2,389 matches
-
luni ca mine, avea o prietenă consăteancă cu iubita mea și amândouă navetiste la Cumpăna, ca să o anunțe pe Geny (așa o alintau de la Eugenia) că sunt din nou în spital. Mă vizitase așa cum am mai spus și înainte, uneori împreuna cu mătușa mea, alteori singură, când ieșea de la muncă. Dacă întâlnirea cu fratele nu m-a marcat prea tare, chiar dacă îmi povestise cum apar în fapt, întâlnirea cu iubita mea devenea emoționantă. Ce va spune când mă va vedea desfigurat
UN SCRIITOR AL TAINICELOR IUBIRI, de STAN VIRGIL în ediţia nr. 2078 din 08 septembrie 2016 [Corola-blog/BlogPost/383863_a_385192]
-
termopan al apartamentului situat la etajul 3, lumea de afară. De altfel,ochii săi de un albastru intens doar pipăie atmosfera dezolantă a orașului dar nu observă nimic din zbuciumul crengilor golașe ale teilor care se caută ca niște frați, împreunându-și mâinile rebegite, ci doar scanează viermuiala dezordonată a oamenilor sau mișcarea silențioasă ori scrâșnită a pneurilor mașinilor pe asfaltul umed. Din când în când tresare la zgomotul înfundat al hurducăturilor tramvaielor pe șinele negre, lucioase de umezeala toamnei. Văzduhul
CUIBUL VISURILOR, DE MARINEL GÎLCĂ de GABRIELA ANA BALAN în ediţia nr. 1880 din 23 februarie 2016 [Corola-blog/BlogPost/383933_a_385262]
-
reținute, pe care Eminescu le-a citit în prezența lui: „Atâta foc, atâta aur/ Și-atâtea lucruri sfinte/ Peste întunericul vieții/ Ai revărsat, Părinte!” Apoi, spunea Vlahuță, a lăsat tăcut privirea în pământ. După câteva minute de tăcere și-a împreunat mâinile, și ridicându-și ochii în sus, a oftat din adânc și cu un glas nespus de sfâșietor a rostit: „Of, Doamne, Doamne!”. Istoricul, politicianul, botoșăneanul Nicolae Iorga spunea că „Eminescu este expresia integrală a sufletului românesc”, iar în volumul
CU DORUL „LUCEAFĂRULUI” O ÎNTREAGĂ NAȚIUNE A RĂMAS! de VAVILA POPOVICI în ediţia nr. 1621 din 09 iunie 2015 [Corola-blog/BlogPost/383306_a_384635]
-
reținute pe care Eminescu le-a citit în prezența lui: „Atâta foc, atâta aur/ Și-atâtea lucruri sfinte/ Peste întunericul vieții/ Ai revărsat, Părinte!” Apoi, spunea Vlahuță, a lăsat tăcut privirea în pământ... După câteva minute de tăcere și-a împreunat mâinile, și ridicându-și ochii în sus, a oftat din adânc și a repetat rar, cu un glas nespus de sfâșietor: „Of, Doamne, Doamne!” O, Doamne, Doamne, zic, dă-ne puterea să-l înțelegem și să-l iubim pe Eminescu
167 DE ANI DE LA NAȘTEREA POETULUI NOSTRU NAȚIONAL de VAVILA POPOVICI în ediţia nr. 2206 din 14 ianuarie 2017 [Corola-blog/BlogPost/383303_a_384632]
-
în: Ediția nr. 1344 din 05 septembrie 2014 Toate Articolele Autorului Din ce se naște ideea, flacără vie, întotdeauna speranță între liniile beligerante. Războinicii se înțeleg și nu atacă de sărbătoarea pruncilor uciși din frumoasele zile ale iernii. Mâinile se-mpreună, sufletele urcă, gloanțele mor. Dumnezeu e însăși pacea care răsare la orizont și o statornicește definitiv. Referință Bibliografică: Înțelegere / Llelu Nicolae Vălăreanu : Confluențe Literare, ISSN 2359-7593, Ediția nr. 1344, Anul IV, 05 septembrie 2014. Drepturi de Autor: Copyright © 2014 Llelu
ÎNŢELEGERE de LLELU NICOLAE VĂLĂREANU în ediţia nr. 1344 din 05 septembrie 2014 [Corola-blog/BlogPost/383553_a_384882]
-
luat mantaua speranței... Și ne-am trezit zâmbind ... Cu un curcubeu în privire. Și ce dacă plouă în prima zi de vară? Vor fi atâtea zile în care vom sărbători Lumina ca pe un imens sanctuar Al iubirii! Ne vom împreuna mâinile și le vom ridica Spre nemărginirea albastră a cerului, Care ne sărută în tăcerea sacră A cuvântului. Și ne vom afunda printre flori Ca și îngerii printre albele zări, Vom mângâia trandafirii Ce plâng după petale. Vom spera printr-
