KorAP: Find »[drukola/base=sintactic & drukola/pos=adjective]« with Poliqarp

<1 ...188 189 190 ...204 >

5,099 matches

Corola-publishinghouse/Science/84999_a_85785

agentului. Toate aceste trăsături creează o scală de tranzitivitate: (a) verbe tranzitive ('a citi', 'a gândi', 'a crede'), (b) tranzitivitate medie ('a înțelege', 'a uita'), (c) verbe intranzitive ('a cădea', 'a pluti'). 6. RELAȚIA ERGATIV−PASIV DIN PUNCT DE VEDERE SINTACTIC Studiul lui Hale (1970), apud Van de Visser (2006: 203), reprezintă prima abordare generativă a ideii că, la origine, construcțiile ergative sunt pasive. Această relație diacronică dintre pasiv și ergativ, precum și anumite confuzii (mai ales terminologice), determinate de asemănarea dintre

[Corola-publishinghouse/Science/84999_a_85785]
tipuri transformare pasivă: (1) reversibilă, valabilă numai pentru verbele tranzitive cu obiect direct: Les nuages ont caché le soleil/ Le soleil est caché par les nuages ' Norii au acoperit soarele'/'Soarele este acoperit de nori'; (2) însoțită de modificarea relațiilor sintactice (subiect, obiect...), de apariția demarcativului (prepozițional): Le soleil brunit la peau/La peau se brunit au soleil 'Soarele bronzează pielea'/'Pielea se bronzează la soare' La sécheresse a tari le puit/ Le puit a tari sous l'effet de la sécheresse

[Corola-publishinghouse/Science/84999_a_85785]
le coup/ Le coup réussit ' Cineva reușește lovitura'/'Lovitura reușește' L'aspirine passe le mal de tête/Le mal de tête passe avec l'aspirine ' Aspirina vindecă durerea de cap'/'Durerea de cap se vindecă cu aspirină'; (3) modificarea relațiilor sintactice, apariția formei pronominale (include aici și structurile reciproce): Il accompagnera sa réponse d'un sourire/Sa réponse s'accompagnera d'un sourire ' El și-a însoțit răspunsul cu un zâmbet'/' Răspunsul său a fost însoțit de un zâmbet' On y

[Corola-publishinghouse/Science/84999_a_85785]
foarte bune, o bună bucată de vreme a existat tendința de a crea un aparat descriptiv și terminologic specific pentru limbile ergative (în care intră, de exemplu, denumirile cazurilor, ergativ și absolutiv, ale termenilor nucleari ai propoziției, pivot, ale mecanismelor sintactice, antipasiv, aplicativ etc.). S-a observat însă că toate aceste concepte au o relație strânsă cu cele folosite pentru descrierea limbilor cunoscute. Astfel, următorul pas a fost stabilirea unor corespondențe terminologice și conceptuale și deci revenirea, într-o anumită măsură

[Corola-publishinghouse/Science/84999_a_85785]
parametrilor. Astfel, multe dintre faptele prezentate în acest capitol redau efortul generativiștilor (din diferite etape ale teoriei) de a pune accentul pe asemănările între cele două tipuri de limbi, în spiritul GU: analiza "inacuzativă" a limbilor ergative, formularea unor teorii sintactice aplicabile la ambele tipuri de sisteme lingvistice (teoria transparenței proiecției verbale, Ipoteza ergativității, OCP și altele) (prezentate în secțiunea 2.); ajustarea teoriei Cazului prin stabilirea unor corespondențe terminologice între cele două tipuri de limbi, precum și prin încercarea de a încadra

[Corola-publishinghouse/Science/84999_a_85785]
semantică și identificarea aspectelor din sensul unui verb care sunt relevante pentru sintaxă. În funcție de modelul teoretic în care s-au înscris, studiile rezervate acestei clase de verbe au mers în direcții diferite, considerând inacuzativitatea fie ca fiind un fenomen strict sintactic, fie ca fiind unul strict semantic, fie ca fiind o proprietate sintactică determinată semantic (Levin și Rappaport Hovav 1995: 16). Levin și Rappaport Hovav (2005: 131) prezintă cele două ipoteze importante privind relația dintre semantica lexicală și sintaxă: (a) există

