48,727 matches
-
Ștefan Vasile Carp, Vasile Carp, Petrea Brânză, Toma Sultan, Gheorghe Săcară și alții. La cooperativa agricolă „Unirea” au aderat 61 de gospodari. Suma capitalului subscris a unității la constituire era de 28000 lei. În fondul arhivistic „Casa Noastră” depozitat la Arhiva Națională a RM se păstrează documentele de înregistrare a cooperativei respective: statutul, actul constitutiv, lista membrilor cu sumele și inventarul agricol care l-au pus la dispoziția „Unirii”. Prin anii 30 ai secolului XX această structură s-a lichidat sau
Jevreni, Criuleni () [Corola-website/Science/305155_a_306484]
-
se stipulează: “comisul a pus la dispoziția împuternicitilor comunității satului Scăieni o parte de pământ numita Baraboi din componența moșiei Nicoreni (sau Ochiul Alb), care aparține domnului Moldovei Mihail Sturdza, în vederea strămutării obștii acestui sat”. Așadar, potrivit acestui act de arhivă, satul Baraboi nu exista nici la 1839. El urma să fie întemeiat, precum se menționează în contract, în primăvara lui 1840, dacă avea loc strămutarea pe proprietatea funciara a domnului Moldovei Mihail Sturdza a locuitorilor din satul Scăieni. Data întemeierii
Baraboi, Dondușeni () [Corola-website/Science/305159_a_306488]
-
Chișinău 1923. O importantă sursă istoriografică reprezintă și lucrarea lui Zamfir Arbore editată la București în 1904 cu referință la așezarea geografică, dar cele mai sigure dovezi și argumente istorice sunt prezente în numărul mare de dosare și fonduri ale Arhivei Naționale și Raionale. Cu siguranță prezintă un mare interes și documentarul arhivei de la Iași care este necercetat. Fondurile cercetate de către Eugenia Samoilă-Tioftica sunt 2,6,8,9,66,112,131,151,208 etc. Sunt menționate doar câteva din sursele istorice
Gura Galbenei, Cimișlia () [Corola-website/Science/305152_a_306481]
-
editată la București în 1904 cu referință la așezarea geografică, dar cele mai sigure dovezi și argumente istorice sunt prezente în numărul mare de dosare și fonduri ale Arhivei Naționale și Raionale. Cu siguranță prezintă un mare interes și documentarul arhivei de la Iași care este necercetat. Fondurile cercetate de către Eugenia Samoilă-Tioftica sunt 2,6,8,9,66,112,131,151,208 etc. Sunt menționate doar câteva din sursele istorice în baza căreia a fost întocmită monografia localității Gura Galbenei care urmează
Gura Galbenei, Cimișlia () [Corola-website/Science/305152_a_306481]
-
colțișor de rai celor mai viteji oșteni, care, în curând, s-au aranjat cu traiul aici, dând naștere unui neam de oameni curajoși și bravi care s-au numit BUJORENI... de la frumoasa floare ce creștea pe atunci în acea poieniță... Arhiva orașului Iași spune că satul a fost înregistrat în anii 1300. În prima atestare 1482. Satul Bujor este o comună în Raionul Hincești situată la latitudinea 46.9225 longitudinea 28.2683 și altitudinea de 79 metri față de nivelul mării. Această
Bujor, Hîncești () [Corola-website/Science/305177_a_306506]
-
trei iazuri cu pește și 2 mori ce funcționau cu apă. Depărtarea pînă la satul Scumpia era de o oră". Satul la acea vreme avea cea mai mare populație,după tîrgul și mahalaua Foleștii, din ținutul Iași. Conform actelor din Arhiva Națională a Republicii Moldova s-a constatat că, satele Sărată cu odaia Sărată Nouă, pînă în anii 1848-49, aparțineau boierului și Marelui Vesternic Iordache Ruset-Roznovanu și Logoftesei Anikia Rosetti Roznovanu. Boierii moldoveni, care n-au vrut să depună jurămîntul Tarului Rus
Sărata Veche, Fălești () [Corola-website/Science/305171_a_306500]
