6,619 matches
-
după odihnă, câinii sătui, vrând să arate de ce sunt în stare, au smucit sania chiar în secunda când și stăpânul a împins-o. De la început au pornit-o în viteză. Va fi cea mai plăcută etapă din călătoria sa. Cerul senin, nici urmă de nori, iar din spate o adiere de vânt, plăcută și odihnitoare, îl împingea spre înainte, în avantajul câinilor și al lui personal. Din mers, cu gândul la bucuria cu care va fi întâmpinat de femeia și copiii
by ANTON PETROVSCHI BACOPIATRA [Corola-publishinghouse/Imaginative/944_a_2452]
-
renii, mult mai mare și mai suculentă, fără pic de zăpadă deasupra ei. Se afla sus de tot, pe cel mai mare dintre toate igluurile din jur. Chiar deasupra capului, mult mai mic și mult mai fierbinte, pe un cer senin fără urmă de nori, dogorea Soarele. Din cauza căldurii excesive care îl înnebunea, transpirase în prostie. Cu alte cuvinte, era ud leoarcă. Se gândea numai la zăpadă. Un singur bulgăre cu care să se frece l-ar fi salvat măcar pentru
by ANTON PETROVSCHI BACOPIATRA [Corola-publishinghouse/Imaginative/944_a_2452]
-
revedea și Parcul Cișmigiu, va trece pe lângă Rectoratul Universității ca apoi, cu troleibuzul 85, direct spre Gara de Nord și, dacă totul va merge bine, în jurul orei unu noaptea se va odihni acasă la el, în patul său alături de soție. O seară senină de început de octombrie. Trecuse de Piața Universității; se afla în apropierea frumoasei clădiri a Cercului Militar. Răcoare ca într-o dimineață de iunie, vânt ioc, cerul senin pe care apăruse conturul primelor stele. Frunzele puținilor copaci de pe bulevard încă
by ANTON PETROVSCHI BACOPIATRA [Corola-publishinghouse/Imaginative/944_a_2452]
-
va odihni acasă la el, în patul său alături de soție. O seară senină de început de octombrie. Trecuse de Piața Universității; se afla în apropierea frumoasei clădiri a Cercului Militar. Răcoare ca într-o dimineață de iunie, vânt ioc, cerul senin pe care apăruse conturul primelor stele. Frunzele puținilor copaci de pe bulevard încă se țineau agățate cu disperare de crengi, din care motiv, trotuarul era perfect curat. Luminile orașului se aprinse ca la un semnal, aproape toate în același timp. Cu
by ANTON PETROVSCHI BACOPIATRA [Corola-publishinghouse/Imaginative/944_a_2452]
-
ce lucrau cu condeiul, ca toți ceilalți, și soții Bidaru erau pregătiți pentru-ca în ziua ce va urma să se prezinte la datorie cu forțe relativ proaspete. Era într-o duminică dimineață. Soarele, care-și făcuse apariția pe un cer senin, fără urmă de nori, cu câteva ceasuri înainte, își trimetea razele lui binefăcătoare cu aceiași franchețe ca în luna lui cuptor. În balcon, la umbra a cinci frunze mari de colocazie ca cinci evantaie verzi, țâșnite cu fața spre soare
by ANTON PETROVSCHI BACOPIATRA [Corola-publishinghouse/Imaginative/944_a_2452]
-
într-o sâmbătă dimineață de februarie în care gerul, ce se instalase cu vreo săptămână în urmă, devenise mai aprig și mai cumplit. Îngrijorat, se trezise mai devreme ca de obicei. Nu vroia să întârzie la program. Privind la cerul senin, presărat cu stele, încă de cu seară prevăzuse ca va fi o noapte cumplită. Se stârnise și un vânt dinspre nord ce apleca copacii și mătura asfaltul, iar fulgii mărunți erau aruncați cu putere nu numai în ochii trecătorilor, ci
by ANTON PETROVSCHI BACOPIATRA [Corola-publishinghouse/Imaginative/944_a_2452]
-
ce au scos la suprafața solului enorme cantități de cereale, legume și fructe pentru a umple pătulele, podurile și cămările multor milioane de consumatori. O zi de toamnă, desprinsă dintr-un album răsfoit la întâmplare, umedă, cu un cer aproape senin, un soare mai obosit ca după o lungă și bogată ploaie nocturnă, călduță și promițătoare, ce răspândea totuși suficientă poftă de viață, speranță și încredere în cei ce vor învăța din nerealizările înaintașilor. Privi la ceasul cu brățară de argint
