8,428 matches
-
ridicaseră schelele pe măsură ce creșteau zidurile.Cărămizile se îmbucau una în alta, inginerii cercetau cu o ață întinsă între două cuie și cu un ochean de lemn, care avea o geană de apă. Dacă zidul nu era drept, ochiul acela se tulbura, fărâmau și o luau de la capăt. Lucrul mersese greu la început. Venise luna lui cuptor, soarele ardea nemilos pielea zidarilor. Cărau pe scările de lemn pietrișul, despuiați până la brâu, strigau la muierile și copiii de le ajutau, venea noaptea, cădeau
Groapa by Eugen Barbu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295563_a_296892]
-
pumnul strâns; în spate, bărbații, mestecând tutunul între fălci sau aprinzând țigările unul de la altul. Din când în când se auzea un ropot mărunt de picioare degerate, dar atât, nu spunea nimeni nimic, înțeleși, ca și când ar fi vrut să nu tulbure somnul mortului, ascuns dincolo de zidurile mute ale casei cu două caturi. Rudele pândeau neliniștite din casă ulița aglomerată. Speria mai ales această tăcere apăsătoare, stăpânirea cruntă din ochii oamenilor. Pe o masă aștepta coșciugul, acoperit cu un giulgiu alb. Era
Groapa by Eugen Barbu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295563_a_296892]
-
răposatul ar fi simțit ura celor ce-l urmau la groapă. - Nu scapi tu! strigă o muiere bătrână, ridicând mâna ei osoasă ca o gheară deasupra capului. Nu scapi tu, m-auzi?! Cioclii tremurau pe capră și abia stăpâneau caii tulburați de rumoarea glasurilor din spate. 220 - N-ai să dormi liniștit! Nu e liniște pentru tine nici pe lumea cealaltă, tâlharule, care ne-ai batjocorit fetele și ne-ai vîndut! Ceva scânteia în aerul rece, o ură surdă, stăpânită multă
Groapa by Eugen Barbu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295563_a_296892]
-
ci singurul. Dumnezeu are tot interesul să-și vegheze adevărurile. Uneori, o simplă smucitură din umeri i le dărâmă pe toate, căci gândurile i le-au surpat de mult. Dacă un vierme e capabil de neliniște metafizică, și el îi tulbură somnul. Gândul la Dumnezeu este un obstacol sinuciderii, dar nu morții. El nu îmblînzește deloc întunericul de care se va fi speriat Dumnezeu pe vremea când își căuta pulsul prin teroarea nimicului.... Se spune că Diogene s-ar fi ocupat
Amurgul gânduri by Emil Cioran [Corola-publishinghouse/Imaginative/295576_a_296905]
-
de răul universului. Senzații de Satană în delir de scrupul. Principiul Răului în mrejele problemelor etice și-n teroarea imediată a soluțiilor. Cu cât ești mai puțin indiferent în fața răului, cu atât ești mai aproape de remușcarea esențială. Aceasta-i uneori tulbure și echivocă: atunci porți povara absenței Binelui. Violetul e culoarea remușcării. (Ceea ce e straniu în el pleacă din lupta dintre frivolitate și melancolie, cu triumful ultimei.) Remușcarea este forma etică a regretului. (Părerile de rău devin probleme, iar nu tristeți
Amurgul gânduri by Emil Cioran [Corola-publishinghouse/Imaginative/295576_a_296905]
-
poate desfășura sub soare fără să te irite. În afară, poate, de un dialog al florilor despre moarte. Mândria drăcească de a dispune de amărăciune în fața nu importă cărui lucru, de a desfigura banalitatea în vârtejul paradoxului și de-a tulbura liniștea firii în patima contradicției... Nu mai rămâne nimic decât desfrâul minții peste o realitate desfrunzită, o optică sumbră străpungând calmul uitării și pătând orice prospețime. Și atunci, să te miri de ce lebedele - suflete spulberate-n corpuri - îți par chioare
Amurgul gânduri by Emil Cioran [Corola-publishinghouse/Imaginative/295576_a_296905]
-
