962 matches
-
M. Louise Claret - a misiunii clerului trebuie să fie iubirea și dăruirea de sine; numai așa vor putea apropia sufletele. În loc să insiste să convingă spiritele, ar fi mai convenabil ca, preotul, să se străduiască să intre în inimile reci și împietrite, pentru a le transforma cu puterea exemplelor sale. Chiar și de s-ar întâmpla vreodată ca preotul să fie obligat să mânuiască secera și ciocanul, în ziua acea, în care el va apărea în ochii ateilor în toată lumina sa
Apostolica vivendi forma. Meditaţii pentru preoţi şi persoane consacrate by Giovanni Calabria () [Corola-publishinghouse/Memoirs/100984_a_102276]
-
dușman declarat al lui Augustus. Titlul pe care l-am ales pentru ultima mea carte, Metamorfozele, mi-a ușurat, fără îndoială, sarcina. Augustus nu tolera nici o transformare: el se considera zeu pe pământ și se aștepta ca totul să rămână împietrit, exact așa cum dăduse el dispoziție. Titlul meu submina, evident, veșnicia domniei lui și sfârșea prin a-l face fragil și trecător. Am vorbit cu mulți prieteni, explicitându-le semnificația cărții. Totul se schimbă, se metamorfozează, se transformă. Nici zeii nu pot
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2342_a_3667]
-
știe unde, pe potecile Întortocheate cunoscute numai mie și În absența preatinerei gazde domnind peste inima mea, peste divanul nostru Înflorat, peste pianul Biedermayer cu suspine din Cho pin, peste colțul rustic cu naive icoane ardelenești pe sticlă. A rămas Împietrit locului Bucuța cu ochii la fotografiile de pe noptieră ale amanților, În conflict și ei, desigur, cu unele rân duieli ale acestei lumi, dar nu cu cele ale propriei noastre firi și nici chiar cu rânduielile lui Dumnezeu. M-a smucit
Caleidoscopul unei jumătăţi de veac în Bucureşti (1900-1950) şi alte pagini memorialistice by Constantin Beldie () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1330_a_2733]
-
restul vieții; cu brațele ei Încărcate cu toate florile risipite prin odaie, ca să le aștearnă apoi pe mormintele ostașilor tineri din tranșeea Însângerată de la Ghimbav. Nefericită totuși ființă Neli, căreia frumusețea Îi accentua tragicul unei existențe nemeritate, cu sufletul ei Împietrit, bu zele Încleștate și dinții strânși, din ură pentru prezumțio sul și bine hrănitul neam al bărbaților... I-am regăsit În povestea lui Neli pe Dostoievski, Kuprin și Gorki, citiți cu nepri ceperea noas tră din adolescență. Întocmai ca și
Caleidoscopul unei jumătăţi de veac în Bucureşti (1900-1950) şi alte pagini memorialistice by Constantin Beldie () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1330_a_2733]
-
ce l-au adus în acest hal, ci, din contra, s-a rugat de Dumnezeu să-i ierte. Când l-am adus de la Iași a stat lângă sicriul lui, dar nu a plâns cum e obiceiul, ci îl privea resemnată, împietrită. Nu a plâns nici când a fost înmormântat, și nici când a rămas singură în fața crucii de lemn a proaspătului mormânt căci știa că după atâtea suferințe merita să se ducă să-și ia „răsplata multă din ceruri”. Copiii erau
Franciscani în zeghe : autobiografii şi alte texte by Iosif Diac () [Corola-publishinghouse/Memoirs/100985_a_102277]
-
a înțeles să restituie greco-catolicilor toate bisericile primite, nu numai că nu a fost apreciat de ierarhii BOR, dar aceștia l-au și sancționat și chiar marginalizat total. Rămâne, totuși, speranța că într-o bună zi Dumnezeu va înmuia inimile împietrite ale celor ce se opun cu atâta înverșunare restituirilor, pentru meritele celor ce și-au jertfit libertatea și chiar viața. Pe plan național deocamdată s-a făcut prea puțin. Condamnarea comunismului s-a făcut de către Parlament destul de târziu, cu manifestări