-
Deși este răspândită ideea că satul a fost fondat de bejenarii veniți din ținutul Hotin, de lângă Noua Suliță, în timpul evenimentelor din 1917-1919 (în 2000 s-a înălțat un monument „întemeietorilor”satului), totuși istoria satului este ceva mai veche. Documentele de arhivă confirmă că localitatea a fost întemeiată în anii 1865-1867. Apoi numele satului apare în unele documente și publicații din secolul al XIX-lea, cu mult înainte de anii 1919-1920. În anul 1876 apoi și în 1892 pentru prima dată sunt menționate
Răuțel, Fălești () [Corola-website/Science/305170_a_306499]
-
Enache postelnicul cu 30 de galbeni. Satul ființa, căci despre vechimea lui, același zapis stipulează "...ale cărui privilegiu le-a pierdut din cauza tătarilor, când a venit Ștefan Tomșa la domnie". Domnitorul Radu Mihnea confirma această cumpărătură la 25 martie 1624. Arhivele au păstrat și alte hrisoave - din 30 mai 1669, 25 mai 1731, 30 august 1775 și 1 iunie 1768. Interesante pagini despre istoria acestui sat pe la sfârșitul sec. 18, vor scrie cercetătorii preocupați de soarta sătenilor retrași în Codru din
Mereșeni, Hîncești () [Corola-website/Science/305181_a_306510]
-
raionului Rezina. Principalul râu care curge prin apropiere este râul Cogâlnic. Satul Podgoreni este un sat pitoresc așezat în zona centrală a Republicii Moldova. Satul este atestat documentar în anul 1623, dar se crede că este mult mai vechi. Documentele de arhivă vorbesc despre formarea și dezvoltarea social-economică a satului, prezintă indicii demografici. Locuitorii medievali ai satului aveau privelegii de la Ștefan Vodă cel Bătrîn. În a treia domnie a lui Gheorghe Duca (1678 - 1683), satul aparținea lui Miron Costin, vestit cronicar. Satul
Podgoreni, Orhei () [Corola-website/Science/305195_a_306524]
-
salcâmi și ulmi. După moartea moșierului această parte de sat a început să se numească Gavrilovca sau Gavrileuca. Comparativ cu cealaltă parte a satului, care se numea Rezeși, sătenii din prima parte nu aveau pământul lor propriu. După datele de arhivă în anul 1623 în sat erau 110 case de locuit, 480 bărbați, 473 femei. Funcționau câteva cârciume particulare, o biserică ortodoxă, poșta rurală. În urma reformei agrare, care a avut loc în anul 1868 s-a ridicat puțin numărul gospodăriilor, în
Podgoreni, Orhei () [Corola-website/Science/305195_a_306524]
-
a avut loc în anul 1868 s-a ridicat puțin numărul gospodăriilor, în schimb a scăzut simțitor numărul populației: bărbați - 271, femei - 223. Se mai păstra biserica ortodoxă. În anii 1908-1911 se construiește școala de zemstvă. Cu părere de rău arhivele nu ne-au păstrat nici un nume de învățător. S-au păstrat numele preoților. Pensionarul Roman Popescu mai mulți ani în urmă povestea tineretului, că oamenii care aveau hogeac la casă, plăteau un impozit special. Nu se știu prea multe despre
Podgoreni, Orhei () [Corola-website/Science/305195_a_306524]
-
purta hramul Cuviosului Efrem Sirul și a lui Antim Ivireanul. Ulterior călugării s-au risipit prin lume, iar actualmente obștea mănăstirească este formată din patru măicuțe și un părinte duhovnic, care se află la Cuizăuca din 2002. Conform datelor de arhivă, cu circa 300 de ani în urmă pe acel loc exista o mică mănăstire. Un hrisov domnesc din 1778 arată că voievodul delimita proprietățile a doi moșieri, care se judecau pentru niște terenuri ce atingeau teritoriul mănăstirii Cuizăuca. Nu se
Cuizăuca, Rezina () [Corola-website/Science/305197_a_306526]
-
