1,521 matches
-
regi ai Italiei ("rex totius Italiæ"). După căderea Regatului longobard în 774 (ca urmare a asediului Paviei), teritoriul a trecut sub dominația francilor conduși de Carol cel Mare. Coroana de fier a regilor longobarzi ("Corona Ferrea") a fost utilizată pentru încoronarea regilor longobarzi, dar și de către urmașii acestora ca regi ai Italiei, vreme de secole. Sursele primare pentru regii longobarzi anterior cuceririi france sunt anonima "Origo Gentis Langobardorum" din secolul al VII-lea și "Historia Langobardorum" a cronicarului Paul Diaconul din
Regatul Italiei medievale () [Corola-website/Science/324870_a_326199]
-
mongolii în Bătălia de la Legnica, și Henric al IV-lea cel Drept. În 1295, Przemysl al II-lea a devenit rege al Poloniei, însă conducea doar peste o parte a teritoriului Poloniei și a fost asasinat la puțin timp după încoronare. O unificare mai extinsă a teritoriilor din Polonia a fost realizată de către un conducător străin, Venceslau al II-lea al Boemiei, din Dinastia Přemyslid, care s-a căsătorit cu fiica lui Przemysl și a devenit rege al Poloniei în 1300
Dinastia Piast () [Corola-website/Science/327696_a_329025]
-
murit în 1305. Un factor important în procesul de unificare a fost Biserica poloneză, care a rămas o singură provincie ecleziastică de-a lungul perioadei de fragmentare. Arhiepiscopul Jakub Świnka de Gniezno a fost susținătorul reunificării Poloniei, efectuând ceremonii de încoronare atât pentru Przemysl al II-lea cât și pentru Venceslau al II-lea. Vladislav I cel Scurt și fiul său, Cazimir cel Mare au fost ultimii doi conducători din dinastia Piast în Regatul unificat al Poloniei, în secolul al XIV
Dinastia Piast () [Corola-website/Science/327696_a_329025]
-
cavalerii au preluat brutal regiunea Gdańsk Pomerania și au păstrat-o pentru ei. În 1313-1314, Vladislav a cucerit Polonia Mare. În 1320, Vladislav a devenit regele Poloniei, însă nu a fost încoronat la Gnieznot, ci în Catedrala Wawel din Cracovia. Încoronarea a fost acordată de către Papa Ioan al XXII-lea, în ciuda opunerii lui Ioan de Boemia, care pretindea coroana ploneză. Ioan a inteprins în 1327, o expediție spre Cracovia, însă a fost obligat să abandoneze; în 1328, a purtat o curciadă
Dinastia Piast () [Corola-website/Science/327696_a_329025]
-
partea regelui german Adolf de Nassau împotriva rivalului acestuia, Albert I de Habsburg, el a reușit să își păstreze teritoriile chiar și după ce Adolf de Nassau a fost înfrânt în bătălia de la Göllheim din 1298, iar in 1314 a susținut încoronarea lui Ludovic al IV-lea de Wittelsbach care a avut loc în orașul Aachen (situat în apropierea posesiunilor sale), de asemenea împotriva episcopului de Köln. Conflictul de lungă durată a ajuns la final atunci când fiul mai mic al lui Gerard
Ducatul de Jülich () [Corola-website/Science/328621_a_329950]
-
ales "in absentia" rege german de o facțiune rebelă sprijinită de Inocențiu, care între timp, ajunsese să-l excomunice pe Otto; a fost din nou ales în 1212, și încoronat pe 9 decembrie 1212 în Mainz; o nouă ceremonie de încoronare a avut loc în 1215. Autoritatea lui Frederic în Germania a rămas discutabilă, și a fost recunoscut doar în sudul Germaniei : în nord, centrul puterii guelfilor, Otto a continuat să dețină puterea regală și imperială (drept contra-împărat), în ciuda excomunicării sale
Frederic al II-lea al Sfântului Imperiu Roman () [Corola-website/Science/308370_a_309699]
-
