664 matches
-
îl împunse cu degetul în piept. — Te iubesc... nu găsi Lucică altceva de spus, în fața acestei opreliști. — Degeaba, hohoti Magdalena, uitând să tușească. Oricât de mult m-ai iubi, nu poți tu să mori în locul meu... Se ridică încet, se încovoie sub stâlpul în formă de cruce și îl ridică. Pe brațele orizontale ale stâlpului rămăseseră câțiva cilindri de ceramică albă din care se răsfirau fire electrice. Cu stâlpul sprijinit în despicătura umerilor și mâinile întinse pe cele două brațe, fata
Jocul celor o sută de frunze și alte povestiri by Varujan Vosganian () [Corola-publishinghouse/Imaginative/602_a_1369]
-
îi rămăsese singurul mod în care membrele sale se puteau articula și că, de fapt, el nu se dă niciodată jos de pe motocicletă, ci, din când în când, moto cicleta iese dintre picioarele lui, să se odihnească. Spatele i se încovoia, de parcă ar fi avut o șiră moale, de crosopterigian. Din profil, cu fruntea teșită, nasul acvilin și buza de jos răsfrântă, aducea cu un zăgan. Iar părul lung și sârmos de lican trop îi înconjura, ca o aură cernită, un
Jocul celor o sută de frunze și alte povestiri by Varujan Vosganian () [Corola-publishinghouse/Imaginative/602_a_1369]
-
de mult. Și, cum nu se putea ca toate acestea să se fi petrecut fără folos, Maca privi fotografia pentru ultima oară și îi apropie colțul de florile care ardeau. Privi, cu ochii sticlind, la peticul de hârtie care se încovoia, se făcea sul și apoi fărâme, ca un pergament răscitit. Dispărură unul câte unul, până rămase, la margine, doar Maca. Imberb, frumos tuns, cu un zâmbet ușor stânjenit din tinerețea lui fără limite, cu haina descheiată și cravata înnodată neîndemânatic
Jocul celor o sută de frunze și alte povestiri by Varujan Vosganian () [Corola-publishinghouse/Imaginative/602_a_1369]
-
client. Hergot se scula vara foarte matinal, își punea un șorț mare de grădinar cu buzunar înainte și ieșea în curte, unde tăia trandafirii, îi stropea cu o stropitoare mică, cu gâtul sitei foarte lung, ca florile să nu se încovoaie sub presiunea apei. Blestema pisicile care săriseră peste flori (Ioanide îl auzea de sus), inventa tot felul de împrejmuiri ale plantelor expuse. Semințele florilor uscate, mai ales ale celor așa-zise de piatră, le colecta în borcane de medicamente etichetate
Bietul Ioanide by George Călinescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295568_a_296897]
-
aprehensiune. Nu-i plăcea să fie târât în voia valurilor de o femeie, avea o latentă veleitate de a rămâne stăpân pe sine. Ioana era și ea pasională, în sensul că sugera pasiunile. Felul dramatic cu care lăsa pleoapele sau încovoia mâna spre a-i fi sărutată, cadența maiestuoasă a pașilor ei inspirau gândurile cele mai voluptoase. Adeseori Ioana punea în vorbă accente pline de patos și participa cu temperament la viață. Ochii săi erau profunzi și inteligenți. În total, însă
Bietul Ioanide by George Călinescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295568_a_296897]
-
mobile de lumină. Pica privi pe ferăstruica ușii și văzu câteva mici reflectoare ce îmbrățișau concentric cavoul. Agenții făcuseră rost de reflectoare electrice cu baterii, pe care le purtau legate cu curele de gât. Între timp, Gavrilcea, pășind cu spinarea încovoiată printre cavourile foarte dese aici, ajutat de întuneric și zăpada strânsă în mormane, se depărtă considerabil de locul critic, sărind cu prudență. Văzu cavoul Hagienuș încercuit de fâșii de lumină și înțelese că îl credeau înăuntru. Când ajunse într-o
Bietul Ioanide by George Călinescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295568_a_296897]
-
