482 matches
-
Madrid, soarele acela roșu despre care ai citit atât... Te și văd, draga mea... O doamnă distinsă, într-un costum de voiaj elegant. Ai să-ți comanzi cărți de vizită și, neapărat, lingerie de mătase naturală..." Se întoarse în hol îmbujorată. Flutura un carnețel pe care îl confecționase singură. Foile știrbe, decupate în trepte ca un repertoar, erau cusute între coperte de pânză înflorată. ― L-am găsit! exclamă cu respirația tăiată. Grigore Popa își pipăi cu degetul gingia. Îl durea. ― Hm
Bună seara, Melania. Cianură pentru un surâs by Rodica Ojog-Brașoveanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295600_a_296929]
-
din cauza aceasta m-a refuzat. Maiorul își ridică sprâncenele. ― Atunci? Chipul lui Van der Hoph se întunecă. ― Răspunsul ei a fost categoric: "Nu împărtășesc sentimentele dumneavoastră". Cristescu își ascunse zâmbetul. Și-o putea imagina pe Melania Lupu, sfioasă, feciorelnică și îmbujorată, coborîndu-și privirea: "Nu împărtășesc..." Probabil nu-i fusese greu să se închipuie de 18 ani. ― Acum doi ani, continuă olandezul, mi-am reînnoit propunerea. Am fost convins că este o gafă și totodată o dovadă de egoism din partea mea, dar
Bună seara, Melania. Cianură pentru un surâs by Rodica Ojog-Brașoveanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295600_a_296929]
-
un pic iritată. —Pierre nu merge nicăieri fără Sophia. —Dar Sophia nu mai e cu Pierre... mă luă gura pe dinainte. Exact În momentul acela am văzut-o pe Marci strecurându-se prin mulțime În celălalt capăt al camerei. Părea Îmbujorată și plină de entuziasm de la aerul rece al nopții. În spatele ei venea Pierre, iar după el, Sophia. De ce era mereu prin preajmă? Oriunde era Hunter, se părea că era și Sophia. Sau... poate eram eu nedreaptă. Poate că doar era
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1940_a_3265]
-
am înțeles, în fine, că orice speranță era pierdută, am luat un baros și am făcut toaleta țăndări. Invincibilul aparat de ras a alunecat ușor pe pământ. L-am oprit, l-am băgat în buzunar și i l-am înmânat îmbujoratei mele fiice când am intrat în casă. Nu m-aș mira ca ticălosul să funcționeze și astăzi. După ce-am aruncat povestirea în cutia cu eticheta Ghinioane, am ras și a doua jumătate a sticlei și m-am băgat în
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2244_a_3569]
-
de la început? — E greu. Numai ce-i pronunț numele și mi se întoarce stomacul pe dos. — Dacă te consolează în vreun fel, găsesc că numele e ridicol. Georgina. Îmi evocă o fetișcană victoriană cu bucle aurii și fălci grase și îmbujorate, care chicotește tot timpul. — E o brunetă micuță ca un șoarece, cu păr unsuros și piele nesănătoasă. — Nu mi se pare că îți poate face concurență. — Ea și Terrence au fost colegi de facultate. A fost prima lui mare dragoste
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2244_a_3569]
-
presus de om. Doamnele se sculară în grabă și porniră, fiecare, la încăperea și copiii pe care îi aveau în grijă. Agata o găsi cu febră pe fetița care semăna cu mica ei Maria și intră în panică. Avea obraji îmbujorați și ochi lucioși. Noroc că Agata știa ce-i de făcut, la fel ca doamna Turnescu, era și ea părtașă la bolile cu care se lupta bărbatul ei. Fetița se arătă însă bucuroasă de oaspeți, îi sări de gât și
Viața începe vineri by Ioana Pârvulescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/586_a_1309]
-