lui Inocențiu după moartea acestuia în 1216). În același timp, fiul lui cel mare, Henric, și-a luat titlul de Rege al Romanilor (al Romei). Spre deosebire de majoritatea împăraților romano-germani, Frederic a petrecut puțin timp din viața sa în Germania. După încoronarea sa în 1220, s-a aflat fie în Regatul Siciliei, fie în cruciadă până în 1236, când a făcut ultima călătorie în Germania (pe atunci Regatul Siciliei, cu capitala la Palermo, s-a extins în Peninsula Italică, incluzând mare parte din
Frederic al II-lea al Sfântului Imperiu Roman () [Corola-website/Science/308370_a_309699]
-
Sinod din 19 mai 2011 a fost ales în scaunul vacant de Arhiepiscop al Alba Iuliei cu 29 de voturi, față de cele 13 voturi obținute de contracandidatul său, Andrei Făgărășanul, episcopul vicar al Arhiepiscopiei Sibiului. A fost întronizat în Catedrala Încoronării din Alba Iulia în ziua de 5 iunie 2011. Ionel Pop s-a născut din părinții Dumitru și Rozalia Pop, agricultori. Între 1960-1968 a urmat școala elementară în comuna natală, după care s-a înscris la Seminarul Teologic Ortodox din
Irineu Pop () [Corola-website/Science/308640_a_309969]
-
a fost Carol cel Mare. Activitățile culturale desfășurate de acesta au fost un pas important în procesul prin care poporul german a asimilat învățătura clasică și creștină. Un accent deosebit trebuie pus pe Carol cel Mare în istoria medievală întrucât încoronarea lui ca împărat, de la 25 decembrie 800, este foarte semnificativă, întrucât a marcat unirea populație vechiului Imperiu Roman cu cea a alogenilor. Aceasta a pus capăt visului împăratului din Răsărit de a mai recuceri teritoriile din Apusul Imperiului, ocupate de
Renașterea () [Corola-website/Science/298285_a_299614]
-
este foarte semnificativă, întrucât a marcat unirea populație vechiului Imperiu Roman cu cea a alogenilor. Aceasta a pus capăt visului împăratului din Răsărit de a mai recuceri teritoriile din Apusul Imperiului, ocupate de barbari în secolul al V-lea. Actul încoronării explică atât prin imaginea papei, cât și cea a lui Carol cel Mare, de ce renașterea carolingiană reprezintă o contopire de forțe, o unire de mai mulți factori care au determinat o nouă sinteză și prin aceasta originală. Practic, ceea ce s-
Renașterea () [Corola-website/Science/298285_a_299614]
-
al II-lea fiind primul din ei) și încoronați la Aachen. Începând din 1562 regii și împărații sunt nu numai aleși, dar și încoronați la Frankfurt (începând cu Maximilian al II-lea). Această tradiție s-a terminat în 1792, odată cu încoronarea lui Francisc al II-lea, ultimul împărat al Sfântului Imperiu Roman de Națiune Germană. El a fost încoronat pe 14 iulie, aniversarea căderii Bastiliei. Alegerile și încoronările au avut loc în catedrala Sfântului Bartolomeu, cunoscută sub numele de "Kaiserdom" (Catedrala
Frankfurt pe Main () [Corola-website/Science/297645_a_298974]
-
cu Maximilian al II-lea). Această tradiție s-a terminat în 1792, odată cu încoronarea lui Francisc al II-lea, ultimul împărat al Sfântului Imperiu Roman de Națiune Germană. El a fost încoronat pe 14 iulie, aniversarea căderii Bastiliei. Alegerile și încoronările au avut loc în catedrala Sfântului Bartolomeu, cunoscută sub numele de "Kaiserdom" (Catedrala Împăraților, sau pur și simplu Domul din Frankfurt). "Messe Frankfurt" (Târgul de la Frankfurt) a fost menționat pentru prima dată în 1150. În 1240, împăratul Frederic al II
Frankfurt pe Main () [Corola-website/Science/297645_a_298974]
-
al II-lea fiind primul din ei) și încoronați la Aachen. Începând din 1562 regii și împărații sunt nu numai aleși, dar și încoronați la Frankfurt (începând cu Maximilian al II-lea). Această tradiție s-a terminat în 1792, odată cu încoronarea lui Francisc al II-lea, ultimul împărat al Sfântului Imperiu Roman de Națiune Germană. El a fost încoronat pe 14 iulie, aniversarea căderii Bastiliei. Alegerile și încoronările au avut loc în catedrala Sfântului Bartolomeu, cunoscută sub numele de "Kaiserdom" (Catedrala
