KorAP: Find »[drukola/base=zăcea & drukola/pos=verb]« with Poliqarp

<1 ...188 189 190 ...226 >

5,630 matches

Corola-publishinghouse/Imaginative/85126_a_85913

podelei. În această cameră strâmtă se găseau alte două persoane, conștiente, separate una de alta și separate de Discipol prin bare subțiri de metal, dar umbra nu le acordă nici o atenție. Ea alunecă până la un stănog de lemn pe care zăcea corpul țeapăn al lui Gosseyn. Ea se aplecă, parcă trăgând cu urechea. Se îndreptă în sfârșit. - Trăiește! zise Discipolul cu voce tare. Părea deconcentrat, ca și cum se petrecea ceva care nu se potrivea cu desfășurarea propriilor planuri. Se întoarse pe jumătate

[Corola-publishinghouse/Imaginative/85126_a_85913]
corpul pe care-l ocupa începu să tremure și să se contracteze. Cu prețul unui efort, anihila această slăbiciune, dar era copleșit de deznădejde gândindu-se la propriul corp, de acolo, din sala de pilotaj al lui Y 381 907. Zăcea, probabil, inert. În acest moment, Oreldon și căpitanul Free puseseră mâna pe Leej, până când îi vor captura pe amândoi: sau mai bine zis - Gosseyn făcu, oarecum, diferența - la vreo optsprezece mii-ani lumină, cu mai multe zile în urmă, pe distrugător

[Corola-publishinghouse/Imaginative/85126_a_85913]
mușchi, părea să protesteze la tentativa de a se ridica din pat. Conștientiză ceea ce se întâmplase. Ținând cont de intervalul de timp scurs pe parcursul transportului prin distorsor, fusese absent de pe distrugător aproape o lună În tot acest timp corpul său zăcuse în nesimțire. Îngrijirile primite în această lună, în comparație cu cele primite probabil de celelalte corpuri ale lui Gosseyn în "incubatoarele" automate, trebuie să fi fost de o simplitate cvasiprimitivă. O privi pe Leej. Așezată pe marginea patului. Îl urmărea cu ochii

[Corola-publishinghouse/Imaginative/85126_a_85913]
până la apartamentul său și dădu buzna în dormitor. Știa cum o va găsi pe Nirena. Lăsă acest gând să ajungă conștient în spiritul său, astfel ca Ashargin să afle și el și să nu fie surprins. Așa cum se aștepta, Nirena zăcea în pat, rigidă și inconștientă. Ea tocmai se trezea, după toate aparențele, în momentul atacului, fiindcă avea o expresie de stupefacție îngrozită pe fața deformată. Înfățișarea îl șocă pe Ashargin - angoasă, îngrijorare, frică - ca fulgerul, emoțiile intrau în horă. Ca

[Corola-publishinghouse/Imaginative/85126_a_85913]
îngrijorare, frică - ca fulgerul, emoțiile intrau în horă. Ca fulgerul, câmpul de forțe se impunea și punea stăpânire pe conștiința lui. Într-un efort disperat, Gosseyn se aruncă pe pat pentru a se relaxa. În zadar. Mușchii se înțepeniseră. Înțepenit, zăcea lângă pat. Se întrebase ce efect putea să aibă și ce simțea și gândea un individ sub control. În realitate, nu era deloc complicat. Dormea. Și avu un vis ciudat. Visă că trupul lui Gosseyn din sarcofag se găsea acum

[Corola-publishinghouse/Imaginative/85126_a_85913]
umană pe care o mai visează încă sub numele de Zeu Adormit. Strămoșii au ajuns fără de amintiri și, foarte repede, au uitat împrejurările sosirii lor. Lupta pentru viața, aspră i-a pus la grea încercare. Navele care le-au transportat zac îngropate și uitate sub aluviunile veacurilor. Am aterizat mai târziu, iar a mea nu este încă îngropată. Pretutindeni, urmașii lor au construit imagini eronate ale evoluției lor, fondată pe studiul faunei noii lor patrii. Nu și-au dat încă seama

