560 matches
-
venit alt ceasornicar... Cu deosebită precauție, Inventatorul a început lucrul. S-a oprit asupra unui subansamblu și, apucând pe rând, cu o pensetă, câteva rotițe, a încercat să le imprime o mișcare de rotație. Nici măcar nu s-au clintit: păreau înțepenite de când lumea. Atunci s-a hotărât să scoată una, dar nici nu a desprins-o bine, că alta a și căzut! Apoi încă una, după care au început să se năruiască și arcuri, și pârghii, și lagăre, și axe, și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1901_a_3226]
-
întins la pământ lângă ea. Un polițist se holba la rețeaua de sânge care-i cuprindea fața și părul ca vălul unei văduve. Trei tehnicieni acționau cu răngi și echipament de tăiere asupra portierelor din spate ale limuzinei. Tăiară mecanismul înțepenit și traseră portiera în lături, descoperind pasagerii blocați înăuntrul habitaclului. Cei doi ocupanți, un bărbat rumen la față, având în jur de cincizeci de ani, îmbrăcat într-un pardesiu negru, și o femeie tânără cu piele palidă, anemică, încă ședeau
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2028_a_3353]
-
în brațe și să-i trag după mine. Îmi doream din tot sufletul s-o zbughesc spre ei, dar parcă mă ținea o mână strâns lipită de pământ. Muntele mă prinsese în pânza lui de păianjen precum o muscă. Eram înțepenită, trupul nu mai voia să răspundă la comenzile ce i le dădea mintea. Cu o ultimă privire încărcată de suferință și teamă, familia captivă în jocul morții mi-a strigat un ultim adio înainte să fie înghițiți de gura pământului
ANTOLOGIE: poezie, proză. Concursul naţional de creaţie literară „Ionel Teodoreanu” Dumeşti – Iaşi ediţia a VII-a by colectiv () [Corola-publishinghouse/Imaginative/245_a_1227]
-
pe care va urma să-i mai trăiască. "Lonely George" ne adresează mereu o privire melancolică, căutătura lui deosebit de tristă la capătul unui gât foarte lung ar avea poate foarte multe să ne spună, dacă am putea sta cu orele înțepeniți și am privi în ochii lui laterali și oblici. Grimasele sau mișcările noastre prea rapide nu pot fi sesizate și receptate de George, pentru că ne mișcăm într-un timp paralel cu el. Nu putem comunica cu el, după cum nici el
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1567_a_2865]
-
din catifea. Asta ca să risipească orice fel de emoție. — Deschide-o! îmi ordonă ea. Eu fac ceea ce mi s-a cerut. În ultima vreme am dezvoltat acest obicei prost. Desfac încuietoarea micuță și ridic capacul cutiei luptându-mă cu balamalele înțepenite. Pe o pernuță dintr-o catifea neagră, luxoasă se odihnește un colier spectaculos, ticsit cu diamante - e cea mai scumpă bijuterie pe care am văzut-o vreodată, ca să nu mai zic pe care am ținut-o vreodată în mână. — Vai
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2113_a_3438]
-
asta n-o să rămînă în istoria loviturilor de stat, spune Părințelul privind în întunericul care i se deschide înaintea ochilor, în timp ce doi zdrahoni cu părul încîlcit, chinuindu-se din răsputeri, reușesc să dea pînă la urmă la o parte ușa înțepenită a bisericii. Din interior trăsnește un miros amestecat de tămîie, lumînări arse și igrasie. — Chiar țineți morțiș să facem popasul ăsta? întreabă Curistul, adresîndu-se grupului de răzvrătiți strînși ciorchine în jurul Părințelului. — Cît să fie de-aici pînă la Universității sau
Dansul focului sau 21: roman despre o revoluþie care n-a avut loc by Adrian Petrescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1317_a_2723]
-
