990 matches
-
cu dispreț în glas. Rufus nu i dă nici o atenție. — Cadavrele le târâți acolo și le lăsați să cadă la subsol... Bate cu piciorul în pământ. — Și nu uitați să greblați nisipul, nu cumva să alunece vreo pereche pe sângele închegat. — De unde știm dacă sunt morți de-a binelea? întreabă temător băiatul. — De câte ori să-ți spun, prostule? intervine arțăgos Gany medes. Îi lovești cu ciocanul de lemn în cap, așa, să te asiguri că nu mai mișcă. Morfăie scârbit: — Unii sunt
Pax Romana. Stăpânii lumii by Mihaela Erika Petculescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1363_a_2885]
-
vedea mai bine dacă banda de pe poale face parte din țesătură, sau este doar aplicată. Nu-și dă seama. Își mută apoi privirea la propria lui togă, cu un chenar pe margine din două dungi de purpură tyriană, culoarea sângelui închegat. O vântură discret pentu a admira cum se schimbă nuanțele în bătaia soarelui. Este purpura cea mai apreciată. Se înnegrește când te uiți la ea din față, iar de sus în jos strălucește. Gândul îi fuge cu mulți ani în
Pax Romana. Stăpânii lumii by Mihaela Erika Petculescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1363_a_2885]
-
National Bank, unde avea taică-su biroul, la al doilea etaj. Aveau aceeași mașină chiar și acum, după război. Nu se schimbase nimic În oraș, În afară de fetele care crescuseră. Ele trăiau Însă În lumea atât de complicată a alianțelor demult Închegate și a rivalităților mereu În schimbare, Încât Krebs n-avea nici energia și nici curajul de a se băga În așa ceva. Îi plăcea Însă să le privească. Erau atâtea fete drăguțe. Cele mai multe se tundeau scurt. Când plecase el, doar fetițele
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2002_a_3327]
-
oameni prin jur, nu aveam această senzație, dar, când se lăsa seara, dacă atingeam cu mâna sau cu piciorul marginea patului, acea mână umedă se întindea și, pac, mă trăgea. Cu cât deveneam mai conștient, cu atât amintirile deveneau mai închegate și spaima se intensifica. Nu cred că aveam halucinații. Sunt sigur că în cameră bântuia spiritul unui mort care spunea: «Vino! Vino!». Eram speriat, dar nu puteam să spun nimănui. Eu sunt șeful în casă, așa că nu pot admite că
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2279_a_3604]
-
să-mi spună asta, deja îl atinsesem. Încă era cald. Avea sânge și urme de dinți pe buze. Dacă îți muști buzele cu putere, rămâne o cicatrice, nu? Pe urechi și pe nas avea un fel de coajă și sânge închegat. Avea ochii închiși. Pe față nu i se citea suferința. Dar, acele cicatrici, urmele de sânge păreau atât de dureroase... Nu m-au lăsat să stau prea mult. Era periculos. Cam un minut... Nici măcar atât. I-am zis: «De ce ai
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2279_a_3604]
-
o albină înecată în propria-i miere. Capitolul IV CÂND PĂRĂSI CASTELUL, îNTUNERICUL ardea și praful încins îi intra pe sub pleoape. Pământul, ca un ciudat mozaic crăpat de atâta uscăciune, părea o lighioană rănită și însetată ce-și linge sângele închegat. Pe marginea uliței, ciulini uscați, mari cât pumnul, îi agățau hainele. Ieși la drumul mare. Strident, clopotele făcură să vibreze văzduhul dogoritor. în jurul bisericii era adunat tot satul cu prapori, icoane și odoare bisericești. Preotul, în odăjdii bogate ca un
Cutia cu bătrâni by Andrei Oișteanu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/824_a_1749]
-
a-și domoli durerile insuportabile. După șapte ani de trudă, la capătul puterilor, fără sânge în vine și fără lumină în ochi, îl îngrozi pe Patruțâțe dezvelind din niște zdrențe murdare un bulgăre de pilitură de aur năclăită în sânge închegat. Temnicerul își ținu promisiunea. Îl scoase pe Zlota din ocnă în butoiul în care se deșerta murdăria din hârdaiele din celule. Drumul pe jos până în târgul de baștină dură aproape un an. Lihnit de foame, obosit și înfrigurat, cu trupul