felul cum îmbrățișa și săruta, în tolănirile ei pe divan, se ghicea jocul teatral. Scena mecanizase, transformând în reflexe, viața emotivă a Ioanei. Un gest îndeosebi șocă pe Pomponescu. Cum exministrul ședea pe o margine a sofalei, cu un picior încovoiat sub sine, Indolenta se întinsese pe spate și-și rezemase capul de trupul lui Pomponescu. Sofaua fiind îngustă, un picior al Indolentei atârna jos, și genunchiul dezgolindu-se, spectacolul din punct de vedere plastic era destul de grațios. Chiar ideea de
Bietul Ioanide by George Călinescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295568_a_296897]
-
sărută mâna, apoi sărută pe tâmplă pe madam Pomponescu. De acolo trecu la geam, unde examină termometrul, și alături de perete - barometrul. - Timpul e umed, Mamy. Să știi că are să ningă abundent. Cu aceste cuvinte, Pomponescu, pășind impunător, deschise ușa sufrageriei, încovoindu-se foarte puțin. A doua zi fu găsit pe pat mort, nedezbrăcat. Pe noptieră se afla un pahar cu apă în parte golit și un mic flacon cu un fel de sare pe fund. Probabil imediat ce intrase în dormitor băuse
Bietul Ioanide by George Călinescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295568_a_296897]
-
în timp ce Andrei citește, mă uit pieziș la chipul lui Noica. Vreau să-l văd cum ascultă. Capul e puțin răsturnat pe spate, fruntea s-a așezat într-un plan oblic și apare și mai întinsă ca de obicei, frumos-netedă și încovoiată spre creștet, descriind o curbă largă, simetrică cu aceea a nasului, nas de gargouille, cum îi apăruse lui Păstorel Teodoreanu la prima lor întîlnire. Linia gurii e împinsă, bătrânește, înlăuntru și bărbia este puțin ridicată în față, închizînd concav partea
Despre limită. Jurnalul de la Păltiniș. Ușa interzisă by Gabriel Liiceanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295599_a_296928]
-
asta împuțită de Grollfeuer. În întreg mediul profesional sunt apreciat pentru seriozitatea mea și se spune: Iar și-a îndeplinit în mod excepțional sarcinile date de întreprindere, acest Kovacic, acest Kovacic își înțelege cum trebuie treaba". Câteodată umerii mei se încovoaie sub durerea plăcută a atâtor semne de recunoaștere, care se reped asupra mea. Întreaga societate, în care îmi petrec timpul liber, râde către mine ca și cum ar avea un cadou de Crăciun în față, și spune: "E un băiat de treabă
by Werner Schwab [Corola-publishinghouse/Science/1078_a_2586]
-
fi fost firesc să fie o etapă a înțelepciunii și a echilibrului. Descrierea mariajului, perceput ca o stare de grație în comparație cu celibatul, prin prisma opiniilor personale ale lui Ianuarie, devine de-a dreptul hilară: „Pe câtă vreme omul însurat/ Acasă huzurește cumpătat/ Încovoiat sub jugul căsniciei;/ și plin, pe drept cuvânt, de bucurie-i...”880 Imaginea idilică a rolului femeii nu este lipsită de nota ironică a naratorului care ridiculizează din interior și minează cu sarcasm tot ceea ce Ianuarie încearcă să impună ca
La donna angelicata – la donna demonicata în opera lui Giovanni Boccaccio şi a lui Geoffrey Chaucer by Oana Simona Zaharia () [Corola-publishinghouse/Science/1618_a_3093]
-
fi fost firesc să fie o etapă a înțelepciunii și a echilibrului. Descrierea mariajului, perceput ca o stare de grație în comparație cu celibatul, prin prisma opiniilor personale ale lui Ianuarie, devine de-a dreptul hilară: „Pe câtă vreme omul însurat/ Acasă huzurește cumpătat/ Încovoiat sub jugul căsniciei;/ și plin, pe drept cuvânt, de bucurie-i...”880 Imaginea idilică a rolului femeii nu este lipsită de nota ironică a naratorului care ridiculizează din interior și minează cu sarcasm tot ceea ce Ianuarie încearcă să impună ca
La donna angelicata – la donna demonicata în opera lui Giovanni Boccaccio şi a lui Geoffrey Chaucer by Oana Simona Zaharia () [Corola-publishinghouse/Science/1618_a_3076]
-
