagnosticul poate fi dificil de confirmat, în special în primele stadii, deoarece semnele și simptomele pot fi asemănătoare cu cele
Scleroză multiplă () [Corola-website/Science/318480_a_319809]
-
și criteriile Poser prezintă mai degrabă o semnificație istorică. Deși criteriile de mai sus permit stabilirea diagnosticului prin metode neinvazive, unele persoane susțin că unica dovadă incontestabilă este autopsia sau biopsia zonelor în care sunt detectate leziunile tipice produse de scleroza multiplă. Datele clinice pot fi suficiente pentru diagnosticarea SM dacă pacientul a prezentat în trecut episoade de simptomatologie neurologică specifică bolii. La persoanele care se prezintă la medic după un singur episod, sunt necesare teste suplimentare pentru stabilirea diagnosticului. Cele
Scleroză multiplă () [Corola-website/Science/318480_a_319809]
-
aibă un răspuns mai puțin activ la stimularea nervului optic și a nervilor senzitivi din cauza demielinizării acestor traiecte nervoase. Reacțiile creierului pot fi examinate vizual și prin potențialele evocate senzitive. Au fost definite câteva subtipuri sau tipare de evoluție a sclerozei multiple. Aceste subtipuri se bazează pe evoluția anterioară a bolii, în încercarea de a anticipa cursul acesteia. Subtipurile sunt importante nu doar pentru stabilirea prognosticului, ci și în luarea deciziilor de tratament. În 1996, Societatea Națională de Scleroză Multiplă din
Scleroză multiplă () [Corola-website/Science/318480_a_319809]
-
evoluție a sclerozei multiple. Aceste subtipuri se bazează pe evoluția anterioară a bolii, în încercarea de a anticipa cursul acesteia. Subtipurile sunt importante nu doar pentru stabilirea prognosticului, ci și în luarea deciziilor de tratament. În 1996, Societatea Națională de Scleroză Multiplă din Statele Unite a identificat patru forme clinice ale bolii: Forma recurent-remitentă se caracterizează prin atacuri recurente imprevizibile, urmate de luni sau ani de acalmie relativă (remisiune), fără semne clinice noi. Disfuncțiile care apar în timpul atacurilor pot dispărea sau pot
Scleroză multiplă () [Corola-website/Science/318480_a_319809]
-
vechimea bolii. Această evoluție a bolii este valabilă la 80% dintre pacienții cu SM. Dacă disfuncțiile dispar după atacuri, boala este considerată "SM benignă", cu toate că, în timp, pacienții vor atinge un anumit grad de invaliditate. Pe de altă parte, termenul "scleroză multiplă malignă" este folosit pentru a descrie pacienții cu SM care ating un grad ridicat de invaliditate într-o perioadă scurtă de timp. Forma clinică recurent-remitentă debutează de regulă cu un sindrom clinic izolat (SCI). În cazul SCI, pacientul are
Scleroză multiplă () [Corola-website/Science/318480_a_319809]
-
într-o perioadă scurtă de timp. Forma clinică recurent-remitentă debutează de regulă cu un sindrom clinic izolat (SCI). În cazul SCI, pacientul are un atac care indică un episod de demielinizare, dar care nu întrunește criteriile pentru stabilirea diagnosticului de scleroză multiplă. 30-70% dintre pacienții cu SCI dezvoltă ulterior SM. SM secundar progresivă apare la aproximativ 65% dintre pacienții care au prezentat inițial forma recurent-remitentă a bolii și care au suferit o deteriorare neurologică progresivă între atacurile acute, fără perioade clare
Scleroză multiplă () [Corola-website/Science/318480_a_319809]
-
ameliorări ocazionale și nesemnificative. Forma primar progresivă a bolii apare de regulă la o vârstă mai înaintată decât forma recurent-remitentă. Același lucru se întâmplă și în cazul formei secundar progresive care apare de regulă în jurul vârstei de 40 de ani. Scleroza multiplă progresiv-recidivantă apare la pacienții care, de la debutul bolii, prezintă o deteriorare neurologică constantă, însoțită de atacuri suprapuse. Această formă clinică este cel mai puțin frecventă. Au fost identificate și tipuri neobișnuite de SM; printre acestea se numără boala Devic
