7,762 matches
-
căutăm, ca niște nebuni, în urmă. Toată această hârâială fragmentată, Felix o auzi fără atenție voită, privind la Otilia și la bolnav. Ultimele vorbe ale Olimpiei îl izbiră prin brutalitatea lor, mai ales că fizionomia lui moș Costache părea a trăda înțelegerea convorbirii. Auzi răspunsul Aglaei: - Taci și tu din gură, frate, că te aude. Astea o să le vedem noi mai târziu. G. Călinescu Se înserase de-a binelea când se auziră tropote de cai și rostogolirea roților unei trăsuri. - Parcă
Enigma Otiliei by George Călinescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295569_a_296898]
-
împlinise această vârstă, pergamentoasă sub stratul lucios de unsori amestecate cu pudră și încrețită în jurul ochilor. Părul rărit îi era îngreuiat de prea multe chignoane. Umbre violete îi înconjurau ochii, dîndu-i înfățișarea tipică a apașelor, iar dinții desfăcuți în râs trădau nervozitatea dorințelor. - Ca să-ți păstrezi mereu vârstă asta, ai nevoie, pe de o parte, de exercițiul funcțiunilor dumitale specifice, sunt clar, nu? Pe de altă parte, de îngrijiri particulare. Bun! Ia să vedem obrazul! Cu ce dați dumneavoastră pe obraz
Enigma Otiliei by George Călinescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295569_a_296898]
-
ochii pierduți în gol. Felix aduse puțină zăpadă și o puse pe capul bătrânului, deși știa că e inutil. Mai degrabă, ar fi trebuit să-l dezbrace, dar știa că bătrânul avea bani cu el și nu voia să-l trădeze. Stănică propuse totuși dezbrăcarea: - Trebuia să-i scoatem hainele, să răsufle, oricât, suntem datori să facem ce putem. Și se repezi singur la moș Costache să-i tragă haina. Acesta scoase un mormăit grozav, semănând a răcnet, care îi înspăimîntă
Enigma Otiliei by George Călinescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295569_a_296898]
-
șapte copii, se sperie. Reacția ei devine o motivație pentru a-l respinge pe Felix. Când Otilia, sufocată de grosolăniile clanului Tulea, pleacă cu Pascalopol la Paris, Felix, derutat, are o scurtă aventură cu Georgeta și-i pare că a trădat-o pe Otilia. Otilia este delicată, frumoasă, voluntară, instruită, dar independența ei, felul în care își exprimă personalitatea este elementul de disjuncție, de incompatibilitate dintre eroi. Raportul ambiguu dintre ea și Pascalopol, dar mai ales discuția francă a lui Pascalopol
Enigma Otiliei by George Călinescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295569_a_296898]
-
mai lipsea, să-și și mânie superiorii! Un coleg îi destăinuise că tocmai ăia de nu prezintă consoarte le stârnesc superiorilor mai abitir bănuieli, pe motiv că ei sânt primii condamnați de a încăpea pe mâna cocotelor și de-a trăda pe-acolo cine știe ce secret de serviciu. Și apoi, cu soțiile funcționarilor de talia lui, n-o să fie pus într-o situație delicată, când ele or să vină la el să-l chestioneze, iar el n-o să știe ce să le
Cei șapte regi ai orașului București by Daniel Bănulescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295562_a_296891]
-
fără mască este o pierzanie ce lasă-n urmă ciuma și, fără îndoială, de n-ar fi râsul, râsul oamenilor triști, societatea supunea de mult la penalități mâhnirile. Până și grimasele agoniei nu sânt decât încercări nereușite de râs, care trădează însă natura echivocă a acestuia. Așa se explică de ce astfel de accese ne lasă un gol mai amar decât o beție sau o noapte de dragoste. Pragul sinuciderii e un fior ce urmează unui râs năvalnic, fără măsură și fără
Amurgul gânduri by Emil Cioran [Corola-publishinghouse/Imaginative/295576_a_296905]
-