din gura copiilor cu un pol, întorcându-se acasă, doar cu trei prafuri de chinină. Să vadă și să știe că din munca lui sfântă, din sudoarea țăranului obidit își îmbuibă toți pântecul cu osânză, toți trăind de pe spinarea lui încovoiată de mizerii și nevoi." Venind în sprijinul ridicării culturale a țăranilor, ziarul publică beletristică, mai ales de factură populară, snoave și anecdote, poezie populară, povești din viața satului (Sorcovadupă Delavrancea), republică povești și povestiri (O călătorie de la București la Iași
Mari personalităţi ale culturii române într-o istorie a presei bârlădene 1870 – 2008 by Ion N. Oprea () [Corola-publishinghouse/Science/1655_a_3098]
-
desprinse din șandramalele nevoiașilor de la marginea orașului și de prin grămezile de gunoaie depozitate de-a valma, zburau prin aer precum baloanele umplute cu gaze inerte în zilele de sărbătoare națională. Copacii, de pe drumul aproape paralel cu calea ferată, se încovoiau ritmic sub presiunea vântului, ca și cum ar fi intenționat să bată mătănii. Cei mai bătrâni cedau, lungindu-se de-a latul sau de-a lungul drumului, blocând circulația. Totuși, furia naturii nu a durat mai mult de cinci-șase minute. Șuieratul dubios
by ANTON PETROVSCHI BACOPIATRA [Corola-publishinghouse/Imaginative/944_a_2452]
-
cât și în interrelațiile ei cu lumea. Nu am văzut la el infirmitatea de a se crede cineva sau vreo tendință de acceptare a laudelor ce-i puteau adumbri ființa reală, tot așa ca și searbădul lucru de a fi încovoiat de onoruri inutile. Tadeusz Pirozynski a parcurs o specialitate dificilă, dar sublimă și plină de grandoare și a reușit o deschidere permanentă a ei către sporul de sensibilitate necesar de adus lumii actuale. A slujit cu o vocație antropologică această
[Corola-publishinghouse/Science/1491_a_2789]
-
și plânsete de copii. Suspine și oftaturi scuturau mame. În mâini de tați, era frământată neputința. Frunțile bătrânilor erau brăzdate de riduri în care se ascundea deznădejdea. Sub greutatea tragediei pe care o purta, trenul se afunda în pământul mut. Încovoia calea ferată, iar șinele se înălțau spre cerul surd. Scrâșnetul roților acoperea strigătul disperat al nevinovaților. În fumul gros, locomotivele cu aburi înaintau gâfâind spre destinația finală. Gulagurile se căscau ca niște guri flămânde, înghițind trenurile suferinței. În lagăre, identitatea
[Corola-publishinghouse/Science/1509_a_2807]
-
de stat, amintirile ne poartă, negreșit, către lista interminabilă de domnitori care, fără luptă, și-au închinat țara în condiții grele. Nimic nu avea să-l clintească pe vodă în a se supune față de Înalta Poartă... Nici măcar apăsarea haraciului care încovoia spinarea țării ori jalea părinților ai căror copii erau luați în robie. Dar astfel vodă, oricare ar fi fost numele lui, credea că reușise să-și ferească poporul de asprimea otomană îndurată de alte nații care au îndrăznit să se
[Corola-publishinghouse/Science/1509_a_2807]
-
apă mică; apă rece; ape; baltă; barză; Bega; Bîc; cabană; Casimcea; castel; clar; claritate; codru; corabie; curătură; curățenie; curgătoare; a curge; curge apa; curgînd; drum; drumeție; Dunăre; Dunărea; durere; dușman; Egipt; emoție; faună; flori; frică; greșit; grîu; Ialomița; infinit; iuțeală; încovoiat; înfrigurare; învăluire; învolburat; Jiu; de lapte; larg; lat; lebădă; legătura; lichid; limbă; limitare; liniștitor; loc; luncă; mașină; meditativ; miere; mișcare; Mureș; negru; neîncetat; Nil; Olt; pescuit; pitoresc; plajă; plînset; ploaie; prăpastie; proaspăt; profunzime; răcoare; răcoros; revărsare; rîu; romantism; roșu; sat
[Corola-publishinghouse/Science/1496_a_2794]
-