om nu e de prisos pe harta iubirii. Iubirea ar putea fi revanșa tuturor injustițiilor existențiale. În cazul artiștilor, până și scurtele lor iubiri pot căpăta dimensiuni estetice. Marile iubiri nu se împotmolesc în epidermă. Iubirea poate fi cea mai îmbujorată dimineață a vieții. Iubirea conferă tinereții o oarecare aură de infailibilitate. În iubirile întâmplătoare bărbatul își pierde mai întâi capul. Apoi și banii. Ținem uneori în cătușe o iubire care este indispensabilă altora. Căutăm în iubire streașina mării năruită în
Chef pe Titanic by Vasile Ghica () [Corola-publishinghouse/Imaginative/528_a_1305]
-
în toi și atenția lor se muta ritmic de la gura povestitorului la rufele ce trebuiau să se usuce cât mai repede, ușa s-a deschis brusc și... s-au trezit față în față cu două cadâne din sat, vesele și îmbujorate. Erau chiar fetele pe care le urmăreau prin binoclu; nepoatele bătrânului dogar. Împietrite, cu ochii cât cepele, s-au holbat speriate la cei trei soldățoi în pielea goală, fiecare cu câte un băț în mână, asemănător cu o undiță, îndreptat
by ANTON PETROVSCHI BACOPIATRA [Corola-publishinghouse/Imaginative/944_a_2452]
-
parfumul lor albastru bărbatul Înfige cu nădejde sapa În pămîntul uscat de la rădăcina teiului Își Încordează trupul Înalt ciolănos se apleacă iar se Îndreaptă Își freacă palmele cămașa albă i s-a lipit de piept și de spate are fața Îmbujorată nădușită mustața blondă Îi dă un aer tineresc parcă-i un flăcău ieșit la horă femeia pirpirie Îmbrăcată În negru văruiește pietrele din jurul copacilor mută și adunată În munca ei o cochilie de melc mai mare pripășită printre rădăcini și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2081_a_3406]
-
nu de ea Îmi păsa mie În primul rând, fiindcă eu mă dădeam la negru: mai aveam să-i spun Încă atât de multe! Iar el se dădea la blondă, iar ea se dădea la alb. Și albul eram eu, Îmbujoratul de Absolut, votcă și energizant, vorbindu-i lui Alexi despre o altă blondă și golind Înc-un pahar. Confuz? Mda... fiindcă n-ai fost de față. Și chiar de-ai fi fost, cititorule, tot n-ai fi Înțeles! Cum de Alexi
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1895_a_3220]
-
strigă iarăși, cît Îl țin puterile. Aici, un bărbat care a vorbit pe șoptite cu o femeie, cutremurat de hohote de rîs Înăbușite, se Întoarce zîmbitor să-i spună ceva prietenului care pleacă, dar este oprit de femeia cu obraji Îmbujorați, care-l prinde de braț sufocată de un rîs isteric. Nu! Nu! Dar bărbatul continuă să zîmbească și-și face palmele pîlnie În jurul gurii și strigă: — Spune-i unchiului Walter că trebuie să-și pună... — Ce spui? N-aud! mîna
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2258_a_3583]
-
spune, Jim, nu cumva ai auzit de vreun tip care are o pricină chioară și caută un catîr sănătos? Jim știe că s-a „asigurat“ de asemenea glume, dar ia și el parte la veselia tuturor cu voioșie, deși chipul Îmbujorat Îi arde mai tare și așteaptă ca discuția să se reia cu mai multă Îndîrjire și hotărîre. — Bine, bine, să zicem că-i așa, rostește el, atunci cînd se poate face auzit din nou. Ce mai la deal - la vale
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2258_a_3583]
-
voi. — Ascultă, Jim! spune altul cu un zîmbet larg. Ce ai de gînd să faci cu animalul ăia? O să i-l dai omului pe degeaba numai pentru că ți-ai scos banii pe el? — N-am zis asta! răspunde Jim Încăpățînat, Îmbujorat tot de rîsul lor. N-am zis ce am să fac. Poate că-l dau, poate că nu. De data aceasta urmează o adevărată furtună de rîsete, iar avalanșa de glasuri batjocoritoare e mai mare ca oricînd. De cîteva minute
