KorAP: Find »[drukola/base=zăcea & drukola/pos=verb]« with Poliqarp

<1 ...188 189 190 ...218 >

5,438 matches

Corola-publishinghouse/Memoirs/2341_a_3666

ceai. Îl preferă cu lapte, cu zahăr? — Nu mai țin minte, răspunse Titus. Am aranjat pe o tavă ceai, lapte și zahăr, pâine, unt și marmeladă. Am dus-o sus, căutând să-i mențin echilibrul, și am descuiat ușa. Hartley zăcea tot sub pătură. — Uite ce mic dejun plăcut. Privește! Se uită la mine, cu o tristețe teatrală. — Așteaptă! Îți aduc îndată o măsuță și un scaun. Am alergat jos și m-am întors cu măsuța pliantă și cu un scaun

[Corola-publishinghouse/Memoirs/2341_a_3666]
simt. Ochii ei, care se fereau să-i întâlnească pe ai mei, aveau acea răceală defensivă a omului hotărât să piardă orice speranță. Au urmat câteva dintre cele mai stranii zile de care-mi pot aminti. Hartley refuza să coboare. Zăcea ascunsă în cameră, ca un animal bolnav. Îi încuiam ușa ca nu cumva să alerge să se arunce în mare, nu-i mai lăsam chibrituri și lumânări, ca nu cumva să-și dea foc. Mă temeam în fiece moment pentru

[Corola-publishinghouse/Memoirs/2341_a_3666]
avea chef să discute despre mama sau despre tatăl lui. Optase împotriva acestor probleme. Înota în fiecare zi, uneori de două sau chiar trei ori pe zi, plonjând întotdeauna de pe „muntele“ meu. Se ungea cu o soluție împotriva insolației și zăcea gol la soare, întins pe stânci. Păruse să-i fi pierit orice scrupul cu privire la „cerșetorie“, îmi accepta ospitalitatea ca pe ceva ce i se cuvenea de drept, și nu-mi dădea nimic în schimb, nici cel mai vag ajutor, nici un

[Corola-publishinghouse/Memoirs/2341_a_3666]
răzbea pe sub uși. Am dat cu grijă la o parte șiragurile de mărgele, am pășit încet spre odaia lui Hartley, și am răsucit ușor cheia. M-am aplecat peste prag și am privit înăuntru. Era acolo, vizibilă în strălucirea lumânării, zăcând încovrigată pe saltea, învelită în pătură, și cu fața ascunsă de o mână. Am rămas un moment și i-am ascultat răsuflarea liniștită, regulată. Apoi m-am retras în liniște și am încuiat din nou ușa. Am trecut iar prin

[Corola-publishinghouse/Memoirs/2341_a_3666]
servitute. Trebuia să fie impresionată de gândul la Titus, de răscumpărarea iubirii pentru el, de ideea unei familii noi, a unei lumi noi! Nu avea decât să-și deschidă ochii, să-și întindă mâna și să spună „da“. Pe undeva, zăceau înlănțuite niște vaste forțe eliberatoare, care trebuiau să se dezlănțuie. Nu era decât o chestiune de așteptare, să o rețin aici și să las timpul să-i lumineze mintea. I-am oferit micul dejun și am încercat din nou să

[Corola-publishinghouse/Memoirs/2341_a_3666]
îi scânteiau, mâinile îi erau fierbinți. Mirosul îmbâcsit din camera ei devenise miasma dintr-o odaie de bolnav. Era lucidă, neexaltată, ba chiar discuta cu mine. O imploram să coboare, să iasă la aer și la soare, dar continua să zacă, de parcă numai gândul de a părăsi camera îi epuiza puterile. Până și judecata ei rațională avea o notă enervantă, ca și cum ar fi fost raționamentul unui maniac, sau un exercițiu de gândire absolut gratuit. Repeta constant că vrea să se întoarcă