1786 Mărioara Calimah a cumpărat Moșia Singurenilor de la Marvei Cantacuzino. În 1793 este contruită o biserică din lemn, locul altarului este păstrat în curtea unui locuitor. În 1803 vesternicul Grigoraș Sturza avea în Corlăteni 125 de birnici. Un document de arhivă ne informează că pe moșia lui Mihai Struza din Corlăteni se aflau doi frați boiernași - Leahu cu famiiile lor. unul din ei, Niță Leahu, de 75 de ani era văduv. Apoi, mai era ruptașul ion Steopa, celibatar. În al treilea
Corlăteni, Rîșcani () [Corola-website/Science/305200_a_306529]
-
5,95 km2. Până la 9 ianuarie 1956 satul a fost centru administrativ al defunctului raion Chișcăreni. Satul Chișcăreni a fost atestat documentar la 6 martie 1560. Dar istoria adevărată a localității începe din vremuri mult mai vechi În documentele de arhivă este atestat cu denumirea de Zimbruani, denumire pe care a purtat-o mai multe secole, actuala denumire a apărut în documente prin secolul XVII. De fapt este vorba de contopirea a două localități situate nu departe una de alta. Primii
Chișcăreni, Sîngerei () [Corola-website/Science/305203_a_306532]
-
date în exploatare blocurile cu trei etaje ale școlii noi pentru 1176 de locuri. Noul complex pe lînga săli frumoase de clasă mai includea laboratoarea și ateliere, o cantină, o sală de sport, o sală festivă, o bibliotecă. Din analele arhivelor treptele creșterii numărului de elevi și profesori din zece în zece ani:
Olișcani, Șoldănești () [Corola-website/Science/305214_a_306543]
-
Groznița este un sat din cadrul comunei Mihăileni din raionul Briceni, Republica Moldova. O primă mențiune despre s. Groznița o aflăm în fondurile Arhivei de stat și ea indică data de 24 oct. 1832. Sătucul, desigur, era foarte mic, cele cîteva familii cu care a fost atestat ca localitate își depănau traiul în liniște, fără a se manifesta prin evenimente deosebite, fără a lăsa
Groznița, Briceni () [Corola-website/Science/305224_a_306553]
-
Proprietarul moșiei satului Lucăceni era domnul Radu Manolache din Iași. El stăpânea aici întinse pământuri arabile și fânețe, însă toloaca era mică; avea iaz, moară și puțină pădure de protecție. Conform datelor "formularelor" pe anii 1812-1813, care se păstrează în Arhiva Consistoriului Eparhiei din Chișinău, la Lucăceni (Iugani) în 1812 a fost menționată o biserică de lemn. Biserica e zidiră în anul 1802, cu hramul "Sf. Arhanghel Mihail" prin stăruința și cheltuiala boierului Ioan Bănariu. După cum reiese din buletinele bisericești în
Lucăceni, Fălești () [Corola-website/Science/305230_a_306559]
-
nici frică de Dumnezeu, nici rușine de oameni". Adică e un mare hrăpăreț și zgîrie-brînză. Și-apoi aici mai stăpînea o parte de moșie și nobilul Vasile Cristea. Localitatea avea deja biserică, lucru, pe care îl aflăm din documente de arhivă. Preot în 1835 era Ioan Popovici în vîrstă de 38 de ani, diac - Andrei Ciomîrtan, de 32 de ani, și paracliser - Petru Livițchi, de 67 de ani. Pe la mijl. sec. XIX satul se mărește brusc. Sînt strămutate încoace mai multe
Mihăileni, Briceni () [Corola-website/Science/305226_a_306555]
-
3,93 km), la o distanța de 35,5 km de centrul raional Hîncești și 91 km de Chișinău. Satul Obileni a fost atestat la 13 mai 1540. I s-a mai zis și Odaia-Delarului. În alte surse (documente din arhiva bisericii) se pomenește și de Obilenii Vechi. Dupa cum se poate observa, satul este unul de dimensiuni mici. Satele vecine sunt Sărăteni, Nemțeni, Cotul Morii și Ivanovca. În timpurile mai vechi se spune că meleagurile din apropierea rîului Prut erau moștenite
Obileni, Hîncești () [Corola-website/Science/305232_a_306561]