Franciscani în zeghe : autobiografii şi alte texte by Iosif Diac () [Corola-publishinghouse/Memoirs/100985_a_102277]
-
ta!!... Totul e pierdut!! Suntem înfrânți!! Să buciume!! Vă rog!! Și eu!! se milogește Ștefan. Rămân!!! Împreună!!... Aiaia Allah!!!Allaaah!!! Și... și Moldova cui o lași?! strigă Mihail. Cui?! Tușește. Un val de sânge îl îneacă... Tușește. Scuipă sânge. Ștefan, împietrit, tace. De piere Ștefan, piere Moldova!!! strigă disperat Șendrea. Și Moldova cui o lași?!?!... strigă într-un glas oștenii. Cui?!?! Ștefan, sfârșit, rătăcit, își șterge fruntea de sângele ce-l orbește. Să... să buciume, îngână el răgușit, cu fălcile încleștate
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1556_a_2854]
-
se lasă încet. Și toaca bate, bate... S-a făcut întuneric. Și toaca bate, bate... 10 Prohod cu colind "Marea Neagră lac turcesc" Noapte. Crivățul viscolește spulberând zăpada din pervazul ferestrei. Ștefan, cu cămașa lipită udă de sudoare, sprijinit de perete, împietrit, privește în gol cu ochii împăienjeniți în lacrimi. Îi crescuse și barba... Și nu erau decât patru zile; venise spre el cu mânuțele întinse: "Tata căluțu!". Era bucuria lui să-l călărească, să râdă și să-l îndemne cu pintenii
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1556_a_2854]
-
dosul mâinii câteva lacrimi furișate printre crețurile obrajilor. Ștefan, buimac, ca trezit dintr-un somn greu, nu înțelege. Ce face Maria? Maria?... șoptește răgușit. Maria?... N-a vărsat o lacrimă. Am rugat-o. Plângi... Te rog, Maria, plângi... Nici un cuvânt. Împietrită. Nici o lacrimă... Nu mai vede, nu mai aude... Mi-e frică pentru ea, Ioane... Sărăcuța... îngână Țamblac. Și eu mă tem pentru ea. Și Bogdan, mititelul... Ce nenorocire... Cine ar fi crezut?... Ca un trăsnet... Ștefan se sprijină de cămin
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1556_a_2854]
-
Țara de Sus! Ucid! Pradă! Siluiesc! Robesc! Numai cenușă și moarte!... E cumplit! Prăpădu' de pe lume! Și nimeni nu le stă împotrivă... spune el cu durere și își șterge cu palmele obrajii șiroind cât de sudoare, cât de lacrimi. Ștefan, împietrit, cu umerii căzuți, privește pământul, bolborosește: Am și eu niște vecini să-mi trăiască! Și Cazimir aista măcar din părțile tătărești să mă fi apărat; a jurat doar... Și năvrapii? Câți?! Câți?! Să tot fie la douăzeci de mii... Unii
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1556_a_2854]
-
poate altfel -, să moară frumos, cu sabia în mână... Rostul tău, Voichițo, este viața. Să iubești. Să zămislești pui, care să împlinească, poate, ce-am visat noi și n-am împlinit... Împreună, șoptește Voichița. Timpul... uitarea... vindecă totul... Niciodată! Voichița împietrită privește în gol, undeva, departe... Tăcere... Ștefan, o privește lung și grăiește încetișor, cu tristețe: Aiasta ne e soarta, Voichiță. Ce suntem? Pulbere de stele... de oase, mai degrabă... și o îmbrățișează cu o strângere de inimă: "o va mai
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1556_a_2854]
-
spre asfințit/ în singurătate/ lunec/ cu treptele casei/ în mlaștinile zămislitoare/ de putredă frăgezime” (Al patrulea amurg). În următoarele cărți se reiau aceleași teme și motive, cu variații de ton. Universul din Multcălătoare / Preatrecătoare (1981), din nou întunecat, e înghețat, împietrit, veșted („regatul de iască al Mumei”), iar lamentoul sună mai violent în prima parte, pentru ca într-un ciclu de „12 melancolii” să recadă pe linia melodică a unei plângeri mai blânde, „vocea” eului liric unindu-se cu vocea naturii. În
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/290034_a_291363]
-