în nefericire și de simetrie în mâhniri pare a le fi lipsit poeților. Căci ce înseamnă a fi poet? A nu avea distanță de propriile mâhniri, a fi identic nefericirii proprii. Preocuparea de educație personală, până și în aceste lucruri, trădează un rest filozofic într-un suflet atins de poezie. Superstiția teoretică organizează totul, până și tristețea. Însăși moartea unui filozof seamănă unei geometrii descompuse, pe când poetul, purtîndu-și din viață mormântul, a murit înainte de moarte. Miezul lăuntric al poeziei este o
Amurgul gânduri by Emil Cioran [Corola-publishinghouse/Imaginative/295576_a_296905]
-
Iluminarea și îndobitocirea - una prin plus și alta prin minus - se așază în afară de soarta omului și deci în afară de posibilitățile plictiselii. Putem fi noi însă absolut siguri că sfinților nu le e urât uneori în Dumnezeu și că dobitoacele - așa cum le trădează privirea lor vacantă - nu simt nimicul neștiinței lor? Omul nu-și poate tîrî toată viața în plictiseală, deși aceasta nu-i o boală, ci o absență de intensitate. Golul consecutiv unei suferințe sau amintirea rece a unei nefericiri; curgerea tăcerii
Amurgul gânduri by Emil Cioran [Corola-publishinghouse/Imaginative/295576_a_296905]
-
vid avântat spre o supremă degradare de existență. Timpul e un suiș spre neființă. Prin toate simțurile râvnesc după desfătările sfârșirii... Ce dor de tainice împliniri mă înclină spre ele? Imposibil să nu descoperi măreția morții, după ce-ai fost trădat de viață!... Cine-a văzut prin oameni și prin sine însuși, de scârbă ar trebui să-și zidească o întăritură pe fundul mărilor. Nefericirea nu se întîlnește decât la un temperament esențial contradictoriu. Cel obosit de sine însuși obosește pe
Amurgul gânduri by Emil Cioran [Corola-publishinghouse/Imaginative/295576_a_296905]
-
oscilând de la optimismul cel mai ridicol la pesimismul cel mai sumbru, anarhia este o floare a spiritului, fără rădăcini în lume. S-ar putea ca, la urma urmelor, convingerea anarhistă a unei fericiri terestre în afară de orice lege și formă să trădeze o viziune optimistă. Viziunea finală a istoriei, așa cum au conceput-o anarhiștii, este încîntătoare și trandafirie. Dar întreb orice om care a văzut în fundul mizeriei umane: oare este posibilă, atâta înșelare, atâta iluzie și atâta naivitate? Anarhiștii ar trebui folosiți
Amurgul gânduri by Emil Cioran [Corola-publishinghouse/Imaginative/295576_a_296905]
-
frumos și palid capul blond al unui înger. Luna-i cădea drept în față, încît ochii ei albaștri străluceau mai tare și clipeau ca loviți de o rază de soare. Sub alba haină de noapte de la gât în jos se trădau boureii sânilor și mânuțele și brațele ei albe și goale pân în umeri se-ntinseră spre dânsul și el le inundă cu sărutări. Un moment, și el sări prin fereastră, îi cuprinse gâtul ei gol, apoi îi luă fața în
Opere 07 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295585_a_296914]
-
pleșuv și cu ochelari, cu care bătrânul vorbi repede și încet, arătîndu-i scrisoarea. Pleșuvul clătină din căpățână. Ei coborâră iute scările și într-o clipă fură la casa de peste drum. Deși erau amândoi bătrâni, ei se grăbise astfel încît aceasta trăda viul interes ce trebuia să-l poarte pentru Dionis. Ei deschiseră ușa. Dionis era lungit la pământ, părul în dezordine, ochii închiși cu vehemență. Pleșuvul îl ridică încet de la pământ și-i dezgoli pieptul. - Cât pe ce era să i
Opere 07 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295585_a_296914]
-
slăbită, părul de aur acoperit de o pălărie de catifea neagră cu margini largi, îmbrăcat c-o bluză de catifea care cuprindea, strâns de un colan lustruit, mijlocul cel mai gingaș din lume. Ochii lui Dionis pe jumătate-nchiși nu trădau că el veghează. Il privi în întreg, de la capul inundat în aur pân-la botinele micuțe ce stecleau radioase pe covorul înflorit. "Ah! gândi el, și inima se cutremură în el, este Maria! Da, odorul! ea era. Vorbea singură... fetele vorbesc
