6,881 matches
-
într-o sută de dimineți asemănătoare. Peștele lovi lemnul cu cea din urmă zvâcnitură a cozii, despărțindu-se de lumea celor vii, iar în apa atât de nemișcată, se stârni o ușoară undă ce se pierdu în depărtare. Apoi sosi, tăcută, o libelulă, care se opri din zbor să-și găsească odihna pe piciorul lui dezgolit. O privi îndelung, simțind gâdilătura piciorușelor ei, fără să facă nici o mișcare, ca să nu o sperie. Bun loc ți-ai mai găsit, șopti el. Nu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2109_a_3434]
-
răsturnându-l în apă, unde ar deveni o pradă ușoară pentru miile de răpitoare dintre mangrove. Aștepta caimanul, nu anaconda, și dacă venea aceasta, doar o minune și o norocoasă lovitură de macetă l-ar putea salva. „Güio“ era teroarea tăcută a selvei, care îi înspăimânta și pe cei mai curajoși războinici indigeni, iar el însuși învățase să se teamă de ea. Asculta. Privea. Mirosea aerul... Uneori, anaconda sâsâie ușor. Anaconda agită apa cu încrețituri diferite de cele ale caimanului. Anaconda
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2109_a_3434]
-
palmier moriche pe care îl atârnă în spatele colibei și de cum asfințea soarele, cu o punctualitate de găină, se așeza în el, închidea ochii și nu-i mai deschidea până când prima rază de lumină nu învăluia laguna. Atunci, începea vânzoleala ei tăcută și s-ar putea spune că sârguința ei se mărginea la a îndeplini rostul pe care îl văzuse realizat de către toate femelele tribului: să-l elibereze pe mascul de cea mai mare cantitate posibilă de neplăceri. Cu siguranță, obiceiurile ei
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2109_a_3434]
-
care să dezinfecteze o rană și leucoplast cu care să o acopere, clește cu care să îndrepte un cârlig, foarfece mici ca să-și taie unghiile de la picioare... Când se întuneca, îi revenea în memorie acel bar călduț, cufundat în penumbră, tăcut și solitar, în care intra să bea un pahar la întoarcerea acasă. Muzica era suavă și romantică și în cămin strălucea un foc frumos. Acolo a cunoscut-o pe Lola, neagră și portoricană, primul lui contact cu oameni de altă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2109_a_3434]
-
o abandoneze și să o trăiască din nou, ca și cum ar fi vorba de un orgasm gigantic pe care și-ar putea permite să-l prelungească după plac. Și apoi, revenind la colibă, indianca era acolo cu masa gata; îndepărtată și tăcută, umbră care nu deranjează niciodată, servitoare pe care nu trebuia să o plătească, femeie care nu avea nevoie de explicații. Și cărțile. Și hamacul. Și o absolută, perfectă, infinită senzație de libertate. Apoi, într-o dimineață, s-a ivit pe
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2109_a_3434]
-
yubani-i? Foarte puține... Vă interesează mesajul? Inginerul interveni pentru prima dată. Zâmbi ușor: — Bănuim despre ce fel de mesaj e vorba. Îl așteptam, dar nu ne-am imaginat că o să-l aducă un om alb. Îi privi îndelung. Ceilalți așteptau tăcuți: Ce faceți aici? întrebă el în sfârșit, deși prevedea răspunsul. Planchart arătă hărțile și documentele: — Vedeți și dumneavoastră... răspunse el cu naturalețe. O șosea... — Ăsta e teritoriu yubani. — Știm asta. — Există un Tratat... — Guvernul a hotărât să denunțe Tratatul. Doream
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2109_a_3434]
-
se opri în fața intrării. La lumina jăratecului de la un foc ceva mai depărtat, ghici silueta cu linii curbe a unuia dintre războinicii cu păr prea lung. Făcu pe adormitul, dar rămase cu un ochi întredeschis. „Războinicul“ îl privea, nemișcat și tăcut. Avu inspirația să lase să-i scape o bășină sonoră. Umbra dispăru în aceeași clipă și cineva râse în coliba vecină. Apoi adormi și îl trezi fâlfâitul unui cocoș, făcând zadarnice eforturi să cânte. Fu uimit să observe cum se
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2109_a_3434]
-
fericită. — Și, mă rog, tu de ce râzi? o întrebă el. Ei? Ce știi tu de cărți de credit? Nu poți ști nimic. Nu se mănâncă. Și dacă nu se mănâncă, nu te interesează... Așa-i că am dreptate? Deodată rămase tăcut. Apa lipise cearșaful de trupul Piei și lăsa să se întrevadă vârful sfârcurilor, linia trupului și a sexului. Părul îi aluneca pe spate, negru și lins, iar chipul, șiroind, căpătase o subită și de nedescris frumusețe, cu ochii strălucitori, dinții
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2109_a_3434]
-
