682 matches
-
de evaluare: - Cam atât, consimți ea, văd că te pricepi la vârstă. În realitate, fața Aurichii era a unei femei slabe de patruzeci de ani, deși nu împlinise această vârstă, pergamentoasă sub stratul lucios de unsori amestecate cu pudră și încrețită în jurul ochilor. Părul rărit îi era îngreuiat de prea multe chignoane. Umbre violete îi înconjurau ochii, dîndu-i înfățișarea tipică a apașelor, iar dinții desfăcuți în râs trădau nervozitatea dorințelor. - Ca să-ți păstrezi mereu vârstă asta, ai nevoie, pe de o
Enigma Otiliei by George Călinescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295569_a_296898]
-
de mama care te-a făcut. Ești dat în paștele mă-tii, Norocosule!... - ...După o vreme, am auzit cam așa: Rap-Rapatrop-Zdrap- Zdup! Și am înțeles înfiorați că tinerele bestii poetice urcă scara, taman către aliniamentul pe care tremuram, cu inimioara încrețită în noi... Apoi am auzit: Tronc-Hodoronc-Zdranca-Zdronc! Și am intuit, bineînțeles, că fusese izbită de perete ușa imensă, de stejar, cu două canaturi. Prin breșa căreia, curând, era de așteptat c-au să se năpustească, pocnindu-și cozile și recitând întărîtate
Cei șapte regi ai orașului București by Daniel Bănulescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295562_a_296891]
-
Chiose viermănos - dar și aducîndu-ne veste că, în față, slugoaicele fermecătoarei ordonaseră încolonarea și vârâseră deja primele familii cartieriste între mestecătoarele vâlvătăilor... Ne aliniază și pe noi gudulancele și pornim. Cu cât pinacotam mai tare din fizic, cu atât se încrețea și pielea mai de găină pe noi. La vreo două case de pârjol, numai ce încep, cu glasuri necordite de muiere, cu vorbe omenești, scândurelele de pe noi să se milogească de subsemnații. Drăcuindu-se că or face orice vor vrea
Cei șapte regi ai orașului București by Daniel Bănulescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295562_a_296891]
-
simți cât e de întărită? - Suge-o-n taină, păgubosule... - Adoua oară când s-a bătut din nou miezul nopții, s-a așternut liniște și ne-au ieșit ochii din cap, ca la melc. S-a produs fenomene de se încrețea, de spaimă, pielea pe tine. Crăcile zarzărilor a prins a se clătina ca niște paparude. Prin ogrăzi, după uluci, s-a prins a se foi arătări cu coarne și furci, ce seamănau cu niște draci mâzgăliți. Iar când s-a
Cei șapte regi ai orașului București by Daniel Bănulescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295562_a_296891]
-
Mare pișichier! Pehlivan nepereche al întregii nații române și versificator șef al nădragilor mei!!... își reînnodă Ho diábolos comentariile, înlocuindu-și cu bruschețe masca gravă și trecând cu repeziciune dintr-o stare în alta. Încolăcindu-se, descolăcindu-se și iar încrețindu-se într-un imens hohot de râs. Desfăcând, fără a mai lua, fără să mai ia seama, cu cotul, mânerul portierei. Portiera crăcănîndu-se, și el continuând să râdă, pe trei sferturi alunecat în afară. Cu capul și umerii bălămbănindu-i-se pe deasupra
Cei șapte regi ai orașului București by Daniel Bănulescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295562_a_296891]
-
abia după ce-și făcu ochii roată, brunețica observă că, mai denivelate decât restul și scobite într-o râpă de lut, doar ogrăzile stăpânei Nicolici și-ale rusnacului erau mai îmbelșugat acoperite de blana de valuri. În celelalte grădini se încrețeau numai tuleie de apă. Pe trotuare, când și când, te furnicau pîn' la glezne. Pe anumite străzi nu mustea mai multă apă decât dintr-un covor. Pe traseele lăturalnice, rar, când anvelopele unor automobile îndrăznețe tăiau făgașele de ape, slobozind
Cei șapte regi ai orașului București by Daniel Bănulescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295562_a_296891]