Opere 07 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295585_a_296914]
-
știe ea că mă chinuie. Și azi îmbla prin grădina palatului Bianchi. Asemenea unor aripi de vultur sălbatic cuprindea ca un privaz părul negru și urcat acea frumoasă și ostenită față de marmură de Paros. Pleoapele pe jumătate lăsate-n jos trădau mărimea ochilor lui de-un întunecos și demonic albastru și cu toate acestea dezgustați; buzele-ntredeschise arătau o energică durere și numai gâtul se-ndoia cu mândrie, ca și când nu și-ar fi pierdut-o sub greutatea viețeii. - Noaptea era lucie
Opere 07 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295585_a_296914]
-
ei... Și alături cu ea mergea-el... cu capul lui neacoperit, de Antinous. Asemenea unor aripi de vultur sălbatec cuprindea părul, negru și urcat ca un privaz, acea frumoasa si ostenită față de marmură de Paros... pleoapele pe jumătate lăsate-n jos trădau mărimea ochilor lui dezgustați, buzele subțiri și-ntredeschise arătau o energică și crudă durere... și numai gâtul lui înalt se îndoia cu mândrie, ca și când nu și-ar fi pierdut mândria sub greutatea jugului vieței... Și nici un creț pe acea frunte
Opere 07 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295585_a_296914]
-
o... Ce știe ea că mă chinuie. Și azi îmbla prin grădina palatului Bianchi. Asemenea unor aripi de vultur sălbatic cuprindea, ca un privaz, părul negru și uscat acea frumoasă și ostenită față de marmură. Pleoapele pe jumătate lăsate-n jos trădau mărimea ochilor lui de-un întunecos și demonic albastru și cu toate acestea dezgustați; buzele-ntredeschise arătau o energică durere și numai gâtul se-ndoia cu mândrie, ca și când nu și-ar fi pierdut-o sub greutatea vieții. - Noaptea era lucie
Opere 07 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295585_a_296914]
-
știe ea că mă chinuie. Și azi îmblă prin grădina palatului Bianchi. Asemenea unor aripi de vultur sălbatic cuprindea, ca un privaz, părul negru și uscat acea frumoasă și ostenită față de marmură de Paros. Pleoapele pe jumătate lasate-n jos trădau mărimea ochilor lui de-un întunecos și demonic albastru și cu toate acestea dezgustați; buzele-ntredeschise arătau o energică durere și numai gâtul se-ndoia cu mândrie, ca și când nu și-ar fi pierdut-o sub greutatea vieții. - Noaptea era lucie
Opere 07 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295585_a_296914]
-
vesel. Puțin alb trebuia feței sale celei de-o albețe palidă, o lină adiere cu roșu îi dete un fel de reflect trandafiriu asemenea [cu] al luminei serei. Sânul ei era acoperit numai c-o ușure cămașă de gaz care trăda mai mult decât acoperea piepții cei mai rotunzi, mai albi, mai mici, ce păreau sculptați {EminescuOpVII 194} într-o marmură de argint de mâna unui sculptor orb, căci, văzând, n-ar fi putut decât să sfarme de gelozie opera sa
Opere 07 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295585_a_296914]
-
îi stă foarte frumos. Ciubotele lungi și largi ale tătîne-său îi dădeau un aspect eroic și plin de demnitate, cojocul spânzura până-n pământ și căciula sămăna un stog de fân pe un cap de curcan. Dar oare la ce să trădăm dulcele său nume? Cine nu-l ghicește - oare istoria nu-l va însemna pe paginele sale, dacă n-a avea altă treabă de făcut?... Așadar pourquoi. - A! Zi! tu, zavistnicule, ai tras clopotul ca să vie oamenii să mă bată! Ei
Opere 07 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295585_a_296914]
