4,775 matches
-
rândul ei o contra-cultură declarat exotică, bizară chiar și pentru anii ’60. În varianta specific germană, confuzia culturală a anilor ’60 era un amestec extrem de complicat de sex și politică. Adepte ale lui Marcuse, Erich Fromm, Wilhelm Reich și alți teoreticieni germani care au scris despre reprimare politică și sexuală, mediile radicale din Germania (și Austria sau, cel puțin, Viena) exaltau nuditatea, amorul liber și educația antiautoritaristă. Faimoasele nevroze sexuale ale lui Hitler erau cauza directă a nazismului. Încă o dată, unele
[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
-
a răsărit, În fine, În cercuri mai puțin politizate: adaptând limbajul educației marxiste la teme freudiene, gânditorii postfreudieni autodesemnați subliniau acum necesitatea eliberării - nu pentru clasele sociale, ci pentru subiecții individuali. Au apărut apoi, În vestul Europei și În America de Nord, teoreticieni ai eliberării care urmăreau să scape subiectul uman nu doar de jugul social, ci și de propriile iluzii. Varianta sexuală a acestei teorii - ideea că reprimarea sexuală și constrângerea socială sunt indisociabile - era deja, În anumite cercuri, un truism la
[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
-
posteritatea „gândirii ’68”, scriitorii francezi Luc Ferry și Alain Renaut concluzionează amar că „cea mai mare reușită a gânditorilor din anii ’60 a fost să-și convingă publicul că incomprehensibilul e semnul importanței”. Găsind În universități un public gata constituit, teoreticieni subit adulați precum Lacan sau Derrida au Înălțat curiozitățile și paradoxurile limbajului la rang de filosofie, erijându-le În modele infinit de flexibile pentru analiza textuală și politică. În instituții precum Centrul de Studii Culturale Contemporane al Universității din Birmingham
[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
-
lucrătorilor la stat erau acum În sectorul terțiar, nu În industrie: nu mai produceau bunuri, ci asigurau și administrau servicii (financiare, educative, medicale și de transport). Liberalizarea economică nu a semnalat prăbușirea statului asistențial, nici măcar declinul său final, așa cum speraseră teoreticienii ei. Dar a ilustrat o mișcare seismică de transfer al resurselor și inițiativei dinspre sectorul public spre cel privat. Problema nu era doar cine e proprietar la ce fabrică sau cât de reglementată trebuie să fie cutare ramură; era o
[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
-
Mai mult, prin Însăși natura lor, drepturile constituționale dovedesc oficial existența persoanelor ca atare: persoane care au pretenții unele de la altele și fiecare de la comunitate. Ele descriu un spațiu Între individul lipsit de apărare și statul atotputernic. Așa cum recunoștea tânărul teoretician maghiar Miklós Haraszti, mișcarea pentru „drepturile omului” echivala cu afirmația că rectificarea defectelor comunismului consta nu Într-un comunism mai bun, ci În constituirea - or reconstituirea - societății civile (adică „burgheze”). Ironia conținută În deturnarea programului marxist și Înlocuirea statului socialist
[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
-
cei care au Încercat s-au dovedit ineficienți. Václav Havel a fost unica excepție, dar nici măcar el nu a reușit pe deplin. Cum spunea ironic Burke despre cu totul altă generație de revoluționari, „cei mai buni dintre ei erau doar teoreticieni”. Majoritatea erau complet nepregătiți pentru problemele politice și tehnice Încâlcite ale deceniului următor. De asemenea, erau complet nepregătiți pentru prăbușirea spectaculoasă a statutului public al intelectualității În general, pe măsură ce preferințele cititorilor s-au schimbat și generația mai tânără s-a
[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
-