distragă atenția, vrea să urmărească numerele alea nenorocite care sînt extrase pe ecranul colorat care atîrnă din tavan în mijlocul sălii, păi cred și eu, se aude din nou glasul mieros al celuilalt, faceți o mare prostie să stați cu orele înțepenit în aceeași poziție, v-am urmărit de cînd ați intrat, îi mărturisește, nici pînă la toaletă nu v-ați mișcat, îi atrage atenția. Primul lucru pe care-l făcu imediat ce o zbughi în stradă fu să-ți scoată pachetul de
Dansul focului sau 21: roman despre o revoluþie care n-a avut loc by Adrian Petrescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1317_a_2723]
-
opere, să te Îngroape de viu și tu să zburzi apoi prin parcuri, lanuri de grâu ori de floarea-soarelui, să te pângărească și apoi să te purifice. Era o sumă de paradoxuri și un izvor de miracole. Era bărbatul ideal, Înțepenit deocamdată În ușa casei cu pălăria unei ciuperci albe și gigantice În brațe, pe care o ținea lipită de el ca pe un colet prețios pentru un destinatar necunoscut. Parcă ar fi Don Quijote părăsit de Sancho Panza, observă Petru, Încă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1856_a_3181]
-
bătrâne, spunea ea și arăta cu degetul ei osos înspre mine, chiar și noi babele ne putem alege cu trucuri noi dintr-un loc sau altul. Vechea noastră prietenă îmbătrânea cu fiecare zi și a venit vremea când era prea înțepenită ca să mai umble noaptea sau să urce cărări abrupte, așa că Rahela a început să mă ia pe mine cu ea, iar eu am început să învăț să fac cu mâinile ce văzusem cu ochii. O dată când am fost chemate să
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2312_a_3637]
-
întuneric. M-am strecurat înlăuntru, neobservat de nimeni, și găsind o cușcă liberă, deschisă, m-am culcat în ea. Dimineața, când m-am trezit, un îngrijitor se zgâia la mine. Credea că visează probabil. Era atât de caraghios cum stătea înțepenit, cu ochii holbați, încât i-am făcut semn cu mâna. Atunci a luat-o la fugă și a revenit cu alți îngrijitori. Ce a urmat a fost foarte confuz. Ei m-au scos de-acolo și, socotindu-mă nebun, au
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2277_a_3602]
-
impertinent pe care-l foloseam eu uneori în discuțiile cu Dinu. Susținea că o boală e o binefacere, fiindcă îți deschide ochii. „Singurul păcat al acestor binefaceri e că sunt uneori incurabile”, râse ea arătând spre căruciorul în care stătea înțepenită. Își potrivi pe genunchi pătura galbenă și, remarcând perplexitatea mea, râse din nou. „Așa e pe lumea asta, tot ce e frumos e provizoriu. De ce mă privești mirat, domnule sculptor?” „Vă înșelați, doamnă”, m-am apărat. Dar fără s-o
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2277_a_3602]
-
de tabără, pe lângă malul încă plin de mâl, Auta stătu să privească într-un loc mlăștinos modestele tulpini de papirus. Iahuben mai văzuse aceste plante, dar le credea nefolositoare, și nu le mai privi. - Parcă sunt niște cozi de vacă înțepenite și întoarse cu smocul în sus, zise el. De ce le-or fi lăsând băștinașii să crească degeaba? Mai bine le-ar tăia. Ar rămâne râul curat. Dinspre pădure veneau câteva zeci de robi și de roabe, unii tineri, cu fața
Luntrea Sublimă by Victor Kernbach [Corola-publishinghouse/Imaginative/295598_a_296927]
-
și senin se schimonosi ca de la o năvalnică îngrijorare. Auta îl privi cu spaimă. Scrisoarea era scurtă. Marele Preot înfășură sulul și, strîngîndu-l cu o mână nervoasă, urmări o vreme mișcarea frunzelor din arborii de lângă fereastră. Auta stătea în picioare, înțepenit. După multe clipe, care părură foarte lungi, îi întinse scrisoarea și-i spuse cu glas ciudat: - Ia-o. Citește-o și tu. CAPITOLUL XV De două zile Auta își mâna măgărușul, înciudat că animalul nu putea să alerge ca o