Cutia cu bătrâni by Andrei Oișteanu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/824_a_1749]
-
cu scâncet de prunc și n-a mai fost nimic altceva, decât liniște, întuneric și așteptare". Dan-Silviu BOERESCU, "LUCEAFĂRUL", Nr.4, Serie nouă, ianuarie 1996 Confruntarea cu moartea [...] Arhivarul a fost scrisă cu trei ani înainte de Comisionarul. E mai puțin închegată. Bătrânul Arhivar a trăit o viață întreagă închis în arhiva subterană a orașului, izolat de lume. "Acceptase instinctiv arhiva ca spațiu extrasocial, în care tot sistemul de valori e spulberat și înlocuit, în care etichetele nu au noimă decât pe
Cutia cu bătrâni by Andrei Oișteanu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/824_a_1749]
-
numai natura, în imperfecțiunea ei, și-l poate permite". Aceste două idei fundamentale, obsesii poetico filozofice, apar și în Comisionarul, scris în 1981. Povestirea aceasta, deși cronologic ulterioară Arhivarului, ocupă în volum primul loc. Pe drept cuvânt. Căci este unitar închegată. Și, deși cu unele lungimi reflexiv intelectualiste, impresionantă în simplitatea ei măreață. O dramă filozofică pe tema dreptului la sinucidere. Bătrânul Filip a renunțat de mult la meseria lui de avocat și lucrează ca un simplu comisionar. Duce flori și
Cutia cu bătrâni by Andrei Oișteanu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/824_a_1749]
-
O milă cum n-am simțit iarna trecută când o pasăre flămândă și înfrigurată mi-a bătut în geam și când mi-a fost lene să deschid fereastra... Revăd în curte un trunchi gros, pe el câteva picături de sânge închegat, câteva pene negre, și în el înfipt un topor. Împrejur, pe iarba grasă, sute de pui aleargă sprinten, ciugulesc, ciripind. Păsări nebune, oameni imbecili... În fiecare clipă avem prilejul să surprindem neantul, și totuși continuăm a trăi nepăsători, ne bucurăm
O moarte care nu dovedește nimic. Ioana by Anton Holban [Corola-publishinghouse/Imaginative/295595_a_296924]
-
Via-Sacra a avut un succes atât de răsunător încît, câteva luni în urmă, Salazar o repetă, tot în Vizeu, pentru părinții elevilor. După rezumatele și extrasele care ne-au rămas din această conferință, ne putem da seama cât de bine închegată era gândirea lui Salazar la 20 de ani și cât de puternic trăia el chemarea educatorului. De la început, tânărul seminarist își mărturisește neîncrederea în viitorul Portugaliei care ar vrea să egaleze gloria secolelor XV și XVI, când erau lumi noi
Sacrul și profanul, Salazar by Mircea Eliade [Corola-publishinghouse/Imaginative/295581_a_296910]
-
o albină înecată în propria-i miere. Capitolul IV CÂND PĂRĂSI CASTELUL, îNTUNERICUL ardea și praful încins îi intra pe sub pleoape. Pământul, ca un ciudat mozaic crăpat de atâta uscăciune, părea o lighioană rănită și însetată ce-și linge sângele închegat. Pe marginea uliței, ciulini uscați, mari cât pumnul, îi agățau hainele. Ieși la drumul mare. Strident, clopotele făcură să vibreze văzduhul dogoritor. în jurul bisericii era adunat tot satul cu prapori, icoane și odoare bisericești. Preotul, în odăjdii bogate ca un
Cutia cu bătrâni by Andrei Oișteanu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/824_a_1748]
-
