1,031 matches
-
și simplu cu coapsa și patul, îndatoritor iarăși, aluneca de bună voie. George se simțea cotropit de o slăbiciune în care se amesteca însă și o grabă febrilă. Respirația îi devenise audibilă, într-un curent de „oh, oh, oh“ expirate înăbușit. Părea să nu se mai sinchiseacă dacă John Robert se va deștepta sau nu. Partea mecanică a operației, necesitatea absolută a acțiunii pe care o împlinea îl absorbeau în întregime. Picioarele i se înmuiaseră, genunchii păreau să i se dizolve
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1938_a_3263]
-
se auzi o bufnitură și un puternic pocnet metalic când patul, eliberat de povara lui, scăpă din mâinile lui George și se răsturnă într-o parte, izbindu-se de una din ușile de fier forjat. George scoase un mic strigăt înăbușit și se căzni să se strecoare pe lângă patul care-i bara calea. Își dădu seama pe loc că ratase totul. John Robert nu căzuse cu capul în apă, așa cum calculase el. Zăcea în cumpănă, imens ca o balenă, chiar pe
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1938_a_3263]
-
cum se cuvine pe șeful gărzii. Altfel ne facem de rușine. Grupa a dispărut ca înghițită de pământ. Nu am avut de așteptat prea multă vreme, că dinspre inima perimetrului înconjurat de noi s-au auzit pași și câteva vorbe înăbușite. Toaibă a sugerat ca un soldat din grupa noastră să devină pentru o clipă sentinelă. Zis și făcut. În cele din urmă, șeful gărzii, însoțit de schimbul sentinelei, și-a făcut apariția. Stai! Cine-i? a răsunat somația soldatului nostru
Cercetaşul Toaibă by Vasile Ilucă () [Corola-publishinghouse/Imaginative/502_a_1063]
-
ca o bucată de lemn l-a făcut să se îngrozească... „Doamne! Mi-au tăiat piciorul și mi-au pus unul de lemn! Ce mă fac? Cum am să merg eu?” - i-a trecut prin gând, înfiorându-se... Un plâns înăbușit a pornit să-i zguduie trupul, în timp ce strigătele de durere ale răniților din jurul lui se țeseau ca un zbor de viespi... Ai avut mare noroc că prima oară ai trecut prin mâinile domnului colonel doctor - „Tataia”, cum îi spunem noi
Cercetaşul Toaibă by Vasile Ilucă () [Corola-publishinghouse/Imaginative/502_a_1063]
-
Cap. III Ce mâncăm? a. Fructele Pentru a avea parte de o bună sănătate trebuie ca 70% din tot ceea ce mâncăm să fie alimente crude. Din absolut tot ceea ce mâncați. Asta înseamnă că nu trebuie să fie fierte, prăjite, coapte, înăbușite etc. Aceasta este proporția ideală: 70% alimente crude și 30% alimente gătite, ideal însemnând că organismul dumneavoastră se poate „descurca” în bune condiții cu cei 30% de alimente gătite. Dar nu vă împiedică nimeni să depășiți acest procent de 70
Cărticică înspre… minte, trup şi suflet = mic tratat de bunăstare =. In: Cărticică înspre… minte, trup şi suflet = mic tratat de bunăstare by Dan Alexandru Lupu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/545_a_749]
-
cei răi ai Oamenilor toate acele lucruri pe care Mama divină Natura le-a dat lor cu atâta generozitate. El le ia suflarea, sângele, oasele, carnea, măruntaiele, ochii și urechile. Și suflarea Fiului cel păcătos al Omului devine scurtă și înăbușită, plină de durere și rău mirositoare, ca suflarea fiarelor necurate. Și sângele lui devine gros și rău mirositor, ca apa mlaștinilor; se năclăiește și se înnegrește ca noaptea morții. Și oasele lui devin tari și înnodate; se topesc înăuntru și
Cărticică înspre… minte, trup şi suflet = mic tratat de bunăstare =. In: Cărticică înspre… minte, trup şi suflet = mic tratat de bunăstare by Dan Alexandru Lupu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/545_a_749]