[Corola-publishinghouse/Imaginative/85126_a_85913]
cea mai profundă, - Liniștea va domni! În vocea lui era o amenințare adresată asistenților săi. - Bun. Ei bine... Acum! zise Gosseyn-Ashargin. În același timp acționă distorsorul. Se găsea, cum îi promisese mașina în "vis", înapoi în trupul său, în interiorul sarcofagului. Zăcea liniștit, conștient de prezența Zeului. Apoi emise un gând: - Mașină? - Da? Răspunsul se înscrise imediat în creier. - Mi-ai indicat că de-acum încolo putem comunica în voie? - Exact. Relația, odată stabilită, este permanentă. - Ai zis și că Zeul Adormit

[Corola-publishinghouse/Imaginative/85126_a_85913]
dispăru și Secoh redeveni vizibil, clătinându-se pe picioarele care-l mai susținuseră o clipă. Căzu, inert. Din punct de vedere fizic, avea un metru și optzeci de centimetri de parcurs - dar mental, cădea mereu. În momentul în care deja zăcea la podea, genunchii se strânseră la piept, picioarele se adunară, lipite, capul se lăsă moale. Mai întâi scânci puțin, apoi tăcu. Când îl duceau cu targa stătea întins neștiind ce se întâmplă în jurul lui, chircit, tăcut, fără lacrimi. Un copil

[Corola-publishinghouse/Imaginative/85126_a_85913]
Corola-publishinghouse/Imaginative/295595_a_296924

încîntată de surpriza pe care a putut-o face tuturor, tăcând numai pentru ea mândria ei mare: tot ce-a lucrat ca să refacă pe Viky. Va reflecta la fiecare vizitator în parte: "Priviți-o ce superbă este! Parcă n-a zăcut atâta vreme!" Ca și cum Viky de-acum s-a înțepenit pentru totdeauna în această frumusețe, astfel va vizita spațiile interplanetare, și viermii nu vor începe travaliul lor de alterare. Împrejurul lui Viky, flori multe, toată Cavama a fost epuizată de flori

O moarte care nu dovedește nimic. Ioana by Anton Holban [Corola-publishinghouse/Imaginative/295595_a_296924]
Corola-publishinghouse/Imaginative/2248_a_3573

pună armura pe trupul său suferind. „Ah, oare mă abandonează și cerul, în cele din urmă?“ se lamenta Hideyoshi. „Hanbei e prea tânăr și deosebit ca să moară. Nu-i poate acorda soarta mai mult timp?“ Se închisese în coliba unde zăcea Hanbei, stând cu prietenul său bolnav zi și noapte, dar, în seara aceea, când el fu chemat la alte treburi importante, starea lui Hanbei părea să se agraveze cu fiecare oră ce trecea. Fortărețele inamice de la Takano și Muntele Hachiman

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2248_a_3573]
Pleci numai tu? Ce-am să mă fac pe câmpul de luptă, fără tine, de-acum încolo? strigă el, vărsând șiroaie de lacrimi, fără să-i mai pese de aparențe sau de reputație. Capul alb la față al lui Hanbei zăcea inert, pe genunchii lui Hideyoshi. Nu, de-acum încolo, nu mai trebuie să-ți faci nici o grijă. Cei născuți dimineața mor înainte de căderea serii; iar cei ce s-au născut seara, pier înaintea zorilor. Asemenea fapte nu exprimă neapărat concepția

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2248_a_3573]
morții. Cu aceste cuvinte, femeia își dezgoli gâtul și căzu de propriului ei pumnal. — E timpul... Plângând și strigându-se unele pe altele, cele cincizeci de femei rămase se împrăștiară curând ca florile dintr-o grădină răvășită de furtună, iarna. Zăceau pe o parte sau cu fața în jos, ori se înjunghiau, îmbrățișându-se între ele. În mijlocul acestei scene tulburătoare, se auzeau plânsetele copiilor încă neînțărcați sau prea mici pentru a părăsi poalele mamelor. Disperat, Sozo urcă pe cai patru femei