neconsolată?! Când ochii mi se-nchid și marginile mele le-ntind spre marginile lumii, ce auz misterios îmi descifrează în zare un cor de copii nebuni? ... În incerta veșnicie a unei după-amieze de vară, vocea spartă a unui puști te tulbură mai mult ca rugăciunea unui dement sau ca surâsul irevocabil al unui sinucigaș. Un gânditor n-are drept să se contrazică mai mult decât viața. N-are rost să fii decât poet, matematician sau general. S-ar putea ca femeile
Amurgul gânduri by Emil Cioran [Corola-publishinghouse/Imaginative/295576_a_296905]
-
sinuciderii din mijlocul grădinii de rătăciri care e viața. Soarta omului e o absență continuă de "acum" și o frecvență stăruitore de "altădată" - acest cuvânt al fatalității. Din sonoritatea lui prelungă se desprinde un netămăduit fior de pieire. Nimic nu tulbură mai mult naivitățile sângelui ca intervenția eternității. Ce pacoste va fi turnând ea peste prospețimea dorințelor, de le răvășește și le stârpește fără urmă? Veșnicia nu se compune din sufluri de viață. Prestigiul ei funebru înăbușă avânturile și reduce realitatea
Amurgul gânduri by Emil Cioran [Corola-publishinghouse/Imaginative/295576_a_296905]
-
ci o intuiție de o luciditate groaznică trebuie să reveleze toată drama finității omului în fața infinitului și neantului acestei lumi. Plimbările singuratice - extrem de fecunde și periculoase, în același timp, pentru viața interioară - trebuie astfel făcute încît nimic din ceea ce poate tulbura viziunea izolării omului în lume să nu intre în preocupările individului. Pentru a intensifica procesul de interiorizare și de convertire înspre ființa ta proprie, plimbările singuratice sânt fecunde numai seara, când nimic din seducțiile obișnuite nu mai poate fura interesul
Amurgul gânduri by Emil Cioran [Corola-publishinghouse/Imaginative/295576_a_296905]
-
de iluzorie este credința într-o puritate vitală și cât de fundată este convingerea despre un substrat metafizic al demoniei vieții. Dacă moartea este imanentă în viață, pentru ce conștiința morții face imposibilă viețuirea? La omul normal viețuirea nu e tulburată, deoarece procesul de intrare în moarte se întîmplă cu totul naiv, prin scăderea intensității vitale. Pentru el nu există decât agonia din urmă, nu o agonie durabilă, legată de premisele vitalului. Într-o perspectivă adâncă, fiecare pas în viață este
Amurgul gânduri by Emil Cioran [Corola-publishinghouse/Imaginative/295576_a_296905]
-
melancoliei la vis și grație. TOTUL N-ARE NICI O IMPORTANȚĂ Și ce importanță poate să aibă faptul că eu mă frământ, că sufăr sau gîndesc? Prezența mea în lume va zgudui - spre marele meu regret - câteva existențe liniștite și va tulbura naivitatea inconștientă și plăcută a altora, spre și mai marele meu regret. Deși simt că tragedia mea este pentru mine cea mai mare tragedie din istorie - mai mare decât prăbușirile de împărați sau decât cine știe ce irosire în fundul unei mine -, totuși
Amurgul gânduri by Emil Cioran [Corola-publishinghouse/Imaginative/295576_a_296905]
-
o verific în fiecare clipă: nu pot fi fericiți decât oamenii care nu gândesc nimic, adică aceia care gândesc numai cât trebuie vieții. Căci a gândi numai cât trebuie vieții nu înseamnă a gândi. Adevărata gândire seamănă unui demon care tulbură sursele vieții, sau unei maladii ce afectează rădăcinile acestei vieți. A gândi în fiecare clipă și a-ți pune probleme capitale la tot pasul, a avea permanent în conștiință îndoiala asupra propriului tău destin, a simți oboseala de a trăi
Amurgul gânduri by Emil Cioran [Corola-publishinghouse/Imaginative/295576_a_296905]
-
Dincolo de toate idealurile curente și de formele obișnuite, într-o supraconștiință s-ar mai putea probabil respira. Acolo, o beție a eternității ar reduce la nimic toate fleacurile acestei lumi și nici o problemă, și nici un chin lăuntric n-ar mai tulbura extazul unei eternități în care ființa ar fi tot atât de pură și de imaterială ca neființa. Baia de foc Există atâtea căi prin care se poate ajunge la senzația de imaterialitate, încît stabilirea unei ierarhii este o încercare extrem de dificilă, dacă