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2258_a_3583]
-
lucrurilor. Dar îți mulțumesc că mi-ai oferit această șansă. Am avut ce învăța. Se întoarce și traversează încăperea, conștient că privirea mamei lui nu s-a deslipit nici o clipă de el. Mortimer se apropie acum de Dorothy Winshaw, fiica îmbujorată și impasibilă a lui Lawrence și a lui Beatrice, care stă singură într-un colț al încăperii, cu buzele strânse în obișnuita lor grimasă insolentă și feroce. — Ia să vedem, spune Mortimer căznindu-se să introducă o notă veselă în
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1897_a_3222]
-
o parte pentru că-i zburase capacul, echipajul zăcând În poziții ciudate și, În jurul lor, și mai multe hârtii. Mai erau cărți de rugăciune, fotografii de grup În care echipajul de mitraliori era așezat după ordinea ierarhică și poza o veselie Îmbujorată, ca În fotografiile echipelor de fotbal din anuarul vreunui colegiu. Acum zăceau În iarbă, cocoșați și umflați. Cărți poștale de propagandă Înfățișând un soldat În uniformă austriacă ce forțează o femeie să se aplece de-a curmezișul unui pat. Amândoi
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2002_a_3327]
-
ce s-a petrecut la Buchenwald, chiar dacă nu știm, și nu vom ști niciodată, eroismul sau sfințenia anumitor victime. Dar cum o să arătați mijloacele prin care a fost cucerită libertatea interioară? Toți începură să aplaude, entuziasmați. Fericit, emoționat, cu obrajii îmbujorați, Ieronim se întoarse către ei: - Să-i spunem? exclamă. Nu, nu putem să-i spunem!... - Nu avem dreptul, vorbi, cu o senină gravitate, tânărul înalt și slab. Numele meu este Petru Petrovan, adăugă adre-sîndu-se Marinei. Sunt poet. Dar din deznădejde
Maitreyi și alte proze by Mircea Eliade [Corola-publishinghouse/Imaginative/295580_a_296909]
-
crezi că făceau ei acolo la han? Odată ajunși la han, cei doi buni și nedespărțiți prieteni se aciuau într-un cotlon liniștit și în fața unei ulcele cu vin sporovăiau uitați de lume, până hăt, târziu, când luna plină și îmbujorată se arăta deasupra mănăstirii Aroneanului sau, cum i s-a mai spus, „Mănăstirea din Țarină”. Și fiindcă veni vorba de Mănăstirea din Țarină, am să-ți amintesc unele evenimente petrecute în „Leat 7224” (1716), care au legătură cu această mănăstire
Ce nu ştim despre Iaşi by Vasile Ilucă () [Corola-publishinghouse/Imaginative/549_a_868]
-
albaștri și duioși! Am strâns‐o la piept și‐ am îmbrățișat‐o cu drag și dor. Am sărutat‐o pe amândoi obrajii și‐am privit‐o îndelung, contemplându‐i chipul atât de drag și de scump mie . Fața sa, altădată îmbujorată, fină și catifelată, pe care‐o alintam cu mânuțele mici, acum e‐npodobită cu beteală de nenumărate și fine riduri ce coboară și urcă pe relieful văluit al obrajilor săi încărcați de anii trudiți în muncă și suferință. Marii creatori
OMAGIU MAMEI by Ion N. Oprea () [Corola-publishinghouse/Imaginative/416_a_1073]
-
infirmiera s-a Întors, cu un pachețel sub braț. A deschis ușa cu grijă, să n-o sperie pe fată, și a intrat. Abia acum a fost hipnotizată de chipul și trupul fetei... A rămas cu privirea agățată de obrajii Îmbujorați și ochii arzând ca doi cărbuni care o priveau fără fereală. Sânii zvâcneau În ritmul inimii... ― Ei? Cum-Îi, Stăncuțo? - a Întrebat-o infirmiera, bucuroasă că „Arăpoaica” s-a domolit. ― Bini, doamnî Le... - rușinată s-a oprit la Începutul cuvântului. ― Lenuța
Hanul cercetaşului by Vasile Ilucă () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1198_a_2268]
-