fi diferită de cea a istoricului de artă sau de cea a muzicologului sau chiar de aceea a sociologului sau a anatomistului. Firește, această relație ridică o serie de probleme complicate. Pentru rezolvarea lor s-au propus soluții diferite. Unii teoreticieni neagă pur și simplu că studiul literaturii ar fi un act de cunoaștere și recomandă o "a doua creație" cu rezultate care celor mai mulți dintre noi ni se par astăzi neînsemnate: descrierea Monei Lisa de către Walter Pater sau pasajele pline de
[Corola-publishinghouse/Science/85056_a_85843]
-
de înflorituri din Symonds sau Symons. O astfel de critică "creatoare" a însemnat de obicei o duplicare inutilă sau, cel mult, transpunerea unei opere literare într-o altă operă, de obicei inferioară. Abordând contrastul dintre literatură și studiul ei, alți teoreticieni trag tot concluzii sceptice, dar oare cum diferite: literatura, susțin ei, nu poate fi de loc "studiată". 38 Putem doar s-o citim, s-o gustăm, s-o apreciem, în rest, nu putem decât să acumulăm o serie de informații
[Corola-publishinghouse/Science/85056_a_85843]
-
istoria, ca și literatura, pane o disciplină inconsistentă, prost definită și când știința este rivalul cel impresionant, se susține mai degrabă că literatura ne face să cunoaștem acele aspecte de oare științele exacte și filozofia nu se ocupă, în timp ce un teoretician neoclasic ca Samuel Johnson putea încă să considere că poezia este "grandoarea generalității", unii teoreticieni moderni care aparțin unor școli diferite, (de exemplu, Bergson, Gilby, Ransom, Stace) subliniază în mod unanim caracterul particular ad poeziei. Stace spune că piesa Othello
[Corola-publishinghouse/Science/85056_a_85843]
-
cel impresionant, se susține mai degrabă că literatura ne face să cunoaștem acele aspecte de oare științele exacte și filozofia nu se ocupă, în timp ce un teoretician neoclasic ca Samuel Johnson putea încă să considere că poezia este "grandoarea generalității", unii teoreticieni moderni care aparțin unor școli diferite, (de exemplu, Bergson, Gilby, Ransom, Stace) subliniază în mod unanim caracterul particular ad poeziei. Stace spune că piesa Othello nu zugrăvește gelozia în general, ci gelozia lui Othello, felul special de gelozie pe care
[Corola-publishinghouse/Science/85056_a_85843]
-
identifice "funcția" literaturii cu relațiile ei extrinsece. Dar de la mișcarea romantică încoace, poeții au dat adesea un răspuns diferit atunci când au fost provocați de societate: un răspuns pe care A. C. Bradley îl numește "poezie de dragul poeziei";*19 și bine fac teoreticienii că lasă ca termenul de "funcție'' să fie folosit de toate nuanțele "apologeticii". Folosind cuvântul în acest sens, spunem că poezia are multe funcții posibile. Funcția ei principală este fidelitatea față de propria ei natură. 66 <titlu> 4. Teoria, critica și
[Corola-publishinghouse/Science/85056_a_85843]
-
fie istorie literară studiul unor opere literare anumite. Desigur, termenul de "critică literară" este adesea folosit într-o accepțiune care include întreaga teorie literară; dar o astfel de folosire ignoră utilitatea distincției pe care am făcut-o. Aristotel a fost teoretician; Sainte-Beuve, în primul rând critic. Kenneth Burke este în mare măsură un teoretician al literaturii, în timp ce R. P. Blackmur este critic literar. Termenul "teoria literaturii" ar putea foarte bine să îmbrățișeze - așa cum se face în cartea de față - atât "teoria
[Corola-publishinghouse/Science/85056_a_85843]
-
este adesea folosit într-o accepțiune care include întreaga teorie literară; dar o astfel de folosire ignoră utilitatea distincției pe care am făcut-o. Aristotel a fost teoretician; Sainte-Beuve, în primul rând critic. Kenneth Burke este în mare măsură un teoretician al literaturii, în timp ce R. P. Blackmur este critic literar. Termenul "teoria literaturii" ar putea foarte bine să îmbrățișeze - așa cum se face în cartea de față - atât "teoria criticii literare" cit și "teoria istoriei literare". 68 Aceste distincții sunt destul de clare
[Corola-publishinghouse/Science/85056_a_85843]
-