MÂNGÂIERE DIVINĂ de MARINA GLODICI în ediţia nr. 1981 din 03 iunie 2016 [Corola-blog/BlogPost/383588_a_384917]
-
iubea. Oare noi ne străduim să fim prieteni ai Lui, încercăm să-L iubim și să ne facem iubiți, respectați și îndrăgiți de El? Oare, când cei din jurul nostru suferă, ne doare și pe noi necazul lor, pătimim și noi împreuna cu ei? Intrând în Ierusalim, Domnul nostru Iisus Hristos a găsit acolo nu doar viața și reacția curată unor inimi de copii, care se bucurau să-L întâmpine, ci mai ales urâciunea, invidia, răutatea, mândria, lăcomia instalate in cel mai
CÂTEVA ÎNVĂŢĂTURI ŞI REFERINŢE DESPRE PRAZNICUL INTRĂRII DOMNULUI NOSTRU IISUS IISUS HRISTOS ÎN IERUSALIM – DUMINICA FLORIILOR ... de STELIAN GOMBOŞ în ediţia nr. 1195 din 09 aprilie 2014 [Corola-blog/BlogPost/383441_a_384770]
-
pleznitură de bici pentru Irina. - Nu știu, tanti! Dacă mă gândesc acum...cu boul de bărbat de care am divorțat, nu am rămas însărcinată niciodată. Poate, pentru că nu l-am iubit. Trupul meu nu a simțit nicio plăcere când ne împreunam. Aveam o silă...Poate că...din lipsă de iubire, nu se nasc copii, sau...nu se nasc copii reușiți. - Atunci, de ce n-ai făcut copii cu omul iubit? întrebă Violeta. - Pentru că...pentru că...se bâlbâi Irina, am rămas însărcinată de mai
CAP. 9 de NĂSTASE MARIN în ediţia nr. 2236 din 13 februarie 2017 [Corola-blog/BlogPost/382986_a_384315]
-
fixarea zilei de 25 decembrie că data a sărbătorii Nașterii Domnului, s-a avut în vedere probabil și faptul că mai toate popoarele din antichitate aveau unele sărbători solare care cădeau în jurul solstițiului de iarnă (22 decembrie), sărbători care erau împreunate cu orgii și. petreceri desantate și pe coare Crăciunul creștin trebuia să le înlocuiască. Biserică a vrut să contrapună o sărbătoare creștină mai ales cultului lui Mitra, zeul soarelui, cult de origine orientala, care prin sec. III făcea o serioasă
Uniunea Ziariştilor Profesionişti [Corola-blog/BlogPost/92994_a_94286]
-
Formula- AS, în 2010. „Să fi avut Marin presimțirea morții? Cu cât mă gândesc mai mult, cu atât îmi vin în minte scene și mici întâmplări, altcumva greu de explicat. De pildă, în anul morții lui, în martie, am mers împreuna cu el la Casa Modei și a insistat să-mi aleaga el hainele. Ei bine, ca niciodată, mi-a ales numai îmbrăcăminte de culoarea neagră - taior negru, pălărie neagra, pantofi negri! Tot ce am purtat la înmormantare erau chiar hainele
93 de ani de la naşterea celui mai iubit dintre pământeni, MARIN PREDA [Corola-blog/BlogPost/92973_a_94265]
-
curaj creștinesc devorat Ortodoxia străbună, prin el pierdem pe cel mai înfocat, ghibaciu și prudent apărător al drepturilor Bisericei Naționale; prin el pierdem pe cel mai aprig luptător al naționalității, pe clerical și cetățeanul model, care a știut a le împreuna pe amândouă datoriile în una; în fine, pe profesorul excelent și pedagogul clerului român. Golul pentru moment nimeni nu îl poate umple!”, sublinia într-un panegiric academicianul Constantin Erbiceanu. ”Ortodoxia, comoara cea mare” Savantul Nicolae Iorga îi face, post-mortem, un
Episcopul Melchisede Ștefănescu (1823-1892) – așa cum nu l-ați descoperit [Corola-blog/BlogPost/93272_a_94564]
-
Ca niște șoareci echipați cu senzori, vor comunica între ei potrivit intereselor personale, vor încerca să dea de modalitățile prin care averea lor, acumulată ilicit, să se poată adapta condițiilor de „imponderabilitate”. În plus, departe de Sala Palatului, se pot „împreuna” și combina în strategii, alianțe lăutărești, iar onoarea și sărăcia poporului, tot „nereperate” vor rămîne. Îndrăznește careva să le strice socotelile și concediile? Obosiți de jugul legislativ la care au tras, unul hăis și altul cea, vor zburda pe imașuri
Îndrăzneşte careva să le strice socotelile? [Corola-blog/BlogPost/93476_a_94768]