Începu să blesteme în gând momentul în care s-a lăsat vârât într-o încurcătură care îl împiedica să doarmă în coliba lui din lagună, prin care trecea mereu o adiere fără opreliști, invadată de aroma profundă a pământului virgin, tăcută noaptea, curată și liniștită. Făcu un „duș“ cu apă cafenie și caldă de râu, în mirosul acru de urină venind de sub ușa alăturată; își puse singurul pantalon care-i mai rămăsese și o cămașă cu o culoare de-acum greu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2109_a_3434]
-
Vreți să spuneți că ați petrecut doi ani fără să? — Te obișnuiești cu toate. Misionarul care mă însoțește trăiește de paisprezece ani în același fel... — La un misionar, e de înțeles. Dar dumneavoastră nu sunteți călugăr - ezită câteva clipe, rămase tăcută, năpădită parcă de o idee: Sau sunteți? Nu. Nici vorbă. Nu v-ați însurat niciodată? — Ba da, dar asta a rămas în urmă. Dumneavoastră sunteți măritată? — Divorțată. Aici, divorțul e la ordinea zilei. Te măriți de tânără și fără experiență
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2109_a_3434]
-
care atârna lângă el. N-o să-ți facă rău, nu te teme. Își sprijini capul de bord și privi stelele; vocea i se stinse ușor: Nu vreau să mă părăsești... Ești tot ce am... Atât de goală și atât de tăcută, atât de timidă și atât de simplă... Câteodată, singurătatea devenea mai apăsătoare și tu mă ajutai să o îndur, așa cum mă ajuta, pe când eram copil, Tom-Tom... Oamenii își bat joc de acei bătrâni care le duc flori câinilor lor și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2109_a_3434]
-
lui. Lumea rămâne atât de pustie când moare un câine bun! Aveam doisprezece ani și l-am îngropat în parc, unde era tufișul mai des, unde ne jucam urmărind veverițele. Îi plăcea locul ăla. Era ca selvele astea, înalt și tăcut, des și întunecat. L-am îngropat, m-am aruncat pe mormântul lui să privesc norii ce treceau, cenușii și murdari, și mi-am spus că într-o zi norii mei vor fi albi. Și acum îmi mai lipsește Tom-Tom. Avem
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2109_a_3434]
-
albi. Și acum îmi mai lipsește Tom-Tom. Avem nevoie să fim iubiți, fără să ni se ceară nimic în schimb. Să ni se țină companie, fără să trebuiască să ținem companie. Să fim ascultați, fără să trebuiască să ascultăm. Rămase tăcut, evocând singurătatea copilăriei sale lipsite de bucurii, când rătăcea căutând soarele și parcul, fără să dorească prietenia altor copii, ale căror jocuri nu le înțelegea. Își aminti apoi singurătatea lui de băiat, părăsit într-un colț al marii biblioteci publice
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2109_a_3434]
-
yubani. Dacă ritualul micșorării nu se îndeplinește în toate amănuntele lui, spiritele vor reuși să se răzbune. Războinicii și vraciul sosiseră împreună la butuc. La trecerea lor, tribul se dădu în lături cu respect și acum forma un larg și tăcut cerc. Xudura se postă dinaintea capetelor și începu să le acopere cu blesteme, strigând din răsputeri și agitând în fața lor un fel de apărătoare de muște din pene. Îi insulta pe morți cu cele mai rele epitete și, nu o dată
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2109_a_3434]
-
ramuri - fugiseră din apropierea omului și a râvnei sale distrugătoare. Ascultă liniștea. Era ca și cum lumea s-ar fi oprit din mers, ca și cum ar fi sosit pe neașteptate sfârșitul, pentru că nu se mișca nici măcar o frunză în dimineața liniștită, fără vânt, în tăcuta pădure, fără viață, peste mașinile adormite, fără oameni. Din umbră, apăru figura neliniștită a lui Kano, care înaintă domol, cu teamă, în pofida tăcerii, dând înconjur luminișului ca să evite apropierea de monștrii de fier, ținând sarbacana strânsă cu putere, mai dispus
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2109_a_3434]
-
apropie, ascunzându-se pe jumătate. Hai! Nu fi laș. Tu ești un mare războinic yubani. Nu te temi de nimic. Atinge-o. Atinge-o, că nu face rău. Așa. La dracu’!, exclamă el. E fierbinte... Soarele arde tare... Deodată, rămase tăcut și observă cu atenție, unul după altul, cele șase enorme tractoare împrăștiate pe terenul nivelat. — Nu e ușor să aduci aici șase monștri ca ăștia. Trebuie să-i urce de la Santa Cruz până la Trecătoare pe șoseaua veche, să-i coboare
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2109_a_3434]
-
imens. — Au o hartă fotografică a regiunii, luată din avion, interveni Inti Ávila. Eu am lucrat cu fotografiile făcute la poalele Anzilor. Dacă mărirea ar fi bună, cu ajutorul unei lupe s-ar putea distinge până și pietrele din râuri... Rămaseră tăcuți. Tocmai terminaseră cina și erau strânși în jurul mesei grosolane, savurând o cafea tare și groasă pe care Inti o preparase după o formulă secretă. — Chiar și așa, nu pot să cred, comentă preotul. Cum se explică faptul că un băiat