[Corola-publishinghouse/Science/84999_a_85785]
sintaxă. În funcție de modelul teoretic în care s-au înscris, studiile rezervate acestei clase de verbe au mers în direcții diferite, considerând inacuzativitatea fie ca fiind un fenomen strict sintactic, fie ca fiind unul strict semantic, fie ca fiind o proprietate sintactică determinată semantic (Levin și Rappaport Hovav 1995: 16). Levin și Rappaport Hovav (2005: 131) prezintă cele două ipoteze importante privind relația dintre semantica lexicală și sintaxă: (a) există o relație în general predictibilă între reprezentarea semantico-lexicală a unui verb și

[Corola-publishinghouse/Science/84999_a_85785]
19782, Perlmutter și Postal 19843); (b) anumite aspecte ale reprezentării lexico-semantice sunt prezervate în sintaxă. Este larg acceptată ideea că distincția inacuzativ/inergativ este codată la nivelul structurii argumentale, care precizează câte argumente are un verb și în ce poziții sintactice apar acestea, făcând distincție între roluri tematice externe și interne (Alexiadou, Anagnostopoulou, Everaert 2004: 10), însă există și alte ipoteze asupra nivelului la care se manifestă această distincție. Corelând distincția inacuzativ/inergativ cu cercetarea ergativității din punct de vedere tipologic

[Corola-publishinghouse/Science/84999_a_85785]
a Ipotezei Inacuzative a fost recunoașterea faptului că anumite diagnostice sunt explicate prin postularea a două subclase distincte de verbe intranzitive. Sorace (2004: 243) subliniază că forma inițială a Ipotezei Inacuzative încorporează două afirmații, care se referă atât la comportamentul sintactic, cât și la cel semantic al celor două clase de verbe intranzitive: (a) argumentul unic al verbelor inacuzative este obiect direct în adâncime; (b) distincția este corelată cu proprietăți semantice ale predicatului: agentivitatea se corelează cu inergativele, iar "pacientivitatea", cu

[Corola-publishinghouse/Science/84999_a_85785]
iar "pacientivitatea", cu inacuzativele. Chierchia (2004: 22) susține că Ipoteza Inacuzativă a avut un rol major în teoria lingvistică. Ideea centrală a acestei ipoteze este că subiectul de suprafață al unei clase de verbe intranzitive este, la un anumit nivel sintactic, obiect. În mare, Ipoteza Inacuzativă a fost implementată în modelul Principii și Parametri astfel: un verb are asociat (în Lexicon) un set de roluri tematice (argumentele sale), dintre care unul este, în general, realizat sintactic în afara proiecției maximale a verbului

[Corola-publishinghouse/Science/84999_a_85785]
este, la un anumit nivel sintactic, obiect. În mare, Ipoteza Inacuzativă a fost implementată în modelul Principii și Parametri astfel: un verb are asociat (în Lexicon) un set de roluri tematice (argumentele sale), dintre care unul este, în general, realizat sintactic în afara proiecției maximale a verbului (VP); inacuzativelor le lipsește argumentul extern. Adoptarea și adaptarea Ipotezei Inacuzative a dus la împărțirea verbelor în trei clase (pentru română, vezi Pană Dindelegan 2003a: 104−105) − tranzitive, inergative și inacuzative −, criteriile folosite pentru distingerea

[Corola-publishinghouse/Science/84999_a_85785]
Ipotezei Inacuzative a dus la împărțirea verbelor în trei clase (pentru română, vezi Pană Dindelegan 2003a: 104−105) − tranzitive, inergative și inacuzative −, criteriile folosite pentru distingerea ultimelor două clase fiind diferite (semantice: subiectul inergativelor este Agent, iar al inacuzativelor, Temă; sintactice: argumentul unic al inergativelor este extern, iar argumentul unic al inacuzativelor este intern/generat în poziția de complement). Aceste clase de verbe nu sunt rigide, putând exista mai multe tipuri de treceri: ● treceri între tranzitive și inacuzative, o ilustrare a

[Corola-publishinghouse/Science/84999_a_85785]
și între inergative și inacuzative, pentru că acestea au trăsături selecționale opuse. Autorii (Hill și Roberge 2006: 20) arată că trecerile între clase sunt posibile pentru că nu există nicio justificare a tipologiei tranzitiv vs intranzitiv: verbul are aceleași proprietăți semantice și sintactice, indiferent dacă e tranzitiv sau intranzitiv; rădăcina verbală este legată de poziția de complement, iar tranzitivitatea apare ca urmare a diferitelor operații sintactice care validează relația dintre verb și complement. Prin urmare, în concepția autorilor, tranzitivitatea nu e o trăsătură