Amurgul gânduri by Emil Cioran [Corola-publishinghouse/Imaginative/295576_a_296905]
-
să disprețuiesc și de ce să numesc calea mea cea adevărată? Oare nu sânt toți marii profeți lipsiți de discreție și de înțelegere omenească? Văd durerea, bătrânețea și moartea și îmi dau seama că nu pot fi depășite. Dar de ce să tulbur plăcerile altuia cu aceste constatări? Este foarte drept că pe acela care a văzut în față asemenea realități și care le trăiește convins de neînduplecata lor veșnicie, ce altceva îl mai poate tenta, decât renunțarea? Suferința duce la renunțare. Dar
Amurgul gânduri by Emil Cioran [Corola-publishinghouse/Imaginative/295576_a_296905]
-
trebui distruși iremediabil toți înțelepții acestui pământ, pentru ca viața să continue a exista mai departe așa cum e: oarbă, irațională. Fiecare stat ar face bine să aresteze pe toți înțelepții și să-i închidă într-un castel părăsit, ca să nu mai tulbure pe nimeni. Căci urăsc înțelepciunea acestor oameni pe care adevărurile nu-i dor, care nu suferă cu nervii, carnea și sângele lor. Trebuie declarate nule toate adevărurile oamenilor uscați, care gândesc fără spermă la creier, fără angoasă și fără disperare
Amurgul gânduri by Emil Cioran [Corola-publishinghouse/Imaginative/295576_a_296905]
-
fiul lui Dumnezeu. De aceea, nici nu mai putem fi sfinți și nu mai putem crede în predicatori. Detest în Isus tot ce e predică, morală, idee și credință. Să ne fi dat pace, și să nu ne mai fi tulburat cu atâtea idealuri și credințe. Căci idealuri și credințe au atâția. Iubesc la Isus momentele de îndoială și de regret, clipele cu adevărat tragice din existența lui, care nu îmi par nici cele mai interesante și nici cele mai dureroase
Amurgul gânduri by Emil Cioran [Corola-publishinghouse/Imaginative/295576_a_296905]
-
duce la nimic, fiindcă în el totul e provizoriu și caduc. Totul e prea puțin față de nemărginire. Nimeni nu poate avea experiența infinitului fără amețeli, fără o tulburare adâncă și care nu se poate uita. Și cum să nu te tulburi, când în infinit nici o direcție nu e mai valabilă decât cealaltă? În spațiu, infinitatea stabilește echivalența direcțiilor, care toate nu pot duce nicăieri, nici una nefiind preferabilă alteia. Infinitul neagă orice posibilitate de a rezolva favorabil problema sensului acestei lumi. Simt
Amurgul gânduri by Emil Cioran [Corola-publishinghouse/Imaginative/295576_a_296905]
-
am simțit, în acel fior neuitat, iresponsabil de existența acestei lumi. Cine își înalță aripi în mine, de simt cum zborul meu mă avântă într-o nebună și barocă expansiune? Să fie aripile eternității care mă ridică în infinit, mă tulbură și mă însingurează? Simt toată confuzia eternității în mine și sorb miresmele infinitului cum aș sorbi o otravă. Beat de eternitate și atras de infinit, mă prăvălesc prin spații ca o figură solară și mă avânt prin imensități, ușor ca
Amurgul gânduri by Emil Cioran [Corola-publishinghouse/Imaginative/295576_a_296905]
-
din defectele naționalismului nostru. Vom rămâne mai departe condamnați a reface căile altora, a ne mulțumi cu un rost biologic, vom rămâne noi numai popor? Pentru istorie, încă nu există o națiune românească, fiindcă o mie de ani n-am tulburat cu nimic liniștea lumii, iar astăzi neliniștea globului ne sperie, în loc s-o mărim. Să fim un popor "înțelept"? Mai bine atunci prăbușirea. Viitorul va arăta în ce măsură ne vom nega constanțele noastre inutile. Poporul, considerat în sine, nu este un