rănit greu și fără cunoștință În chilia părintelui meu Constantius. Am vrut să-ți spun adevărul pe drum, cu cruțare și prudență, ca să nu te sperii. Dar nu știu să mint, prințesă. Am avut gânduri bune! Adelheid Își Înfrână calul, Împietrită. Călugărul cel rotofei continua să se vaite, se zvârcolea În toate felurile și făcea o sumedenie de plecăciuni, neuitând să tragă cu coada ochiului ca să vadă ce se Întâmplă. Bertha, care până atunci urmărise scena tăcând, neîndrăz nind să ia
Mostenirea by Lidia Staniloae () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1352_a_2739]
-
de la un cru ciat sărăcit, plătind pentru ea dările pe care le Încasase de la șerbii lui vreme de un an. Dar totul era În zadar. Aversiunea copilei creștea cu aceeași intensitate cu care sporea pasiunea lui. Cu o ex presie Împietrită, Adelheid Îl rugă să-i dea pace. Aroganța ei Îl Înfurie peste măsură. și dragostea lui se schimbă Încet-Încet În ură. Ducelui Îi rămăseseră necunoscute toate acestea. Îl prețuia pe cavalerul Eglord și până atunci Închisese ochii ori de câte ori venea vorba
Mostenirea by Lidia Staniloae () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1352_a_2739]
-
În sihăstrie sfârșitul zilelor. Ca pustnic al cărui nume nimeni nu-l cunoaște.... XIII Zilele care au urmat au fost pentru Adelheid o agonie dureroasă. Eglord nu mai apăru. Singurătatea Îi era tul burată doar de slujitorul mut cu fața Împietrită, care-i aducea o tavă cu de-ale gurii, o punea pe masă și o lua pe cea din ziua precedentă. Apoi dispărea ca și cum ar fi părăsit o odaie goală. La Început, prizoniera ținuse socoteala timpului, zgâriind linii scurte pe
Mostenirea by Lidia Staniloae () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1352_a_2739]
-
să aștepte moartea... Dar Într-una din reverii, Bodo Îi apăru atât de real și de clar În fața ochilor, Încât nu mai știu dacă visase sau Îl văzuse aievea. Se făcea că se deschisese ușa și În locul slujitorului cu fața Împietrită apăruse un bărbat Înalt, zvelt, care cu gesturi pline de eleganță pusese tava pe masă. De-abia când bărbatul se Întorsese spre ea, Îl recunoscu: era Bodo, iubitul ei Bodo, cu ochii lui violeți, minunați, cu buclele Întunecate și cu
Mostenirea by Lidia Staniloae () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1352_a_2739]
-
de părintele Bernhard, nici unul din cei care fu seseră odinioară de față nu mai era În viață... Cu puțin timp Înainte ca Bertold să fie condus la groapă, avu loc În piața din Freiburg execuția conjuraților. Întunecat și cu fața Împietrită, Conrad urmări scena de groază fără să scoată un cuvânt. Spre uimirea trădătorilor, alături de el se afla Giancarlo Spada, „prietenul“ lor de odinioară, pe care Îl cunoscuseră la Curtea imperială. Cavalerul nesăbuit, gata de toate isprăvile nebunești, privea cu seriozitate
Mostenirea by Lidia Staniloae () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1352_a_2739]
-
nici de cald, tot alb, culoare care-i imprima o anumită eleganță. În schimb, bascul ca o beretă cu marginile ușor îndoite, nonșalant tras pe dreapta capului, avea aerul că puțin îi păsa de trecători. De sub el, privirile secerau chipuri împietrite, se înveseleau la cele prietenești, deveneau chiar ca niște metafore la amicii adevărați și atunci o țuică fiartă bine-i mai prindea. Ce figură inconfundabilă acest Valer Mitru! Cine își mai amintește de el? Cum să nu, încă mulți dintre
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1462_a_2760]
-
Fariseii simbolizează aici omul care În fața luminii soarelui Își Închide ochii deliberat, susținând că lumina soarelui e Întuneric absolut, ori cu cel care, la auzul Logosului divin, Își pune palmele peste urechi, neascultându-și decât bătăile funebre ale inimii sale Împietrite. Să revedem contextul evangheliei: Isus săvârșește minuni, vindecând orbi, muți, ologi, posedați. Negând prezența și lucrarea efectivă a Duhului Sfânt În aceste vindecări, fariseii iau locul orbilor, muților și ologilor, al posedaților, devenind, ei, cei care-l acuză pe Isus