-
bănuind că unii murmurau, poate, în spatele meu: "ăsta are nervi de oțel" sau "e nebun"... Mai târziu, lucrurile s-au mai schimbat. Nu mai aveam insolența jucătorului sigur de el, ci mizam strângând pumnii, în vreme ce, în loc de murmure admirative, bănuiam râsete înăbușite. Acum îmi trebuia toată înverșunarea de care eram în stare ca s-o iau de la capăt. Fiecare pasiune mă sărăcea cu totul, mă aducea în pragul falimentului și îmi trebuia un timp să-mi revin. Dar echilibrul nu-mi pria
Viața pe un peron by Octavian Paler [Corola-publishinghouse/Imaginative/295606_a_296935]
-
Vă întoarceți la Paris? Parisul e departe, Parisul e frumos, nu l-am uitat. Îmi amintesc de felul cum apune acolo soarele, tot cam pe timpul ăsta. Seara se lasă foșnind uscat peste acoperișurile albastre de fum, vuietul orașului se aude înăbușit, fluviul pare că începe să curgă spre deal. Rătăceam la acea oră pe străzi. Știu, ceilalți rătăcesc și acum. Rătăcesc, prefăcându-se că se grăbesc către nevasta obosită, către casa severă... Ah! prietene, știți ce înseamnă făptura singuratică rătăcind prin
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85071_a_85858]
-
pierdut cu toții lumina, diminețile, sfânta nevinovăție a celui ce se iartă pe sine. Uitați-vă cum ninge. Trebuie să ies! Orașul Amsterdam adormit în noaptea albă, canalele de jad întunecat sub podurile mici încărcate cu zăpadă, străzile pustii, pașii mei înăbușiți: voi întâlni, pentru o clipă, neprihănirea, ce va pieri o dată cu noroiul de mâine. Vedeți fulgii uriași ce se zbârlesc lovindu-se de geam? Sunt porumbeii. S-au hotărât să coboare, iubiții mei, acoperind apa și casele cu un strat gros
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85071_a_85858]
-
tot cam gălbegit . . Bietu Doru - eu tot văr îl socotesc - s-a 240 înfundat la moșia lui socru-su al doilea... A luat-o de-a capu!... Bine că n-are și alți copii ... Cu gemenii, ce-i trage sufletul! . . înăbușite, încurcate, îngrămădite, noutățile de familie năpădeau abia acum glasul întretăiat de suflul astmatic al Linei. Cu familia, buna Lina rămăsese aceeași. Adăogase numai pe domnișoara Sia, despre care însă vorbea puțin. - Vezi! Trepte de. marmoră afară. Arhitecții ăștia! Să mai
Concert din muzică de Bach by Hortensia Papadat-Bengescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295607_a_296936]
-
Erau, în adevăr, acolo caverne și abisuri, și precipitări de ape roșii și scocuri și vaduri, pe care Maxențiu, ca un turist tragic, le vizita cu de-amănuntul, în fiecare zi pe alte climate. Pe acalmii înșelătoare sau pe tempeste înăbușite, le străbătea cu precauțiune, pășind ușor, vâslind cu rame noi, pentru a-și cârmi printre ele viața. Dar grija mare era ca totul să rămână acolo, în subsoluri, ca nimic să nu evadeze. Febra ar fi vroit s-o împiedice
Concert din muzică de Bach by Hortensia Papadat-Bengescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295607_a_296936]
-
Mă strânge și ea, de parcă ar vrea să mă sufoce. Și, brusc, mă slăbește. Cade. Inertă. Gata. Acum poți să mă slăbești. Din strânsoare. Buzele, nu,încă nu ți le desprinde, încă nu ți le dezlipi, de ale mele. Rostește înăbușit, cepeleag, ultimele cuvinte. Nici nu are cum, altfel, din moment ce gura-i este ocupată cu îndelungul și înferbântatul sărut sindromatic. Eu continuu s-o mângâi, s-o dezmierd, pe tot corpul, de sus în jos și de jos în sus, de la
Blândeţea by Constantin Slavic () [Corola-publishinghouse/Imaginative/672_a_1240]
-
