888 matches
-
trupul său sfrijit și puturos. — Fumero te-a mințit, Jorge, a zis Miquel. — Iar tu, regele mincinoșilor, Îndrăznești să-ți acuzi semenul, delira Aldaya. Nu a fost nevoie ca Jorge să-și dezvăluie gîndurile, care, la un corp atît de Împuținat, i se citeau pe chipul cadaveric ca niște cuvinte pe sub pielea gălbejită. Miquel a văzut limpede care fusese jocul lui Fumero. El fusese cel care Îl Învățase să joace șah, cu mai bine de douăzeci de ani În urmă, la
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2276_a_3601]
-
altfel, atmosfera era atât de Încordată de așteptare, Încât aveai impresia că În curând clienții, laolaltă cu ospătarii, dar și cu mulțimea de pe stradă, se vor repezi asupra grămezii de carne ce se Înmulțea continuu. Și-ntr-adevăr, În timp ce trupul inginerului se Împuțina, fleicile de pe grătar se Înmulțeau ca pîinile și peștii lui Iisus. „Eu sunt carnea vieții; cine va gusta din mine”, se auzi la difuzor glasul grav al inginerului Edward, „se va simți Întotdeauna sătul... Veniți și ospătați-vă...” „Dar, chiar
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2337_a_3662]
-
capul lui, fanii nu-l iertau! Se făcu sărmanul subțire, subțire că abia se mai ținea pe picioare. Dintre apropiați unii săriră să-l apere, făcând un zid în jurul lui. Veniră ajutoare și dintre furnici și dintre fluturi. Greierul se împuținase de tot, dar așa cum era, cânta, cânta încât și păsările cerului se adunară uimite. Greierașul se transformă în iubire pentru toată făptura, iar iubirea s-a făcut lumină, ce a cântat așa de minunat încât și oamenii au rămas uimiți
MINUNEA. In: Cartea binelui : poezie şi proză : antologie by Sanda Sfichi () [Corola-publishinghouse/Imaginative/544_a_725]
-
era chiar amuzant, oarecum. A trebuit să recunosc că rezultatul final s-a dovedit demn de efortul suplimentar: colăceii de grăsime nu se mai umflau deasupra taliei pantalonilor, sânii Își recăpătaseră rotunjimile de fată durdulie, deși restul persoanei mele se Împuținase, iar rimelul pe care mi-l Întinsesem la risc peste gene atinsese Întâmplător perfecțiunea, conferind ochilor mei cenușii cam blânzi o expresie sexy, aprinsă. La ora nouă fără zece fix, Penelope mă aștepta afară și am fost depuse la adresa cerută
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2293_a_3618]
-
că s-a rătăcit printre noi - și-a spus părerea învățătorul, ducând la gură cu gest leneș sticla cu ultimele rămășițe de rachiu. A fost urmat aproape de toți, ca la comandă. Spiritul camaraderesc se arăta din plin... După ce fiecare a împuținat conținutul sticlei cum a crezut de cuviință, sau mai degrabă cât i-a cerut pofta, s-a iscat ca din străfunduri zvon de fluier. La început abia murmurat, apoi a lăsat să curgă cântec doinit. ― Dacă ai s-o ții
Caietul crâsmarului by Vasile Iluca () [Corola-publishinghouse/Imaginative/482_a_731]
-
roților trenului și, din când în când, câte un oftat sau chiar sforăit... Chipuri obosite, cu barba țepoasă și cu ochii înroșiți de somn neîmplinit, se ițeau din când în când de după vreo pulpană de suman. Lumina de afară se împuțina văzând cu ochii... Un fluier prelung de locomotivă i-a trezit pe toți. ― Asta ar însemna că ne cam apropiem de vreo gară - a presupus un glas răgușit. ― Doar n-o fi chiar capătul drumului nostru, căăă... ― Că nu ne-
Caietul crâsmarului by Vasile Iluca () [Corola-publishinghouse/Imaginative/482_a_731]
-