trecute și să le acceptăm normele, incluzând în mod deliberat amestecul nedorit al propriilor noastre idei preconcepute. Această concepție, numită "istoricism", a fost elaborată "sistematic în Germania în secolul al XIX-lea, deși chiar si acolo a fost criticată de teoreticieni ai istoriei literare de talia lui Ernst Troeltsch. *3 Acum se pare că ea a pătruns, direct sau indirect, în Anglia și Statele Unite și mulți dintre "istoricii literari" pe oare îi avem se pronunță, mai mult sau mai puțin dar
[Corola-publishinghouse/Science/85056_a_85843]
-
un stil particular, în schimb, decadentismul ca fapt de stil în artele plastice nici nu intră în discuție, astfel încât încercarea lui John Reed de a identifica trăsăturile unui stil decadent în artele plastice realizează o diferență notabilă, care merită cercetată. Teoreticianul trasează coordonatele care fac posibilă definirea unei arte decadente în pictură. În opinia sa, printre achizițiile pe care arta le face la intrarea ei în vârsta modernității se află imprecizia și indeterminarea, care-și găsesc expresia și ca inovații tehnice
by Angelo Mitchievici [Corola-publishinghouse/Science/1058_a_2566]
-
75. Teoria lui Dobrogeanu- Gherea se apropie de ceea ce Moréas denumea "déformation subjective" sau Max Deri "naturalistic permutation". Pentru Dobrogeanu-Gherea, finisecularismul apare aproape ca un reflex mentalitar, decadentismul constituind un corelativ estetic insuficient decantat pentru a configura o estetică propriu-zisă. Teoreticianul a forjat conceptul de decepționism, menit să înscrie dintr-o perspectivă sociologizantă o stare de spirit codificată cultural prin termenul de decadentism. Termenul de "decadentism" se afla în circulație pe piața ideilor și Ștefan Popescu îl utilizează la rândul lui
by Angelo Mitchievici [Corola-publishinghouse/Science/1058_a_2566]
-
-o către orizontul esteticii simboliste. Un poet simbolist, dar și critic literar și, ocazional, critic de artă, Ștefan Petică, era la curent în 1900 cu mișcarea prerafaelită Gabriel Rossetti, Burne Jones, William Morris se află printre cei citați și estetismul teoreticianului ei, Ruskin, care "introdusese în literatură modul de a vedea și judecățile din pictură"77, moralismul său, cum sesizează Petică, originând în estetic. Afirmațiile elogioase ale lui Petică subliniază popularitatea de care se bucura pictura prerafaeliților la finele secolului: "În
by Angelo Mitchievici [Corola-publishinghouse/Science/1058_a_2566]
-
sau ceea ce John Reed definește ca Stil decadent, Paciurea îi opune un formalism ontologic. Sorin Alexandrescu focalizează ceea ce el numește emergența formei, efortul generic, ineluctabil al materiei de a prinde formă, cu mențiunea că acest tip de formalism trecut de teoreticianul român prin grila psihanalizei freudiene, marchează, mai degrabă, o fază finală a simbolismului european, ilustrată elocvent și de Brâncuși, în trecerea sa către arta modernă, fază în care simbolul cedează în fața unei esențializări a materiei și a eliminării oricărui rest
by Angelo Mitchievici [Corola-publishinghouse/Science/1058_a_2566]
-
de tranziție, de mutație estetică. În același timp, Paciurea nu poate fi extras contextului cultural în care se formează, având ca numitor comun sensibilitatea simbolistă, himerele sale evidențiază din plin acest lucru. Paciurea nu este nici pe de parte un teoretician, însă sculpturile sale suportă influența simbolistă chiar cu o notă expresionistă în cazul câtorva. Tema sfincșilor și a himerelor este una decadentă-simbolistă, Paciurea putând fi integrat din punct de vedere tematic acestei estetici, viziunea artistului modifică datele încadrării tematice. Dacă
by Angelo Mitchievici [Corola-publishinghouse/Science/1058_a_2566]
-
latinității, aflat sub semnul înfloririi pe fundalul ruinist al decăderii culturii europene de gintă latină, ar fi să stingă grandios specia, după o spectaculoasă ecloziune. Sunt ideile epocii, cele pe care le preia Alexandru Bogdan-Pitești pe filiera lui Joséphin Péladan, teoretician flamboiant, misticoido-estetizant al "decadenței latine". În cele din urmă, această "ultimă civilizație latină" se vrea reluată sub semnul solar al unei ultime Elade, "alba-dreapta Isarlâk" la Ion Barbu, separată însă de orice contingență istorică și redusă la o insulă utopică