[Corola-publishinghouse/Memoirs/2341_a_3666]
gândească la aspectul obscen al încarcerării ei. Nu voia să mi se asocieze în postul de temnicer. Un lucru ușor de înțeles. Dar ce mă irita era faptul că, în acest timp, se distra cât îl țineau puterile. Înota, cânta, zăcea pe stânci cu Gilbert bând vin alb cu suc de coacăze (ultima lor descoperire în materie de băutură). Se comporta întocmai ca profitorul de ale cărui caracteristici se lepădase cu atâta mândrie. Cum Gilbert declarase că acum se temea să

[Corola-publishinghouse/Memoirs/2341_a_3666]
alimente și de băuturi cât mai aveam o mașină la dispoziție. După aceea, Gilbert a plecat din nou în sat. Titus s-a dus să plonjeze de pe „munte“. Peregrine, cu pielea de culoarea racului și uns cu soluție împotriva arsurilor, zăcea pe iarbă, lângă turn. James s-a așezat pe podea în camera-bibliotecă și a început să-mi răsfoiască volumele, citind ici-colo câte un pasaj. Gilbert s-a întors cu mașina încărcată și cu noutatea că Freddie Arkwright venise să-și

[Corola-publishinghouse/Memoirs/2341_a_3666]
-mi spun: „Acesta e sfârșitul“. Luptam, întregul meu trup se zbătea, strivit până la insensibilitate într-o vâltoare de forțe ce păreau să mă dezmembreze. Pe urmă, capul mi s-a izbit violent de stânca netedă și mi-am pierdut cunoștința. Zăceam întins pe spate, pe stânci. Am deschid ochii și am văzut o stea. Avusesem un ciudat vis familiar, deși niciodată nu mai visasem asemenea vis. Am visat că vărul James mă săruta pe gură. Eram conștient de steaua pe care

[Corola-publishinghouse/Memoirs/2341_a_3666]
o vedeam și de un miracol: respiram. Îmi urmăream cu grijă respirația ca pe un fenomen grandios, o mișcare cosmică, naturală și totuși miraculoasă. Încet, rar, adânc, decisiv, respiram. Undeva, dedesubtul meu, se auzea un vuiet ferm, uniform, iar eu zăceam în potirul acelei zvârcoliri și mă uitam la stea. Mă împungeau dureri și totuși mă simțeam bine, detașat de ele. Eram relaxat de parcă mă deșteptasem dintr-un somn de aur și poate că acum aveam să adorm din nou. Mi-

[Corola-publishinghouse/Memoirs/2341_a_3666]
relaxat de parcă mă deșteptasem dintr-un somn de aur și poate că acum aveam să adorm din nou. Mi-am închis ochii. Respiram. Amestecate cu vuietul, apoi separate de el, auzeam alte sunete, deslușeam glasuri, și știam unde mă aflu. Zăceam întins pe stânca plată care ducea la pod. Și de asemenea eram conștient, dar într-un mod cu totul detașat, de ceea ce mi se întâmplase. Am auzit pe cineva gemând, poate că era Perry, pe cineva sughițând de plâns, poate

[Corola-publishinghouse/Memoirs/2341_a_3666]
adormi, mi-am adus aminte că nu fusese un accident. Cineva mă îmbrâncise. Trebuie să consemnez aici un lucru de care mi-am amintit mult mai târziu, și pe care eram, în bună parte, dispus să-l consider un vis. Zăceam pe podea, sub un maldăr de pături, singur, privind odaia iluminată de flăcările pâlpâinde ale focului. Aveam simțământul inexorabil a ceva ce trebuia să fac imediat, înainte ca cineva să reapară și, mai ales, înainte de a uita un fapt de