-
movile funerare. Satul de azi, situat la 22 km vest de centrul raional., la 28 km de st. c. f. Brătușeni și la 224 km de Chișinău, e atestat documentar la 29 aprilie 1672, între document care se păstrează în Arhiva Muzeului municipal lași. Ne-a mai rămas un document domnesc de la Ioan Voievod, domnul Moldovei, din 14 mai 1563, când se întărește stăpânirea lui Crăciun și a fratelui său Vasile asupra unei părți de moșie din s. Hurdujeni, dar, cu
Buzdugeni, Edineț () [Corola-website/Science/305229_a_306558]
-
din nordul și sudul Basarabiei, declarând că le-a cucerit de la tătari. Dar statul recurgea și la alt vicleșug: confisca și moșiile satelor mari, dacă se constata că printre băștinași au trăit cândva măcar câțiva tătari. Academicianul Iachim Grosul, cercetând arhivele, a scris că din moșia răzășească a satului Buzdugeni 5 fa¬milii de băștinași stăpâneau prin moștenire din tată în fiu câte 11-15 des. de pământ arabil, alte 11 familii stăpâneau prin moștenire câte 26-50 des, 4 familii aveau prin
Buzdugeni, Edineț () [Corola-website/Science/305229_a_306558]
-
numai ca să fie pe plac autorităților. După 1947 se începe procesul „benevol” al colectivizării. Aceia care nu voiau „benevol” să între cu averea sa în colhoz erau supuși represiunilor. Ultimul care a întrat în colhoz a fost Sîrghi Huțu. În arhiva raionului Hâncești se păstrează procesul verbal al adunării colhoznicilor din satul Pogănești de la 1949 privitor la „edinolicnicul” Sîrghi Huțu. În hotărârea adunării se spune că cetățeanului Huțu i se interzice să-și pască vitele pe imașul satului. În 1949 un
Pogănești, Hîncești () [Corola-website/Science/305233_a_306562]
-
toți țiganii ca fiind singurul conducător (bulibașă) al etniei țiganilor. În anul 1989, o așa-numită Societate internațională de studii pentru rromologie i-a conferit un titlu onorific de „doctor în rromologie” , titlu fără valoare academică. Conform unor documente din arhiva CNSAS, începând din anul 1980, Ioan Cioabă a colaborat cu Securitatea, alcătuind rapoarte despre fiecare deplasare la congresele internaționale ale minorităților . În anul 1986, bulibașa Ion Cioabă a fost arestat pentru furt și maltratat pentru a spune Securității unde sunt
Ion Cioabă () [Corola-website/Science/305986_a_307315]
-
de "specialiști". În cîteva articole, Schlattner fusese calificat drept un "filozof al trădării" și acuzat că ar fi fost un colaborator al Securității. Schlattner a respins toate aceste acuzații drept nefondate. O dovadă în acest sens sunt și documentele din arhiva fostei Securități din care rezultă că Eginald Schlattner nu a fost un colaborator, ci un obiectiv permanent al poliției politice din România, fiind supravegheat pînă la prăbușirea regimului, în anul 1989." Cartea „"Mănușile roșii"” reprezintă un comentariu plin de profunzime
Eginald Schlattner () [Corola-website/Science/305996_a_307325]
-
spațiul destinat altarului. În prezbiteriu se poate afla și corul. Prezbiteriu este un alt element specific bisericilor catolice. Este un spațiu subteran specific arhitecturii medievale situat de obicei sub prezbiteriu. În criptă se păstrează relicvele, obiectele prețioase de cult sau arhivele. Cripta poate avea și funcția de capelă. Este o galerie care înconjoară altarul. Sunt spații semicirculare. În abside, în tradiția ortodoxă, se află altarul și stranele. Calotele, cu formă de semi-cupolă, constituie acoperământul absidelor. Este un element structural arcuit care
Biserică (edificiu) () [Corola-website/Science/306006_a_307335]