a-și domoli durerile insuportabile. După șapte ani de trudă, la capătul puterilor, fără sânge în vine și fără lumină în ochi, îl îngrozi pe Patruțâțe dezvelind din niște zdrențe murdare un bulgăre de pilitură de aur năclăită în sânge închegat. Temnicerul își ținu promisiunea. Îl scoase pe Zlota din ocnă în butoiul în care se deșerta murdăria din hârdaiele din celule. Drumul pe jos până în târgul de baștină dură aproape un an. Lihnit de foame, obosit și înfrigurat, cu trupul
Cutia cu bătrâni by Andrei Oișteanu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/824_a_1748]
-
cu scâncet de prunc și n-a mai fost nimic altceva, decât liniște, întuneric și așteptare". Dan-Silviu BOERESCU, "LUCEAFĂRUL", Nr.4, Serie nouă, ianuarie 1996 Confruntarea cu moartea [...] Arhivarul a fost scrisă cu trei ani înainte de Comisionarul. E mai puțin închegată. Bătrânul Arhivar a trăit o viață întreagă închis în arhiva subterană a orașului, izolat de lume. "Acceptase instinctiv arhiva ca spațiu extrasocial, în care tot sistemul de valori e spulberat și înlocuit, în care etichetele nu au noimă decât pe
Cutia cu bătrâni by Andrei Oișteanu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/824_a_1748]
-
numai natura, în imperfecțiunea ei, și-l poate permite". Aceste două idei fundamentale, obsesii poetico filozofice, apar și în Comisionarul, scris în 1981. Povestirea aceasta, deși cronologic ulterioară Arhivarului, ocupă în volum primul loc. Pe drept cuvânt. Căci este unitar închegată. Și, deși cu unele lungimi reflexiv intelectualiste, impresionantă în simplitatea ei măreață. O dramă filozofică pe tema dreptului la sinucidere. Bătrânul Filip a renunțat de mult la meseria lui de avocat și lucrează ca un simplu comisionar. Duce flori și
Cutia cu bătrâni by Andrei Oișteanu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/824_a_1748]
-
Ci trebuie să obții o dispensă pentru asta. Înțelegi!? Mașa clătină din cap că Înțelege. Dar, de fapt, nu Înțelegea nimic. În capul său era un adevărat haos. Tot ce-i spune oaspetele Îi luneca printre degete. Frazele păreau bine Închegate, dar cuvintele parcă nu aveau consistență. Sau dacă aveau, atunci această consistență ar fi trebui căutată Într-o altă lume, ce se călăuzea, probabil, după alte legi, necunoscute Mașei.. - Nu prea Înțelegi, nu? o trase de limbă oaspetele. - Nu prea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2067_a_3392]
-
bețiv se pișa posac pe ziare și frunze vechi. Polițaii rar se agitau apropo de acești abandonați de modă veche. Oameni mai tineri, cu aspect autohton, erau și ei acolo. Cu picioare goale, băieții ca cerșetorii din Bombay, cu bărbi Închegate, suflând păr bogat din nări, cu capete scoase prin poncho-uri de lână, cumva peruvieni. Nativi de pe undeva. Inocenți, lipsiți de orice agresivitate, alegând neimplicarea, foarte asemănători tăurașului Ferdinand. Corrida nu era pentru ei; doar mirositul de flori sub Încântătorul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2119_a_3444]
-
manuscrisul. O văzu curând În stradă. Atingînd draperiile din sibir, o privi mergând spre West End Avenue, În sus pe lățimea palidă a asfaltului, alertă la prezența unui taxi. Era mică, era puternică și avea un soi de mândrie feminină, Închegată. Ușor tremurătoare, cum fac femeile când se grăbesc. Trepidând ciudat. Și cu totul stranie. Femeile! Probabil că le suflă curentul printre picioare. Asemenea observații Își aveau În principal originea În detașare cumsecade, În detașare-de-rămas-bun, În obiectivitate-de-părăsire-a-pământului. În lumina zilei Încă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2119_a_3444]
-