[Corola-publishinghouse/Science/84999_a_85785]
posibile pentru că nu există nicio justificare a tipologiei tranzitiv vs intranzitiv: verbul are aceleași proprietăți semantice și sintactice, indiferent dacă e tranzitiv sau intranzitiv; rădăcina verbală este legată de poziția de complement, iar tranzitivitatea apare ca urmare a diferitelor operații sintactice care validează relația dintre verb și complement. Prin urmare, în concepția autorilor, tranzitivitatea nu e o trăsătură lexicală, ci sintactică. 2. VERBELE ERGATIVE/INACUZATIVE ÎN LUCRĂRILE LINGVISTICE ROMÂNEȘTI DESPRE LIMBA ROMÂNĂ 2.1. Unele intuiții asupra specificului clasei verbelor ergative

[Corola-publishinghouse/Science/84999_a_85785]
e tranzitiv sau intranzitiv; rădăcina verbală este legată de poziția de complement, iar tranzitivitatea apare ca urmare a diferitelor operații sintactice care validează relația dintre verb și complement. Prin urmare, în concepția autorilor, tranzitivitatea nu e o trăsătură lexicală, ci sintactică. 2. VERBELE ERGATIVE/INACUZATIVE ÎN LUCRĂRILE LINGVISTICE ROMÂNEȘTI DESPRE LIMBA ROMÂNĂ 2.1. Unele intuiții asupra specificului clasei verbelor ergative apar în gramaticile vechi românești. De exemplu, în Institutiones (2001 [1770]: 121), gramatică de factură latinistă, se vorbește despre verbe

[Corola-publishinghouse/Science/84999_a_85785]
oprește asupra cauzativelor ergative de tipul Frigul crapă piatra, Vântul flutură steagul 5, Mama adoarme copilul, ajungând la următoarea definiție a ergativității: prezența unui verb cu formă neschimbată în construcția de bază intranzitivă și în construcția tranzitivă transformată, schimbarea poziției sintactice între constituenții subiect și obiect direct neimplicând nicio modificare în forma verbului. Această analiză este solidară cu anumite abordări din lingvistica străină (Grimshaw 1990, Pesetsky 1995, vezi infra, 5.3.1.), care consideră că derivarea se face în sensul cauzativizării

[Corola-publishinghouse/Science/84999_a_85785]
cauzative sunt derivate din verbele intranzitive nonagentive (adică din cele ergative/inacuzative). În privința relației dintre pasiv și ergativ, analiza propusă de Pană Dindelegan (1999 [1974]) se înscrie în linia abordărilor de tip GB, care consideră inacuzativitatea ca fiind un fenomen sintactic (vezi infra, 3.1., 4.1.). Acest tip de analiză duce la concluzia că ergativul și pasivul apar în aceeași configurație sintactică (concluzie la care au ajuns și alți autori: Burzio 1986, Woolford 1993, Haegeman 1994: 323 etc. − vezi infra

[Corola-publishinghouse/Science/84999_a_85785]
Dindelegan (1999 [1974]) se înscrie în linia abordărilor de tip GB, care consideră inacuzativitatea ca fiind un fenomen sintactic (vezi infra, 3.1., 4.1.). Acest tip de analiză duce la concluzia că ergativul și pasivul apar în aceeași configurație sintactică (concluzie la care au ajuns și alți autori: Burzio 1986, Woolford 1993, Haegeman 1994: 323 etc. − vezi infra, 4.1.1.) și proprietatea comună de a nu admite vecinătatea unui nominal în acuzativ. Definiția foarte largă a pasivului, a cărui

[Corola-publishinghouse/Science/84999_a_85785]
pe când cea ergativă este mai puțin productivă decât celelalte două și mai puțin productivă față de limbi, precum engleza. Spre deosebire de engleză, în română, trecerea obiectului direct în poziția subiectului se asociază cu apariția formei reflexive a verbului, reflexivul marcând formal distincția sintactică dintre tranzitiv și intranzitiv. Această primă analiză a verbelor ergative din lingvistica românească are în vedere numai verbele ergative care au o pereche tranzitivă (adică pe cele "derivate", vezi infra, 3.2.1.) și numai pe cele de schimbare de

