810 matches
-
stă rezemat de plită. — Și cam ce experiență ai în domeniul ăsta ? Iris se șterge pe mâini cu un prosop cu pătrățele albe și roșii. Nathaniel mi-a spus că nu știi absolut nimic. Dar nu pot să cred așa ceva. Împăturește prosopul și îmi zâmbește pentru prima oară. Ce știi să faci ? La ce anume te pricepi ? Privirea ei scrutătoare și albastră îmi provoacă o ușoară nervozitate. Îmi storc creierii, încercând să-mi aduc aminte dacă pot spune că mă pricep
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2362_a_3687]
-
Ușa se închide și rămân pe palier. S-a ales praful de dineul meu. După ce îi aud demarând în trombă în Porsche-ul lui Eddie, mă duc în salon și încep să strâng fără grabă totul. Pun înapoi paharele de cristal, împăturesc șervetele și suflu în lumânări. După care mă întorc înapoi în bucătărie și mă uit o clipă la toate felurile de mâncare pe care le-am pregătit, și care sunt gata să intre în scenă. La sosul meu, care încă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2362_a_3687]
-
Trish despre ambasadorul Spaniei ? Și despre Mansion House ? — A, chestia aia. Râde chicotit. Păi a început să-mi pună tot felul de întrebări, așa că m-am gândit că e mai bine să inventez câte ceva. I-a zis că știi să împăturești șervetele ca într-o scenă din Lacul lebedelor... că știi să faci sculpturi din gheață... și că David Linley ți-a cerut odată o rețeta de saleuri. — Freya... Închid ochii. — Sinceră să fiu, am băgat destul de mult din top. Dar
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2362_a_3687]
-
pe cei mai mari dușmani ai tăi. — Așa am să fac ! reușesc în fine să-mi iau un ton vesel. Dar în piept am un ghem de încordare care nu vrea deloc să cedeze în timp ce frământ. De fapt, cu cât împăturesc și răsucesc mai tare la aluat, cu atât mai rău mă simt. Mintea îmi zboară încontinuu înapoi la acel site. Nu pot să-mi ostoiesc cu nici un chip sentimentul de nedreptate care îmi arde în piept. Am făcut lucruri foarte
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2362_a_3687]
-
zahărul, după care mă duc la ușă și-i deschid. Vă pot ajuta cu ceva ? zic politicoasă. Bărbatul mă privește în tăcere preț de câteva momente, aruncându-și din când în când ochii la un tabloid pe care-l ține împăturit în mână. — Sunteți Samantha Sweeting ? spune în cele din urmă. Îl măsor din priviri alarmată. — De ce ? — Sunt de la Cheltenham Gazette. Îmi flutură repede prin fața ochilor actul de identitate. Aș dori să obțin un interviu în exclusivitate de la dumneavoastră. „De ce am
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2362_a_3687]
-
mâna pentru fotografi și voi da câteva scurte interviuri. După care ne vom înapoia cu toții la Londra cu trenul. — Deci, spune Eddie în timp ce pun cafea în cafetieră. Gata bagajul ? — Aproape. Și doamnă Geiger... poftim. Îi întind lui Trish uniforma albastră împăturită pe care am adus-o la subraț. E spălată și călcată. Gata pentru următoarea menajeră. Trish ia uniforma și o copleșește brusc tristețea. Sigur că da, spune, cu glas tremurător. Îți mulțumesc, Samantha. Își șterge ochii cu un șervețel. — Gata
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2362_a_3687]
-
care a inventat toată treaba asta cu dosarul Leopold. Era genul de chestii pe care nu se plictisea niciodată să le facă. Bate ușor cu degetul În scrisoare. Pot s-o păstrez ? — Sigur că da, spun, ușor mirată. El o Împăturește și o pune În buzunar, iar pentru cîteva clipe e tăcere. — Deci, spune Jack Într-un final. Ridică capul și mă privește cu o expresie ilizibilă. Te-ai despărțit de Connor. Îmi sare stomacul. Nu știu ce să zic. — Deci. Îmi Înalț
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2129_a_3454]
-
-i alt aer. DOAMNA CU VOAL: Ei! Nu vorbiți așa că poate se supără. BĂRBATUL CU ZIARUL: De ce să se supere? E dreptul nostru să fie liniște. (Către DOAMNA CU VOAL.) Nu? Nimic mai înalt decât liniștea. (BĂRBATUL CU VIOLONCELUL își împăturește batista, și-o pune în buzunar, își culege arcușul de pe scaun și reîncepe să cânte netulburat.) BĂRBATUL CU ZIARUL (După ce așteaptă încremenit câteva secunde.): A, nu, că asta e prea de tot! BĂTRÎNUL CU BASTON (Pe jumătate amuzat.): Înseamnă că
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2068_a_3393]
-