unde stăpâneau acum, din câte Îi explicase maestrul Shan Bao, triburile Oilor Albe, dușmane ale Imperiului Otoman și prietene ale lumii chineze. Avea să traverseze și ținuturile prietene ale Karamaniei. Dar, pe măsură ce avea să se apropie de Anatolia, prietenii se Împuținau, iar dușmanii deveneau din ce În ce mai periculoși. Malul Mării Marmara și cel al Mării Negre erau, pentru el, tărâmuri ale morții. Cum erau toate tărâmurile care despărțeau Imperiul Otoman de plaiurile molcome ale Moldovei, unde stăpânea, de optsprezece ani, un domnitor care biruise
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2303_a_3628]
-
lumina, luna și stelele, și pînă nu se întorc norii îndată după ploaie; 3. pînă nu încep să tremure paznicii casei (mîinile), și să se încovoaie cele tari (picioarele); pînă nu se opresc cei ce macină (dinții), căci s-au împuținat; pînă nu se întunecă cei ce se uită pe ferestre (ochii); 4. pînă nu se închid cele două uși dinspre uliță (buzele), cînd uruitul morii slăbește, te scoli la ciripitul unei păsări, glasul tuturor cîntărețelor se aude înăbușit, 5. te
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85079_a_85866]
-
și acum, Pe arșița cruntă și-n dansul ninsorii, Drumeț pribeag, la capăt de drum. Citesc rugăciuni la icoane Și-n mesteceni însemn rugăciuni, Mi-e sufletul răstignit între toamne Și piere-n descânt de cărbuni. Pe neștiute, trupul se-mpuțină Și-mi cere vamă iarna cruntă, Vino, să fii o ultimă lumină, Iubirii ce-a murit, cu aripa frântă ... Ne-a fost dat ... Iubito, ne-a fost dat să fim Tu val de râu, eu val de fluviu, Sub tunet
Căutări prin vara arsă de cuvinte by Nicolae Stancu ; ed. îngrijită de Vasile Crețu, Nicoleta Cimpoae () [Corola-publishinghouse/Imaginative/472_a_1434]
-
ori firul netopit al vieții... îți aud mersul ușor și ochii tot mai lichizi neprevestind ființarea... Mărinimoase, dincolo de zei, Tu și lumina pe cer! închidere în sine Zilele se dilată, smoală pe șosele sub greutatea soarelui arzând. Ți s-a împuținat vederea, trupul, și gândurile de dragoste pe care le alungi mai tot timpul de acasă. Stare normală Printre picături, timpul fuge fără să se ude. Pe drumul dintre anotimpuri, dragostea și ura se fluieră. Moartea întâmplătoare și viața trec printre
Căutări prin vara arsă de cuvinte by Nicolae Stancu ; ed. îngrijită de Vasile Crețu, Nicoleta Cimpoae () [Corola-publishinghouse/Imaginative/472_a_1434]
-
vitalitate. Nuharoo e în genunchi lângă pat, îmbrăcată într-o robă bej. Suspină în tăcere. Toți ceilalți se află și ei în genunchi. Timpul pare să se fi oprit în loc. Nu există nimic glorios în plecarea cerească. Împăratul s-a împuținat vizibil. Trăsăturile i s-au lăsat, ochii și gura sunt trase spre urechi. Moartea lui nu mi se pare reală. Parcă abia ieri a fost noaptea în care a trimis pentru prima oară după mine. Îmi amintesc vremea când m-
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2323_a_3648]
-
după cum se șl cuvenea, fiindcă taică-său era foarte bogat și nu trebuia să-și vândă grâul până la ultimul bob, în timp ce nouă ne rămânea doar porumbul și mâncam numai mămăligă. Pe primăvară, așa, începea însă și porumbul să se cam împuțineze tîn podul casei. Atunci omul începea să bată pe la porțile altora și, până găsea, se mai întîmpla să și rabde, fiindcă în astfel de împrejurări el nu mai avea de vânzare decât puterea lui de muncă și trebuia să dea
Imposibila întoarcere by Marin Preda [Corola-publishinghouse/Imaginative/295610_a_296939]
-
Pe drum mormăia, Întărâtat la Început, mai târziu cu vorbe care se Îmblânziră. „Să nu te joci tu cu mine! Eu nu sunt bătaia ta de joc. Poate ți-a Îmbătrânit mintea și s-a zărghit; poate sângele s-a Împuținat ori s-a Îngroșat și abia se mai târăște prin tine. Te-oi fi plictisit de-atâta amar de ani și născocești răutăți noi, ca să-ți treacă vremea mai plăcut. Dar cu mine nu te joci. Am să te găsesc
