5,544 matches
-
să ți-l strecori pe sub fustele femeilor! Ești un demon, asta ești; o creatură a nopții, un distrugător, un violator. Da, asta ești - un violator!... Nenorocitule! Nenorocitul dracului... O, Doamne! Ura colora vocea profesorului ca cerneala turnată în apă. Ecoul spuselor sale mai dăinuia încă în compartimentul prăfuit, emanând val după val de agresivitate. Eram șocat. Prea șocat să mă feresc de ochii lui holbați și de buzele care împroșcau venin, prea șocat să mai spun ceva. Era evident că profesorul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1919_a_3244]
-
în nemernicia lor, ținuți doar de milă în casele în care găseau uneori refugiu doar pentru câteva zile. Chiar unii care aveau și casă și familie au spus: Și noi vom sta acum cu voi". Pentru că fiecare om simțea că spusele Celui divin, care plecase, legaseră mica adunare cu mii de fire invizibile. Toți simțeau acum că s-au născut din nou. Ei continuau acum să vadă înaintea lor o lună strălucitoare, chiar și atunci când luna se ascunsese în nori și
Cărticică înspre… minte, trup şi suflet = mic tratat de bunăstare by Dan Alexandru Lupu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/545_a_749]
-
le prinzi cu rața-n gură n frânte peste căpătâiul patului, să zicem, atârnând în aer, sugând pixul celui mai bun prieten al tău - și tot nu se știe. Va nega totul, indignată. Și până la urmă va crede chiar că spusele ei sunt purul adevăr. Se agață de sulă ca de microfon și se jură că nu e. I-am fost credincios Selinei Street preț de un an și mai bine, lua-o-ar naiba de treabă. Da, i-am fost
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1876_a_3201]
-
muzician, stabilit ulterior în Germania), Juliette (mama Manuelei, pianistă și gravoare) și Marie (pictoriță, bunica mea paternă). În timp ce își făcea studiile la Paris, Florian a cunoscut-o pe Ecaterina Procopiu, fiica unui profesor din Brăila, o frumusețe de femeie, după spusele Manuelei. Au avut două fete, pe Suzanne și Ioana. După revenirea în țară, tinerii căsătoriți au început să se ocupe de moșia de la Petrești, pe care Florian a modernizat-o după standardele europene din acele vremuri. Manuela își aducea aminte
Ioana Celibidache : o mătuşă de poveste by Monica Pillat () [Corola-publishinghouse/Imaginative/585_a_978]
-
Suntem de-abia în septembrie. La iarnă, când se vor strânge, am să dau veste. Pot - dacă sunt ajutat - să apăr târgul de lupi! Plata pe urmă: blana fiarelor ucise, indiferent de cine!” Târgoveții, fără să creadă prea mult în spusele străinului, s-au învoit, zicându-și râzând că o să adune acesta la piei de n-o să mai aibă unde să le pună. „Trebuie să aveți încredere, e o condiție!” a continuat vânătorul. „Văd că vă îndoiți. Vă zic: nimeni nu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1901_a_3226]
-
lupi albi se gândea la Donna Iulia. Considerase totul sfârșit, dar odată, salutând-o, deslușise în ochii ei un licăr. Poate i se păruse. S-au întâlnit, față în față, pe la jumătatea lui decembrie. Donna Iulia iarăși nu a înțeles spusele Vânătorului. Acesta a zis ceva despre datorie și singurătate. Despre bărbați și femei, cam așa. Ea privea spre căciulă: albul prindea, orbitor, soarele. Nori dezlânați coborau umbre. Donna Iulia și-a apăsat ochii, o dureau. S-a trezit întrebând despre
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1901_a_3226]
-
întors spre ea, salutând-o. Donna Iulia i-a spus că lupii vor veni sigur. Pentru că îi chema el. Bărbatul a râs. „Primejdia s-ar putea să trezească de-a binelea târgul ăsta adormit!...” Donnei Iulia nu i-au plăcut spusele lui, altceva ar fi dorit să audă. „Nu orice trezire aduce bine”, a zis. Vânătorul nu a auzit-o. Când Donna Iulia a întors capul, bărbatul era departe. Apoi parcă s-a pus o ceață. Și-a șters ochii și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1901_a_3226]
-
găzărie și jefuirea Băncii) și cu ce mai citea prin hârțoagele lui nenorocite - pe unde dracu’ le-o mai fi găsit! - izbutea, numai bine, să-și facă mendrele... Cam așa credeau unii că stau lucrurile, dar nu au întărit niciodată spusele lor cu vreo dovadă. Era un august clocit, aproape că și trecuse, când fără veste - și nesilit - Ceasornicarul a oprit orologiul. Poate renunțase la jocul idiot de-a oracolul și se cumințise - câți zurbagii n-au devenit oameni de treabă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1901_a_3226]
-
au stabilit, cu argumente profesionale, că nici nu va mai fi posibil. Orologiul nu putea fi decât opera unui maniac. Născocise, probabil, totul cu gând ascuns, pentru a pune stăpânire pe urbe, așa credeau. Fusese un ins periculos Ceasornicarul; ascultând spusele lor și pe cele ale autorităților, târgoveții și-au dat bine seama. Acum erau - în sfârșit - feriți. „Gata, au scăpat!” i-a zis Profesorului de naturale Filozoful când l-a întâlnit. „Nu o să le mai sune orologiul! Masa o să le