[Corola-publishinghouse/Memoirs/2341_a_3666]
nu hotărâsem în ce fel să o trimit. Acum trebuia să mă descotorosesc rapid de James și de Lizzie. Lui James îi puteam cere pur și simplu să plece. Pentru Lizzie trebuia să ticluiesc o minciună. În mod surprinzător, James zăcea încă la pat. Dormise, cu intermitențe, ceasuri întregi. În timp ce eu, adevărata victimă a calvarului, îmi reveneam din ce în ce. Am urcat la el, să-l văd. — James, te-ai lăsat pe trândăveală. Nu te simți bine? O recidivă a

[Corola-publishinghouse/Memoirs/2341_a_3666]
cu intermitențe, ceasuri întregi. În timp ce eu, adevărata victimă a calvarului, îmi reveneam din ce în ce. Am urcat la el, să-l văd. — James, te-ai lăsat pe trândăveală. Nu te simți bine? O recidivă a unei vechi malarii? James zăcea în patul meu, proptit într-un cuib de perne iscusit aranjate și ținându-și brațele întinse peste pătură. Nu citise. Avea o mină concentrată ca și cum cugetase îndelung. Totuși, trupul lui părea moleșit de atâta relaxare. Îi crescuse barba, ceea ce-i

[Corola-publishinghouse/Memoirs/2341_a_3666]
dar am pornit să alerg spre turn, trecând pe lângă Lizzie, care se așezase pe o stâncă, în timp ce Gilbert, în genunchi alături de ea, o susținea. M-am alăturat grupului de curioși. Erau străini și se uitau în jos la Titus, care zăcea chiar la marginea de unde începe iarba. Dar nu fusese lovit de o mașină. Se înecase. Nu pot îndura să descriu amănunțit tot ce s-a mai întâmplat după aceea. Titus era mort, fără îndoială, deși pe moment eu refuzasem să

[Corola-publishinghouse/Memoirs/2341_a_3666]
fusese lovit de o mașină. Se înecase. Nu pot îndura să descriu amănunțit tot ce s-a mai întâmplat după aceea. Titus era mort, fără îndoială, deși pe moment eu refuzasem să cred. Arăta atât de întreg, de frumos, așa cum zăcea acolo, inert, gol și ud, cu părul întunecat de umezeală. Cineva îi dăduse la o parte pletele, dezgolindu-i fața, iar ochii îi erau aproape închiși. Zăcea pe o parte, dând la iveală faldul moale al stomacului și părul umed

[Corola-publishinghouse/Memoirs/2341_a_3666]
pe moment eu refuzasem să cred. Arăta atât de întreg, de frumos, așa cum zăcea acolo, inert, gol și ud, cu părul întunecat de umezeală. Cineva îi dăduse la o parte pletele, dezgolindu-i fața, iar ochii îi erau aproape închiși. Zăcea pe o parte, dând la iveală faldul moale al stomacului și părul umed, mânjit, de pe piept. Buzele îi erau ușor întredeschise, dezvelindu-i dinții și, îmi aduc aminte, i-am observat cicatricea. Pe urmă am remarcat un semn vânăt pe

[Corola-publishinghouse/Memoirs/2341_a_3666]
de pe piept. Buzele îi erau ușor întredeschise, dezvelindu-i dinții și, îmi aduc aminte, i-am observat cicatricea. Pe urmă am remarcat un semn vânăt pe tâmplă, de parcă fusese lovit. Am alergat îndărăt spre casă, strigându-l pe James, care zăcea încă pe jos, lângă mașină. S-a ridicat cu greutate. — James, James, vino, vino! James îmi redase suflul vieții. Desigur că avea să-l reînvie și pe Titus. James arăta năucit și cadaveric. — Vino repede, repede, ajută-l! Când James

[Corola-publishinghouse/Memoirs/2341_a_3666]
Intensitatea din tonul lui James, ochii lui, îndârjirea feței, comunicau convingere minții mele care se împotrivea. Dar nu reușeam să-l cred. Cum putea el ști asemenea lucru? Doar dacă... doar dacă... James însuși mă îmbrâncise. La urma urmei, ce zăcea îndărătul acestei măști de Piele Roșie? Întreaga viață fusesem rivali în societate și, dintre noi doi, eu repurtasem succesul mai mare. O ură din copilărie, ca și o dragoste din copilărie, poate dăinui o viață întreagă. James era un bizar