Scleroză multiplă () [Corola-website/Science/318480_a_319809]
-
multiplă progresiv-recidivantă apare la pacienții care, de la debutul bolii, prezintă o deteriorare neurologică constantă, însoțită de atacuri suprapuse. Această formă clinică este cel mai puțin frecventă. Au fost identificate și tipuri neobișnuite de SM; printre acestea se numără boala Devic, scleroza concentrică Balo, scleroza difuză Schilder și scleroza multiplă Marburg. Se discută încă dacă aceste boli reprezintă variante ale sclerozei multiple sau dacă sunt boli diferite. Scleroza multiplă se manifestă diferit la copii, la care timpul necesar pentru a atinge nivelul
Scleroză multiplă () [Corola-website/Science/318480_a_319809]
-
la pacienții care, de la debutul bolii, prezintă o deteriorare neurologică constantă, însoțită de atacuri suprapuse. Această formă clinică este cel mai puțin frecventă. Au fost identificate și tipuri neobișnuite de SM; printre acestea se numără boala Devic, scleroza concentrică Balo, scleroza difuză Schilder și scleroza multiplă Marburg. Se discută încă dacă aceste boli reprezintă variante ale sclerozei multiple sau dacă sunt boli diferite. Scleroza multiplă se manifestă diferit la copii, la care timpul necesar pentru a atinge nivelul progresiv al bolii
Scleroză multiplă () [Corola-website/Science/318480_a_319809]
-
debutul bolii, prezintă o deteriorare neurologică constantă, însoțită de atacuri suprapuse. Această formă clinică este cel mai puțin frecventă. Au fost identificate și tipuri neobișnuite de SM; printre acestea se numără boala Devic, scleroza concentrică Balo, scleroza difuză Schilder și scleroza multiplă Marburg. Se discută încă dacă aceste boli reprezintă variante ale sclerozei multiple sau dacă sunt boli diferite. Scleroza multiplă se manifestă diferit la copii, la care timpul necesar pentru a atinge nivelul progresiv al bolii este mai mare. Cu
Scleroză multiplă () [Corola-website/Science/318480_a_319809]
-
formă clinică este cel mai puțin frecventă. Au fost identificate și tipuri neobișnuite de SM; printre acestea se numără boala Devic, scleroza concentrică Balo, scleroza difuză Schilder și scleroza multiplă Marburg. Se discută încă dacă aceste boli reprezintă variante ale sclerozei multiple sau dacă sunt boli diferite. Scleroza multiplă se manifestă diferit la copii, la care timpul necesar pentru a atinge nivelul progresiv al bolii este mai mare. Cu toate acestea, copiii ajung la nivelul progresiv al SM la o vârstă
Scleroză multiplă () [Corola-website/Science/318480_a_319809]
-
Au fost identificate și tipuri neobișnuite de SM; printre acestea se numără boala Devic, scleroza concentrică Balo, scleroza difuză Schilder și scleroza multiplă Marburg. Se discută încă dacă aceste boli reprezintă variante ale sclerozei multiple sau dacă sunt boli diferite. Scleroza multiplă se manifestă diferit la copii, la care timpul necesar pentru a atinge nivelul progresiv al bolii este mai mare. Cu toate acestea, copiii ajung la nivelul progresiv al SM la o vârstă medie mai mică decât ajung de regulă
Scleroză multiplă () [Corola-website/Science/318480_a_319809]
-
a atinge nivelul progresiv al bolii este mai mare. Cu toate acestea, copiii ajung la nivelul progresiv al SM la o vârstă medie mai mică decât ajung de regulă adulții. Deși în prezent nu se cunoaște niciun tratament etiologic pentru scleroza multiplă, există câteva terapii care și-au dovedit eficacitatea. Scopul principal al tratamentului constă în restabilirea funcțiilor după un atac, prevenirea altor atacuri și eliminarea formelor de invaliditate. Ca în cazul oricărui tratament medical, medicamentele folosite în abordarea terapeutică a