reocupă scaunul. BĂRBATUL CU VIOLONCELUL își scoate batista și începe să se șteargă de sudoare. BĂRBATUL CU ZIARUL își scoate vata din urechi, rușinat. DOAMNA CU VOAL își lasă din nou voalul pe fată. Tăcere lungă. BĂRBATUL CU VIOLONCELUL își împăturește batista, și-o pune în buzunar și începe din nou să cânte transpus, pasionat.) (Pauză lungă. BĂTRÎNUL CU BASTON rămâne încremenit pe scaunul lui, cu ochii închiși. DOAMNA CU VOAL pufnește scurt în râs după care așteaptă consternată. BĂRBATUL CU
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2068_a_3393]
-
Odeon în tovărășia lui Cornel, „așteptând mereu, din partea soartei, vreun nou semn, vreo dulce hotărâre,” ceea ce e o nouă aluzie, nu numai la cele două domnii ale lui Henry VI. Da, dar acum nu-i toamnă, își spune Iulia. Și împăturind petecul de hârtie însoțitor al rozelor, îl aruncă la coș cu indiferența sau cruzimea fără fisură a femeii care nu iubește. Nici măcar florile nu le ia acasă. Găsind prin vestiar o carafă rămasă fără toartă, o umple la chiuveta din
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2351_a_3676]
-
nu cumva și în ziua de acum...“ Duduleț mormăi, ca pentru sine: „Adică ce-ați vrea...Că lumea tot n-o s-o răsturnați. E așezată demult. Credeți că revoluția din decembrie a zguduit-o? Chiar așa credeți?“ Mai îngăimă ceva, împăturind scrisoarea. „Dar mulți dintre cei de-aici încă sunt activi. Vă izbiți și voi de ei. Vă conduce și vă dă lefurile pe care vi le dă.“ „Știm să ne ferim“, chicoti tânărul. „ Nu asta-i problema. Am mai crescut
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2143_a_3468]
-
și, din fericire, eram candidatul perfect. —Mulțumesc, zise ea după un timp, după ce se ridică, smiorcăindu-se. Își șterse lacrimile, înghiți aspirina și apoi se apucă nevoie mare să-și curețe ochelarii cu un material special, moale, pe care-l împături cu grijă în formă de pătrat înainte să se apuce să lustruiască fiecare lentilă. —O cunoșteai pe fata care a fost omorâtă? întrebai eu, când a terminat cu ochelarii. Rămase uitându-se cam neajutorată la ochelarii de pe masă, care străluceau
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2065_a_3390]
-
prosopul În vreme ce doctorul Peters se spălă pe față și-și clăti gura cu un pumn de apă, apoi cu Încă unul. Când termină, Îngrijitorul Îi dădu Înapoi prosopul, Închise ambele robinete și părăsi Încăperea prin ușa din cealaltă parte. Femeia Împături prosopul și-l așeză pe marginea chiuvetei. Croindu-și drum Înapoi la Brunetti, evită să se uită În stânga, unde cadavrul Încă mai zăcea pe targa cu rotile, acum acoperit. Când ajunse lângă el, Brunetti se Întoarse și o luă Înainte
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2078_a_3403]
-
de parcă Își lăsase uniforma să preia controlul și să-i Îndrume mișcările. Când trecură prin poarta cimitirului, Brunetti o conduse la locul unde Monetti acostase barca. Acesta ședea În cabină și citea ziarul. Când Îi văzu că se apropie, Îl Împături și se duse la pupa, unde trase de odgon pentru a aduce barca destul de aproape ca ei să poată urca la bord cu ușurință. De data aceasta, ea păși la bord și se coborî imediat scările În cabină. Oprindu-se
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2078_a_3403]
-
dulap nu era nici ele mai grăitoare. Găsi trei uniforme complete, cu sacourile Încă În pungile de plastic de la spălătorie, fiecare aranjat cu grijă lângă o pereche de pantaloni verde-Închis. Pe stativ mai erau și câteva perechi de blugi frumos Împăturiți pe umerașe, trei sau patru cămăși și-un costum albastru fabricat dintr-un material sintetic. Aproape fără băgare de seamă, Brunetti verifică buzunarele sacoului și ale tuturor pantalonilor, dar nu era nimic; nici urmă de mărunțiș, hârtii, pieptene. Fie sergentul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2078_a_3403]
-
din spate și văzu o hartă pe regiuni a locurilor unde fuseseră Înregistrate deversări ilegale. Provinciile Vicenza și Verona erau punctate din abundență, mai ales regiunea de la nord de ambele orașe, care ducea În sus către Înălțimile subalpine. Închise cartea, Împăturind cu grijă lista Înăuntrul ei. Nu mai putea face nimic altceva până ce avea să discute cu tatăl băiatului, Însă tot ardea de dorința de-a merge acolo acum, oricât de zadarnică știa că este această dorință. Interfonul bâzâi. — Brunetti, zise
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2078_a_3403]
-
era roz. Se uită mai bine, dând lucrurile la o parte delicat cu vârful pantofului, dar nu mai era o altă umbrelă. Luă umbrela din dulap și se Înapoie la masă. Dacă făcea La Repubbllica sul de-a lungul, putea Împături mare parte din umbrelă, lăsând la vedere doar mânerul, mânerul și o palmă de roz. Făcu asta spre mulțumirea lui, părăsi biroul și luă scările În jos spre biroul lui Patta. Ciocăni, așteptă până ce fu sigur că-l auzi pe