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2306_a_3631]
-
nemiluita, porumbul rodea pe fiecare fir câte doi cotolani cât - ca să fiu și nițel porcos - mătărângile atârnânde ale cailor. Nu aveau cu cine și cu ce să strângă atâta amar de bucate. Oamenii din sat - cei buni de muncă - se Împuținaseră, căci mulți plecaseră la oraș, pe șantiere, ca să construiască socialismul cărând ciment și cărămizi cu cârca, erau bine plătiți, aveau concedii de odihnă, mergeau În stațiuni, erau, pe scurt, un fel de domni față de amărâții care rămăseseră la coada sapei
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2306_a_3631]
-
desprinse și porni pe alt drum, în timp ce Kyutaro conducea șase sute de oameni împotriva inamicului în retragere. Morții și răniții abandonați pe drum de clanul Tokugawa nu puteau fi mai puțini de cinci sute de oameni, dar soldații lui Kyutaro se împuținau și ei tot mai mult, pe când continuau urmărirea. Deși efectivul principal o luase mult înainte, doi oameni care încă mai respirau, printre cadavre, își încrucișară acum lăncile, după care le abandonară, fiind prea greoaie, și-și scoaseră săbiile. Încăierându-se
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2248_a_3573]
-
îmi deschidea cu grijă ochii să o las să-mi intre în piept să-și bată ultima oară ritmul doar pentru câteva clipe. Era moș Caletcă, un fel de comis voiajor sau păpușar al acelor ținuturi. Olog, cu un trup împuținat de vremuri și suferință, colinda satele împărțind niște păpuși la fel de triste ca și el și o mulțime de păsărele din ghips cu pene multicolore, agățate pe câte o o bucată de elastic. În schimbul lor nu cerea mare lucru, ci doar
Dacă aş putea străbate timpul by Dorina Neculce () [Corola-publishinghouse/Imaginative/775_a_1498]
-
gol și pustiit ca un talcioc încărcat de lucruri mult prea vechi. Avea părul răvășit, ieșit de sub basmaua decolorată de vânt și ploi. Prea multe ploi pentru un suflet descălțat de vise. Hainele îi atârnau în dezordine pe un trup împuținat de zbucium, iar picioarele îi erau crăpate până la sânge, pentru că o vedeam veșnic desculță. Tablou sumbru al copilăriei mele, Dura devenise ostatecă în nebunia ei și în una din zile i-am aflat povestea tristă ca o lacrimă pierdută pe
Dacă aş putea străbate timpul by Dorina Neculce () [Corola-publishinghouse/Imaginative/775_a_1498]
-
sfeșnic de o veșnicie și eu îi promit că o să-l scot. Chiar mă rog să iasă mai repede, să pot curma durerea asta de ființă încercată... Timpul își numără secundele într-o liniște de biserică. Bătrâna își leagănă trupul împuținat de vreme și nevoi și eu tac... tac... așteptând să se arate moartea. Stau toată ziua alături de bătrână, așezate pe treapta de beton a digului și privim întinderea aceea ucigașă de apă tulbure și agitată sau care, poate, mulțumită de
Dacă aş putea străbate timpul by Dorina Neculce () [Corola-publishinghouse/Imaginative/775_a_1498]
-
de vrabie. Cândva o să fiu o pasăre. Ei se îndepărtează prietenește să mă poată privi mai bine. Dorm. Mă privesc de la înălțimea grinzilor. Sunt în casa părintească. “Doamne!”, mare îmi pare acum camera, un infinit cu ochii deschiși. Am chipul împuținat de timp, fața arsă de soare și pe ochi aceleași aripi. Aripile s-au născut în mine încă din copilărie. Aud glasuri vesele de copii. Sunt tovarășii mei de joacă. Voioșia lor mă cutremură. Tata îmi îndeasă în picioare sandalele