Frankfurt pe Main () [Corola-website/Science/297645_a_298974]
-
cu Maximilian al II-lea). Această tradiție s-a terminat în 1792, odată cu încoronarea lui Francisc al II-lea, ultimul împărat al Sfântului Imperiu Roman de Națiune Germană. El a fost încoronat pe 14 iulie, aniversarea căderii Bastiliei. Alegerile și încoronările au avut loc în catedrala Sfântului Bartolomeu, cunoscută sub numele de "Kaiserdom" (Catedrala Împăraților, sau pur și simplu Domul din Frankfurt). "Messe Frankfurt" (Târgul de la Frankfurt) a fost menționat pentru prima dată în 1150. În 1240, împăratul Frederic al II
Frankfurt pe Main () [Corola-website/Science/297645_a_298974]
-
de Crăciun, a fost încoronat de către Papa Leon al III-lea, aclamat de mulțime. Ritualul era inspirat după cel bizantin, fiind inversat: Leon al III-lea a vrut să demonstreze că el era cel care îl făcea pe Carol împărat. Încoronarea a accentuat ruptură cu Bizanțul, începută cu problema iconoclasmului și alianța făcută cu Pepin cel Scurt. Încoronarea de către papa arată că actul învestiturii și recunoașterea împăraților se făcea numai la Roma. Carol era recunoscut însă că cel mai mare rege
Imperiul Carolingian () [Corola-website/Science/297921_a_299250]
-
după cel bizantin, fiind inversat: Leon al III-lea a vrut să demonstreze că el era cel care îl făcea pe Carol împărat. Încoronarea a accentuat ruptură cu Bizanțul, începută cu problema iconoclasmului și alianța făcută cu Pepin cel Scurt. Încoronarea de către papa arată că actul învestiturii și recunoașterea împăraților se făcea numai la Roma. Carol era recunoscut însă că cel mai mare rege creștin al Apusului. Carol întreținea relați cu regele Offa al Merciei, cu care a încheiat un acord
Imperiul Carolingian () [Corola-website/Science/297921_a_299250]
-
a fost Carol cel Mare. Activitățile culturale desfășurate de acesta au fost un pas important în procesul prin care poporul german a asimilat învățătura clasică și creștină. Un accent deosebit trebuie pus pe Carol cel Mare în istoria medievală întrucât încoronarea lui ca împărat, de la 25 decembrie 800, este foarte semnificativă, întrucât a marcat unirea populație vechiului Imperiu Roman cu cea a alogenilor. Aceasta a pus capăt visului împăratului din Răsărit de a mai recuceri teritoriile din Apusul Imperiului, ocupate de
Imperiul Carolingian () [Corola-website/Science/297921_a_299250]
-
este foarte semnificativă, întrucât a marcat unirea populație vechiului Imperiu Roman cu cea a alogenilor. Aceasta a pus capăt visului împăratului din Răsărit de a mai recuceri teritoriile din Apusul Imperiului, ocupate de barbari în secolul al V-lea. Actul încoronării explică atât prin imaginea papei, cât și cea a lui Carol cel Mare, de ce renașterea carolingiană reprezintă o contopire de forțe, o unire de mai mulți factori care au determinat o nouă sinteză și prin aceasta originală. Practic, ceea ce s-
Imperiul Carolingian () [Corola-website/Science/297921_a_299250]
-
Din cauza domniei sale autoritare, el a fost în cele din urmă detronat în 1862 și după un an înlocuit cu prințul Wilhelm al Danemarcei, care a luat numele de George I și a adus cu el Insulele Ionice ca dar de încoronare din partea Regatului Unit. În 1877, , creditat cu o imporantă îmbunătățire a infrastructurii din țară, a limitat puterea monarhiei de a influența Adunarea Națională prin impunerea regulii votului de încredere ce trebuie acordat oricărui potențial șef al guvernului. Corupția, combinată cu
Grecia () [Corola-website/Science/296848_a_298177]