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2248_a_3573]
unul. — Hei, și dincoace! Armata se apropia de periferia răsăriteană a capitalei. Cu excepția crângurilor și a colibelor cu acoperiș de stuf, nu se vedeau decât terenuri agricole acoperite de rouă, până se ajungea la pagoda Templului de la Răsărit. Trupurile neînsuflețite zăceau împrăștiate la rădăcina brazilor, pe marginea drumului, în mijlocul acestuia și aproape oriunde se uitau soldații. Toți morții păreau să fi fost țărani din regiune. Căzută cu fața în jos, de parcă ar fi adormit pe o tarla cu vinete, o tânără

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2248_a_3573]
la rădăcina brazilor, pe marginea drumului, în mijlocul acestuia și aproape oriunde se uitau soldații. Toți morții păreau să fi fost țărani din regiune. Căzută cu fața în jos, de parcă ar fi adormit pe o tarla cu vinete, o tânără fată zăcea moartă, cu coșul încă strâns în mână, tăiată dintr-o singură lovitură de sabie. Se vedea bine că sângele continua să curgă, căci era mai proaspăt decât roua dimineții. Fără îndoială, trupele lui Amano Genemon care porniseră înaintea armatei principale

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2248_a_3573]
până și săgețile însele erau prea distinse pentru nemernicii aceia, că vârfurile săgeților erau daruri de la omul care avea să conducă națiunea. Dar și săgețile pe care i le adusese Ano se terminară repede. Ici și colo, în grădina templului, zăceau dușmani doborâți de săgețile lui Nobunaga. Dar, înfruntându-i arcul, un număr de soldați în armuri se repeziră cu urlete disperate până sub balustradă, după care începură, în sfârșit, să se cațăre pe coridorul podit. — Te vedem, Senior Nobunaga! Nu

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2248_a_3573]
poziție protectoare, cu săbiile aruncând flăcări născute din deznădejde. N-aveau să lase inamicul să se apropie. Frații Mori erau printre ei. Câțiva dintre acei oameni care refuzaseră să-și părăsească stăpânul până la capăt și care luptaseră să-l apere zăceau acum căzuți peste dușmanii cu care se bătuseră, fiecare părând să fi murit de mâna celuilalt. Unitatea de gardă a templului exterior își făcuse din templul principal câmp de luptă și purta acum o luptă crâncenă și sângeroasă pentru a

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2248_a_3573]
trupului său păru să-și ia rămas bun de la amintirile banale ale vieții pe care o trăise. — Fără regrete! spuse cu glas tare Nobunaga. Ranmaru îi auzi strigătul și alergă înăuntru. Stăpânul său, îmbrăcat cu un kimono de mătase albă, zăcea deja cu fața în jos pe podea, îmbrățișând un șuvoi de sânge proaspăt. Ranmaru scoase ușile unui dulap scund și le depuse peste corpul neînsuflețit al lui Nobunaga, ca și cum ar fi alcătuit un sicriu. Închizând liniștit ușa la loc, se

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2248_a_3573]
nori albi. În lumina rară a soarelui, greierii păreau să fi amuțit. În locul lor, strigătele de luptă ale soldaților zguduiau tot muntele. Foarte repede, coastele muntelui se umplură cu cadavre însângerate, împrăștiate sau îngrămădite, unele peste altele. Într-un loc zăcea jalnic un mort, în timp ce alți doi-trei, căzuseră unii peste alții, în alt loc. Vederea leșurilor îi stimula pe războinici, iar soldații care pășeau peste trupurile neînsuflețite ale camarazilor lor intrau într-un spațiu de dincolo de viață și moarte. Acest lucru

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2248_a_3573]
pe drumul șerpuitor de pe malul lacului, spre nordul provinciei Omi. El, unul, se deplasa călare. Briza primăvăratică îi juca pe chip, în timp ce călărea sub stindardul de comandant cu tigve aurite. La granița cu Omi, în regiunea alpină Yaganase, zăpada proaspătă zăcea în vâlcele și râpe. Vântul care bătea prin regiune și sufla către lac dinspre miazănoapte era încă destul de rece cât să înroșească nasurile războinicilor. În asfințit, armata se împărți pentru a-și ocupa pozițiile. Soldații aproape că zăreau inamicul. Și