-
cel din urmă rege al orașului București!! Suflul de apă țâșnea zglobiu și neîncrezut, parcă din căpătâiul strâns în trei degete al unui furtun subteran și, curând, pânza subțiratecă a Bucureștioarei acoperi, în diagonală, jumătate din străduța Perone, vălurind și încrețindu-se în căutarea celei dintâi guri de canal. Aceeași străveche gură de scurgere, pe care Ho diábolos, Genel și Spectrul, interpretând rolul marelui Profesor Mircea Eliade, o folosiseră întorcîndu-se din interbelica întîlnire copleșitoare cu Ulpiu Sargețius Galopenția... 388 DANIEL BĂNULESCU
Cei șapte regi ai orașului București by Daniel Bănulescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295562_a_296891]
-
străbătea burta de buruieni uscate. Lumina albicioasă a soarelui abia sticlea. - Vine bălana... u spunea nevestei. Îl dureau genunchii, și ăsta era semnul lui. Privea norii. Șeile lor albe se târau spre apus. Pielea întinsă pe ciolanele-i lungi se încrețea de frig. Grigore își chema găinile. - Hai la tata, domnișoarelor, hai la tata... Le număra și le închidea într-o magazie. În câteva zile frigul se întețea. Cerul cădea peste malurile sălbatice. Pustiu loc! își mai găsea de lucru pe
Groapa by Eugen Barbu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295563_a_296892]
-
lintița în care înotau broscoi. Se făcea liniște. Atunci auzeau groapa. Gunoiul luneca tăcut, surd. Li se făcea frică. Nici vrăbii nu mai treceau prin cerul de deasupra. Auzeau numai clipocitul bălții, molcom și rar. Spre margini, undele ei se încrețeau și aduceau la mal cutii ruginite de tablă. Acestea sclipeau în soare ca oglinzile. În apa murdară se gloteau norii bolovănoși. Dacă ridicai privirile, îi vedeai îndesîndu-se peste malurile sălbatice. Căldarea de pământ răsufla tainic. Zgomotul cel mai mic creștea
Groapa by Eugen Barbu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295563_a_296892]
-
a căutat politia! Asta era înainte de război. Ce mai bătăi am mâncat ca să mărturisim, dar ne jurasem. Nu ne-au dovedit. Uuuu, parcă aud vaietul muierilor! Ridicam coada toporului și nu mă uitam. Na! Na! făceam... Pielea lui Paraschiv se încrețise. Privi cruciș la codoș. Era adus de șale, și sub ochi avea pungi de carne care-l îmbătrîneau și mai mult. - ...pe când acu, altfel se face meseria. Mină ușoară să ai, că restul... Ce mai hoți! Tremura Bucureștiul! Cunoștea multe
Groapa by Eugen Barbu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295563_a_296892]
-
și o masă pline cu pergamente și hârtii; iar în atmosfera, grea de mirosul substanțelor închise în fiole, făclia arunca o lumină turbure, roșie, galbenă și somnoroasă. Maistrul Ruben era un bătrân de o antică frumuseță. O frunte naltă, pleșuvă, încrețită de gândiri, ochii suri, boltiți adânc în capul cel înțelept, și barba lungă, care curgea de sub adâncii umeri ai obrazului până pe pieptul întotdeauna cam plecat, îi da arătarea unui înțelept din vechime. Arătarea lui era liniștită - dar nu blândă; numai
Opere 07 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295585_a_296914]
-
dus într-alt loc, unde asemenea erau așteptați. Octavian August imperatorul o petrecea sara pîn-acasă, dacă-l iertau ocupațiunile statului roman, și astăzi - îl iertau acele ocupațiuni ale statului roman. Toată sara nu vorbi un cuvânt cu domnișoara. Ea-și încrețise sprîncenile între ochi, pe cari - i ridică sub frunte; cu brațele-ncrucișate, picior peste picior, ședea-ndărătnică într-un colț, cu buzele strâns lipite. Dar pe furiș ea strecura câte - o rază drept în ochii lui. Era mânioasă. De doi ani
Opere 07 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295585_a_296914]