-
și plin de demnitate, ca o mantie regală spânzură cojocul tătîne-său până la pământ și numai căciula cea mare care * acopere fruntea tânărului erou pare a fi [un] stog de fân pe capul unei vrăbii. D[ar] oare la ce să trădăm dulcele său nume. Cine nu-l ghicește? Oare istoria nu l-a însemnat în paginele sale, dacă n-a avut altă treabă? Așadar pourquoi? {EminescuOpVII 303} " S-A-NTÎMPLAT ÎN VREMEA MEA... " 2257 S - a-ntîmplat în vremea mea ca Domnița Mărioara lui
Opere 07 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295585_a_296914]
-
și sprâncenați aveau o nespusă dulceață. Buzele mici și subțirele se-ncrețeau de un fel de mândrie, rochia de lână verde cu piepții strânși îi da un fel de mlădioasă grație, pestelca era albă ca omătul, iar mînecele totdeuna suflecite trădau niște brațe de alabastru. Pe piept cădeau șiruri de hurmuz sur ca mărgăritarul. Astfel îmbla. Bietul Porfirie Rufă afirma adevărul. Este caracteristic pentru gineri că mai toți samănă cu ai regelui Lear. Și Dumnezeu îl știe că el nu era
Opere 07 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295585_a_296914]
-
partid a tatălui meu, În acel moment șef al unui șantier din xe "Medgidia"Medgidia și care avea origine muncitorească - el Însuși lucrase ca muncitor la o vârstă fragedă. Motivul invocat de xe "Fulger"Fulger era că tatăl meu... Își trădase clasa și devenise inginer (!!!). În ce privește categoria celor cu rude În străinătate, ea s-a lărgit permanent, incluzându-i pe cei mai mulți evrei membri de partid, căci fiecăruia Îi pleca o rudă, mai apropiată sau mai Îndepărtată. O glumă evreiască a epocii
Evreii din România în perioada comunistă. 1944-1965 by Liviu Rotman () [Corola-publishinghouse/Science/1969_a_3294]
-
acestei "misiuni imposibile" îi respectă cu atît mai mult pe aceia capabili să și-o asume, mărturisindu-și înfrîngerea dinaintea unei realități mai puternice decît ei. Le Bon însuși nu ratează niciodată ocazia de a insulta clasa muncitoare, dar își trădează în schimb respectul pentru conducători, numindu-i spirite "dotate cu o tenacitate puternică, repetînd mereu aceleași lucruri și în aceiași termeni, gata oricînd să își sacrifice interesele personale și chiar viața pentru triumful idealului care i-a cucerit"194. Conducătorul
Epoca maselor: tratat istoric asupra psihologiei maselor by Serge Moscovici () [Corola-publishinghouse/Science/1426_a_2668]
-
lume. Viziune de la care nu se poate abate fie și pentru simplul motiv că nu are cu ce o înlocui. Nu are resursele necesare pentru a putea alege. O poate cel mult schimba cu o altă viziune sau o poate trăda. E închis într-o viziune, într-o ideologie, nu are nici o posibilitate de a ieși din ea, e prizonierul unei misiuni, la fel cum artistul e închis în arta sa, în propria-i percepție a formelor și culorilor, într-o
Epoca maselor: tratat istoric asupra psihologiei maselor by Serge Moscovici () [Corola-publishinghouse/Science/1426_a_2668]
-
Mai mult, tot familia ne furnizează setea și nevoia de a ne conforma. Și așa ajungem să ne repezim în brațele primului venit dacă, bineînțeles, prestigiul îl desemnează drept exemplu și conducător. Această grabă nejudecată, această precipitare de automat hipnotizat trădează faptul că în joc e o nevoie de supunere care își caută realizarea. În îndeplinirea ei, oamenii își află plăcerea. "Adevărul este, spune Tarde, că pentru majoritatea oamenilor supunerea, credulitatea, complezența cvasi-îndrăgostită față de conducător sînt însoțite de o irezistibilă tandrețe
Epoca maselor: tratat istoric asupra psihologiei maselor by Serge Moscovici () [Corola-publishinghouse/Science/1426_a_2668]