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2248_a_3573]
-i chemase era Genba. Trezit pe neașteptate, avea ochii măriți din cauza surprizei și încă roșii de nesomn. Chiar înainte de a trage un pui de somn, turnase pe gât o bună măsură de sake. O ceașcă de sake mare și roșie zăcea goală lângă scaunul lui. Matsumura îngenunche într-un colț al cortului, apoi raportă ceea ce văzuseră. — Pe Muntele Iwasaki nu mai e nici un soldat inamic. Ne-am gândit că exista riscul să-și ascundă steagurile și plănuiau să ne pândească, așa că

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2248_a_3573]
îndrăgea frații și fu ușurat că mai erau în viață, dar vederea acelorași frați - de același sânge cu el - părea și să-l înfurie. — Ridică-te, Yasumasa! răcni el. Și tu, Shichiroemon, vino-ți în fire! E prea devreme ca să zăceți la pământ. Ce faceți?! Adunându-și curajul, Genba se ridică și el, cu oarecare dificultate. La rândul său, fusese rănit. — Unde-i tabăra Seniorului Inuchiyo? În vârful dealului de-acolo? O luă din loc, târându-și un picior, dar apoi

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2248_a_3573]
său mai mare, Mozaemon, fusese doborât deja; cel mai tânăr, Shobei, încrucișase sabia lungă cu un războinic inamic și amândoi se loviră, unul pe celălalt, de moarte. Shobei căzu la baza unui stei stâncos din apropiere. Lângă el, stindardul comandantului zăcea abandonat, de-acum complet înroșit. Din vârful și din josul povârnișului, lănci nenumărate se îndesau spre trupul lui Shosuke, fiecare luptător dornind să ia stindardul de comandant și capul despre care credeau că era al lui Katsuie. Toți se întreceau

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2248_a_3573]
un braț bandajate, iar mantia de peste armură îi era din brocart auriu pe fond alb. — Cine-i ăsta? Omul își ridică puțin capul legat. — Mi-e rușine să spun că sunt eu, Nagayoshi, stăpâne. — I-auzi, Nagayoshi? Am auzit că zăceai la pat. Ce-ți fac rănile? — M-am hotărât ca azi să fiu pe picioare. Nu te forța prea mult. Numai dacă îi îngădui trupului să-și revină, vei putea să ștergi, cândva, rușinea pătimită. La auzul cuvântului „rușine“, Nagayoshi

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2248_a_3573]
Corola-publishinghouse/Imaginative/993_a_2501

-ți face niciun rău. Felicia ținea partea pisicii. Hm! făcu mama. Știe el ce știe. Mama era acum rece și aproape că nu ascundea nimic. Discretă și obosită, avea să intervină din ce în ce mai rar. Până ce avea să amuțească de tot. Manechinele zăceau răsturnate pe lângă ziduri, în cele mai bizare poziții. Abandonate. Unele, chiar dacă nu aveau articulații între braț și umăr, aveau în schimb articulații chiar la mijlocul antebrațului. Unora dintre ele partea articulată capătul brațului le lipsea cu desăvârșire, astfel că brațul părea

by PAUL TUMANIAN [Corola-publishinghouse/Imaginative/993_a_2501]
cât o farfurie, pictat cu cercuri concentrice de culori diferite (asta o știa din amintire, fiindcă poza era, firește, alb-negru), dar pe care a reușit să-l dezmembreze deja, încât să-l prefacă în două emisfere. Iată-le în fotografie zăcând pe covor, într-o rână, devenite de nefolosit, dezvăluind în mod surprinzător interiorul de culoarea cositorului. Tiberiu își mai amintea de mătușa Georgiana când venise în vizită la ei acasă, câțiva ani mai târziu, în Vechiul Regat nu că între

by PAUL TUMANIAN [Corola-publishinghouse/Imaginative/993_a_2501]