-
autorului: „O personalitate care sintetizează calitățile, sbuciumul și lupta Poporului român, din ultimul sfert de veac de dominație străină asupra Transilvaniei.” Semnificativă este și dedicația: „Închin această carte tuturor generațiilor de învățători și de slujitori ai sfintelor altare strămoșești, pentru împreuna lor lucrare, în serviciul Poporului.” Cea de a doua publicație, mult mai amplă (peste 500 de pagini) e intitulată Școli românești din Arad - Pârneava de la începuturi până în 1947. Lucrarea (apărută în 2008) poartă semătura profesorului Virgiliu Brădin și e concepută
Despre Educaţie, Memorie, Uitare…et quibusdam aliis.. [Corola-blog/BlogPost/93525_a_94817]
-
a moleculelor până la contopire. Afluentul iubirii este însă departe. Este celălalt râu ce vine din altă parte străbătând la rându-i toate obstacolele întâlnite de apele vieții în lungul lor drum înspre marea cea mare. Cand vine spre a se împreuna într-o singură curgere se aude doar clipocitul valurilor ce se sparg licărind în albe începuturi. Curg așa de firesc de parcă se cunosc de cand lumea. Sclipind în soarele ce le privește arzând , se pierd licărind speranța că au întâlnit ce
EXTRAS DIN IZVOARELE DRAGOSTEI de ANGHEL ZAMFIR DAN în ediţia nr. 1795 din 30 noiembrie 2015 [Corola-blog/BlogPost/383215_a_384544]
-
și mama... și tata... și nenea Ion... Eu cu Lisandra alergam pe la fiecare și le dădeam bolindeți din trăistuță. Toți zâmbeau blând și dădeau din cap când primeau bolindeții, dar nu-i mâncau. Îi puneau încet pe masă, în fața lor, împreunau mâinile și se rugau, privindu-i cu ochii-n lacrimi...Doamne !... Atunci am observat și eu că, de fapt, bolindeții noștri, făcuți din cocă nedospită, unși cu gălbenuși de ou, luceau ca soarele... Și...ce n-am știut eu până
POVESTIREA BOLINDEŢI DIN VOL. MAGIA COLINDEI de NĂSTASE MARIN în ediţia nr. 2184 din 23 decembrie 2016 [Corola-blog/BlogPost/383082_a_384411]
-
parte. Asemenea unui mecanism care e reglat să execute, eram într‑o încremenire inexplicabilă din care doar un șoc puternic ar fi putut să mă trezească. Înainte de a adormi, sub plapumă, primele trei degete ale mâinii drepte mi s‑au împreunat. Am simțit pentru prima dată în viață nevoia să fac semnul Sfintei Cruci și să mă rog. Am spus în gând de câteva ori la rând rugăciunea Tatăl nostru, pe care o știam din copilărie, dar erau mulți, mulți ani de când
BIETUL OM SUB VREMI CAP III PRIMARITA- O ALTFEL DE CARTE DESPRE CADEREA COMUNISMULUI de DORINA STOICA în ediţia nr. 1086 din 21 decembrie 2013 [Corola-blog/BlogPost/383249_a_384578]
-
indiferent la agitația celorlalți. Stătea cu capul Îndreptat spre naos, ca și când ar fi scrutat În tenebre, așteptând sosirea cuiva. Era ceva nefiresc În nemișcarea lui. Parcă un lințoliu Îi acoperea trăsăturile, făcându-le nediferențiate. Bărbatul stătea În picioare, cu mâinile Împreunate la spate. Dante era stupefiat. Pe chipurile zbirilor care se Înghesuiau Împrejur Își citea propria incredulitate. Bărbatul părea să fie, În același timp, victima și martorul mut al crimei. Bargello se trase și mai aproape. Parcă Își căuta ocrotirea, asemenea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1916_a_3241]
-
Eu: Toți scriitorii vin la colocviu În scurte de piele, dar cred că merge și una din pînză de cort. Mă roagă să-l las să se Întindă pe canapea. Îl acoper cu pătura. Doarme pe o parte cu mîinile Împreunate sub obrazul drept. Ca un Îngeraș, ar fi spus mama mare. Îmi iau cartea cu voluptate amînată, iar senzația aceea excitantă că Îl trădez, că Îmi fur partea de plăcere În absența lui, aproape ca o masturbare. Și deodată se
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2081_a_3406]
-