[Corola-publishinghouse/Memoirs/2341_a_3666]
multă vreme nu mai fusesem singur în ea. Ce de-a mai vizitatori se perindaseră pe aici! Gilbert, Lizzie, Perry, James, Titus. Pungile de plastic, cu comorile lui, cu cravata, butonii de cămașă și poemele de dragoste ale lui Dante, zăceau încă într-un colț al bibliotecii, ca un câine uitat. Mi-am adus aminte de cuvintele lui Bob Arkwright. Titus refuzase să se lase înfrânt de „munte“. Încercase în repetate rânduri să se agațe, și de fiecare dată valurile compacte

[Corola-publishinghouse/Memoirs/2341_a_3666]
spuse din ușa camerei de zi: — Poftește înăuntru. Am pășit în încăpere. Fereastra panoramică oferea priveliștea câmpiei povârnite și a salturilor mării albastre, voalate de aburul arșiței. Nicicând o priveliște frumoasă n-a fost atât de sinistră. Cele două magnetofoane zăceau pe pragul lat al ferestrei, lângă binoclul de câmp. — Ia loc, îmi spuse Hartley. Am observat că astăzi arăta aproape elegantă. Își coafase părul, strângându-l într-un coc onorabil, și purta o rochie albastră, dreaptă, gen salopetă, peste o

[Corola-publishinghouse/Memoirs/2341_a_3666]
toată de zgomote stranii, de încordări și scârțâieli, iar perdeaua de mărgele răpăia la intervale neregulate în clincăneli nervoase, sacadate. Mi-am căutat jerseul irlandez și, în cele din urmă, l-am găsit prin păturile și pernele ce continuau să zacă pe podeaua din bibliotecă. Am încercat să aprind focul în cămăruța roșie, dar proviziile mele de lemne din casă se isprăviseră, iar lemnele de afară erau prea ude. Am băut o cantitate mare de vin roșu, după ce mi-am mâncat

[Corola-publishinghouse/Memoirs/2341_a_3666]
putredă și printr-o colonie de păduchi la lemn, am descoperit o pisă grea, din metal gros, care s-a dovedit a fi capul unui ciocan. Coada sau mânerul, sau cum s-o mai fi chemând bastonul care susține capul, zăcea separat. Am așezat ambele obiecte pe masă. Afară era aproape beznă, pâcla se lăsa mai curând ca un nor, întunecând orice dâră de lumină pe care ar fi putut-o oferi cerul crepuscular. Cădea o ploaie măruntă și cu toate că vântul

[Corola-publishinghouse/Memoirs/2341_a_3666]
dimineață sau după-amiază. Mă simțeam ceva mai puțin amețit, dar mă apucase un soi de turbare. Am coborât în bucătărie, am mâncat puțină brânză și m-am culcat din nou. După aceasta, lucrurile au devenit din ce în ce mai confuze. Probabil că am zăcut în pat cea mai mare parte a acelei zile. Îmi aduc aminte că m-am deșteptat în toiul nopții și am văzut luna strălucind. A doua zi dimineața am coborât devreme și mi-a venit deodată ideea - sau poate mi

[Corola-publishinghouse/Memoirs/2341_a_3666]
fost, care-l doborâse pe James după salvarea mea din calvarul marin și că, în orice caz, boala lui nu durase prea mult. A mea însă, a ținut, cred, ceva mai mult. Oricum, au trecut câteva zile în timpul cărora am zăcut toropit, incapabil să mă mișc, incapabil să mănânc. Nimeni nu m-a căutat, nimeni nu mi-a telefonat. M-am târât cu chiu și vai până la cotețul de câini, dar nimeni nu-mi trimisese vreo scrisoare. Poate că o fi

[Corola-publishinghouse/Memoirs/2341_a_3666]