Luntrea Sublimă by Victor Kernbach [Corola-publishinghouse/Imaginative/295598_a_296927]
-
o mănușă argintie (sau era totuși pielea?) lipită de degete, se îndreptă îndărăt. Abia acum Auta văzu înălțîndu-se la vreo zece pași de el uriașul turn. Lângă turn erau alte câteva făpturi, asemenea celei care era alături de el. Auta stătea înțepenit. Trecu un răstimp destul de lung. Făptura de alături nu părea nerăbdătoare. Aștepta. Auta își aduse aminte cu câtă nerăbdare a venit el încoace și-și dădu seama cât de tâmp se simțea acum, stând așa cum stătea. Ființa străină îl poftea
Luntrea Sublimă by Victor Kernbach [Corola-publishinghouse/Imaginative/295598_a_296927]
-
încordă mintea încercînd să găsească răspunsul. Dar acum mintea lui lucra greu. Zise nehotărît: - Iahuben... Dar Iahuben e mort. - Preotul vostru care a vrut să te ucidă acolo în oraș. El îmi cerea întruna lămuriri, strigă cârmaciul. Auta se opri înțepenit. Mintea lui se lumină. Strigă mînios: - Tefnaht a fost... numai el! Vorbeau în limba atlantă, anume. Auzind strigătul mânios al lui Auta și neînțelegînd nimic, Nefert începu să tremure îngrozită. Auta se uită la ea. În ochii lui scăpără ură
Luntrea Sublimă by Victor Kernbach [Corola-publishinghouse/Imaginative/295598_a_296927]
-
numai banii lui matale îl cunoaște pe comportament? Străinul își extrase dintr-o borsetă, camuflată sub foaia impermeabilului, un teanc de hărți. Capitolul 3 GENEL Care nici ei nu făcea altceva decât că încărca, străjuiți de vardiști, pe niște stăpâni înțepeniți, cu mustățile în furculiță, în niște limuzine uriașe... cu spițe, nichelate, tăvălite prin pietre scumpe. Și care, când era accelerate, limuzinele, numai atâta se deslușea de la fierătania lor, alunecând pe bulevardele de macadam: fâș, fâș... Pe ăștia, era hotărât, nu
Cei șapte regi ai orașului București by Daniel Bănulescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295562_a_296891]
-
își târâse botul lui, ca de escavator, pe ciment și încărcase cam jumătate din ei. Curând, i-am zărit pe cei mai marcanți scriitori ai tinerei generații malaxați, apărând și dispărând pe limba și pe buzele atacatorului. Asistam neputincioși. Scârbiți. Înțepeniți... Cum începuseră să fie dizolvați atâția desăvârșiți inițiați în pasta cafenie. Cum se treziseră împărțiți, ca niște cărți de joc, printre picăturile de fiere, firele de tutun și chiar și la acesta, ce se lăudase a nu consuma, firimituri de
Cei șapte regi ai orașului București by Daniel Bănulescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295562_a_296891]
-
în care, c-o secundă înainte, fusese așezată la masa elipsoidală. Coate înaintate, așa cum fuseseră folosite la susținerea hârtiei, despărțite, între ele, la distanța de-un pumn. Hârtia, ocrotită pe jumătate de calota unghiilor. Picioarele, imitând unghiul drept al scaunului. Înțepenite și împotmolite în dantelă. Bărbatul țâșni s-o pescuiască de-un umăr. Dar brațul, pornit la timp, al unei Cocondy acum mai curând tulburată decât îngrozită, i se așternu peste încheietura palmei și îl dezmetici din elan. - Hai să n-
Cei șapte regi ai orașului București by Daniel Bănulescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295562_a_296891]
-
era aceea de nevastă de membru în partidul conservator. Jenny avea cam cincizeci și cinci de ani și, cu toate silueta și felul în care se îmbrăca ar fi trebuit s-o facă să pară mai tânără, coafura formală și înțepenită și durerea mereu încastrată pe chip o îmbătrâneau teribil de mult. — Deci. Femeia a urmat-o pe Susan în bucătărie. Privirile de un bleu pal i se mișcau peste tot, prin cameră, în căutare de alte cusururi. —Ce-ai mai