-
ar și fi de aș petrece o noapte în acest rai fărmăcat? Cine mă vede și cine mă știe? - Să făcuse noaptea. Stelele mari și albe tremurau pe cer și argintul lunei trecea, sfâșiind valurile transparente de nouri ce se-ncrețeau în drumu-i. Noaptea era caldă, îmbătată de mirosul snopurilor de flori; dealurile străluceau sub o pânză de neguri, apa molcomă a lacului ce-nconjura dumbrava era poleită și, tremurând, își arunca din când în când undele sclipitoare spre țărmii adormiți
Opere 07 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295585_a_296914]
-
noapte în acest rai fermăcat cine mă vede și cine mă știe? " 2286 Ca cusute p-o pânzărie albastră trămurau stelele mici și albe pe cer și argintul cald al lunei trecea, sfâșiind voalul transparent de nouri albi ce se-ncrețeau țeau pe dânsul. Noaptea era caldă, îmbătată de mirosul snopurilor de flori ce acopereau cu viața-nfoiată întinderea insulei... dealurile străluceau ca sub o pânzărie diamantină, apa molcomă a lacului ce-ncunjura dumbrava era poleită și. tremurând bolnavă, își răzima * din când
Opere 07 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295585_a_296914]
-
ar și fi de aș petrece o noapte în acest rai fărmecat? Cine mă vede și cine mă știe? ....................................................................................................................................... Se făcuse noapte. Stelele mari și albe tremurau pe cer și argintul lunei trecea sfâșiind valurile transparente de nouri ce se-ncrețeau în drumu-i. Noaptea era caldă, îmbătată de mirosul snopurilor de flori; dealurile străluceau sub o pânză de neguri, apa molcomă a lacului ce-nconjura dumbrava era poleită și, tremurând, își arunca din când în când undele sclipitoare spre țărmii adormiți
Opere 07 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295585_a_296914]
-
ar fi de aș petrece o noapte în acest rai fărmăcat? Cine mă, vede și cine mă știe? Să [Se] făcuse noaptea. Stelele mari și albe tremurau pe cer și argintul lunei trecea sfâșiind valurile transparente de nouri ce se-ncrețeau în drumu-i. Noaptea era caldă, îmbătată de mirosul snopurilor de flori; dealurile străluceau sub o pânză de neguri, apa molcomă, a lacului ce-nconjura dumbrava era poleită și, tremurând, își arunca din când în când undele sclipitoare spre țărmii adormiți
Opere 07 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295585_a_296914]
-
cu dinții de mărgăritar. - De-ai ști, Finițo, zisei pe jumătate râzând, de dragostea mea... - Dragoste, zise ea repede, ce dragoste?... Și ridică cu curiozitate din sprâncene. Ce dragoste?... spune-mi și mie... zău așa! Te rog, vere! adaogă ea, încrețindu-și gura și plecând ochii cu atâta grațiozitate încît numai pe sub gene se uita la mine. - Șezi ici pe pat, zisei eu, apucînd-o-n brațe și punînd-o să șadă ca pe-un copil obraznic... eu mă așezai alături cu ea, i-ncongiurai
Opere 07 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295585_a_296914]
-
Oglinda se auri... și cerul se adânci în infinitul ei... Regele se văzu iar... o clipă suspendată... - O, Rodope! Rodope, murmură el trist. Ce am numit eu Rodope [? ]... o umbră. Regele ieși și trânti ușa după sine... Oglinda singura. se-ncreți ca suprafața unui lac... glasuri se certau în fundul ei ca sfada valurilor... Chicot și plâns... țiuit, urlet... suspin și un glas mare începu să râdă pin tot caosul de glasuri mici... - O, inamicul meu cel mare... spunea un glas ce
Opere 07 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295585_a_296914]
-