Dacă aş putea străbate timpul by Dorina Neculce () [Corola-publishinghouse/Imaginative/775_a_1498]
-
pe când o lumină difuză se strecura prin perdea dând încet-încet contur lucrurilor din odaie... am deschis ochii și, coborând din pat, fără să vreau gândul m-a dus la bătrân. Îl vedeam aevea în imaginație... „Da’ ia stai! Cine îmi împuținează lumina ce se strecoară prin ușa deschisă?” Privirea mi-a fugit într-acolo... Zâmbind cu toată figura, în fața mea ședea călugărul. Bună dimineața, dragule! Cum ți-a fost somnul? Ca niciodată, somnul mi-a fost liniștit și fără vise. Atunci
CE NU ȘTIM DESPRE IAȘI. In: Ce nu știm despre Iași by Vasile Ilucă () [Corola-publishinghouse/Imaginative/548_a_763]
-
el o rezidi iarăși; și poporul, iar nu el, o numi Ștefanovița. La anul 1491 rezidența domnească în mare parte fu iarăși arsă, încât după câțiva ani ea număra numai șase sute odăi, care și aceste, prin nepăsarea următorilor stăpânitori, se împuținară tot mai mult. Domnul Ștefan Tomșa (1615) însă arzând și pe acestea, curțile în vremea lui Alexandru Mavrocordat v.v. ajunseră a număra de-abia una sută locuințe. Dar încă și cu această reducție, palatul tot era încă un monument vrednic
CE NU ȘTIM DESPRE IAȘI. In: Ce nu știm despre Iași by Vasile Ilucă () [Corola-publishinghouse/Imaginative/548_a_763]
-
acestei ore în care fusese plecat, mă ridic în grabă, mă aplec deasupra lui, ca și cum ar fi fost un prunc în landou, cum a fost, Udighi? și el mormăie, abia mâinedimineață vom avea rezultatele, parcă și corpul i s-a împuținat, umil, eu îl întreb preocupată, a durut, iar el spune, nu, a fost pur și simplu neplăcut, iar Noga ne informează cu mândrie, tati, eu nu voi mânca nimic până când nu te faci bine, el schițează un zâmbet spart, încuviințând
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2360_a_3685]
-
-i dădea șoferului răgaz nici măcar să-și tragă sufletul - trăgea de volan ba la dreapta, ba la stânga. Mie mi se făcuse puțin cam rău și simțeam în gât cafeaua pe care o băusem dimineață. Când am văzut că se mai împuținează curbele, am respirat ușurat, dar imediat după aceea autobuzul a plonjat într-o pădure deasă de cedri. Copacii bătrâni și falnici nu lăsau să se strecoare printre ei nici măcar o rază de soare, astfel că o umbră mohorâtă învăluia totul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2344_a_3669]
-
există remediu. Rănii lui, nu i se mai poate face ligatura. Cel puțin, nu în timp util. Împingându-l pe Frate încetișor, înainte, Dănuț poposește o secundă lângă trupul prăbușit, inert, al Matahalei, în care scânteia vieții fulguie și se împuținează rapid, cu fiecare revărsare, tot mai scurtă, a fluidului roșietic vital, printre iarbă și printre pietre. Noapte bună, biet imbecil virgin. Măgărușule! Ne-ai trișat! spune el, resemnat. Și lăcrimează. Venit din spate, micul Vierme se apleacă, înghițind în gol
Apocalipsa după Sile by Dinu D. Nica [Corola-publishinghouse/Imaginative/889_a_2397]
-
Atunci, Îngerul se saltă ușor de pe scaun, învăluit în aceeași tăcere adâncă, merge în fața Crocodilului agitat și-i cuprinde mâinile, în propriile-i palme, într-o îmbrățișare blândă, taumaturgică. Imediat, parcă răsună un declic, iar impulsivul Aligator se înmoaie, se împuținează pe locul său, ca intrat la apă, plecându-și automat, pe omoplatul stâng, tărtăcuța lui buhăită și-și bombează absent albușurile gălbui-injectate ale ochilor. Îngerul îi strânge mai tare brațele. Din gâtlejul masivului Cezărel, răzbate un gâjâit rar, întrerupt, un
Apocalipsa după Sile by Dinu D. Nica [Corola-publishinghouse/Imaginative/889_a_2397]