by ANTON PETROVSCHI BACOPIATRA [Corola-publishinghouse/Imaginative/944_a_2452]
-
transmit familiei îndurerate condoleanțele mele. (n.a.) M-au lăsat să dorm până mai târziu.Dimineață se auzeau cum vorbeau în șoapte. M-am trezit puțin rușinată de slăbiciunea mea. Pe geam se vedea soarele care strălucea pe un cer curat, senin. Afară cei mici se distrau de minune cu o săniuță din lemn, probabil meșterită de tatăl lor. Zăpada le ajungea la genunchi. Ninsese toată noaptea. Le-am mulțumit gazdelor pentru ospitalitate și am vrut să plec. Eram îngrijorată de reacția
Memoria unui muzeu by Mărioara Buraga () [Corola-publishinghouse/Science/1656_a_3005]
-
pot fi: - bisilabice: troheul (/U: Codrule, codruțule) și iambul (U/: A fost odată can povești) - trisilabice: dactilul (/U U ): Barba lui fluturăn vânturi ca negura cea argintie (/ UU, / UU, / UU, / UU, / UU, / U) amfibrahul ( U/U ): Trecutai când cerui câmpie senină (U/U, U/U, U/U, U/ U) anapestul ( U U/): Printre crengi lumina palid glob de argint (U U/, U U/, U U/, U U/, U U/) - tetrasilabice: peonul - cu un singur accent, având indice 1, 2, 3, 4
Şi tu poţi lua 10 la BAC! Ghid complet pentru probele de limbă, comunicare şi literatură română by Mioriţa Baciu Got, Rodica Lungu, Ioana Dăneţiu () [Corola-publishinghouse/Science/1365_a_2894]
-
Ceși nalță fruntea sură din negrile ruine, Iar viersurile noastre, ciudate și streine, Deși voiau să râdă, plângeau un vechi păcat. Stam singuri, și cum cerul greoi șintunecat Părea o carte veche cu taine sibiline, Noi glasul ridicarăm în cântece senine Chemând uitarea sfântă în tragicul palat. Bătând din aripi grele, trecu grozava noapte, Plutind demoniacă în valuri lungi de șoapte, Iar jos, zăcând în umbră, stau roze la picioare. Păunii sub arcade, visând, plângeau în somn, Și rozele păliră ca
Şi tu poţi lua 10 la BAC! Ghid complet pentru probele de limbă, comunicare şi literatură română by Mioriţa Baciu Got, Rodica Lungu, Ioana Dăneţiu () [Corola-publishinghouse/Science/1365_a_2894]
-
cerul .../ Părea o carte veche cu taine sibiline) impune o viziune ezoterică asupra universului, sugerând ideea că toate constelațiile reprezintă semne magice, profetice, înscrise pe filele cerului, imposibil de descifrat de către cei care nu sunt inițiați. Epitetele din sintagmele cântece senine și uitarea sfântă semnifică faptul că doar prin cântecul de iubire pot fi alungate/exorcizate întunecatele mistere, pot fi uitate profețiile sumbre. Se reliefează astfel forța purificatoare (catharctică) a poeziei, a cântecului ce are atributul seninătății apolinice. 8. O caracteristică
Şi tu poţi lua 10 la BAC! Ghid complet pentru probele de limbă, comunicare şi literatură română by Mioriţa Baciu Got, Rodica Lungu, Ioana Dăneţiu () [Corola-publishinghouse/Science/1365_a_2894]
-
inimile sălbatice, învățând pe „barbari” să cânte lui Hristos imne de laudă și să trăiască în pace. „Într-un ținut necunoscut al lumii, barbarii învață prin tine să cânte cu inimă romană pe Hristos și să trăiască puri în pace senină”. Expresia „corde Romano” = „cu inimă romană” indică nu numai faptul că Sfântul Niceta predica în limba latină, dar și munca sa remarcabilă de latinizare printre „neamurile barbare”, care își petreceau viața în războaie, furturi și jafuri, ceea ce era echivalent pentru
Misionari şi teologi de vocaţie ecumenică de la Dunăre şi mare din primele şase secole creştine by Nechita Runcan () [Corola-publishinghouse/Science/1595_a_3161]
-