sărutare a mea va fi un voluptuos martiriu pentru tine... fiecare-mbrățișare - un iad de întunecoasă și dulce durere... Asta-i voluptatea cea crudă a chinului... așa voi să mă iubești. Ea surâse așa ca și când gura i s-ar fi-ncrețit spre sărutare. Dar acum se stârni * mândria lui veche... El recăzu în răceala și impasibilitatea sa... - Să vedem... zise el... Îi era somn de osteneală și poate că această oboseală îl făcea imperceptibil pentru nouă dureri și nouă delirii... - Haide
Opere 07 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295585_a_296914]
-
cânele, astfel el, în slăbiciunea sa copilărească, căuta fără de voie gura ci, ca și când ar fi zis: "Sunt timid în căutarea lor... prevină gurei mele însetate, cruță simplitatea mea și dă-mi sărutări numai de-i vedea că gura mea se-ncrețește ușor... nu știi cât de mult mă costă ca să dau gurei cea mai ușoară a dorințelor mele, cari mi-a împlut inima și sufletul cu rădăcinele lor, astfel încît dacă-i vrea să le smulgi, ai smulge viața cu ele
Opere 07 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295585_a_296914]
-
ei și, [cu] capul culcat în poalele-i albe, se uita lung și-ntunecat c-o privire de profet în întunecimea cea blândă și albastră a ochilor ei mari. Cu mînele ei dulci ea-i neteza părul, cu gura-i încrețită de amor ea-i săruta fruntea. - Ce frumoasă frunte ai tu, coroana lumii s-ar mândri să sadă pe ea. - Ai dori-o tu? zise el și ochii lui se deschideau mari, ca doi luceferi. El se sculă și o
Opere 07 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295585_a_296914]
-
de-un boi mijlociu, dar părea naltă în trup pentru că era subțire. Cu păr negru și totdeuna pieptănat cu îngrijire și acoperit c-un bariz verde, ochii ei mari și sprâncenați aveau o nespusă dulceață. Buzele mici și subțirele se-ncrețeau de un fel de mândrie, rochia de lână verde cu piepții strânși îi da un fel de mlădioasă grație, pestelca era albă ca omătul, iar mînecele totdeuna suflecite trădau niște brațe de alabastru. Pe piept cădeau șiruri de hurmuz sur
Opere 07 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295585_a_296914]
-
nu rămăsese loc pentru copii. Ei au fost avizați a ședea la o măsuță scundă lângă sobă, adică Iorgu, Maria și Ion al Mariei, care era privit ca copil de casă. - A trebuit să mai vie și Rufă, șopti Ioan încrețindu-și sprâncenele, ca să n-avem [loc], să ședem la masa mâțelor. - Ești nesuferit, Ioane, zise Anica, acuși te spun mamei. - Spune, se răsti el. - Taci, zise Iorgu, ațintind ochii lui albaștri cu fermitate asupra copilului pretențios. El cîrșni din dinți
Opere 07 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295585_a_296914]
-
susțină” (Mihăilescu, 2002, p. 107). „Ce spor putea avea mintea femeii și ce acțiune voința ei, când toată ziua nu era ocupată decât să fiarbă bucate, să spele rufele, să vază de copii. La toate acestea adăugată frica care-i încrețea carnea de câte ori nu-i plăcea la câte un satrap, stăpânul ei, un lucru săvârșit de femeia lui.” (subl. M.M.) „În ce e de necontestat că a întrecut-o bărbatul pe femeie e forța musculară, care și-o exercită cu cea
Drumul către autonomie: teorii politice feministe by Mihaela Miroiu [Corola-publishinghouse/Science/1944_a_3269]
-
La Bolintineanu, marea este un element benefic, regenerator și, cum s-a văzut, o energie ce provoacă În permanență delicii sublime. Indiferent de natura subiectului, marea este pregătită să primească În haine de sărbătoare aventura: „Marea Își Încinge fața-i Încrețită Într-un brîu de aur dulce o privi”... O sugestie de corespondență cosmică aflăm În Începutul și sfîrșitul unui poem În XV părți (O noapte de amor). Marea participă, aici, la o existență universală, aburii ei se pierd În eter
Dimineața poeților. Eseu despre începuturile poeziei române by Eugen Simion () [Corola-publishinghouse/Science/1935_a_3260]