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2109_a_3434]
-
colibele lor, iar femeile, când își părăsiră căminele, dar José Correcaminos se arătă neînduplecat, iar Xudura, vraciul, îl ajută în strădania lui. Se strânseră într-un luminiș apărat de arbori înalți de capoc și rămaseră acolo nemișcați, pe vine și tăcuți, cu urechea atentă la cel mai mic zvon adus de vânt. Erau ca o turmă de animale speriate, care nu reușiseră încă să înțeleagă cât de mare era tragedia. Deodată, un băiat strigă. José Correcaminos îl făcu să tacă și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2109_a_3434]
-
porumbei călători. În 1893, a murit ultimul exemplar al speciei la grădina zoologică din Cincinnati. Dacă asta e adevărat, dacă se pot nimici cinci miliarde de păsări în mai puțin de un secol, cum ne mai putem păstra speranțele? Rămaseră tăcuți, când îl văzură venind. Bănuiau ce veste aduce. — A murit? — Da. — Și părintele Carlos...? — A rămas să se roage... Tocmai a botezat-o... — Dacă asta poate fi o consolare! — O să încerc să dorm puțin..., vor veni zile foarte grele. Făcu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2109_a_3434]
-
direct spre locul unde începea selva, la două sute de metri depărtare. Sentinelele nu-și desprindeau ochii din hățișuri, atente la cel mai mic semn de pericol, iar soldații nu-și lăsau nici o clipă armele din mâini. În aer plutea o tăcută senzație de spaimă și își putură da seama că muncitorii - de obicei flecari și scandalagii - formau grupuri în barăcile fără pereți, șușotind nervoși, studiindu-i pe soldați cu coada ochiului. — Ne așteaptă... Inti Ávila afirmă în tăcere. José Correcaminos se
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2109_a_3434]
-
îngroziră pe indigeni și începu să ruleze încet, îndepărtându-se în direcția opusă taberei. Căpitanul urcă în jeep, iar Planchart băgă în marșarier, se răsuci și se întoarse pe unde veniseră. După câteva clipe, totul era din nou liniștit și tăcut. Ieșiră pe șoseaua deschisă și singuratică. — Se întâmplă ceva. Nu e doar teama de yubani. Porniră din nou la drum, în adâncul selvei. Se opriră la vreo cinci kilometri, pe râu în sus, pe malurile solitarului San Pedro. La un
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2109_a_3434]
-
ascultă în tăcere, privindu-l atent pe indian, care vorbea ca și cum s-ar fi adresat mesei. Rămase apoi pe gânduri și scotoci în haină până dădu peste un pachet de țigări. Luă una și le oferi și celorlalți, care acceptară tăcuți. Gubern, avocatul, se grăbi să caute o brichetă și să-i ofere foc șefului său. — Înțeleg problema dumneavoastră, spuse Stevens, după ce scoase o gură de fum. O înțeleg și aș vrea să o rezolv. Își împreună mâinile într-o atitudine
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2109_a_3434]
-
în dimineața liniștită. Ambarcațiunea își pierdu elanul și se opri. Lumea era învăluită în liniște și tăcere. Într-o deplină tăcere. Se întinse în caiac, își sprijini ceafa de margine și lăsă ca soarele dimineții să-i pârlească pielea. Sosi, tăcută, o libelulă, care se opri din zbor și își găsi odihna pe piciorul lui dezgolit. — Bun loc ți-ai mai găsit, șopti el. Vâsli rar, prin canalele nemișcate, la umbra mahonilor și a arborilor de capoc, printre liane și plante
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2109_a_3434]
-
asta. Avea În buzunar un bilet dus-Întors de Vicenza, iar hainele și lucrările lui dentare sunt americane, așa că ne-am gândit la baza dumneavoastră și ne-am Întrebat dacă nu cumva a venit de acolo. — S-a Înecat? Brunetti rămase tăcut atât de mult, Încât celălalt repetă Întrebarea: — S-a Înecat? — Nu, căpitane, nu s-a Înecat. Au fost urme de violență. — Ce Înseamnă asta? — A fost Înjunghiat. — Jefuit? — Așa s-ar părea, căpitane. — Vorbiți de parcă v-ați Îndoi de asta
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2078_a_3403]
-
suntem noi acum... întrerupe bunicul povestea făcând o mică precizare. Era o toamnă frumoasă, vântul adia ușor ca o mângâiere de catifea, iar copacii foșneau înfiorați.” Bunicul povestea rar, cu vocea scăzută de parcă citea dintr-o carte. ”Mergeau ei așa, tăcuți, unul în spatele celuilalt și doar din când în când se opreau ca să respire aerul curat al pădurii: Mai avem puțin și ajungem în satul Răstolțu Mare, unde prietenul și fostul meu coleg ne va găzdui peste noapte. Vom avea ocazia
Luminătorii neamului. In: ANTOLOGIE:poezie by Tudor-Alexandru Trif () [Corola-publishinghouse/Imaginative/246_a_695]