Connecticut, să mă mut - singură, ca un adult În toată puterea cuvântului - În Manhattan și să am casa mea. Când am intrat pe aleea casei În care copilărisem, m-a cuprins o veritabilă surescitare. Îmi vedeam În oglinda retrovizoare obrajii Îmbujorați de frig și vânt și părul zburlit și ciufulit. Nu eram machiată și jeanșii Îmi erau murdari jos În urma eforturilor din zilele precedente de a-mi croi drum pe străzile ude și noroioase ale orașului. Dar În clipa aceea mă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2134_a_3459]
-
ca și când glasul lui i-ar fi alinat suferința. Răspunse cu un început de zîmbet: ― Nu mă doare, numai... Aoleu, aoleu! Se zvârcolea ca o râmă zdrobită. Peste câteva clipe dădu buzna pe ușă înlăuntru o fetiță de vreo cinci ani, îmbujorată și bosumflată. Începu din prag să pârască. ― Tată, Păvăluc mi-a zis că... și eu am zis că... și el a zis... ― Du-te și te joacă pe-afară cu copiii, Lenuțo, du-te, că maică-ta e bolnavă și
Răscoala by Liviu Rebreanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295613_a_296942]
-
de peretele celălalt, Jenică trase în sus maneta și huruiala se opri. Maca privi în jos, evaluă distanța și concluzia nu fu deloc încurajatoare. Drept care se întinse, agățându-se de scară. Coborî, împleticindu-se, dar cu ochii strălucitori și fața îmbujorată, ca întors de pe munte. Îi luă pe ceilalți pe după umeri, mai degrabă pentru a se sprijini. — Anormal, spuse, lăsându-se, la ieșire, să cadă moale, rezemat de zid, e ceea ce unui anormal i se pare normal. Dacă zici că am
Jocul celor o sută de frunze și alte povestiri by Varujan Vosganian () [Corola-publishinghouse/Imaginative/602_a_1369]
-
un desfrânat și un alcoolic, se înșeală asupra intențiilor Mariei. Îi atribuie fetei mult mai multă experiență decât are ea de fapt. Ca atare, îi propune fără înconjur să-i fie ibovnică. Marie se arată profund jignită, redevenind brusc tânăra îmbujorată și temătoare. Se indignează, dă înapoi, se simte umilită. La rândul său, contele Larderel rămâne perplex și deconcertat la vederea acestei candori și ingenuități regăsite dintr-odată. Nu poate face altceva decât să-și ia adio... și aventura se termină
by FABIENNE CASTA-ROSAZ [Corola-publishinghouse/Science/967_a_2475]
-
întâmplă o catastrofă". Atunci când Suzanne, repetând ce-i spusese propriul soț, îi mărturisește Genevièvei că Henri îi era infidel, soția, crezându-se batjocorită, apelează desigur la instrumentul său de răzbunare. Amorezul Horace se înfățișează în fața ei în pijamale, cu fața îmbujorată, roșu de dorință și trepădând de nerăbdare. Însă Henri, soțul Genevièvei, nu făcuse altceva decât să servească drept alibi adulterului săvârșit de soțul Suzannei. Înțelegând că soția sa era pe punctul de a pune în aplicare planul pregătit cu minuțiozitate
by FABIENNE CASTA-ROSAZ [Corola-publishinghouse/Science/967_a_2475]
-
un volum remarcabil în contextul unei epoci sufocate de realismul socialist, dar neconvingător în perspectivă. Defectul principal al poemelor din 1957 constă în metaforismul lor decorativ și facil („Vântul, flăcău viclean / coboară ușor lângă garduri”, „Curcubeul, / Făt-Frumos veșnic tânăr, / veșnic îmbujorat”), în timp ce calitatea de bază este că unele texte prefigurează totuși tranzitivitatea pe care poetul o va rafina ulterior: „Vântul trântește poarta, ferestrele, / copacii se închină în fața omului / noaptea ieșit în bătătură. / Cu palmele întinse numără primii stropi de ploaie / și
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/289952_a_291281]