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1901_a_3226]
-
și că nu au făcut nici o tumbă, cum făceau de obicei. Se uitase mult după ei, totdeauna îi urmărise cu sufletul la gură, așa că zborul acela, fără rostogolirile știute, îl mirase. Ținea totul minte; nu păcălea pe nimeni, zicea, întărind spusele cu câte un „zău!” hotărât. A mai spus că porumbeii, în loc să coboare pe acoperișul atelierului, cum era firesc, s-au îndreptat, zoriți, strânși unul în altul, spre miazănoapte. Niciodată nu se depărtaseră de casă, doar se roteau deasupra, la înălțime
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1901_a_3226]
-
mâna ceva din urmă! Nici n-au privit înapoi!... A stat multă vreme să-i aștepte - nici la școală nu s-a dus -, dar până seara nu s-au întors. Și nici în zilele următoare... Cam așa stăteau lucrurile, după spusele singurului martor ocular. Copiii mai pun de la ei, se știe. Dar - în lipsă de alte dovezi - cele istorisite de acesta au găsit o neașteptată crezare, adăugându-se, astfel, unei povești ce, în loc să se limpezească, devenea tot mai nedeslușită. După un
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1901_a_3226]
-
rândul, astrologii, cu ochii țintă pe cer, încercau să deslușească, măcar în parte, cele ce se petreceau dedesubt, în labirint. Vorbeau mai mult în parabole, nu erau oameni de rând și era necesar ca înțelepții să descifreze și să reia spusele lor în așa fel încât mulțimea adunată ciopor să poată pricepe, cât de cât, ceva. Ceea ce făceau cititorii în stele și înțelepții era o artă scoasă de sub semnul tainei și nimeni nu avea dreptul să contrazică ori să reinterpreteze cele
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1901_a_3226]
-
la război. Un război era un fleac. Vitejii și norocoșii scăpau. De multe ori scăpau și fricoșii. Un război era, în fond, o mare vânzoleală, un haos și se putea petrece orice. Or, labirintul însemna ordine. Așa reieșea și din spusele înțelepților, mesageri fideli ai cititorilor în stele: „În labirint stăpânește o rânduială perfectă. Lumina astrelor nu este reflectată deloc la întâmplare; pe boltă, dacă priviți cu atenție cerul, veți zări în fiecare noapte un alt desen. Nu, nu vă uitați
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1901_a_3226]
-
a putere discreționară. Dețin monopolul absolut în domeniu și controlează cu strictețe spațiul, dar până la a sancționa drastic orice fel de abatere așa cum înțeleg ei s-o facă... cam așa stau lucrurile... Angir nu spuse nimic începând să perceapă gravitatea spuselor căpitanului. - Întreaga Federație nu e altceva decât o blestemată de închisoare, izbucni brusc bătrânul, atrăgând atenția tuturor. Înfruntă rând pe rând privirile aruncate asupra lui continuând apoi mai liniștit: - Înțelegi acum că o să trebuiască să le dăm o explicație pentru
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85108_a_85895]
-
-și mărturisească păcatele. Deci nu mai are nici un rost să mai minți, conchise el. Acum să te văd ce-și poate pielea, căpitane. O să-mi rezerv bilet de plecare imediat ce termin cu tine. Birmaq știu că nu poate verifica cele spuse de locotenet-gardian atâta timp cât placa-misivă nu-i era adresată lui. Dar nu asta era important. Acum aflase de unde vin informațiile lui Kaan. Preaonorabilul Poha... Povestea asta cu Poha e cusută cu ață albă. Puteau să găsească ceva mai inteligent. Poha e
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85108_a_85895]
-
de ce să-l refuz. Asta fiindcă preaonorabilul m-a asigurat că va rezolva în cel mai scurt timp actele de drum ale puștiului. Numai timpul nu ne-a permis să mai așteptăm rezolvarea acestei chestiuni. - Ai încercat să verifici cele spuse de individul ăsta, Poha? îl chestionă Kaan. Doar nu ești atât de naiv să crezi tot ce ți se spune, nu? Sunt sigur că el ți-a ascuns adevărul. Angir este cu siguranță un rebel. - Sau poate modul în care
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85108_a_85895]
-
ești pregătită pentru asemenea încercări? - Mă voi obișnui, nu crezi? - Răspunsul tău e cam vag, nu sună chiar a convingere, dar poate, cine știe!? Pe drum ai putea să-ți completezi bagajul, adică să ni-l completăm revenea Olga, în spusele ei fiind simulată o doză perceptibilă de ironie. Și cele două colege se despărțeau la finele fiecărei zile de școală, fără ca Ina să aibă limpezit pe deplin orizontul spre care voia să și poarte pașii. Dar lucrurile nu puteau merge
La marginea nopții by Constantin Clisu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1690_a_3121]