Scleroză multiplă () [Corola-website/Science/318480_a_319809]
-
multiplă, există câteva terapii care și-au dovedit eficacitatea. Scopul principal al tratamentului constă în restabilirea funcțiilor după un atac, prevenirea altor atacuri și eliminarea formelor de invaliditate. Ca în cazul oricărui tratament medical, medicamentele folosite în abordarea terapeutică a sclerozei multiple au anumite efecte adverse. Există și pacienți care recurg la tratamente alternative, în ciuda faptului că nu există dovezi care să susțină eficiența acestora. În timpul atacurilor simptomatice, tratamentul constă de regulă în administrarea intravenoasă de corticosteroizi, cum ar fi metilprednisolon
Scleroză multiplă () [Corola-website/Science/318480_a_319809]
-
pe termen scurt, acestea nu par să aibă un impact major în recuperarea pe termen lung. Consecințele atacurilor grave, care nu răspund la corticosteroizi, ar putea fi tratate prin plasmafereză. Autoritățile de reglementare au aprobat opt terapii de modificare a sclerozei multiple recurent-remitente (SMRR), care includ: interferon beta-1a, interferon beta-1b, glatiramer acetat, mitoxantronă, natalizumab, fingolimod, teriflunomidă și dimetil fumarat. Rentabilitatea acestora la nivelul anului 2012 nu a fost stabilită. În cazul SMRR, eficiența acestor terapii în reducerea numărului atacurilor este una
Scleroză multiplă () [Corola-website/Science/318480_a_319809]
-
cu cea valabilă în cazul adulților. Rolul anumitor medicamente mai noi, cum ar fi fingolimodul, teriflunomida și dimetil fumaratul nu era încă suficient de clar în 2011. Până în prezent, nu s-a putut dovedi că tratamentele existente pot schimba evoluția sclerozei multiple primar progresive, iar în anul 2011 a fost aprobat un singur medicament, mitoxantrona, pentru scleroza multiplă secundar progresivă. Datele provizorii referitoare la pacienții cărora li se administrează mitoxantronă indică o încetinire moderată a evoluției bolii și o scădere a
Scleroză multiplă () [Corola-website/Science/318480_a_319809]
-
și dimetil fumaratul nu era încă suficient de clar în 2011. Până în prezent, nu s-a putut dovedi că tratamentele existente pot schimba evoluția sclerozei multiple primar progresive, iar în anul 2011 a fost aprobat un singur medicament, mitoxantrona, pentru scleroza multiplă secundar progresivă. Datele provizorii referitoare la pacienții cărora li se administrează mitoxantronă indică o încetinire moderată a evoluției bolii și o scădere a frecvenței recidivelor în decurs de doi ani. Terapiile de modificare a bolii au și reacții adverse
Scleroză multiplă () [Corola-website/Science/318480_a_319809]
-
pare să crească, acest lucru putând fi însă explicat prin stabilirea mai corectă a diagnosticului. Au fost efectuate numeroase studii privind categoriile de populație și contextul geografic, care au condus la formularea mai multor teorii referitoare la cauzele acestei boli. Scleroza multiplă apare la persoanele adulte, după vârsta de douăzeci de ani sau după împlinirea vârstei de treizeci de ani, și mai puțin la copii sau după vârsta de 50 de ani. Forma primar progresivă apare mai frecvent la persoanele care
Scleroză multiplă () [Corola-website/Science/318480_a_319809]
-
în cazul femeilor decât al bărbaților. La copii, boala apare mai frecvent la fetițe decât la băieți, în timp ce la persoanele de peste cincizeci de ani, boala apare în egală măsură și la femei și la bărbați. In ceea ce ține de prognoza sclerozei multiple, aceasta depinde de tipul de evoluție, de starea de sănatate, dar și de genetic. 4/10 bolnavi de SM ajung și trec de 70 de ani, chiar dacă boala continuă să avanseze. În 1868, neurologul francez Jean-Martin Charcot (1825-1893) a