Amurgul gânduri by Emil Cioran [Corola-publishinghouse/Imaginative/295576_a_296905]
-
sens. Știm cu toții că în istorie contează numai faptele; idealurile sânt amăgiri, necesare unei justificări ornamentale. Un popor activ și dinamic este o mai mare realitate istorică decât unul visător, care își uită de el însuși în idealuri. Hunii au tulburat istoria mai mult decât indienii, deși toți hunii laolaltă nu fac cât o clipire din ochi a lui Buddha. Iarăși, nu pot să trec cu vederea că Attila este un Napoleon față de prinții Indiei, frumoși și visători. Însuși Christos a
Amurgul gânduri by Emil Cioran [Corola-publishinghouse/Imaginative/295576_a_296905]
-
față de consens a fost factorul determinant al căii adoptate pentru diversificarea politică. Principiul consensului avea, în acel context, o dublă semnificație. Pe de o parte, el descria o stare de fapt: acordul general asupra direcției globale de schimbare nu era tulburat de diferențieri suficient de cristalizate asupra căilor concrete de urmat. Pe de altă parte, el exprima un model de evoluție politică ce pare să fi fost avut în vedere de Ion Iliescu, un fel de democrație organică, bazată pe dialog
O analiză critică a tranziției by Cătălin Zamfir () [Corola-publishinghouse/Science/2092_a_3417]
-
și repetiții, opoziții și identități, asemănări și deosebiri. Sînt cele două categorii de fapte elementare. În mediul organic, unele sînt numite mutații iar celelalte eredități. În natura socială avem de-a face cu invenții și imitații. O persoană care inventează tulbură ordinea lucrurilor. O persoană care imită, o restabilește. Cea dintîi produce variațiile succesive, o evoluție deci. A doua, uniformitățile repetate, adică o tradiție, o modă. Fie că avem de-a face cu un copil care se joacă schimbînd topica frazelor
Epoca maselor: tratat istoric asupra psihologiei maselor by Serge Moscovici () [Corola-publishinghouse/Science/1426_a_2668]
-
tine însuți. Să trecem de la aceste descrieri generale la o situație mai concretă. Gîndiți-vă la primul născut dintr-o familie în care apare al doilea copil. Reacția sa spontană va fi de gelozie și de ostilitate față de noul venit. Acesta tulbură intimitatea lui cu părinții. Le deturnează atenția pe care o aveau numai pentru el. Îl obligă pe primul născut să împartă dragostea care era doar pentru el. Fără a mai vorbi de invidia aproape senzuală pe care o încearcă văzîndu-și
Epoca maselor: tratat istoric asupra psihologiei maselor by Serge Moscovici () [Corola-publishinghouse/Science/1426_a_2668]
-
Moise, se declară fiu și adept al acestuia. Cînd se spune că un popor a renăscut din propria-i cenușă, ar trebui spus de fapt: din propria-i memorie. Mai precis, acesta se vindecă de amintirea crimei care l-a tulburat peste măsură. Fără această crimă însă nimic nu s-ar fi petrecut. Aici, cuvintele lui Cehov, marele scriitor rus, își află cu adevărat ecoul: "Nu există nici un lucru bun pe acest pămînt care să nu fi avut o părticică de
Epoca maselor: tratat istoric asupra psihologiei maselor by Serge Moscovici () [Corola-publishinghouse/Science/1426_a_2668]
-
politeiști văzuți din afară, ei devin înlăuntrul lor monoteiști. Apare aspirația de a regăsi unitatea pierdută, impusă de Moise, de a repara pierderea suferită. În cel de-al treilea timp, reînvie imaginea lui prin mijlocirea celui de-al doilea Moise. Tulburată de divizări, strînsă în chingile remușcărilor, masa i se alătură întru totul. Îi îmbrățișează religia și se supune prohibițiilor impuse de conducător. Majoritatea se identifică cu minoritatea, căreia îi adoptă credințele și modul de a trăi și înainte de orice divinitatea
Epoca maselor: tratat istoric asupra psihologiei maselor by Serge Moscovici () [Corola-publishinghouse/Science/1426_a_2668]