compară cu tradiția. Sus, În dormitorul lui, Îngenunchiat lîngă pat, Julius se ruga de zor, Înconjurat de toată servitorimea din palat. Vilma ținea lîngă el un lighean, pentru orice eventualitate. Carlos plîngea ascunzîndu-și fața În palmele lui uriașe, Nilda gemea Înăbușit, Julius Îi privea Înțelegînd, tremurînd ca varga și simțind că se Înăbușă. Apoi a urmat primirea la aeroport. De acolo s-au dus direct la cimitir. Porunca stăpînilor a fost să nu vină nimeni, fiindcă nu voiau să vadă pe
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2098_a_3423]
-
cu toate că ardea de nerăbdare să se ducă undeva să se Îmbete și să simtă atmosfera de chef și pe urmă, cînd va Începe să-i fie greață, să se ducă la un bordel, să se trîntească Într-un pat plîngînd Înăbușit și mai ales să dea fuga la bordelul ăla unde i se păruse că a văzut o figură cunoscută. Noaptea asta ar fi putut să se ducă, dar nu trebuia să se gîndească la asemenea lucruri În timpul Înmormîntării. Juan Lucas
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2098_a_3423]
-
a trebuit însă mult timp să înțeleg toate acestea. Stăteam la fereastra camerii din hotel. Mă gândeam la ea, dar ea era departe, nu atât ca distanță sau ca timp, ci departe de sufletul meu. Orașul avea parcă un zâmbet înăbușit care ajungea până sus la mine. Era cald, o zi fierbinte de august și cerul era senin. Se vedea în departare panta luminată de apusul soarelui roz-violaceu-portocaliu. Orașul mi se părea frumos, pitoresc, încântător, pur și simplu incitant. Mă mai
AGENT SECRET, CODRIN by LUMINI?A S?NDULACHE () [Corola-publishinghouse/Imaginative/83872_a_85197]
-
cu privirea aceea amuzată, lichidă, pe care i-o aruncase într-o noapte, când erau adolescenți și se târau amândoi spre casă, fiecare de la întâlnirea lui, beți. Și tu? Nu te credeam în stare. Începu să-și folosească vocea - gemete înăbușite de tubul de traheotomie, un limbaj secret, fără vocale. Fiecare horcăit o sfâșia pe Karin. Îi bătu la cap pe doctori să facă ceva. Ei îi măsurară țesutul cicatrizat și lichidul cranian și ascultară tot ce se putea, în afară de bolboroseala
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1902_a_3227]
-
lanț, fiecare fiind un solo pe fundalul unui cor numeros. Ajuns la doisprezece, pierdu șirul, neștiind exact unde să adune și unde să împartă. Fiecare frază muzicală era identificabilă, deși Weber nu reuși să identifice nici una. Nu prea departe, mai înăbușit, auzea zumzetul mașinilor de pe Interstate 80 care vâjâiau ca niște baloane sparte. Deschise ochii: era tot în Kearney. O centură comercială modestă, încadrată de o pădure de sequoia metalici încărcați cu panouri stridente, vesele. Obișnuita gamă de francize - motel, benzinărie
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1902_a_3227]
-
nimic. Ești furioasă. E și normal. Cu toți specialiștii ăștia. Cu toată chestia asta. Poate că ești furioasă chiar și pe Mark. Mă analizezi cumva? —Nu analizez. Pur și simplu văd că... — Cine mă-ta...? Cin’ te crezi? Chiar și înăbușite, cuvintele îi reduseră pe amândoi la tăcere. Începură să-i tremure mâinile și se așeză, inertă. —Dumnezeule, Daniel. Ce se întâmplă? Ascultă-mă. Sunt el. Mai rău ca el. Veni spre ea și-i frecă brațul până i-l readuse
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1902_a_3227]
-
casei ei, în timp ce Mark, Joan și Cappy Schluter dormeau la etaj. Ea era în ultimul an de facultate, iar Rupp abia terminase liceul. Mai că era corupție de minori. Și chiar îl corupsese în noaptea aceea, smulgându-i băiatului scâncete înăbușite și mirate, care amenințau să scoale toată casa și să fie omorâți amândoi. Niciodată nu știuse de ce inițiase această distracție într-un singur act. Din curiozitate. Doar pentru că era palpitant - cel mai mare păcat posibil. Poate că faptul că-l