poetic peisajele acumulează, în fapt, deosebirile esențiale între viziunea clasică și cea romantică: "Apoi de este să descrie natura în simplitatea ei (cu toate că domnului niciodată nu-i plac lucrurile simple și se nebunește după pestriț) vreun câmp vesel, un cer senin, vreo apă limpede, vreun crâng, vreo dumbravă, un deluleț, un munte, domnul Sarsailă, ca să fie înalt, îl vezi că e numai trăsnete și plesnete, numai urlete și vaiete, apșoara i se pare o mare în talazuri, câmpul păstorilor o tabără
[Corola-publishinghouse/Science/1558_a_2856]
-
exprima viața în imnuri, și nu în blesteme. Tadeusz Pirozynski a dispărut în demnitate, pregătindu-și moartea prin toată viața sa exemplară, pentru a-și înălța sufletul cât mai sus, până acolo unde ofensele nu-l pot atinge. Dar chiar dacă senin și curat de moarte, lumea noastră este păgubită cu încă o demnitate, iar amintirea lui va continua să ne marcheze cât timp opera sa, viața sa au reușit, prin dragoste și bunătate, să disloce o cantitate de moarte din uitarea
[Corola-publishinghouse/Science/1491_a_2789]
-
Alecsandri, spre care alerga vara, împreună cu alți copii, la scăldat. Alteori, toropit de căldura soarelui, se refugia la umbra vreunui copac singuratic, care se afla la marginea lanului de grâu și urmarea fascinat ciocârlia care se înălța cântând spre cerul senin. Povestea acestea stând relaxat la umbra unor sălcii, care atingeau cu pletele lor, când și când, apa unduitoare a iazului din Șipote. Inspira profund și cu plăcere aerul răcoros, cu un ușor miros de iod, care venea dinspre livada de
[Corola-publishinghouse/Science/1491_a_2789]
-
prețuitor și protector al artelor. De această cale l-a îndepărtat, mai întâi, dorința afirmării printr-o activitate creatoare independentă și, apoi, începând cu anii Primului Război Mondial, un sentiment acut al tragismului vieții, care nu putea fi armonizat cu acea existență senină ce i se potrivește unui mecena. Wittgenstein a fost astfel împins spre rupturi radicale, înfăptuite prin renunțări care au conferit vieții sale o aură de mister și de dramatism: participarea voluntară la un război care nu a fost pentru el
Gânditorul singuratic : critica și practica filozofiei la Ludwig Wittgenstein by Mircea Flonta () [Corola-publishinghouse/Science/1367_a_2719]
-
Poezie, rațiune ardentă" (titlu de eseu, 1949). Adept al idealismului magic, în optica romanticului Novalis (continuând idealismul lui Fichte) poetul e un voyant și un exorcizor, iar poezia: Una și Totul (Jurnal intim). Idealizant, esoteric este și Eminescu, un Eminescu senin suprapus cotidianului, un mitograf până la delir, care, proiectându-se în sublimul "unei lumi ce nu mai este", exultă: "O! te văd, te-aud, te caut..." Altă dată, introvertit, abandonându-se melancoliei și întrebându-se "Ce este poezia?", schițează o metaforă
[Corola-publishinghouse/Science/1545_a_2843]
-
abstract și generalizare filozofică, spre un ritm universal. Deși acceptă teza logocentrică mallarméană potrivit căreia un cuvânt cheamă imprevizibil pe altul (dictând asupra fluxului poematic), Doinaș supraveghează lucid devenirea textului punându-l în serviciul ideii. Fie încordat, fie elegiac ori senin, masca sa, precum fața statuilor antice tăiate în marmură, pare de o fixitate definitivă. Impersonalismul său e al unui cugetător care își ia (programatic) distanțe de lucruri pentru a le estima în lumina proporțiilor drepte. Admirator al unui Blaga frământat
[Corola-publishinghouse/Science/1545_a_2843]
-
modulațiile unui căutător fără pace, ale unui solitar introspectiv și volubil, terorizat de disjuncții ("Eu" față cu un alt "Eu", ori cu "Celălalt"); reflexiv și fantast, iată-l "gemând de reci dureri" (În grădina Ghetsimani), dar dorindu-și o mască senină. Din sute și sute de mențiuni despre Sinele în constantă legănare, din secvențele despre un Nichita încordat care, în subtext, vrea să conducă dar se vede condus rezultă un personaj liric anxios, sfâșiat, ulcerat de conștiința fragmentarului: "E făcut să