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2307_a_3632]
-
Cine-l bea se duce dracu’“. Cînd ajunseră la „și cei patruzeci de sfinți/ Stau toți cu furtunu-n dinți“, Dănuț se aștepta să se rîdă, pentru că lui i se părea foarte amuzant, dar nu rîse nimeni - copiii stăteau în continuare împietriți, iar învățătoarea zîmbea și se făcea că se uită pe geam. Băieții terminară refrenul, puțin cam descurajați, apoi, pentru că ea privea în continuare pe fereastră, rămaseră în picioare, neștiind ce să mai facă. Învățătoarea se desprinse cu greu și se
Tinereţile lui Daniel Abagiu by Cezar Paul-Bădescu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/612_a_1368]
-
Luminița, Cristi o luă înainte, ajunse la ea și se apucă s-o lovească cu pumnul ca-n filme, pe-nde lete. În timpul acesta, cînta muzica de la Menix, cea de la început, cînd apărea scrisul. Tanam, tanam, tanam, tanam, tam... Dănuț rămase împietrit și nu mai știa ce să facă. Privea tot dezastrul și în urechi îi răsuna melodia aceea insuportabilă. Cînd Cristi trecu pe lîngă el, după ce-și terminase treaba, de-abia mai putu să-l întrebe pierit : „De ce-ai
Tinereţile lui Daniel Abagiu by Cezar Paul-Bădescu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/612_a_1368]
-
cu Dănuț pe afară și va vorbi el cu fata aia. „Ce, e hoață ? Trebuie să ți-l dea !“ Pornit de acasă cu tatăl său, Dănuț se simțea acum puternic. Amîndoi bărbații călcau apăsat, fără să se privească, cu chipurile împietrite, cu luciri de oțel în ochi, îndreptîndu-se hotărît spre leagăne. La un mo ment dat, glasul bărbatului mai mare se auzi rostind aceeași întrebare pe care celălalt o mai auzise în nenumărate rînduri. Cu un gest sigur, primul întinse brațul
Tinereţile lui Daniel Abagiu by Cezar Paul-Bădescu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/612_a_1368]
-
a eroului a fost adăugată de‑abia în 1860, cînd fostul ocnaș găsește cu cale și să elimine o frază: „Se zice că apropierea pedepsei produce în sufletul criminalului o adevărată căință și, uneori, dă naștere remușcărilor în inima lui împietrită. Se zice că aceasta este acțiunea spaimei“2. Crima care are loc nu este, deocamdată, cea a lui Raskolnikov. Este vorba doar de faptul că, după iluminare, eroul conștientizează faptul că viața de visător este „o crimă și un păcat
[Corola-publishinghouse/Science/2088_a_3413]
-
dau jos bagajul, l-am lăsat pe tot la Delureanu și am plecat să-mi caut cameră: la Piti Curti, camera noastră cu balcon era liberă (30 de lei), dar fără serviciu, pentru că nu au slujnică; la celălalt, o față împietrită - sunt sigură că puștoaica nu mai vine la noi - de altfel, nici n-a ieșit să-mi spună bună ziua. Cum toate cunoștințele noastre: Lisette, Piticu, Irène, Ina și Alecu și c nia stau în noul block, mi-am luat și
Scrisori către Monica: 1947–1951 by Ecaterina Bălăcioiu-Lovinescu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/582_a_1266]
-
aude cine știe unde. Farmecul Sub o piatră mare-nvoaltă, Șade-un bou negru, urnit, Din bărbie dând, Din limbi scăpărând. Măi Cernate, blestemate! Blestema-te-ar Dumnezeu, Să-ți curgă veninul tău Ca untura slinului. Trei nuiele de alun împleticite, Gura șarpelui împietrită. Herendeu! Berendeu! Grozăvior, stai pe loc! (de trei ori! Pentru șerpii mari se zice de șase sau chiar de nouă ori.) Desfarmecul Șarpe, să fii viteaz, vitejiu, Să umbli precum ai umblat, Să muști precum ai mușcat, Să treci văi
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1551_a_2849]