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1902_a_3227]
-
bomboană cu lămâie pe lângă soare. —Azi vreau să vă spun poveștile a doi oameni foarte diferiți. Vocea sa imaterială ieșea din boxele montate sus, pe pereți, plină de autoritate amplificată. Ultimele fragmente de flecăreală șoptită încetară. Cuvântul povești declanșă chicoteli înăbușite. Bloitov se holba la primul slide al lui Weber, o secțiune transversală coronală, cu scepticism fățiș. Domnișoara Nurfraddle încerca să înduplece un reportofon digital. Femeia cu puloverul pe gât îl privea pe Weber cu o curiozitate docilă. Ceilalți nu trădau
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1902_a_3227]
-
zile înainte de accident, să zicem? Vreau să știu dacă tu consideri, ținând cont de datele cu care te-au căptușit ei despre tipul ăsta... dacă tu consideri că ar fi putut s-o facă... intenționat. Creierul ei scoase un bâzâit înăbușit. — Ce vrei să spui, Markie? Nu-mi zice așa. Știi ce te întreb. Oi fi încercat să-mi fac felu’? Stomacul i se strânse. Clătină din cap atât de tare încât părul îi biciui fața. El o privi atent, asigurându
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1902_a_3227]
-
de la traumatologie, o recunoaște. O privește, îngrozit. S-a întors, coloana aceea albă pe care încercase s-o evite. Trebuie să fie un fel de ființă supranaturală, întoarsă din moarte. Dar are fața lichefiată și din ea se revarsă sunete înăbușite. Se ferește, apoi realizează: imploră iertarea. Încearcă să-i spună. Din gât nu-i iese decât un șuierat uscat. Ea se apleacă spre gura lui, dar tot nimic. Mâna lui dreaptă se întinde în aer, cerând pix și hârtie. Ea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1902_a_3227]
-
nou un val de tărie și de speranță, un val de bucurie tonică, debordantă și, asemeni celui conștient că i s-au tulburat mințile de sete și vede aievea rîuri la marginea deșertului, am Înțeles că n-am să mor Înăbușit ca un cîine turbat Într-un tunel Întunecat. Am Înțeles că voi vedea din nou lumina și că voi cunoaște țărmuri și voi poposi În porturi necunoscute și voi vedea iarăși, ca și altă dată, ținuturi noi și lumina dimineții
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2258_a_3583]
-
și-ncoace pe dig ca un animal turbat, iar ochii albi și fețele negre, brăzdate de sudoare, Îi urmăresc pașii și ieșirile mînioase cu Încrederea neclintită, răbdătoare și credulă a copiilor. Fața sa mică, roșie, greoaie, este umflată de furie Înăbușită și de disperare: pe măsură ce larma nesfîrșită a glasurilor se Întețește, izbucnește În hohote de rîs dement, Își smulge violent banderola gulerului care parcă-l Înăbușă și se repede amețit și orbit ca un om chinuit de dureri de dinți. Iar
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2258_a_3583]
-
aud În hărmălaia asta. Se repetă scena. — Am zis... spune-i... că... mă... fac... foc... dacă... nu... scrie! strigă iarăși, cît Îl țin puterile. Aici, un bărbat care a vorbit pe șoptite cu o femeie, cutremurat de hohote de rîs Înăbușite, se Întoarce zîmbitor să-i spună ceva prietenului care pleacă, dar este oprit de femeia cu obraji Îmbujorați, care-l prinde de braț sufocată de un rîs isteric. Nu! Nu! Dar bărbatul continuă să zîmbească și-și face palmele pîlnie
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2258_a_3583]