by Angelo Mitchievici [Corola-publishinghouse/Science/1058_a_2566]
-
manageria și controla, vor putea induce dinamizarea pozitivă dar și un control al pieței. IV. Depășirea granițelor. O altă strategie a creativității stă la baza afirmării colaborării, ca tendință a lumii contemporane, dintre specialiștii din domeniul economiei, marketingului și reprezentanți, teoreticieni și practicieni din domeniul științelor umaniste, a psihologiei, sociologiei, educației și ecologiei. Corelarea eforturilor lor În a găsi noi soluții la problemele inedite, surprinzătoare și grave cu care se confruntă omenirea face ca fenomenul analizei și transcenderii granițelor dintre științe
COMPORTAMENTUL CONSUMATORULUI DE LA TRADIȚII LA INTEGRARE EUROPEANĂ by Mariana CALUSCHI, Oana GAVRIL JITAR, Mihaela ŞERBAN, Constantin NECHIFOR, Daniel URMĂ () [Corola-publishinghouse/Science/750_a_1157]
-
au adus contribuții remacabile la un moment dat, chiar dacă nu la dimensiunea celor de mai sus. Poate că nu ar trebui să-l ignorăm pe Mihail Dragomirescu, primul autor al unui tratat de „Știința literaturii” tradus și cunoscut de alți teoreticieni europeni, chiar dacă suntem revoltați când cineva vorbește de blestematul de acum, protocronism. Există și În literatura română teoreticieni care au adus o contribuție deosebită la evidențierea marilor probleme legate de tot mai complexul proces de creație literară, de care trebuie
Repere istorico-literare : univers informaţional pentru cei interesaţi de pregătirea examenului de bacalaureat by Ioan Baban () [Corola-publishinghouse/Science/91623_a_93263]
-
nu ar trebui să-l ignorăm pe Mihail Dragomirescu, primul autor al unui tratat de „Știința literaturii” tradus și cunoscut de alți teoreticieni europeni, chiar dacă suntem revoltați când cineva vorbește de blestematul de acum, protocronism. Există și În literatura română teoreticieni care au adus o contribuție deosebită la evidențierea marilor probleme legate de tot mai complexul proces de creație literară, de care trebuie să ne amintim cu un adevărat sentiment de prețuire și mândrie. Alături de Mihail Dragomirescu, trebuie să ne amintim
Repere istorico-literare : univers informaţional pentru cei interesaţi de pregătirea examenului de bacalaureat by Ioan Baban () [Corola-publishinghouse/Science/91623_a_93263]
-
și istorie literară, alte drumuri pentru a se alătura lor, nu pentru a-i Înlocui, cum pretind, din nefericire, unii dintre contemporanii noștri. Plecând de la considerațiile de mai sus, cele trei direcții ale „științei literaturii”, nu pot exista decât Împreună. Teoreticianul, criticul și istoricul literar se Întâlnesc și uneori realizează adevărate minuni, cum o demonstrează „Istoria literaturii române de la origini până În prezent” de G. Călinescu, unul din cele mai importante izvoare de documentare și chiar de inspirație pentru specialiști. Junimea și
Repere istorico-literare : univers informaţional pentru cei interesaţi de pregătirea examenului de bacalaureat by Ioan Baban () [Corola-publishinghouse/Science/91623_a_93263]
-
literară intră În universul spiritual al vorbitorilor de limbă În care a fost tradusă și se individualizează datorită acestei noi situații prin care a intrat În circulație.. Boris Tomașevski definește tema unei opere literare ca termen indispensabil, legat de ceea ce teoreticianul rus Mihail Bahtin numește conținut al unei asemenea creații, o „unitate de sens a diverselor elemente dintr-o operă (literară), proprie oricărei lucrări scrise Într-o limbă inteligibilă”. Desigur, numărul de situații și motive se reduc la o schemă generală
Repere istorico-literare : univers informaţional pentru cei interesaţi de pregătirea examenului de bacalaureat by Ioan Baban () [Corola-publishinghouse/Science/91623_a_93263]