unele afectează absorbția calciului. Trebuie să cereți sfatul medicului. CE NU TREBUIE SĂ FACEȚI Nu consumați prea multe alimente dulci sau sărate. Nu beți prea multă cafea sau băuturi carbogazoase. Zahărul, sarea și cafeina provoacă pierderi de calciu. Nu vă încovoiați și nu dați brusc din picioare. Dacă vă aplecați în față, nu vă ridicați brusc. Nu fumați. Dacă sunteți consumator de băuturi alcoolice, nu beți mai mult de 150 ml de vin sau 30 ml de alcool de 40% în
Medicina chineză. Peste 1.000 de remedii la îndemâna ta by Lihua Wang () [Corola-publishinghouse/Science/2071_a_3396]
-
într-o ipostază plutonică: "Și-atunci aprind mari focuri/ Și zămislesc comori/ Uimindu-vă pe cei ce nu-nțelegeți". În poezia lui N. Labiș distingem tendința de a aprofunda dezbaterea etică, de-a o îndrepta spre relevarea condiției omului social încovoiat de contradicții interioare, dar apt de-a se elibera de poveri și prejudecăți. Poezia lui este o manifestare a chemării tinerești la autodepășire în sensul etosului comunist, invitație la responsabilitate: Când lupți și speri și (nu-i firesc) greșești,/ Când
[Corola-publishinghouse/Science/1533_a_2831]
-
țipă în sânge" sau "Bivolii negri, în luminiș, borțoși/ caută-n umbre seninii strămoși." Uneori, ne amintește de Crevedia sau de Aron Cotruș: "Satul s-a molipsit de aburi/ care se clatină până în măduva țăranului, îl așază din șale, îl încovoaie puțin,/ Acolo, pe holdă lângă femeie. Pe deal tună Dumnezeu ca prostul/ latră câinii la duhul ploii". Poetul va rămâne, și în volumul "Vânătorile" (1969), un cântăreț al satului, al casei părintești, al copilăriei, un dezrădăcinat, dar și un sentiment
[Corola-publishinghouse/Science/1533_a_2831]
-
care totul se desfășoară după un anumit ritual, un joc "de-a v-ați ascunselea" printre statui. Poetul visează trepte lucitoare pe care să urce (XI) și devine neguțătorul unor mărfuri alese amintind de Nastratin, eroul lui Ion Barbu: Urc încovoiat sub dulci ulcele/ Ce le vând la târguri numai eu/ Pe zborul meu stau pulberi grele/ Puse violet de-un alizeu" (XV). Aici, pe malul Styxului, materia parcă-și continuă existența, universul este balcanic, oriental, fastuos și pitoresc, poetul fiind
[Corola-publishinghouse/Science/1533_a_2831]
-
și, subit, grija ca nu cumva, "tocmai în noaptea aceasta, să lipsească iarăși reflectorul mîntuitor." (s. n.) Momentul culminant al înfruntării se situează așadar într-o noapte ploioasă, care ascunde personajului semnele sumbre: "Ploua rece, leneș, monoton. Săgețile de apă se încovoiau, în văzduhul negru, cu luciri de oțel. Lutul ud, frămîntat de ploile toamnei, se agăța de cizmele locotenentului și plescăia la fiece pas. Bolta de nouri parcă stătea să cază pe pămîntul amețit de întunerecul fără margini." Fixat la postul
[Corola-publishinghouse/Science/1472_a_2770]
-
se pună cătușele, i-a îndemnat pe oamenii legii să facă percheziție, le-a răspuns la întrebări încă înainte de a li se mișca buzele, s-a îndreptat cu picioarele tremurînde spre mașină, și-a aplecat singur fruntea și și-a încovoiat umerii ca să încapă în spațiul deschis dincolo de portieră. Odată cu durerea de cap, se strecuraseră prin ceața de pe creier și cîteva amintiri din seara precedentă, însoțite poate de regrete. Știa că cei din bar puteau indica cu ușurință făptașul și era
[Corola-publishinghouse/Science/1529_a_2827]
-
n-a fost pedepsit, ba chiar ai lui l-au trimis într-o excursie cu clasa, dîndu-i bani de buzunar și îndemnîndu-l să se distreze cît mai bine. Ca și cum marea povară a învățatului pentru cele două obiecte i-ar fi încovoiat umerii și o relaxare era tocmai chestia ce lipsea ca să-i dea noi forțe. Plus că asta era o culme a unei perioade în care făcuse cam tot ce-i trecuse prin cap, ba chiar fusese împins la cît mai
[Corola-publishinghouse/Science/1529_a_2827]