Masochism ar fi un termen mai precis. Era ca și cum un părinte se confesează unui copil maturizat; eram rușinată și fascinată în egală măsură. — Vrei să stăm jos? am spus, arătând spre două scaune neocupate. Am fost surprinsă când și-a împreunat sprâncenele pentru o secundă, pentru a se gândi; apoi a încuviințat din cap. * * * Nu sunt atâtea povești pe lume, iar a lui Lee era o versiune clasică; o aventură cu o femeie măritată. Sexul iubitei nu era o surpriză; se
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1980_a_3305]
-
din mână punându-l pe podea, apoi a îngenuncheat în fața mea și m-a sărutat, aproape simultan. Era practic prima oară când ne atingeam și amândoi am tresărit când corpurile noastre au intrat în contact. Apoi buzele noastre s-au împreunat, timide la început, dar nu pentru mult timp. S-a întâmplat atât de repede - schimbarea de la atingeri exploratorii la mușcături pline de dorință, încât atunci când m-am desprins gâfâiam amândoi. —Dumnezeule! a spus, turnând pentru fiecare încă un pahar de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1980_a_3305]
-
dichisit, în blugi și geaca mea de piele, cu cizmele de piele pe taburet, starea i s-a adâncit și mai mult, trasând urme adânci pe frunte și de-o parte și de alta a gurii. Sprâncenele i s-au împreunat. Ce caută ea aici? a spus către soția lui. Nu-și dăduse jos haina. Era din vicuna neagră și părea grea ca o piatră de moară în jurul gâtului. Părul lui grizonat era atât de lins, că probabil și-l aranjase
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1980_a_3305]
-
i se tăiase căpățîna dintr-o singură lovitură de bardă, la formula lui magică. Într-o clipită, capul și trupul zăceau despicate În colbul deșertului; Făcătorul de Minuni pronunța aceeași formulă magică, dar În sens invers și atunci capul se Împreuna cu trupul, iar Împletitura de in de pe grumaz zăcea pe jos. După care Simon o deznoda, Încingîndu-se cu ea, doar dacă vreun spectator nu căuta să se Încredințeze de soiul Împletiturii. Atunci Simon Îi Întindea un capăt al cingătorii, țeapănă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1957_a_3282]
-
a trupurilor, iar pe alocuri, unde părul de cămilă se rosese, sub ceafă, sub spete, sub coate, urzeala era mai bățoasă, ca și sub călcîie ori sub pulpele țepene ca niște furci.PRIVATE Zăceau cu fața-n sus, cu mîinile Împreunate pe piept, ca și morții, pe velința muruită și putregăită care se rărise sub povara trupurilor lor, căci arareori mai fremătau printr-un zvîcnet involuntar adormiții vlăguiți de viață și mișcare, pe deplin adormiți; membrele Îi mai trădau uneori, ce
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1957_a_3282]
-
iar zvîcnirea membrelor În bezna vremilor muruise velința jilavă de sub ei, mușcînd urzeala părului de cămilă, care se mîncase temeinic, așa cum doar apa sapă În piatra dură. Zăceau cu fața-n sus În bezna beznelor din dealul Celionului cu mîinile Împreunate a rugă, precum morții cei morți, ei trei, Dionisie și prietenul său Malhus, iar ceva mai Încolo, Ioan, cuviosul păstor cu al său cîine, Kitmir. Sub pleoapele plumbuite, Îngreunate de oda somnului, sub pleoapele lor aghesmuite cu balsam și cucuta
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1957_a_3282]
-
membre Înțepenite pe velința răpănoasă, a cărei jilăveală n-o simțea Dionisie, căci se căznea să se rupă de ai săi dezdoindu-și degetele mîinilor Încleștate, să se scuture de oda somnului și de amorțeala degetelor anchilozate, ce parcă se Împreunaseră Între ele, și să-și presimtă trupul Împovărat, inima care, iată, se Însuflețise, dar și pîntecele avea să se Însuflețească, apoi plămînii și chiar ochii ferecați de plumbul somnului, ca și mădularul său adormit și rece, Înstrăinat precum se Înstrăinase
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1957_a_3282]