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2078_a_3403]
-
un bar cu băuturi gratis. Văzuse încă de la sosire salonul enorm de la parter. Hugo își amintea focul pâlpâitor, bârnele aparente, canapelele moi din piele și, indubitabil, atâtea pahare de whisky cu sifon câte reușeai să dai pe gât. Hugo a împăturit ziarul în tăcere și a contemplat scena din fața lui. Amanda clătina din cap în fața laptopului, iar Merlin-Vercingetorix-Ezekiel dormea - ei!- ca un copil. Hugo s-a ridicat ușor din fotoliul lui cel confortabil. Nu avea să dispară decât zece minute. Și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2086_a_3411]
-
cu degetul către intersecție -, în timp ce un alt șofer vă va face semn să vă grăbiți. V-aș sugera să trageți aer în piept și să nu mă luați la palme. Bătrânul scoase din buzunarul de la piept al hainei un ziar împături în două. I-l întinse. - Accidentul taximetristului este chiar pe prima pagină. Oamenii au căpătat o obsesie pentru știrile morbide, iar presa se conformează. E drept că și evenimentele oferă presei o pâine pufoasă, dacă mă pot exprima plastic... Lăsă
Roman care se scria singur by Cristian Lisandru () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91657_a_93186]
-
așa cum numai peștii știu să vorbească mării, În lumina lunii ? Inima mea când vorbește nu știe să spună decât un singur cuvânt, dar pe acela Îl spune atât de tare de răsună tot universul - până la Tine și Înapoi : Iubire. Am Împăturit poezia și am pus-o În buzunarul de la piept, alături de poza angalok-ului. Ele erau tot ce aveam mai impor- tant, tot ceea ce-mi dăruise viața mai de preț. Apoi nu am ezitat nici o clipă. Am luat Încet, tacticos, bagajul
Şaman by Adina Dabija () [Corola-publishinghouse/Imaginative/858_a_1756]
-
perfectă Îmi provoacă satisfacție și, În același timp, o imensă durere. Fiecare gest, fiecare acțiune necesită un efort supraomenesc. Un simplu fapt, care cuiva Îi ia probabil câteva minute, cum ar fi acela de a-ți scoate pijamaua, a o Împături și a o pune la loc, mie Îmi poate lua ore În șir. Totul trebuie să fie perfect aliniat, fărĂ cute, dus la Îndeplinire În cea mai perfectă liniște și cu cele mai bune gânduri. Dacă ceva nu e În
Şaman by Adina Dabija () [Corola-publishinghouse/Imaginative/858_a_1756]
-
mi-a fost dat acest dar, și Încă un dar și mai mare, acela de a putea vorbi cu Dumnezeu, și apoi luat Înapoi !.. spuse el cu o voce sugrumată de durere. Tremurând, Își scoase haina și Începu să o Împăturească cu mișcări febrile pe patul meu. mâna Îi tremura. — iartă-mă, spuse, dar trebuie să execut unul dintre ritua- lurile mele ca să mă pot liniști. Îl priveam Înmărmurită. Nu văzusem niciodată un maniac obsesiv În plină criză, și să văd
Şaman by Adina Dabija () [Corola-publishinghouse/Imaginative/858_a_1756]
-
așa cum numai peștii știu să vorbească mării, în lumina lunii ? Inima mea când vorbește nu știe să spună decât un singur cuvânt, dar pe acela îl spune atât de tare de răsună tot universul - până la Tine și înapoi : Iubire. Am împăturit poezia și am pus-o în buzunarul de la piept, alături de poza angalok-ului. Ele erau tot ce aveam mai important, tot ceea ce-mi dăruise viața mai de preț. Apoi nu am ezitat nici o clipă. Am luat încet, tacticos, bagajul care
Şaman by Adina Dabija () [Corola-publishinghouse/Imaginative/858_a_1757]
-
perfectă îmi provoacă satisfacție și, în același timp, o imensă durere. Fiecare gest, fiecare acțiune necesită un efort supraomenesc. Un simplu fapt, care cuiva îi ia probabil câteva minute, cum ar fi acela de a-ți scoate pijamaua, a o împături și a o pune la loc, mie îmi poate lua ore în șir. Totul trebuie să fie perfect aliniat, fără cute, dus la îndeplinire în cea mai perfectă liniște și cu cele mai bune gânduri. Dacă ceva nu e în
Şaman by Adina Dabija () [Corola-publishinghouse/Imaginative/858_a_1757]
-
mi-a fost dat acest dar, și încă un dar și mai mare, acela de a putea vorbi cu Dumnezeu, și apoi luat înapoi !.. spuse el cu o voce sugrumată de durere. Tremurând, își scoase haina și începu să o împăturească cu mișcări febrile pe patul meu. mâna îi tremura. — Iartă-mă, spuse, dar trebuie să execut unul dintre ritualurile mele ca să mă pot liniști. Îl priveam înmărmurită. Nu văzusem niciodată un maniac obsesiv în plină criză, și să văd unul
Şaman by Adina Dabija () [Corola-publishinghouse/Imaginative/858_a_1757]