adeptă a bunului-simț în construcția cărților. Sigur că educația literară există, se vede din CV-ul ei, dar mi s-a părut interesant că nu acordă prea multă importanță „tehnicii“, situațiilor dramatice și totuși “îi iese“ o carte așa de închegată compozițional. De asemenea, ca scriitor intervievat, Zoë Heller are exact acea spontaneitate care-i permite să nu-i fie teamă că va fi luată drept amatoare și să recunoască că “îi e greu să scrie la altă persoană decât persoana
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2321_a_3646]
-
achiziție. Cerceii cu perluțe, cumpărați la Riga, după nebunia de la Yurmala. Căci era curată nebunie. Am blocat întregul grup pe malul mării, am rămas într-un minut în costum de baie și am înotat lung, în apa aceea ca sângele închegat. Pe mal, colegii mei serioși și elevii mei ascultători răcneau cuvinte grele. Cred că Liviu nu a mai suportat să audă atâtea sudălmi la adresa dirigăi lui. M-am trezit cu el în mare, râzând cu gura până la urechi: - Acum măcar
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2152_a_3477]
-
o dragoste aproape bolnavă. În marginea desișurilor negre, Măriuca părea mai naltă, mai subțire și mai albă și, cum ședea câteodată neclintită, pe gânduri, când umbrele înserării cresc, părea o ființă care nu-i din lumea aceasta - din taina singurătății închegată și din aburii codrului. Și șoaptele frunzarelor păreau în adevăr tremurarea unui suflet; creșteau din arbor în arbor, din ramură în ramură, scădeau, se depărtau, spuneau ceva neînțeles, ceva foarte vechi și foarte trist. Și când tăceau bolțile nesfârșite, parcă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2100_a_3425]
-
încă din ajun, ghemuită acolo. I s-a părut lui Culi - ori într-adevăr s-a simțit luminat? S-a grăbit să se ducă la urs, căutându-i pușcătura; a luat de la un brădui un clomburel, muindu-l în sângele închegat, și l-a prezintat stăpânului său, gratulându-l pentru succes. „L-am vestit eu că n-are să-i meargă bine“, își zicea Nicula, întorcându-se la fiară, ca s-o cerceteze din nou. Atuncea când a furat și a mâncat șuncile
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2100_a_3425]
-
atunci. Cineva suspină lângă el. Valerius se întoarse brusc. Pe grămada de paie, lângă el, era întins un bărbat. Avea vreo douăzeci de ani. — Dormeai când m-au adus aici. Avea ochii limpezi. Buza îi era umflată, plină de sânge închegat. — Am venit de curând. Manteus a scos mulți bani din buzunar ca să mă cumpere. În glasul lui nu era nici urmă de orgoliu. — Sunt retiarius. Dar tu? — Mă numesc Valerius și sunt secutor. — Eu sunt Marcus... auctoratus. — Vrei să spui
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2064_a_3389]
-
său de pază. Danny întoarse cadavrul pe burtă și rămase cu gura căscată. Tăieturi adânci, de bisturiu ascuțit, cu zecile, zigzagau spatele și umerii din toate unghiurile posibile, așchii mici de lemn se vedeau împănate în dungile subțiri de sânge închegat. Danny rămase cu privirea pierdută, juxtapunând mutilările frontale cu cel dorsale, încercând să vadă legătura dintre el. Simțea o sudoare rece la încheieturile mâinilor, pulsând-i. Apoi o voce supărată. „Carter, cine-i tipul ăsta? Ce caută aici?” Danny se
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1955_a_3280]
-
și văzu un tip mai în vârstă, în haine civile, care preleva amprente de pe bordul mașinii, și o dâră îngustă de sânge pigmentată cu scame de bumbac pe bancheta din spate. Tetierele din spate erau năclăite cu pete de sânge închegat, cu fibre de bumbac prin el. Rezemătoarea de lângă geamul din spatele șoferului era pătată cu substanța gelatinoasă din care luase probe la morgă. Danny o mirosi - același miros de medicament mentolat -, închise și deschise pumnii, reconstruind mental episodul: Asasinul transportase victima
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1955_a_3280]