-
principilor, consiliul armelor și fortificațiilor, întâlnirea cu diplomații străini Acornion și Mitran - sfetnicul regelui Mithridates al VI-lea Eupator-, întâlnirea lui Magna mater, consiliul de război înainte de conflictele cu boii și tauriscii, consiliul lui Cezar după cucerirea Galiei), ceremoniile (ceremonia încoronării, sărbătoarea lui Dionysos, victoria împotriva romanilor lui Hybrida, victoria împotriva boilor și tauriscilor, victoria romanilor asupra galilor) și cultul conducătorilor. El consideră că autorii filmului au apelat la denaturări și exagerări voite pentru a induce subtil ideea de dragoste de
Burebista (film) () [Corola-website/Science/323965_a_325294]
-
și cel al soției sale, Irena. El dorea să sublinieze că nu luptă contra familiei imperiale legitime, ci contra uzurpatorului Apokaukos, care lua amploare de dictator în Constantinopol. Apokaukos, care ajunsese personajul principal în guvernul Annei de Savoia, a organizat încoronarea nevârstnicului Ioan V (19 noiembrie 1341). Peste un timp oarecare, conflictul dintre cele două grupări de la curte s-a transformat într-un război, care, potrivit unei opinii răspândite printre istoricii de mai târziu, avea un accentuat caracter de clasă. De
Ioan al VI-lea Cantacuzino () [Corola-website/Science/317503_a_318832]
-
VI Cantacuzino a găsit-o deschisă. Dând dovadă de o fermitate demnă de laudă, împăratul a oprit de la jafuri oștirea sa victorioasă și a decretat amnistierea tuturor celor care fuseseră împotriva lui. La 13 mai, în biserica Vlacherne, a avutloc încoronarea oficială. Ioan VI a promis că va renunța la diademă, după un termen stabilit la 10 ani. Războiul civil a secătuit și visteria, și resursele lui Cantacuzino însuși (despre bogățiile lui ne putem face o părere din enumerarea pagubelor: mii
Ioan al VI-lea Cantacuzino () [Corola-website/Science/317503_a_318832]
-
I, cei mai mulți regi ai Germaniei erau încoronați de papă și ca împărați (în germană "Kaiser") romano-germani. Sub Ottoni, regatul francilor estici a devenit în cele din urmă Germania, cu rezultatul unificării ducatelor Lorena, Saxonia, Franconia, Suabia, Turingia și Bavaria, odată cu încoronarea imperială a lui Otto I din anul 962. Aceasta nu a fost totuși o restaurare în Evul Mediu a Imperiului Roman antic pentru că: După stingerea dinastiei ottoniene, odată cu moartea împăratului Henric al II-lea (1024), coroana a fost preluată de
Dinastia Ottoniană () [Corola-website/Science/325338_a_326667]
-
succes și nunta dintre Maria și Maximilian a avut loc la 16 august 1477. Soția lui Maximilian moștenise Țările de Jos Burgunde și Comitatul liber al Burgundiei după decesul tatălui ei în Bătălia de la Nancy din 5 ianuarie 1477. Înainte de încoronarea sa ca rege al romanilor în 1486, Maximilian a decis să asigure moștenirea burgundă, familiei sale, Casa de Habsburg, cu orice preț. Ducatul de Burgundia era de asemenea revendicat de coroana franceză sub pretextul Legii Salice, regele Ludovic al XI
Maximilian I al Sfântului Imperiu Roman () [Corola-website/Science/312146_a_313475]
-
of Middle-earth" (1996), ca parte a istoriei din Anexa A. "" este scrisă la persoana întâi, din perspectiva lui Frodo Baggins. Cu toate acestea, aproape întreg textul reprezintă o poveste spusă de Gandalf la rugămintea lui Frodo în Minas Tirith, după încoronarea Regelui King Elessar. Gandalf știa că dragonul Smaug ar fi reprezentat o amenințare serioasă dacă ar fi fost folosit de Sauron, în loc să stea în Dol Guldur. El se gândea la acest lucru atunci când a dat peste Thorin Scut de Stejat
În căutarea Ereborului () [Corola-website/Science/321882_a_323211]