Scleroză multiplă () [Corola-website/Science/318480_a_319809]
-
de starea de sănatate, dar și de genetic. 4/10 bolnavi de SM ajung și trec de 70 de ani, chiar dacă boala continuă să avanseze. În 1868, neurologul francez Jean-Martin Charcot (1825-1893) a fost prima persoană care a considerat că scleroza multiplă este o boală de sine stătătoare. Pe baza rapoartelor anterioare și a propriilor considerații clinice și patologice, Charcot a denumit boala "scleroză în plăci". Cele trei semne de scleroză multiplă cunoscute în prezent ca triada Charcot sunt nistagmusul, tremorul
Scleroză multiplă () [Corola-website/Science/318480_a_319809]
-
Charcot (1825-1893) a fost prima persoană care a considerat că scleroza multiplă este o boală de sine stătătoare. Pe baza rapoartelor anterioare și a propriilor considerații clinice și patologice, Charcot a denumit boala "scleroză în plăci". Cele trei semne de scleroză multiplă cunoscute în prezent ca triada Charcot sunt nistagmusul, tremorul de acțiune, și vorbirea sacadată (vorbire explozivă), deși acestea nu sunt specifice exclusiv pentru SM. Charcot a identificat totodată și apariția unor tulburări cognitive, și și-a descris pacienții ca
Scleroză multiplă () [Corola-website/Science/318480_a_319809]
-
și patogeneza acestei boli, iar în 1990 au început să apară și tratamente eficiente. Există mai multe relatări referitoare la persoane care au trăit înainte sau imediat după ce boala a fost descrisă de Charcot, și care au suferit probabil de scleroză multiplă. O tânără numită Halldora, care a trăit în Islanda în jurul anului 1200, și-a pierdut brusc vederea și mobilitatea dar, în urma rugăciunilor, și-a revenit după șapte zile. Sfânta Lidwina din Schiedam (1380-1433), o călugăriță olandeză, poate fi considerată
Scleroză multiplă () [Corola-website/Science/318480_a_319809]
-
dintre primele cazuri certe ale bolii. De la vârsta de 16 ani și până la sfârșitul vieții sale, la vârsta de 53 de ani, ea a suferit de dureri intermitente, slăbiciune la nivelul membrelor inferioare și pierdere a vederii—simptome tipice ale sclerozei multiple. Ambele cazuri au condus către ipoteza existenței unei „gene vikinge” responsabilă pentru răspândirea bolii. Este aproape sigur că Augustus Frederick d'Este (1794-1848), fiul Prințului Augustus Frederick, Duce de Sussex și al lui Lady Augusta Murray și nepot al
Scleroză multiplă () [Corola-website/Science/318480_a_319809]
-
scădere a sensibilității tactile, amorțeli, amețeli, tulburări urinare și disfuncție erectilă. În 1844, D'Este a început să folosească un scaun cu rotile. În ciuda bolii sale, el și-a păstrat o viziune optimistă asupra vieții. O altă descriere timpurie a sclerozei multiple a fost oferită de diaristul britanic W. N. P. Barbellion, pseudonim al lui Bruce Frederick Cummings (1889-1919), care a ținut un jurnal detaliat al bolii de care suferea și al luptei sale cu aceasta. Jurnalul său a fost publicat
Scleroză multiplă () [Corola-website/Science/318480_a_319809]
-
în tratamentul bolii, se crede că utilizarea acestora va fi una redusă, din cauza riscurilor asociate. O altă strategie de cercetare constă în evaluarea eficienței combinate a două sau mai multe medicamente. Principalul motiv pentru utilizarea mai multor medicamente în cazul sclerozei multiple este acela că tratamentele în cauză vizează mecanisme diferite și, astfel, nu se exclud reciproc. Sinergiile, situațiile în care un medicament potențează efectul unui alt medicament, sunt și ele posibile, dar acestea pot prezenta și dezavantaje, cum ar fi
Scleroză multiplă () [Corola-website/Science/318480_a_319809]