[Corola-publishinghouse/Science/84999_a_85785]
a verbelor ergative din lingvistica românească are în vedere numai verbele ergative care au o pereche tranzitivă (adică pe cele "derivate", vezi infra, 3.2.1.) și numai pe cele de schimbare de stare. Ca urmare a unei abordări strict sintactice, analiza nu dă seamă de distincția dintre pasivul cu se și verbele ergative reflexive, punct asupra căruia autoarea va reveni în studii ulterioare. 2.3. În DSL sunt prezentate diversele accepții ale termenului ergativ (în concepția morfologică asupra cazului, în

[Corola-publishinghouse/Science/84999_a_85785]
privește existența variantelor libere pentru același tipar de construcție: S-a albit de ziuă/A albit de ziuă, Ploaia se pornește/ Ploaia pornește, Pânza îngălbenește/Pânza se îngălbenește. Concluzia formulată în urma analizei acestor situații este că, în absența unei corelații sintactice și/sau semantice regulate, reflexivitatea, ca trăsătură inerentă, iese din domeniul gramaticalului (GALR II: 165/162) − vezi infra, 6.1. −, ceea ce presupune deci că reflexivitatea este o trăsătură de Lexicon. 2.6. Ușurelu (2005a: 48; 2005b: 36) preia aceeași clasificare

[Corola-publishinghouse/Science/84999_a_85785]
2.2. −: cauzativele ergative sunt caracterizate prin prezența aceleiași forme verbale, atât în construcția intranzitivă noncauzativă, cât și în cea tranzitivă cauzativă, transformarea cauzativă este responsabilă de "tranzitivizarea" verbului din construcția de bază; trăsătura ergativității se manifestă prin schimbarea poziției sintactice între constituenții subiect și obiect direct. Autoarea arată că efectul cauzativizării este "dereflexivizarea" verbului, manifestată prin ștergerea mărcii reflexive. Verbul ergativ este definit (Ușurelu 2005a: 51) ca fiind un verb biactanțial, care se combină obligatoriu cu un actant subiect și

[Corola-publishinghouse/Science/84999_a_85785]
deschide'), iar termenul inacuzative, pentru cele care nu au pereche tranzitivă, de tipul (come 'a veni', appear 'a apărea'). 3.2. Subclase de verbe inacuzative/ergative Comportamentul eterogen al verbelor inacuzative impune identificarea mai multor subclase de verbe, în funcție de criterii sintactice și semantice. 3.2.1. Clasificarea sintactică Primul tip de clasificare privește capacitatea verbelor inacuzative de a avea o pereche tranzitivă. Levin și Rappaport Hovav (1995: 82) stabilesc acest tip de distincție (preluată și de Avram 2003: 179) în cadrul clasei

[Corola-publishinghouse/Science/84999_a_85785]
nu au pereche tranzitivă, de tipul (come 'a veni', appear 'a apărea'). 3.2. Subclase de verbe inacuzative/ergative Comportamentul eterogen al verbelor inacuzative impune identificarea mai multor subclase de verbe, în funcție de criterii sintactice și semantice. 3.2.1. Clasificarea sintactică Primul tip de clasificare privește capacitatea verbelor inacuzative de a avea o pereche tranzitivă. Levin și Rappaport Hovav (1995: 82) stabilesc acest tip de distincție (preluată și de Avram 2003: 179) în cadrul clasei de verbe inacuzative, delimitând, din punctul de

[Corola-publishinghouse/Science/84999_a_85785]
mișcare inerent direcționată pot fi folosite nonagentiv (a) sau agentiv (b). Verbele care denotă o mișcare inerent direcționată sunt delimitate lexical, iar sensul lor implică o schimbare de localizare realizată; de aceea, nu este nevoie de un al doilea delimitator sintactic care să specifice schimbarea de stare (b): (a) Willa arrived breathless 'Willa a ajuns fără respirație' (b) We arrived (at the airport) '(Noi) am ajuns (la aeroport)'. Verbele agentive care descriu modul de deplasare apar în mod regulat cu grupuri

[Corola-publishinghouse/Science/84999_a_85785]