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1906_a_3231]
-
nu venii aicii ca să-mi ții mie prelegeri despre ce e mai bine pentru ei. Niciodată nu te-ai gândit la binele lor. Alison era disperată. N-ar fi vrut decât să deschidă ușa și să fugă. Dar a rămas înțepenită, pe loc, hotărâtă să ducă discuția până la sfârșit. —Luca nu și-a părăsit copiii. Te-a părăsit pe tine, a spus ea pe un ton scăzut. —E același lucru, a replicat Sofia cu năduf. Copiii lui locuiesc aici, iar el
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1906_a_3231]
-
prostului gust, susținut de prea mulți bani. Fata era drăguță și ar fi arătat infinit mai stilată - și mai în largul ei - dacă s-ar fi îmbrăcat cu o pereche bine croită de jenși și cu un tricou. Flexându-și gâtul înțepenit, Julia s-a uitat la ceas. Mai avea cinci minute până când să fie eliberată de sub casca care-i încălzea noile șuvițe până la nuanța perfectă. Ce ciudat, și-a spus Julia. Cât de ridicol de mult ne chinuim ca să obținem acea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1906_a_3231]
-
limbă, mustind de demnitate, cu măreția rănită a săracilor. Lui Vultur-în-Zbor îi amintea de o locomotivă veche văzută odată, la vremea ei un uriaș debordând de aburi, care acum, ruginea pe o linie moartă. Aparența puterii dezmințind realitatea. Un gigant înțepenit. Billy pufăitorul. Vultur-în-Zbor își termină ceaiul de rădăcini, puse castronul jos și adormi buștean. Foarte bine, murmură Virgil Jones. Refă-ți puterile. Păsările îl aprobară, cântând prin copaci. Când se trezi, dădu cu ochii de o altă față care-l
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1986_a_3311]
-
Virgil a tresărit ușor, într-o încercare neconvingătoare de zâmbet. S-a ridicat din scaun, cu mintea urlându-i scandalizată în trupul obosit. A mers până la ușă și a dat la o parte pânza de sac, așteptând cu o galanterie înțepenită ca doamna O’Toole să iasă șontâcăind din încăpere. în luminiș, printre puii adormiți, s-au oprit din nou și nesiguranța le-a paralizat membrele doar pe jumătate dornice. Virgil își trecu limba lui mare peste buze. Dolores O’Toole
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1986_a_3311]
-
ba chiar mai mult decât de ajuns, chiar și pentru un om care avea eternitatea la degetul mic. Dacă muntele Calf nu era perfect își se vedea clar că nu era Utopia), atunci ce? Perfecțiunea era un blestem, o finalitate înțepenită. El va căuta și se va îmbogăți cu vulnerabilitatea glorioasă a ființelor umane, acele creaturi murdare și buboase, dar nemaipomenite care erau. Virgil ghici întrucâtva cam ce gânduri îi treceau prin minte prietenului său și ochii i se întunecară. Avea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1986_a_3311]
-
oase și nu vr’o stafie d-a lui. Jones groparu’. Prostul mormintelor a venit înapoi. Privirile s-au întors iarăși, traversând lent încăperea, înspre Virgil și Vultur-în-Zbor și înspre imensul animal prietenos, care sărea în jurul lor, în timp ce ei stăteau înțepeniți cam pe la mijlocul barului, lângă Peckenpaw și Puștiul De-Două-Ori. Vultur-în-Zbor urmări acele priviri și le văzu trecând rapid printr-o serie întreagă de expresii. La început neîncredere, ca la O’Toole, apoi uimire și, într-un sfârșit, ușurare. — Măi să fie
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1986_a_3311]