-
fi unul fericit! Tu ai asemenea certitudini!? - Eu mai am unele rezerve, nu aș putea afirma același lucru. Nu sunt așa de optimistă ca tine. Sper totuși ca lucrurile să se așeze pe speranța în bine, veni Ina în întâmpinarea spuselor prietenei sale. Cuvintele Inei avură un rol benefic, așezându se ca un fel de balsam peste îndoielile Olgăi. Un timp își continuară drumul zăvorând cuvintele, doar privindu-se din când în când întrebătoare, căutând a citi una în ochii celeilalte
La marginea nopții by Constantin Clisu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1690_a_3121]
-
supravegheată. În genere, Ina vorbea puțin. Mai mult asculta. Lui Alex îi plăcea cum gândea. Formula totul în câteva cuvinte, folosind simțul pragmatic, turnând în tipare potrivite, argumente, idei și sentimente. Nu arunca vorbe fără acoperire. Lăsa impresia că fiecare spusă e o bancnotă extrasă dintr-un fascicul de valută forte. Alex își dădea seama că avea de învățat de la Ina și că, fără să arate, se situa într-o oarecare inferioritate. El mai risipea uneori vorbe în care se aflau
La marginea nopții by Constantin Clisu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1690_a_3121]
-
Bineeee! Și Alex, simțind că situația se precipitase deja, începu fără o pregătire prealabilă: intenționam încă de săptămâna trecută să te înștiințez că mă căsătoresc! - Ai spus mă căsătoresc!? Nu ne căsătorim? - Chiar așa am spus! Ai deslușit bine sensul spuselor mele. - Aș putea să știu și eu cu cine? - Vei afla, la timpul potrivit, cred că deocamdată e de-ajuns ceea ce ți-am spus, nu? - Nicidecum. Aș îndrăzni, ironiză ea, să intru în posesia câtorva detalii... Ce te-a determinat
La marginea nopții by Constantin Clisu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1690_a_3121]
-
vei fi primul cavaler de onoare din suită... Fără să continue convorbirea și fără să-și bea paharul de Busuioacă de Bohotin din care gustase doar, Alex își ceru scuze că trebuie să plece; spuse un sărut-mâna Valentinei, neștiind dacă spusele lui vor ajunge până la bucătărie, îi strânse mâna lui Jan și ieși glonț pe ușă ca dintr-o pușcă de calibru mare. Din clipa aceea imaginea toamnei dobândi pentru el alte străluciri. Valentina auzi ușa de la intrare și veni În
La marginea nopții by Constantin Clisu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1690_a_3121]
-
lucrurile erau mai mult decât clare. Se hotărî totuși să răspundă, folosind un ton persiflant: - Nu prea pare a fi bună, domnule inginer Georgescu, s-ar putea să plouă și chiar să vină și vreo furtună! Căutând a-și motiva spusele, se uită spre cer, îngemănându-și gândurile cu norii cenușii prevestitori de vreme rea. Alex dădu să mai urce câteva treapte pentru a intra în clădirea poștei. Olga însă îi bară voit drumul forțându-l să rămână În fața ei. După
La marginea nopții by Constantin Clisu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1690_a_3121]
-
nu-și epuizase repertoriul ironiilor, o urmări câteva clipe trimițându-i în cale câteva cuvinte de confirmare: - Chiar ne propunem să facem una durabilă, din beton armat, să reziste la toate seismele reale sau provocate de prietenii sau neprietenii noștri. Spusele lui Alex zburate pe lângă urechile ei o iritară și mai mult. Fără a întoarce capul, făcu un semn cu mâna peste umăr, ceea ce putea să însemne în cel mai bun caz la revedere, sau n-ai decât, ori o injurie
La marginea nopții by Constantin Clisu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1690_a_3121]
-
subiectului acel predicat care i se împrotivește. Însă această formulă a lui Kant // nu lămurește în deplin natura principiului contrazicerei; pentru că poate fi ca predicatul cel ce acum se împrotivește subiectului altă dată să i se cuvină și fiindcă, după spusa lui Kant, nu se cuvine subiectului acel predicat ce nu se nărăvește cu dânsul, din contra ar urma cumcă predicatul cel ce nu i se împrotivește i s-ar cuveni; însă câte predicaturi sunt care nu i se împrotivesc și
Opere 15 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295593_a_296922]
-
gospodărie, conduce dictatorial și, în unele cazuri își extinde vânătoarea de șoareci în vecini sau aiurea. I-am spus amicului meu că nu-i împărtășesc întru totul părerea despre cealaltă categorie de „feline”, la care face aluzie, dar am reținut spusele sale în legătură cu dialogul. Fiecare dintre noi a fost dezamăgit, uneori, de incapacitatea unor semeni de a susține o discuție civilizată. Cea mai importantă regulă a unui dialog este de a asculta cu atenție spusele interlocutorului, fără a-l întrerupe și
Parfum de spini by VASILE FETESCU () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91814_a_92973]