[Corola-publishinghouse/Science/1545_a_2843]
-
la mijloc o filozofie mai adâncă decât existențialismul? Care a venit și s-a dus de-atunci, îți spun în paranteză. (...). Știam de mult acest monoton "Nevermore", Spune-mi numai ce-nseamnă în accepția lui modernă. Concluzia soresciană e net senină; lui Niciodată i se opune un tonifiant a fi: "Totdeauna", strig eu atunci, inspirat, să restabilesc echilibrul, Iată, corbule, sau cobe, sensul adevărat, răscolitor! Alertele confesiuni din ciclul La Lilieci (șase volume primul din 1973, ultimul, postum, 1998) compun o
[Corola-publishinghouse/Science/1545_a_2843]
-
-i mai cer lui Dumnezeu / Câțiva ani, sau un an, / Ci să-i cer doar câte-o zi, / Câte-o noapte: // Doamne, ajută-mă să trec cu bine / Și noaptea asta". Dacă n-ar fi durerea asta îngrozitoare / Aș accepta senin, mioritic, / Chiar și figura asta de schingiuit". Acest al doilea Sorescu nu poate fi izolat de celălalt. El, prăbușitul, întristatul, nu voalează totuși chipul celuilalt pe care îl regăsesc luminos în amfiteatrele Universității ieșene. Despre cei doi Sorescu scriu cu
[Corola-publishinghouse/Science/1545_a_2843]
-
și cum îl cheamă / Plâng zi și noapte neîncetat..." III Dar ce schimbare de fond în 1973, o dată cu Imnele bucuriei! Interogațiile mâhnite, obsesia păcatului, reprezentările agonice lasă câmp liber stării de grație, ec-stazei chiar. Expansiunea devine normă. Imnograful cu mască senină, acum diriguitor de conștiință, clamează pe tema resacralizării existenței. Mod de magnifiere semnalat la Pindar (lăudător, în Olympianikos, al învingătorilor sportivi), mod centrat pe tipare biblice la bizantinul Roman Melodul, la Efrem Sirul și Anastasie Sinaitul ori la Ioan Damaschinul
[Corola-publishinghouse/Science/1545_a_2843]
-
acolo unde nu te-ajută nimeni, acolo toată viața mea am stat; acolo unde nu te-ajută nimeni, acolo toată viața mea am stat, acolo unde nu te-ajută nimeni, acolo toată viața mea am stat. Pe un fundal mai senin se succed Sutrele muțeniei, acestea scurte inscripții (unele mai reci, abstracte), însumând norme orientale de conduită. Sanscritul Sutra e totuna cu aforism, cu reflecție; în subtitlul multor "sutre" se repetă termenul Tao, trimitere la doctrina taosită chineză ca esență a
[Corola-publishinghouse/Science/1545_a_2843]
-
anxios pentru a se identifica iluzoriu cu alții Simplu joc ingenuu? Amăgitoare nostalgie de întregire? Pe marginea acestui Eu plural, subiect de tropisme și ipostazieri factice, ironistul fantazează liber, aparent nonșalant: "Mă distrez de minune cu mine. / În diminețile foarte senine de primăvară / mă salut cu "un salve" și mă duc la plimbare". Alteori, el e Napoleon ori Socrate, însă transferul de personalitate nu se oprește aici. "Alcibiade, mă mustru, nu fi nătărău, / dacă mai zbieri se trezește întregul Țicău" (Coliba
[Corola-publishinghouse/Science/1545_a_2843]
-
doar țărâna / Parcă îți ia durerile cu mâna!" (Migrenă). O filozofie practică ancestrală, deci verificată, își probează perpetuu impulsurile. Un senzualism sănătos (dionisiac) traducând contacte cu materia, punctează impresia de vitalism, de plenitudinar cu baze milenare. A învăța să mori senin, împăcat, încorporându-te în anotimpuri, a înțelege că permanență și trecere, tangibil și amăgire coexistă firesc, iată un concis program ontologic intitulat Eutanasie: Să nu-mi aduc aminte de nimic. De fluturi galbeni, nu de somn atinsă (...) Să nu mă
[Corola-publishinghouse/Science/1545_a_2843]